duminică, 5 iulie 2020

Poziția determină purtarea











Vă îndemn deci eu, cel întemnițat în Domnul, să umblați într-un  chip vrednic de chemarea cu care ați fost chemați. Efeseni 4.1
Legea făcea ca poziția să depindă de umblare. Harul face ca umblarea să depindă de poziție. El ne așază în locurile cerești în Hristos și apoi cere o umblare vrednică de această poziție.
Aceasta este calea actuală a lui Dumnezeu, separată de legalism, pe de o parte, dar și de libertinism, de cealaltă parte; la fel de clară în respingerea faptelor bune, ca temei al acceptării, dar și în solicitarea lor, ca rezultat al acceptării; proclamând cu aceeași tărie că nu poate exista roadă decât rămânând în viță, dar și că trebuie să existe roadă dacă rămânem în ea.
Prin urmare, umblarea creștinului trebuie să fie potrivită chemării sale în Hristos. Ca mădular al trupului Său, el trebuie să se poarte corespunzător. Dacă Trupul nu este din lume, nici el nu este din lume; dacă Trupul este ceresc, atunci și el este ceresc. După cum Trupul trebuie săși manifeste adevăratul caracter, tot așa stau lucrurile și cu fiecare mădular în parte. Biserica este separată de lume, unită cu Hristos în cer, formând același trup cu El și fiind locuită de Duhul. Deci, dacă cel credincios trebuie să umble într-un chip vrednic de chemarea sa, atunci acesta este și caracterul pe care el trebuie să-l înfățișeze înaintea lumii. T. B. Baines

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu