26-07-2020 08:42:54
Multe lucruri pe care le facem zi de zi, le facem din obişnuinţă; au devenit o rutină pentru noi. Ne trezim, avem timp de părtăşie cu Dumnezeu, iar apoi ne apucăm de lucru. Sunt lucruri pe care nu trebuie să te frămânţi să le inventezi, pentru că le ştii foarte bine. Vă amintiţi ce aţi făcut miercurea trecută? Nu prea. Confundăm ce am făcut miercuri cu ce am făcut marţi sau joi. Dacă trebuie să îi povesteşti cuiva ceva, îi zici: „Miercurea trecută am vrut să fac cutare lucru… sau o fi fost joi!?! Nu, cred că a fost marţi.” Sunt chestiuni redundante, nu sunt lucruri sau evenimente majore pe care să le ţii minte ani de zile.
Ei, şi venitul la biserică poate deveni, de asemenea, o rutină pentru noi. Ştim exact cât timp facem până aici, ştim la ce oră să ne pregătim şi la cât să plecăm de acasă. În mare, ştim ce vom face aici: ne vom ruga, vom cânta şi vom asculta un mesaj din Biblie, iar apoi vom pleca din nou la ale noastre. Însă aş vrea ca întâlnirea aceasta să nu fie aşa. Aş vrea să fie una dintre acele întâlniri care să ne schimbe viaţa – o întâlnire pe care să o ţinem minte tot restul vieţii. Eu mă rog ca mesajul de astăzi să nu fie doar o informaţie în plus pentru mintea noastră şi să spunem că am mai avut încă un serviciu divin la biserică. Mă rog ca timpul pe care îl vom petrece împreună să ne schimbe viaţa, pentru că vreau să vorbesc despre ceva foarte drag inimii mele, şi anume cunoaşterea intimă, profundă a lui Dumnezeu.
Există oameni care descriu mult mai bine decât mine cunoaşterea aceasta profundă a lui Dumnezeu. Tozer este unul dintre ei. John Piper este altul. Citiţi cărţi scrise de ei. Ei l-au înţeles pe Dumnezeu cum eu încă nu-L cunosc, dar tânjesc să-L cunosc. Vreau să ajung la maturitatea de a spune ca Pavel: „Vreau să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui.” Dar să o spun nu de pe buze şi cunoaşterea lui Dumnezeu să fie una teoretică, ci să fie una experienţială. Vreau să ajung la maturitatea de a spune ca David în Psalmul 16:2: „Doamne, Tu eşti Domnul meu, Tu eşti singura mea fericire.” Nu una dintre fericirile mele, ci singura. Nu biserica, ci TU; nu familia, ci TU; nu şcoala, slujba, hobby-urile, televizorul, meciul, internetul, ci TU eşti singura mea fericire. Tânjesc în inima mea să-L cunosc în felul acesta pe Cristos.
În mesajul anterior am început această serie: „Dezvoltarea intimităţii cu Dumnezeu”. Termenul acesta „intimitate” vine din latinescul intimare, care înseamnă „a deveni familiar”, „a cunoaşte foarte bine pe cineva”. Şi în mesajul anterior ne-am uitat la Psalmul 73, în care Asaf descrie o experienţă cu Dumnezeu care i-a schimbat viaţa. S-a luptat cu mari frământări, pentru că nu-L cunoştea pe Dumnezeu cum ar fi trebuit. Dar când i s-a descoperit Dumnezeu, Asaf a ajuns să spună: „De-acum singura mea fericire este să mă apropii de Dumnezeu”. Asaf s-a uitat la oamenii răi care prosperau, erau sănătoşi, bogaţi şi totul le mergea foarte bine. Iar el, care încerca să trăiască pentru Dumnezeu, era mereu lovit; poate că era sărac sau bolnav, şi Asaf spune: „Doamne, nu este corect!” Dar când merge în Templul lui Dumnezeu şi i se descoperă Dumnezeu, Asaf spune: „Doamne, ei pot să aibă totul, însă eu te am pe Tine. Şi acum realizez că eşti tot ce-mi trebuie.”
Am stat de vorbă cu oameni care mi-au dat de înţeles că vor să-L cunoască, vor să-L iubească pe Dumnezeu, dar la momentul acela primau alte dorinţe în viaţa lor, alte scopuri, alte planuri. Tot ce pot să fac pentru a vă ajuta să-L doriţi numai pe Isus este să vi-L prezint cât pot de bine, să vă ajut să-I vedeţi valoarea.
Ştiţi, din când în când se aminteşte de întâmplarea acea care spune că un om a găsit într-o piaţă de vechituri un tablou şi l-a dus la un evaluator şi a aflat că valora milioane de euro. Tabloul tot timpul valorase atât, chiar şi plin de praf printre vechituri. Numai că oamenii nu-i cunoşteau valoarea. Abia când cineva i-a descoperit adevărata valoare s-a putut bucura deplin de el. La fel este şi cu Dumnezeu, când Îi descoperim valoarea, măreţia, creşte dorinţa de a-L avea, de a fi al nostru. Vreau să-L prezint astăzi atât cât pot de bine ca să poţi spune: „Da, El este tot ce am nevoie.” Eu nu pot stimula dragostea de Dumnezeu în voi, nu este nici ceva ce noi înşine putem fabrica, ceva ce ne putem induce singuri, ci numai Duhul Sfânt poate face asta. Pavel zice în Romani 5 că „Dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat”. De aceea roagă-te ca Dumnezeu să-ţi umple inima cu dragoste pentru El.
Astăzi ne vom uita la Psalmul 8, mai ales la primele patru versete. David începe prin a spune cât de măreţ, glorios şi minunat e Numele lui Dumnezeu pe tot pământul. Apoi spune: „Slava Ta se înalţă mai presus de ceruri”. Cu alte cuvinte slava şi grandoarea Ta trec dincolo de cer şi de stele. Dar cu toate acestea spune: „Din gura copiilor şi a celor ce sug la ţâţă, Ţi-ai scos o întăritură de apărare.” Este o propoziţie foarte interesantă. Acest Dumnezeu care a creat totul şi a cărui slavă trece dincolo de toată creaţia, Dumnezeul acesta minunat, măreţ, maiestuos pe tot pământul, îi face până şi pe copiii şi pe pruncii ce sug la sân să laude Numele Lui. El caută lauda copiilor şi a celor ce sug. Este interesant că se referă literalmente la copiii care sug. Şi asta m-a surprins.
Cuvântul care face referire la laudă înseamnă de fapt tărie: „Din gura copiilor şi a celor ce sug la ţâţă, Ţi-ai scos o întăritură de apărare”. De ce ar alege Dumnezeu copiii, sugarii sa-I laude Numele? Biblia spune că El a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari. Este interesant că Domnul Isus chiar citează acest verset din Psalmul 8. Vă amintiţi când? În Matei 21, chiar înainte de a fi răstignit. Se afla la Templu şi în jurul Lui erau mai mulţi copilaşi care strigau „Osana!” Şi Îl lăudau. Liderii religioşi, preoţii cei mai de seamă şi învăţătorii Legii, liderii religioşi educaţi, vin la Isus mânioşi şi Îi spun, „Cum îndrăzneşti să laşi aceşti copii să Te laude în zona Templului? Vezi ce se întâmplă?” Iar Domnul Isus a răspuns citând acest verset: „Da – le-a răspuns Isus – Oare n-aţi citit niciodată cuvintele acestea: «Tu ai scos laude din gura pruncilor şi din gura celor ce sug?»” (Mat. 21:16). Isus citează Psalmul 8, întrebând dacă nu ştiau că se va întâmpla ceea ce este scris: „Voi, care vă consideraţi înţelepţi, cărturari plini de succes şi experimentaţi în interpretarea Legii, nu sunteţi gata să Mă lăudaţi. Eu am poruncit însă acestor copii să Mă laude.”
Uneori, când se converteşte o persoană cunoscută, un politician, un magician, un fotbalist, o cântăreaţă, o vedetă din nu-ştiu-ce domeniu, creştinii evanghelici sunt în delir. Vuieşte internetul de ştirea că aceştia s-au pocăit, că vorbesc de Isus. Şi imediat îi pun pe la amvoanele bisericilor. Habar nu au care este învăţătura biblică, dar sunt puşi să vorbească, pentru că avem impresia că oamenii vor crede mai uşor dacă aceste vedete vor vorbi despre Isus. Dar de multe ori pocăinţa lor nu este reală, pentru că te uiţi la ei că nu sunt gata să renunţe la viaţa de dinainte; vor să-L laude şi pe Dumnezeu dar şi să distreze lumea. Şi Isus a zis că: „Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni, căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celălalt sau va ţine la unul şi va nesocoti pe celălalt. Nu puteţi sluji şi lui Dumnezeu şi lui Mamona.” Oamenii lumeşti spun: „Se poate.” Predicatorul cutare spune: „Se poate.” Biserica cutare spune: „Se poate. Dacă am fi şi noi mai flexibili, mai înţelegători, poate ar veni şi la noi.” Isus spune: „Nu se poate.” Isus spune: „Decât o dragoste împărţită de la o vedetă naţională sau internaţională, mai bine o dragoste întreagă de la un prunc de sân.” Samuel, sfântul lui Dumnezeu, spunea că: „Dumnezeu se uită peste tot pământul ca să vadă – pe cine? pe vedetele care îi pomenesc Numele la concerte? – pe aceia a căror inimă este în totul a Domnului”.
„Din gura copiilor şi a celor ce sug la ţâţă, Ţi-ai scos o întăritură de apărare, ca să astupi gura vrăjmaşului şi omului cu dor de răzbunare”. Cine e vrăjmaşul şi răzbunătorul? Diavolul. Duşmanul, vrăjmaşul, răzbunătorul e Satan. Şi dacă citesc acest verset, mă întreb cum poate lauda unui copilaş să închidă gura vrăjmaşului? Să închidă gura diavolului? De ce a ales Dumnezeu lauda copilaşilor şi cum îl reduce la tăcere ea pe diavol?
Mi-am pus o întrebare pe care probabil v-aţi pus-o şi voi, pentru că e una dintre cele mai controversate întrebări în lumea creştină. Dacă Dumnezeu e atât de puternic, de ce nu-l distruge pe diavolul? Asta l-ar reduce la tăcere. Să-l distrugă pur şi simplu! Nu ar aduce asta slavă lui Dumnezeu? Cu siguranţă că da. Aşa că de ce aşteaptă sfârşitul vremurilor? De ce vorbeşte cartea Apocalipsa despre sfârşitul vremurilor? De ce Satan încă mai trăieşte azi, ne ispiteşte, îi trage pe unii în jos şi răspândeşte rele în lume? Vreau să vă gândiţi la ceva: ce I-ar aduce Lui Dumnezeu mai multă slavă? Să-L distrugă pe Satan acum? Sau să lase o perioadă de timp în care Satan să poată veni să ne ispitească pe toţi? Ce I-ar aduce mai multă slavă? Vremea în care trăim este una în care cel rău spune: „Uite, pot să-ţi ofer toate bogăţiile din lume, toată faima, toată slava. Tot păcatul, toată veselia şi distracţia, totul poate fi al tău”. Şi tu, ca şi copil al lui Dumnezeu, să te uiţi la tot ce are Satan să-ţi ofere şi să-i spui: „Nu, ţine-le pentru tine, eu prefer să-L am pe Dumnezeu”. Asta Îi aduce slavă lui Dumnezeu – copiii Lui să se uite la tot ce are lumea şi Satan să le ofere şi să spună, „De ce aş vrea asta când Îl am pe Dumnezeu?” Asta îl reduce la tăcere. Asta l-a redus la tăcere şi când l-a ispitit pe Isus. Satan I-a spus: „Îţi dau totul.” Isus i-a spus: „Prefer să-L am pe Tatăl Meu.”
Atunci când Îl laud pe Dumnezeu, atunci când mă închin Lui, nu sunt imun la tot ce are lumea de oferit. Nu e vorba că nu sunt ispitit niciodată. Dar spun: „Nu, mulţumesc, Îl vreau pe Dumnezeu. El este tot ce îmi trebuie.” Asta Îi aduce slavă – mai multă slavă decât dacă l-ar distruge acum – ca să-l reducă la tăcere copiii Lui prin laudă.
Apoi continuă. Îmi place acest verset 3: „Când privesc cerurile – lucrarea mâinilor Tale – luna şi stelele pe care le-ai făcut, îmi zic: «Ce este omul, ca să Te gândeşti la el?»”
Îmi place să cunosc cât mai multe despre univers. Când am fost în clasa a IX-a, mi-a căzut în mâini o carte de astronomie şi am învăţat imediat tot alfabetul în limba greacă. Mi-a folosit, pentru că atunci când am mers la seminar şi am început cursurile de limbă greacă, am început cu alfabetul grecesc şi eu deja îl ştiam. Este fascinant să vezi cum funcţionează sistemul nostru solar, care este uriaş, dar cât de mic este pe lângă tot ce există în univers. Dacă am merge 10 km în sus, am ajunge în troposferă şi am putea vedea curbura pământului. Când ajungem la 100 de km, am trecut de stratosferă şi intrăm în mezosferă. De obicei aici sunt localizate staţiile spaţiale de unde se cercetează universul. Dacă ne înălţăm mai mult la 100.000 de km suntem la aproape un sfert din distanţa până la lună, care este situată la 380.000 de km faţă de pământ. Dacă ne înălţăm la 1 milion de km, am trecut de lună şi abia mai zărim pământul. Dacă ne distanţăm la 100 de milioane de km, abia dacă zărim soarele, care este la aproximativ 150 de milioane de km distanţă de pământ. Dacă ne distanţăm 10 miliarde de km, trecem de soare şi vedem toate planetele din sistemul nostru solar. Când ne îndepărtăm la un cvadrilion de km, soarele este doar un punct printre alte stele. Din momentul acesta nu mai poţi vorbi de kilometri, pentru că cifrele sunt greu de citit şi astronomii calculează distanţele în ani lumină. Anul lumină se calculează aşa: 300.000 km/ secundă, cât îi trebuie unei raze de lumină să parcurgă într-o secundă, înmulţit cu 60 de secunde cât are un minut, înmulţit cu 60 de minute cât are o oră, înmulţit cu 24 de ore cât are o zi, înmulţit cu 365 de zile cât are un an. Rezultatul este de 9.5 trilioane de km. Deci un an lumină are 9,5 trilioane de kilometri. Dacă ne-am distanţa la 10 ani lumină, adică la 95 de trilioane de km am vedea soarele şi alte 11 stele învecinate. De la 1000 de ani lumină soarele nu se mai vede, ci se vede doar o aglomeraţie de stele în interiorul galaxiei noastre: Calea Lactee. Dacă ne îndepărtăm şi mai mult la 100.000 de ani lumină vedem toată galaxia noastră care cuprinde aproximativ 400 de miliarde de stele. Când ne îndepărtăm la 1.000.000 de ani lumină vedem şi alte galaxii, Iar la 100 de milioane de ani lumină se văd câteva mii de galaxii. Acesta este cel mai îndepărtat punct din univers observabil cu telescoape ultraperformante precum telescopul Hubble. La un miliard de ani lumină se văd câteva milioane de galaxii şi apoi se ajunge la cel mai îndepărtat punct din univers dedus, presupus, adică la 960 de miliarde de ani lumină de unde se văd câteva miliarde de galaxii. Se presupune că în univers ar exista aproximativ 200-350 de miliarde de galaxii. Acestea ar fi limitele cognoscibile, dar cine poate spune ce este dincolo de cunoscut? Sunt distanţe pe care nu le putem înţelege. Da, o parte din această distanţă o putem transcrie în cifre. Dar de înţeles este imposibil.
Ştiţi de ce am amintit toate aceste distanţe, cifre, stele, galaxii? De ce am amintit de mărimea uimitoare a universului, a ceea ce noi numim „cerul atmosferic”? Pentru că Biblia spune că „Slava lui Dumnezeu se înalţă mai presus de ceruri”. Dumnezeu este infinit mai măreţ decât atât. Solomon, cel mai înţelept om care a trăit vreodată, mărturiseşte în rugăciunea de dedicare a Templului de la Ierusalim, că „cerurile cerurilor nu-L pot cuprinde pe Dumnezeu” (2 Cronici 6:18). Este vreunul aici care crede că este cineva, că a realizat ceva?
Mă gândeam în timp ce scriam aceste lucruri: „Doamne, nici n-ar trebui să spun ceva, nici n-ar trebui să-mi deschid gura să vorbesc, dar m-ai chemat să împărtăşesc aceste lucruri măreţe despre gloria Ta cu fraţii mei. Vreau să rămânem uimiţi de măreţia şi gloria Ta.” Şi Dumnezeul acesta incognoscibil în termeni omeneşti, incalculabil, necuantificabil, Dumnezeul indescriptibil spune: „Vreau să Mă cunoşti, vreau să fii copilul Meu”. Dar cum să te cunosc, Doamne, dacă eşti incognoscibil? Ascultaţi ce spune Biblia în Isaia 57:15: „Eu locuiesc în locuri înalte şi în sfinţenie; dar sunt cu omul zdrobit şi smerit”.
Cunoaşterea lui Dumnezeu nu este posibilă cu ajutorul studiilor de astronomie şi al telescoapelor ultraperformante, ci cu ajutorul unei inimi smerite, zdrobite înaintea lui Dumnezeu. De aceea Isus zice în strigătul jubiliar: „Te laud Tată, Doamne al cerului şi al pământului, că ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor. Da, Tată, Te laud pentru că aşa ai găsit Tu cu cale!” (Matei 11:15-16). Şi acum ascultaţi ce zice în continuare: „Toate lucrurile Mi-au fost date în mâini de Tatăl meu; şi nimeni nu cunoaşte deplin pe Tatăl, afară de Fiul şi acela căruia vrea Fiul să i-L descopere” (v. 27). Vrei să-L cunoşti pe acest Dumnezeu glorios, Isus ţi-L poate descoperi. De fapt, Isus este acest Dumnezeu glorios. „Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl, pentru că Eu şi Tatăl una suntem”, spunea El ucenicilor.
Cum poţi să-L cunoşti pe acest Dumnezeu glorios? Domnul Isus zice tot în acest text biblic, exact în continuarea versetelor amintite anterior: „Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă” (v. 28). Vino la Isus şi lasă-L să ţi-L descopere pe Dumnezeu. Smereşte-te! Dă la o parte gândul că eşti cineva, că ai realizat ceva şi în duhul tău zdrobit lasă-L pe acest Domn slăvit să ţi se descopere, să vorbească sufletului tău, să-ţi arate cine este şi ce poate să facă cu tine.
Vreau să ne imaginăm că ne ridicăm de pe pământ, trecem de lună, de soare, ieşim din sistemul nostru solar, ne înălţăm prin Calea Lactee, zburăm printre miliardele de galaxii şi ajungem în prezenţa lui Dumnezeu, care spune: „Am aşteptat să stăm de vorbă, să mă fac cunoscut inimii tale, să-ţi arăt dragostea Mea, să te fac copilul Meu şi să-ţi dau moştenire peste tot ce am creat.” O, când ne gândim la noi şi la gloria lui Dumnezeu, ne întrebăm ca David: „Doamne, ce este omul ca să te gândeşti la el şi fiul omului ca să-L bagi în seamă?”
Este un cântec care se numeşte „Cine sunt?” Este cântat de Casting Crowns, dar a fost tradus şi cântat şi în limba română:
Cine sunt, pentru ca Domnul Cel Sfânt
Să îmi ştie numele, să-mi dorească inima?
Cine sunt, de şi stelele pe Cer
Ar vrea să lumineze calea pentru viaţa mea?
Nu-s acestea pentru că… eu aş merita ceva,
Dar sunt toate pentru că… aşa este voia Ta!
Eu sunt o floare pieritoare, Azi aici, apoi dispare;
Un val zvârlit prin mare, Un nor purtat de vânt.
Dar Tu auzi a mea chemare, Tu m-ajuţi când n-am scăpare,
Si mi-ai spus cine sunt eu…. Sunt al Tău. Oricum.
Cine sunt să îmi ierţi păcatele
Mă priveşti cu dragoste, când mă ridici de jos?
Cine sunt, pentru mine să linişteşti
Furtuni şi vijelii, cum a liniştit Cristos?
Eu sunt o floare pieritoare, Azi aici, apoi dispare;
Un val zvârlit prin mare, Un nor purtat de vânt.
Dar Tu auzi a mea chemare, Tu m-ajuţi când n-am scăpare,
Si mi-ai spus cine sunt eu…. Sunt al Tău. Oricum.
În acest univers gigantic noi suntem aproape de negăsit. Şi totuşi Cristos a venit la noi, ne-a căutat şi ne-a găsit. Ne-a văzut povara, a luat-o asupra Lui şi a murit pentru noi, ca noi să fim salvaţi din pierzarea noastră. Întreaga noastră identitate este învăluită în faptul că suntem cunoscuţi de El.
„Să-L cunosc pe El…” – Acesta aş vrea să fie dorinţa noastră cea mai profundă!
Bebe Ciaușu
Pastorul Bisericii Baptiste din Ineu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu