Unii au răspuns: „Păcatul! Păcatul nu îi lasă. Dacă ar veni, ar găsi aici o familie iubitoare, copii de Dumnezeu, vrednici urmași ai lui Cristos!”
Alții răspund: „Da, păcatul, dar nu doar cel din lume, ci și cel din biserică. Adică, acele orgolii personale, care îi fac pe unii și pe alții să manipuleze în cel mai ordinar mod posibil. Deci, la ce să vină oamenii la biserică? Pentru a le fi înșelate așteptările, manipulate ideile și pentru a fi îndepărtați la cea mai mică urmă de nesupunere?”
Un principiu fundamental al creștinismului este porunca cea mare, aia mare de tot. O cunoaștem cu toții. O știm de când eram mici. Am învățat-o pe nerăsuflate, încă de pe vremea când habar nu aveam ce înseamnă:
„Să-L iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată mintea ta“. Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei, este: „Să-l iubeşti pe semenul tău ca pe tine însuţi.“
Am zice că e complicată treaba, pentru că nu poți iubi pe oricine, dar porunca a asta cere. Am zice și că e imposibil, pentru că noi nu suntem Dumnezeu, dar porunca ne este dată nouă.
Unii au impresia că a iubi așa te face un fel de hipiot, care nu știe să facă nimic altceva, decât să trăiască într-un balon de săpun și să strige relaxat: iubiți-vă. Dar, la prima bubă, balonul se sparge, rămânând ranchiună și ură.
Dragostea poruncită are a face cu un întreg proces de gândire, cu un raționament trecut prin experiență, prin eșecuri și reușite, prin căderi și ridicări, prin ură și, în cele din urmă, prin iubire.
O astfel de dragoste nu cedează, când e încercată, când este contrazisă, când este combătută, când i se spun lucruri neplăcute. O astfel de dragoste perseverează (că tare ne place cuvântul ista) când este batjocorită, când este insultată, când este blestemată. O astfel de dragoste învinge răul prin bine.
Din păcate, dragostea predicată de unii și de alții de prin amvoane, „evanghelizată” de câte un enoriaș sau altul, este o dragoste pervertită și blestemată. Dragostea acestor oameni se pliază după evanghelia asta: „Tu ești propriul tău dumnezeu. Să îi faci pe ceilalți să te iubească pe tine, să te venereze pe tine, fără să știe că o fac. Apoi, să îi faci să te iubească pe tine mai presus de ei.
Să îi faci să își abandoneze chiar și prietenii, apărându-te pe tine.
Să îi faci să își iubească aproapele condiționat, numai și numai dacă aceștia se supun voinței tale și planurilor tale.
Să îi faci să promită sprijin celor care au greșit sau care au nevoie de ajutor, dar apoi, când vor fi cu tine în încăpere să se întoarcă împotriva celui nevoiaș, și să te susțină pe tine.
Tu și colaboratorii tăi să promiteți lucruri de care nu vă veți ține, doar ca să vă reușească vouă planurile, chiar dacă pe ei îi înjosiți și după ce au cedat.
Să le promiteți că vă veți ocupa de ei, că îi veți ajuta, că vă veți întâlni cu ei ca să reparați orice relație fracturată, dar apoi să nu vă țineți de cuvânt și să nu îi căutați nici la bine, nici la greu. După ce îi mințiți, să îi lăsați în treaba lor, iar când îi veți întâlni din greșeală, pe oriunde vor fi, să le întoarceți spatele, iar dacă nu puteți, nici măcar nu le strângeți mâna. Cei care nu sunt de acord cu voi, nu sunt vrednici de respectul și de dragsotea voastra. Ei sunt vrednici doar de a fi disprețuiți și uitați.
Să nu vă cereți iertare pentru faptele voastre, pentru înjosiri și pentru minciuni. Totuși, să vă cereți iertare de formă, doar ca oponentul vostru să renunțe la planurile lui și să vă creadă pe cuvânt, apoi, mergeți mai departe cu planurile voastre. Finalizați-le cu orice preț, chiar și cu prețul fraților voștri de credință.
Când vă vor cere ajutorul, nu vorbiți cu ei. Adunați în jurul vostru pe cei care vă sunt supuși sau sunt creduli și care nu se supun oricăror lucruri pe care le veți spune. Minți și manipulați, ca să se întoarcă împotriva celor care v-au cerut ajutorul. Folosiți-i ca să se răzbune în locul vostru. Ei să fie uneltele voastre.
Adunați informații împotriva celor care se opun viziunii și planurilor voastre. Apoi, nu îi confruntați în privat, ci așteptați momentul oportun pentru a le prezenta în public, în primă audiție. Apărați-vă cu orice preț, chiar și cu prețul demnității și credinței voastre.
Așadar, iubiți-vă pe voi înșivă, cu orice preț, iar pe aproapele vostru distrugeți-l.”
Când ne uităm în istorie, astfel de idei apar cam tot timpul. Acolo unde este putere, apar și abuzuri. Ciudat este că și unde nu sunt bogații, par astfel de mizerii.
Un lucru e cert: când nu îți cunoști Scriptura, ci doar citezi din colțuri, ca apoi să îți pui încrederea doar în cei de sus, sau în cei care sunt mai altfel decât tine, nu prea poți decât să ajungi talpă și carne de tun.
Mă întreb ce ne-a rămas din Cristos?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu