joi, 23 iulie 2020

laudă-L pe Domnul și când nu înțelegi!













Cântaţi … Domnului, mulţumiţi totdeauna lui Dumnezeu Tatăl pentru toate lucrurile.(Efeseni 5:19-20)
Indiferent de unde vine răul cu care te confrunţi, dacă eşti în Dumnezeu şi deci înconjurat complet de El, trebuie să realizezi că a trecut mai întâi prin El înainte să ajungă la tine. Pentru aceasta, poţi să-I mulţumeşti pentru tot ce apare în calea ta. Asta nu înseamnă să-I mulţumeşti pentru păcatul care însoţeşte răul, ci să aduci mulţumiri pentru ceea ce El va face din el şi prin el. Dumnezeu poate să facă din viaţa noastră o viaţă de mulţumire şi laudă permanentă, pentru ca apoi să facă din toate o binecuvântare.Odată am văzut un om care desena nişte buline negre pe o bucată de hârtie. Câţiva dintre noi s-au uitat la ea dar n-au văzut nimic decât o înşiruire neregulată de buline. Apoi el a mai desenat câteva linii, a introdus câteva pauze, şi a adăugat o cheie sol la început. Dintr-odată ne-am dat seama că bulinele erau note muzicale, şi când am început să le pronunţăm, cântam:
Slăviţi pe Domnul!
Lui cântaţi mărire,
Pământ şi ceruri,
Pline de uimire!
În tot ce face
Nu e nici grăbire,
Nici zăbovire!

Fiecare dintre noi avem multe buline sau pete negre în viaţa noastră, şi nu putem înţelege de ce sunt acolo sau de ce Dumnezeu le-a îngăduit. Dar când Îl lăsăm să intre în viaţa noastră şi să aranjeze bulinele aşa cum trebuie, să deseneze liniile pe care le doreşte El, şi să pună pauzele în locurile potrivite ca să ne separe de anumite lucruri, atunci din bulinele şi petele negre El va compune o armonie glorioasă. Deci să nu-L împiedicăm în lucrarea Lui glorioasă!  C. H. P.
+++
Mulţi oameni datorează măreţia vieţii lor dificultăţilor uriaşe prin care au trecut.  Charles H. Spurgeon
+++
Când un organist apasă pe clapele negre ale unei orgi mari, notele sunt la fel de frumoase ca atunci când apasă pe cele albe. Totuşi, pentru a demonstra deplin posibilităţile instrumentului, el trebuie să apese pe toate.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu