de Guest Post
Sediul CEDO de la Strasbourg
autor: jr. Andrei Pietreanul
Recenta viziune în jurisprudența C.E.D.O.[1], privind noțiunea de „family life” recunoscută cuplurilor monosexuale, diametral opusă jurisprudenței clasice a Curții de la Strasbourg, ridică problema aplicabilității și dacă astfel de considerente ale unor decizii CEDO ar fi temei juridic pentru neconstituționalitatea unor articole din legea română (recte art. 277 Cod Civil).
Precizăm că vom analiza aici incidența dreptului izvorât din C.E.D.O. în raport cu art. 277 din Codul Civil[2], urmând ca incidența dreptului comunitar față de articolul național referit să o facem într-un demers viitor.
Încă de la început atenționăm că prezenta nu se referă și nu contestă dreptul la viață privată și ocrotirea sa față de cuplurile de același sex; acestea au aceleași drepturi de începere și dezvoltare a unei relații, la fel ca și orice altă relație heterosexuală și există garantate toate drepturile privind intimitatea sau întreținerea oricăror raporturi sexuale, întocmai ca și în cadrul cuplurilor heterosexuale. Ceea ce considerăm ca prematură aici, este posibilitatea recunoașterii la nivel juridic, de către statul român, a existenței unei vieți familiale pentru relațiile monosexuale, în urma recentei modificări în practica CEDO, de la simpla recunoaștere doar a dreptului la viață privată la recunoașterea vieții de familie („Court’s case-law has only accepted that the emotional and sexual relationship of a same-sex couple constitutes ‘private life’ but has not found that it constitutes ‘family life’” – Schalk și Kopf c. Austria,§ 92).
Precizăm că această recunoaștere a unei vieți familiale este foarte importantă, fiindcă ar constitui un fundament și un argument originar, pe termen mediu, pentru recunoașterea și reglementarea Căsătoriilor/Parteneriatelor civile monosexuale încheiate în străinătate, și, în final, pe termen lung, a căsătoriei între persoane de același sex în dreptul românesc. Practic, art. 277 din Codul Civil, care interzice aplicarea în România a căsătoriilor/parteneriatelor civile contractate în străinătate, nu și-ar mai avea rațiunea de a exista. Astfel, dacă art. 277 ar fi găsit neconstituțional și, drept consecință, înlăturat, s-ar ajunge la recunoașterea implicită de către statul român a căsătoriilor/parteneriatelor civile între persoane de acelaşi sex din străinătate, ajungându-se astfel, la eludarea art. 259 alin. 1 din Codul Civil, ce prevede căsătoria doar între un bărbat și o femeie.
Observăm astfel că, problema este de mare actualitate, în contextul dezbaterii prezente la Curtea Constituțională, în dosarul nr.78D/2016, a excepției de neconstituționalitate invocată la Judecătoria Sectorului 5 București, în dosarul nr.17411/302/2015. Această excepție a reclamanților ridică problema conformității articolului 277 Cod Civil cu art. 26 din Constituție, referitor la protecția vieții familiale.
Vom sesiza aici că, raportat la considerentele C.E.D.O., situația statului român nu corespunde condițiilor necesare aplicării jurisprudenței evolutive constatate în cauză Schalk si Kopf c. Austria și reiterate în Oliary și alții c. Italia; deci, pentru situația României încă sunt aplicabile concluziile și situația din 2001 din cauza Mata Estevez c. Spania [3], conform celor statuate expres și stabilite de CEDO în acea jurisprudență.
Considerente CEDO relevante pentru cazul românesc:
1. „The Court notes that since 2001, when the decision in Mata Estevez was given, a rapid evolution of social attitudes towards same-sex couples has taken place in many member States. Since then, a considerable number of member States have afforded legal recognition to same-sex couples” (Schalk and Kopf,93). Deci, Curtea Europeană a Drepturilor Omului își motivează în primul rând decizia în cauza Schalk și Kopf c. Austria, plecând de la „evoluția atitudinilor societății față de cuplurile de același sex din multe State membre” („evolution of social attitudes… în many member States”). Prin urmare, numai o evoluție de atitudine a societății (ce o vom caracteriza mai jos) ar justifica reîncadrarea relațiilor între persoanele de același sex, deci ar trebui să existe această evoluție și în România pentru a se ajunge la eventuale concluzii similare, favorabile acceptării unei vieţi familiale cuplurilor de acelaşi sex. Evident, această „evoluție” întârzie să apară, în societatea românească. O a doua concluzie: Curtea Europeană vorbește despre „în multe State membre” – (in many member States), însă nu precizează nimic asupra statelor în care „evoluția atitudinilor” nu a avut încă loc; de fapt, Curtea de la Strasbourg nu a apucat încă să se pronunțe pe o asemenea ipoteză, deci nu rămâne decât situația certificată în jurisprudență de la nivelul anului 2001 (în cauza Mata Estevez c. Spania), față de aceste state membre ce nu se înscriu în noua ipoteză, recte situația României.
2. Jurisprudența CEDO a statuat că, domeniul familiei este „strâns legat de tradițiile culturale și istorice ale fiecărei societăți și de concepțiile sale profunde” – c. Elvetia, nr. 11329/85, hotărârea din 18 decembrie 1987, § 33.
Deci, orice inovație în conceptul vieții familiale trebuie să respecte tradițiile culturale, istorice și concepțiile profunde ale societății; orice decizie contrară este o încălcare de nepermis a voinței poporului român, exprimată prin acele tradiții culturale și concepții profunde. Pe cale de consecință, se încalcă și supremația Constituției (vezi, în acest sens Decizia C.C.R. nr. 80/2014, pct. 459: „Curtea reţine că Legea fundamentală a statului – Constituţia este expresia voinţei poporului, ceea ce înseamnă că aceasta nu îşi poate pierde forţa obligatorie doar prin existenţa unei neconcordanţe între prevederile sale şi cele comunitare. De asemenea, aderarea la Uniunea Europeană nu poate afecta supremaţia Constituţiei asupra întregii ordini juridice”)
Aducând în discuție concepțiile profunde ale societății, trebuie să ne referim aici și la noțiunea de „moravuri ale societății” – în doctrină s-a arătat că: „acestea au fost definite ca fiind locurile comune ale diferitelor morale individuale”[4] iar „permisivitatea tot mai mare a sistemelor de drept la această nouă formă de conjugalitate (n.s. este vorba de concubinaj), este rezultatul unei incontestabile liberalizări a moravurilor, liberalizare care privește în primul rând obiceiurile sexuale„[5], astfel încât „așa cum am arătat, în jurisprudența franceză s-a considerat că nici în acest caz nu suntem în prezența unei cauze ilicite. Ideea care stă la baza aprecierilor pozitive legate de această soluție este cea privind caracterul contractual al căsătoriei și relativitatea efectelor acestui contract față de terți. Punctul de vedere expus nu poate fi acceptat în dreptul român actual”[6].
Cu atât mai mult, dacă anumite relații de concubinaj heterosexual sunt privite cu reticență, rezultă că, în România, la nivel societal, relațiile între persoane de același sex rămân exclusiv în domeniul vieții private, și nu ar putea fi oficializate legal, instituțional, fiind contrar bunurilor moravuri ale societății românești acest fapt al oficializării unor astfel de relații, deoarece s-ar pune aceasta pe picior de egalitate cu căsatoria, sau într-o poziție similară în dreptul românesc cu această instituție fundamentală. Or, după cum am motivat, societatea românească nu poate accepta acest fapt, lovindu-se de concepțiile sale profunde (moravuri), fiind astfel, un caz acceptat de C.E.D.O., respectiv un stat într-o logică juridică similară cauzei F c. Elveția, citată anterior.
Totodată, la nivel constituțional românesc, în favoarea heterosexualitatii pledează următoarele: căsătoria este un act având ca efect o liberă dezvoltare a personalității umane, este la temelia familiei ce constituie o libertate fundamentală, și totodată are legătură cu demnitatea omului, deci, având în vedere toate aceste valori supreme[7] de care este legată casatoria (art.1 alin. 3 din Constituție), reglementarea sa trebuie interpretată în spiritul tradițiilor democratice ale poporului român, tocmai pentru a se respecta si a se da efect valorilor supreme ce sunt legate intrinsec de instituția căsătoriei. Evident, raportat la tradițiile democratice ale poporului roman, căsătoria monosexuală nu a fost niciodată acceptată, și, mai mult, relațiile monosexuale în sine au fost privite cu multă reticență de poporul roman, fapt notoriu în societatea românească. Deci, interpretată și din perspectiva art.1 alin.3 din Constituție, căsătoria nu poate fi decât heterosexuală în statul roman, iar interdicțiile pe teritorul României ale altor forme încheiate în afara țării nu fac decât să apere viziunea statului român și tradițiile sale democratice.
Mai mult, prin abordarea favorabilă şi prioritară a heterosexualităţii, statul român ajunge să își execute cu bună-credință obligațiile din tratatele la care este parte, conform art.11 din Constituție, recunoscând astfel că familia este elementul natural şi fundamental al societății conform art. 23 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice şi art.16 D.U.D.O („familia constituie elementul natural și fundamental al societății”). De asemenea, Constituția se interpretează în mod corect conform dispozițiilor D.U.D.O., așa cum reclamă art. 20 din legea fundamentală.
Prin urmare, având în vedere principiile ce stau la baza familiei stipulate de Constituție, cât și cele prevăzute în Declarația Universală a Drepturilor Omului, familia este în mod obligatoriu, o relație între persoane ce conduce la persistența societății umane, în mod natural, rezultând astfel că familia, în dreptul românesc, este văzută ca un mediu propice creării și dezvoltării, vieții umane, ce stă în mod natural la baza societății. În concluzie, căsătoriile/parteneriatele civile (astfel interzise de art. 277 Cod Civil), sunt în contradicție, în dreptul românesc, în prezent, cu noțiunea de familie și cu o eventuală astfel de viață familială reclamată spre recunoaștere.
3. Spre deosebire de situația în societatea românească, jurisprudența C.E.D.O. înregistrează la nivelul altor state o astfel de evoluție la nivel societal, ce ar putea justifica o aliniere legislativă [8] la noile realități, cum remarcă explicit Curtea:
- Austria, deşi nu prevede căsătoriile între persoane de acelaşi sex, totuşireglementase posibilitatea parteneriatelor civile, valide de la 1 ianuarie 2010 (The Registered Partnership Act, publicat în Monitorul Oficial Federal -Bundesgesetzblatt- I, nr. 135/2009) (vezi, Schalk si Kopf c. Austria, §16).
- În Italia, la nivelul jurisprudenței constituționale, se reține de C.E.D.O. că: „ in Italythe need to recognise and protect such relationships has been given a high profile by the highest judicial authorities, including the Constitutional Court and the Court of Cassation” (vezi Oliari și alții c. Italia,180). Însă, în România nu există o astfel de dinamică constituţională.
- În Italia, la nivel societal, există un fenomen pronunțat al homosexualității, după cum notează C.E.D.O: „Moreover, such legislation would serve an important social need – as observed by the ARCD, official national statistics show that there are around one million homosexuals (or bisexuals), in central Italy alone.” (vezi Oliari și alții c. Italia,173).
În jurisprudența C.E.D.O. s-a admis că, prin excepție, se poate deroga de la evoluția jurisprudenței sale, dacă situația faptică, socială o reclamă. Astfel, în cauza F. contra Elvetiei, C.E.D.O. a statuat: „Curtea subliniază că termenul de aşteptare nu mai există în dreptul altor state contractante; ea aminteşte în această privinţă jurisprudenţa sa, conform căreia Convenţia trebuie citită din perspectiva condiţiilor de viaţă de astăzi. Totuşi, faptul că o ţară ocupă, la sfârşitul unei evoluţii gradate, o situaţie izolată în ceea ce priveşte un aspect al legislaţiei sale, nu implică, obligatoriu, că un asemenea aspect se loveşte de Convenţie, mai ales într-un domeniu atât de strâns legat de tradiţiile culturale şi istorice ale fiecărei societăţi şi de concepţiile profunde ale acesteia asupra celulei familiale.”
Or, în România, la nivel societal a fost inițiată procedura de modificare constituțională, avizată pozitiv de Curtea Constituțională pentru definirea familiei, doar ca fiind uniunea dintre un bărbat și o femeie, în sens tradițional. De asemenea, societatea românească este declarată de religie ortodoxă în proporție covârșitoare de 86,5℅ (din datele I.N.S. la nivelul anului 2011), fapt ce contrastează evident cu o acceptabilitate a ideii de viață familială în rândul cuplurilor de același sex, cu care vine în opoziție ireconciliabilă. Mai mult, se observă dispoziţiile explicit conservatoare ale Noului Cod Civil adoptat recent, în anul 2009.
Așadar, România este prin excelență un caz particular, la sfârșitul unei „evoluții” jurisprudențiale a C.E.D.O., ce se menține pe linia tradițională, admisă de Convenție și de Curtea de la Strasbourg, nelovindu-se de Convenție, atâta timp cât dreptul la respectarea vieții private a persoanelor este garantat de statul român.
Mai adăugăm și că la nivelul doctrinei juridice actuale s-a exprimat următoarea definiție a familiei enunțată în literatura juridică de specialitate: „elementul natural și fundamental al societății, generat de actul juridic al căsătoriei, încheiat cu respectarea ordinii publice și a bunelor moravuri între un bărbat și o femeie, alcătuită din soți, copiii lor și din alte persoane prevăzute expres de lege, ale căror raporturi patrimoniale și nepatrimoniale sunt reglementate juridic prin norme speciale și guvernate de principiul solidarității” (Teodor Bodoașcă, Aurelia Drăghici, Ioan Puie, Iuliu Maftei, Dreptul familiei, Ed a 2-a București, Universul Juridic, an 2013, p.11).
Rezultă din cele de mai sus că, pentru a se adopta noul punct de vedere al jurisprudenței etalate de C.E.D.O., ar trebui îndeplinite următoarele condiții:
- să existe evoluția certă a atitudinilor sociale (prev. în cauza Schalk si Kopf c. Austria,93),
- evoluția să fie certificată legislativ sau jurisprudențial național sau măcar să existe o statistică clară în acest sens a fenomenului în cauză (prev. în cauza Oliari și alții c. Italia,173, §180; Schalk si Kopf c. Austria, §16),
- să nu existe impedimente majore la nivelul social, de natură să creeze nemulțumiri sau tulburări majore în societate, ce s-ar lovi de tradiții istorice și concepțiile profunde ale societății asupra celulei familiale (prev. în cauza c. Elveției),
- să nu existe impedimente constituționale (art. 48 alin.1 prin raportare la art.1 alin.3 din Constituție; art. 16 din Constituţie). Această condiție nu este una explicită din jurisprudență C.E.D.O. (nici nu ar avea cum, fiindcă e de domeniu al legislației naționale), ci din aceea Curții Constituționale a României. Așadar, este constituțional și firesc ca orice legiferare și orice izvor de drept, fie el și jurisprudență evolutivă C.E.D.O., să respecte supremația Constituției (principiu aplicat mutantis mutandis, pct. 459 din Decizia CCR nr. 80/2014, principiu aplicabil nu doar față de dreptul comunitar, ci și față de C.E.D.O., pentru identitate de rațiune, pentru respectarea supremației Constituției – „supremaţia Constituţiei asupra întregii ordini juridice” (sic!).
Deci România se poate înscrie ca o excepție de la jurisprudența evolutivă a C.E.D.O. pe subiectul referit, aflându-se încă în situația consacrată în 2001 și nu 2010 – 2015, societatea românească încă neacceptând existența unei vieți familiale cuplurilor monosexuale, ci doar respectarea vieții private, așa cum a consacrat si C.E.D.O. la acel moment.
Precizăm că acea situație din 2001 nu era contrară Drepturilor omului, ci era certificată de C.E.D.O. ca fiind conformă Convenției, potrivit cauzei Mata Estevez și se înscria în recunoașterea dreptului la viață privată și nu a vieții familiale, iar acea concepție se înscria în standardele acceptate de C.E.D.O. (amintim: „Court’s case-law has only accepted that the emotional and sexual relationship of a same-sex couple constitutes “private life” but has not found that it constitutes „family life”! Schalk si Kopf c. Austria § 92).
În aceste condiții, Curtea Constituțională este provocată acum să observe că nu există nici o dovadă a unei evoluții de atitudine socială românească surprinsă de C.E.D.O. în cauzele Schalk si Kopf c. Austria sau Oliari și alții c. Italia, deci concluziile acelor cazuri nu pot fi utile CCR în momentul de față. Cu alte cuvinte,Curtea Constituțională nu ar putea, în cauza 78D/2016, să abandoneze vechea practică jurisprudență a C.E.D.O. privind noțiunea de viață de familie și să utilizeze noua concepție jurisprudențială, decât dacă s-ar baza pe dovezi de netăgăduit, și Curtea Constituţională ar răspunde afirmativ că:
- ar exista o statistică, un sondaj de opinie favorabil, în mod relevant, la nivelul societății românești, pentru recunoașterea cuplurilor monosexuale, similare unei familii;
- ar exista o jurisprudență naţională relevantă în sensul încadrării acestor cupluri ca având relații caracteristice unei vieți de familie;
- nu ar exista pericole morale în creșterea și educația copiilor, prin acordarea posibilității ca astfel de cupluri să aibă o viață de familie, și putând să dobândească practic o paletă largă de drepturi, eventual chiar de adopție;
- ar exista o susținere populară relevantă, în sens contrar aceleia recente de modificare a Constituției, care să promoveze la nivel legal reglementarea căsătoriilor/parteneriatelor civile.
– Va urma –
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu