de Phil Johnson … şi de ce fiecare creştin este un fel de Calvinist.
Partea 1: este Arminianismul o erezie condamnabilă?
Iubesc doctrinele harului şi nu evit eticheta de „Calvinist.” Eu cred în suveranitatea lui Dumnezeu. Eu sunt convins că Scriptura învață că Dumnezeu este complet complet suveran nu doar în mântuire (chemarea eficace şi acordarea credinţei celor pe care El îi alege); dar de asemenea în fiecare detaliu din strădania Providenței. „Şi pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a şi chemat; şi pe aceia pe care i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi; iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit.” (Romani 8:30). Şi El face ca „toate lucrurile să lucreze împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său” (Romani 8:28). Destul de simplu, El „face toate după sfatul voii Sale” (Efeseni 1:11).
Aceasta este ceea ce înțeleg în mod obişnuit oameni când ei vorbesc despre „Calvinism.” Când eu accept acea etichetă, eu nu îmi iau angajamentul de loialitate către omul John Calvin. Eu nu afirm tot ceea ce a învățat el, şi eu nu accept tot ceea ce a făcut el. Sunt convins de faptul că, Calvin a fost un om evlavios și unul dintre cei mai buni comentatori biblici și dintre mințile teologice dintotdeauna, dar el nu a fost întotdeauna dreptate. De fapt, propriile mele convingeri sunt Baptiste, astfel că în nici un caz eu nu sunt unul dintre adepţii devotați ai lui Calvin. Cu alte cuvinte, când eu accept eticheta de „Calvinist,” aceasta este doar de dragul comodității. Eu nu spun „eu sunt al lui Calvin” în sensul Corintian.
În plus, eu nu sunt unul dintre cei care poată Calvinismul ca un cip mare pe umărul său, care îi provoacă pe oameni să lupte cu mine cu privire la acesta. Este adevărat că pot deveni energic cu privire la anumite puncte de doctrină – în special când cineva atacă un principiu care merge până în inima Evangheliei, cum ar fi ispăşirea înlocuitoare, sau păcatul original, sau îndreptățirea prin credinţă şi principiul dreptății imputate. Când unul dintre aceste principii este provocat, eu sunt gata să lupt. (Şi de asemenea nu îmi pasă să dărâm orice ar putea fi cel mai recent capriciu evanghelic.)
Dar Calvinismul nu este una dintre acele chestiuni cu privire la care devin excesiv afectat emoțional şi mânios. Voi discuta aceasta cu tine, dar dacă dacă tu te răsfeți într-o ceartă cu privire la aceasta, foarte probabil vei descoperi că sunt greu de provocat. Am petrecut prea mulți ani ca Arminian eu însumi pentru a pretinde că adevărul despre aceste chestiuni este ușor şi evident.
Acum, să nu înțelegeți greșit. Eu gândesc că adevărul despre suveranitatea lui Dumnezeu este clar şi în cele din urmă inevitabil în Scriptură. Dar este un adevăr dificil de apucat, astfel că sunt înțelegător față de cei care se luptă cu el. Eu sunt destul de Calvinist pentru a crede că Dumnezeu a predestinat (cel puţin pentru o vreme) ca unii din frații mei să trebuiască să susțină opinii Arminiene.
De-a lungul anilor am scris probabil de cel puţin două ori mai multe materiale pentru a-i potoli pe hiper-Calviniști precum am argumentat cu Arminienii. Aceasta nu este aşa pentru că eu gândesc că hiper-Calvinismul este o eroare mai gravă decât Arminianismul. De fapt, aș spune că cele două erori sunt izbitor de asemănătoare. Dar nu eud foarte voci de avertizare care să se ridice împotriva pericolelor din hiper-Calvinism, şi există armate de Calvinişti acolo afară care deja îi provoacă pe Arminianiști, astfel că am încercat să vorbesc cât de mult posibil împotriva tendințelor hiper-Calviniştilor.
Sfatul meu către tinerii Calvinişti este să învețe ideologia de la autorii Calvinişti din curentul principal, nu din bloguri şi forumuri de discuții pe pe Internet.
De aceea probabil eu sunt mai puţin militant decât v-ați aștepta când vin să atac erorile din Arminianism. În plus, am obținut mai mult prin răspunsul către obiecțiile Arminiene cu învăţătură răbdătoare şi instrucțiuni imparţiale, rezonabile, biblice – în locul argumentelor furioase şi blestemelor imediate.
De ce să nu adoptăm o abordare mai pasivă, îngăduitoare, frățească față de toate dezacordurile teologice? Pentru că eu cred ferm că există unele erori teologice care merită un blestem ferm şi decisiv. Acesta este punctul lui Pavel în Galateni 1:8-9; şi este acelaşi punct pe care apostolul Ioan îl face în 2 Ioan, versetele 7-11. Când cineva învață o eroare care corupe în mod fatal adevărul Evangheliei, „el să fie anatema.” (blestemat, n. tr.)
Dar lăsați-mă să fiu clar aici: Arminianismul simplu nu intră în acea categorie. Nu este cinstit să punem eticheta rangului de erezie peste Arminianism, în felul în care unii dintre frații mei Calviniști mai zeloși par să fie predispuși să o facă. Eu vorbesc despre Arminianismul evanghelic, istoric, din varietățile Wesleyane şi clasice – Arminianismul, nu Pelagianismul, sau teismul deschis, sau orice a inventat în această săptămână Clark Pinnock – ci Arminianismul evanghelic adevărat. Arminianismul este cu siguranţă greșit; şi aș argumenta că acesta este incompatibil cu sine însuși. Dar după judecata mea, standard, varietatea din grădina Arminianismului nu este atât de fatal greșită încât să-i încredințăm pe frații noştri Arminieni către flăcările veşnice sau chiar să le refuzăm automat părtășia în frăția păstorilor noştri.
Dacă gândiți că eu încep să sun ca un apologet pentru Arminianism, eu cu siguranţă nu sunt aşa. Eu gândesc că Arminianismul este o eroare profundă. Tendințele sale pot fi cu adevărat sinistre, şi când i se permite să meargă să semene, acesta îi conduce pe oameni în rangul ereziei. Dar ceea ce spun eu aici este că simplul Arminianism în sine nu este o erezie condamnabilă. El este doar grosolan nepotrivit cu doctrinele centrale ale Evangheliei pe care Arminianii înșiși le cred şi el afirmă.
Dar atât timp cât eu sunt auzit ca un apărător al Arminianismului, lăsați-mă de asemenea să spun aceasta: Există o mulțime de Calviniști discordanți şi ignoranți afară, de asemenea. Cu sporirea Internetului este mai uşor ca niciodată pentru oamenii laici auto-didacți să se angajeze în dialog teologic şi să dezbată prin forumuri de pe internet. Eu gândesc că acest lucru este în mare parte bun, şi eu îl încurajez. Dar Internetul face uşor pentru cei care gândesc la fel dar sunt ignoranți să se adune împreună şi fără sfârşit să întărească ignoranța unul altuia. Şi mă tem că aceasta se întâmplă destul de mult.
Hiper Calviniştii par a fi în special influențabili spre acea tendință, şi există cuiburi de-ale lor aici şi acolo – în special pe Internet. Şi mai mult frecvent în aceste zile întâlnesc oameni, care au fost influenţați de extremism pe Internet, făcând reclamă la idei hiper-Calviniste şi insistând că dacă cineva este un Arminian, acea persoană nu este deloc un creştin cu adevărat. Ei egalează Arminianismul cu lucrări pure pentru mântuire. Ei sugerează că Arminianismul implicit neagă ispășirea. Sau ei insistă că Dumnezeu adorat de Arminieni este un Dumnezeu total diferit de Dumnezeul Scripturii.
Aceasta este retorică suplimentară – total inutilă – şi înrădăcinată în ignoranța istorică. Cu câțiva ani în urmă, când am început blogul meu, am menționat acea tendință în prima înregistrare pe care am afișat-o, care a fost intitulată „Calvinismul rapid şi murdar.” La sfârşitul acelui articol, am spus aceasta: Sfatul meu către tinerii Calvinişti este să învețe ideologia de la autorii Calvinişti din curentul principal, nu din bloguri şi forumuri de discuții pe pe Internet. Unele dintre forumuri pot fi ajutătoare pentru că ele te direcționează spre resurse mai importante. Dar dacă gândești despre Internet ca fiind un surogat al seminarului, riști foarte mult să devii ne-echilibrat.
Totuşi, citiți autori Calviniști din curentul principal, şi vei avea necazul să nu găsești nici măcar pe unul care a considerat Arminianismul ca fiind ca atare o erezie condamnabilă. Există un motiv pentru aceasta: este datorită faptul că în timp ce Arminianismul se încurcă în mod inconsecvent, el nu este în mod necesar eronat în mod grozav. Majoritatea Arminianilor ei înșiși – şi eu vorbesc încă aici despre varietățile Wesleyane şi clasiec, nu Pelagianism care face o mascaradă ca fiind Arminianism – majoritatea Arminianilor ei înșiși afirmă apăsat adevărul Evangheliei care este de fapt înrădăcinat în presupoziții Calviniste.
Acest articol este adaptat dintr-o transcriere a unui seminar din Conferința Păstorilor din 2007, intitulat „Calviniștii din odăiță.”
© 2008 de Phil Johnson
Director Executiv
Har vouă
Director Executiv
Har vouă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu