Pornografia: Păcatul ascuns în familie – mărturie

https://youtu.be/MeAwD_yykNQ?t=3

Multe căsnicii din ziua de azi au probleme din cauza sexului. În multe cazuri, soţii au vieţi duplicitare, jucând rolul de soţi devotaţi în timpul zilei, iar în timpul nopţii, navigând pe internet în căutarea pornografiei interzise. 

În cele din urmă, unii dintre aceşti bărbaţi îşi îndeplinesc fanteziile cu prostituate sau au relaţii extraconjugale şi de multe ori, soţiile habar n-au de aceste lucruri.

Vom prezenta mărturia unui astfel de cuplu. El era om de succes, mergea la biserică şi în aparenţă era un cavaler cu armură strălucitoare pentru soţia sa. Din păcate, dincolo de ce izbea privirea, se ascundeau mai multe.

El era dependent de pornografie şi în cele din urmă, a intrat într-o relaţie extraconjugală. Astăzi îi vom asculta pe Bob şi pe soţia lui, Heidi, relatându-ne despre păcatul sexual ascuns, despre zdrobire şi despre cum Dumnezeu poate să vindece şi să restaureze o căsnicie, care după toate prognozele, ar fi eşuat.

Bob: De la vârsta de 7 până la 12 ani, tata nu prea a fost pe acasă. El s-a dedicat întru totul lucrării şi nu-l vedeam prea des. La biserică afişam cu toţii zâmbete şi totul părea în regulă.

La vârsta de 12 ani, într-o sâmbătă dimineaţa, tata ne-a adunat pe toţi şi ne-a spus: „Eu o părăsesc pe mama voastră”. Totul s-a schimbat în momentul acela. Lumea mea a explodat. Părinţii mei au divorţat. Tatăl meu a părăsit biserica pentru o altă femeie.

Din adolescenţă am învăţat să separ ceea ce simţeam în interior, de ceea ce trebuia să pozez în exterior pentru a fi împăcat cu sine şi cu oamenii din jurul meu. Am dezvoltat încă din adolescenţă dependenţa de pornografie. Fanteziile şi masturbarea au devenit părţi ale vieţii mele, locuri în care puteam oricând să mă refugiez.

Am încercat şi alcoolul, distracţiile cu prietenii, însă, când toate acestea ar fi ieşit la iveală şi ar fi trebuit să fiu băiat cumsecade şi responsabil, mereu aş fi putut să revin la fantezii, domeniu în care puteam să-mi ling rănile.

Heidi: Am crescut cu ideea că voi găsi bărbatul ideal, prinţul pe cal alb şi că voi avea o căsnicie perfectă. Căutam un asemenea prinţ pe cal alb şi mă aşteptam să am nunta perfectă şi căsnicia perfectă. Vom fi apropiaţi, vom avea copiii frumoşi, nu vom avea certuri sau discuţii. Visul oricărei fete…

B: O perioadă scurtă de timp, am crezut că am toate acestea. În perioada liceului şi a facultăţii, pozarea mea în exterior, s-a transformat în pozare în interior. Mă prefăceam tot mai puţin în exterior şi mă depărtam tot mai mult în interior de Dumnezeu, deoarece eram două persoane diferite.

Am absolvit facultatea, apoi am devenit soţ, sperând că aceasta va rezolva problema dependenţei mele sexuale. Lucrurile au început să meargă bine. Am început să muncesc din greu, am avut doi copii şi viaţa mea părea în regulă. Totuşi, în interior, ori de câte ori mă confruntam cu durerea mea şi voiam să scap de ea, continuam să mă refugiez în fantezii, unde mă simţeam alinat şi departe de probleme.

H: Aveam 22 de ani când ne-am căsătorit şi după trei ani petrecuţi împreună, am aflat că sunt însărcinată cu primul nostru copil. Mi se părea că primii trei ani au fost minunaţi. Lucram amândoi, petreceam timp împreună, iar perioada în care am aşteptat bebeluşul, a fost una încântătoare. Totul părea să decurgă aşa cum trebuie, aşa cum visasem că va fi.

B: Nimeni nu ştia. Nu aveam cu cine vorbi. Nu m-am destăinuit soţiei, nici pastorului, nici unui consilier, era doar problema mea. Era între mine şi Dumnezeu şi Îl rugam mereu s-o rezolve. Eram supărat pe El că nu mi-o lua. Ne-am distanţat. Am continuat să joc teatru în viaţă, în timp ce sufeream enorm, din cauza ruşinii şi a sentimentului de vină, cauzate de aceste fantezii sexuale.

H: L-am am avut pe primul nostru fiu şi am fost foarte ocupată cu el, apoi, aproape imediat, în decursul unui an, am rămas însărcinată cu fiica noastră. Am devenit foarte ocupată cu copiii, care-mi distrăgeau atenţia. În momentul acela, am început să ne depărtăm, dar am pus pe seama faptului că eram ocupată cu copiii. El lucra, iar eu eram mamă şi femeie casnică, deci mi s-a părut naturală oarecum distanţarea noastră, deoarece eram foarte ocupată şi distrasă de copii.

B: După aproape 7 ani de căsnicie, lupta mea interioară s-a exteriorizat într-o relaţie emoţională cu colega mea de lucru. Aceasta s-a transformat apoi, într-o relaţie fizică. În ciuda acelei relaţii pasionale, lupta mea continua să existe şi pentru prima oară în viaţă, m-am gândit la sinucidere. Nu-mi plăcea persoana în care mă transformasem. Copiii mei erau sănătoşi şi frumoşi, aveam o soţie fermecătoare, tocmai ne mutasem într-o casă nouă…

Am fost rugat să slujesc în comitetul unei biserici, unul dintre cele mai ruşinoase şi mai grele momente. Eu nu eram vrednic, ştiam că nu sunt potrivit pentru aceasta, totuşi, nu puteam refuza. În momentul acela a trebuit să fac o alegere, fie să continui să mint, fie să spun adevărul. Am ales să continui să mint.

H: Am suspectat ceva, văzând distanţa dintre noi, dar niciodată nu am acordat mare atenţie acestui fapt. Contestam posibilitatea unei probleme. El lucra, îşi făcea datoria şi ne asigura necesarul, iar eu trebuia să îngădui asta, astfel mă focalizam din nou pe copii şi mă preocupam de nevoile lor.

Puţin timp după aceea, l-am prins pentru prima oară, pe internet, uitându-se la pornografie. Am discutat despre aceasta şi mi-a promis că va vorbi cu un prieten, că va fi responsabil în faţa lui şi parcă mă liniştisem în sensul acesta. Am avut încredere în ce-mi spusese. Habar nu aveam că asta nu-i tot. După câteva luni, l-am prins din nou pe internet.

În momentul acela trebuia fie să solicite ajutor, fie să plece, deoarece nu mi-a plăcut ce am simţit. Nu ştiam totul, dar instinctul meu, interiorul meu îmi spunea că ceva nu-i în regulă, că aceasta nu-i tot. Instinctul meu sau interiorul meu mi-a spus că va trebui să luăm o hotărâre şi că aceasta va fi drastică.

B: Voiam să fiu liber şi în special în interior, în momentul acela, soţia mea a intrat şi m-a prins uitându-mă la pornografie. Ea m-a întrebat dacă intenţionez să fac ceva în sensul acesta. Aceasta s-a întâmplat cu multe luni înainte de a mă destăinui. De două ori m-a prins vizionând pornografie.

Prima oară ea mi-a spus: „Nu ştiu ce înseamnă asta şi te rog să rezolvi problema!” Răspunsul meu a fost: „Continui să am această luptă, dar vreau să fiu vindecat şi voi încerca să rezolv această problemă.”

Mi-am găsit un prieten, în care puteam să am încredere, deoarece şi el a avut această luptă şi ştiam că nu mă va condamna. Am început împreună să facem studiu după o carte. În fiecare săptămână când ne întâlneam, el nu avea citit capitolul care era programat. Nu a durat mult timp.

Însă era suficient să scap de soţia mea şi să cred că poate ceva s-a schimbat, până, câteva luni mai târziu, când ea intrat şi m-a prins pentru a doua oară, uitându-mă la pornografie. În momentul acela, cu un curaj colosal din partea lui Dumnezeu, ea mi-a spus: „Alege: fie ne adresăm după ajutor, fie pleci.” Din momentul acela, a început călătoria mea spre libertatea pe care mi-a dăruit-o Dumnezeu.

H: Eram foarte rănită. Visele legate de bărbatul perfect au început să se risipească. Am început să cred că nu-l mai împlineam. Un aspect al problemei a fost faptul că eram în necunoştinţă şi sincer, nu înţelegeam. Nu am privit niciodată pornografie şi nu înţelegeam toate fanteziile şi tot ce implică aceasta. Am mers la unul dintre pastorii noştri consilieri.

B: El m-a întrebat dacă sunt hotărât să divulg toate secretele, dar eu nu eram. Voiam să fiu liber, dar nu voiam ca cineva să afle toate problemele. El a început cu o serie de întrebări, provocându-mă să spun adevărul, totuşi eu continuam să mă eschivez şi să nu vorbesc în totalitate despre trecutul meu. Soţia mea, Heidi, era schimbată la faţă, inima ei era profund rănită, plângea. Au fost nişte momente foarte dificile, dar când am plecat, m-am simţit mai uşurat.

Atunci m-am destăinuit pentru prima oară şi am spus totul despre fantezii, pornografie, masturbare. Nu i-am spus pastorului despre relaţia extraconjugală. Ştiam că din cauza acestui comportament, ea putea alege să mă părăsească, deoarece ea nu a ştiut de această relaţie extraconjugală. Însă speram că n-o va face, deoarece avea dovezi biblice şi oameni în jurul ei, care confirmau că aveam nevoie de ajutor. Puteam rezolva problema aceasta şi apoi, să ne continuăm viaţa.

H: În ziua în care pastorul nostru a început să-i pună întrebări lui Bob şi am aflat ce se întâmpla, lumea mea s-a dărâmat. Am aflat despre soţul meu lucruri pe care nu le-am ştiut niciodată şi am realizat că nu-l cunosc pe bărbatul cu care eram căsătorită.

El era total diferit de cel pe care-l ştiam eu de câţiva ani. Din fericire, Dumnezeu nu voia să renunţe la mine, în căutarea Lui fără răgaz şi în urma cercetării inimii mele, adevărul despre relaţia extraconjugală a ieşit la suprafaţă.

B: I-am mărturisit despre trădare în aceeaşi zi. Am fost devastaţi, căsnicia noastră se prăbuşise. Eram sigur acum că adevărul ieşind la iveală, viaţa mea nu va mai fi aceeaşi şi din fericire, nu a fost.

H: Aflând despre acest bărbat şi auzind cine era de fapt, am cedat. M-am deconectat. Eram atât de şocată şi uimită, încât aproape nu puteam reacţiona. Când am părăsit biroul pastorului, am simţit din nou că ceva nu era în regulă, că ceva nu s-a spus. În după masa aceea, am început să-l întreb pe Bob: „Ce ai ascuns? Te-ai eschivat în a spune ceva.

Eu nu am aflat totul. Instinctul îmi spune că mai e ceva.” Mai târziu, în după masa aceea, el mi-a mărturisit despre relaţia avută. A fost ultima lovitură şi nu am reuşit să-mi revin timp de câteva zile. De abia reuşeam să mă ridic din pat şi încercam din răsputeri să mă ocup de copii, dar nu prea reuşeam nici aceasta.

Am fost copleşită de durere şi mă rugam Domnului să mă ia acasă. Durerea era aşa de mare, încât mi se părea momentul potrivit de a pleca. Nu m-am gândit niciodată la sinucidere, dar îmi doream cu disperare să merg acasă. Nu voiam să mai stau aici şi să simt această durere.

După câteva zile de la destăinuire, perioadă în care am fost amorţită, am început să-mi revin puţin şi să mă gândesc că trebuie să hotărâm ce vom face. Să-i cer să plece sau să rămână şi să cerem ajutor? Ce ar trebui să fac? Am mers din nou la pastorul nostru şi am început să ne întâlnim săptămânal, încercând să ne dăm seama, dacă vom lupta pentru această căsnicie sau este deja prea mult şi ea nu mai poate fi salvată.

În acelaşi timp, am mers la un consilier, unde cred că ni s-au pus toate întrebările adecvate. Cred că Dumnezeu a călăuzit toate întrebările care ne-au fost puse şi ne-am lămurit foarte rapid că această căsnicie merita salvată.

B: Din momentul acela, am început să învăţ să spun adevărul, să nu mai fiu dependent şi să nu mai mint. Am început să experimentez ceea ce nu am experimentat 5 ani: capacitatea de a-mi împărtăşi depravarea şi demnitatea. Mă uit la primii 15 ani ai căsătoriei noastre şi văd că nu mi-a fost niciodată greu să-mi împărtăşesc demnitatea cu soţia mea.

Însă cealaltă parte din mine, partea firească, întotdeauna mi-a fost greu s-o împărtăşesc. Exista o parte secretă, o parte ascunsă şi aveam acest comportament, din cauză că nu împărtăşeam. Atunci, am învăţat să spun adevărul, să-mi împărtăşesc luptele şi să fiu iubit şi acceptat de soţia mea, de Dumnezeu, de alţi oameni. În ciuda depravării mele, să mă aflu în siguranţă şi să fiu acceptat a fost un adevărat har şi mila lui Dumnezeu.

H: Am fost între 9 şi 12 luni în recuperare, perioadă în care Bob mărturisea că a alunecat şi s-a uitat din nou la pornografie. Eu luptam. Merita să lupt, deoarece era o luptă constantă. El se reangaja să muncească din greu şi în perioada aceea, am înţeles că eram atât de dependentă de soţul meu, încât nu aş fi fost bine, dacă el nu ar fi fost bine.

Toate acestea m-au determinat să mă uit la propriu-mi gunoi, la propriile-mi probleme. În momentul în care am făcut asta, am încetat să mai fiu focalizată pe Bob. Nu mai eram aşa de focalizată pe faptul dacă el se comportă corect, iar după ce aflam că el a alunecat din nou, mă trezeam din nou în biroul consilierului.

Unul din lucrurile înţelepte pe care consilierul mi le-a spus, a fost: „Dumnezeu încă nu a renunţat la voi. Munca ta nu s-a încheiat încă. Voi continua să vă sun şi să lucrez cu voi. Ascultaţi-L pe Dumnezeu şi pe oamenii din jur pentru a fi liberi. De pastor, de mine, de oamenii care vă sunt alături în această perioadă de recuperare.

Dacă ei vor crede şi vă vor spune că este momentul să renunţaţi, atunci aşa să faceţi, dar eu voi continua să vă chem, deoarece cred că munca voastră nu s-a încheiat încă. Atunci am văzut lucrurile dintr-o altă perspectivă. Am zis: „Bine, Domne, voia Ta. Să continuăm! Vreau să mă călăuzeşti în acest proces sau să-mi spui să renunţ.” Însă nu am primit niciodată mesajul că trebuie să renunţ.

B: Vindecarea mea a venit prin relaţionare, prin spunerea adevărului şi prin faptul că am ajuns cunoscut. Când ceilalţi nu au fugit, ci au venit şi şi-au deschis inimile, eu mi-am deschis-o pe a mea. Am reuşit să parcurgem acest drum împreună şi să vedem că Domnul poate vindeca răni. Am muncit mult, am parcurs 12 paşi pentru a mă recupera din dependenţă. Am muncit mult la capitolul împărtăşirea vieţii mele şi la iniţierea altora în povestea mea.

De asemenea, în ultimul an, am început să particip împreună cu soţia mea la întrunirea cuplurilor, să ne vindecăm împreună cu alte cupluri. A fost un har deosebit din partea lui Dumnezeu ca şi acest aspect să facă parte din povestea noastră. Am parcurs împreună un program de 12 paşi.

Am făcut aplicaţii separate şi aplicaţii împreună. Am păşit pe acest drum şi am realizat că aceasta era o întreagă călătorie, nu doar un eveniment, că vieţile noastre urmau să fie diferite şi că vom fi mereu în recuperare. Este o călătorie, iar noi trebuie să înfruntăm următoarea provocare.

Citește și Este păcat să joci jocuri de noroc?Ce spune Biblia despre jocurile de noroc?

Sursa: Alfa Omega

http://logosul.ro/2018/02/17/pornografia-pacatul-ascuns-in-familie-marturie/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/moralitate/pornografia-pacatul-ascuns-in-familie-marturie/