luni, 27 iulie 2020

FRANȚA: Un bărbat înarmat a fost oprit chiar înainte de a comite un atac asupra unei biserici din Le Blanc-Mesnil













În dimineața zilei de 19 iulie, un atac care viza o Biserică din Le Blanc-Mesnil, un oraș aflat la nord-vest de Paris, în departamentul Seine-Saint-Denis, a fost evitat chiar înainte ca atacatorul să își ducă planurile la îndeplinire, relatează le Parisien. Înarmat cu o sabie și o armă semiautomată, bărbatul în uniformă militară, a gonit spre Biserică pe un hoverboard, strigând „Allahu Akbar”. Potrivit unei postări a jurnalistului Pierre Jova, se pare că ar fi vorba despre Biserica Penticostală „Charisma”.

Agentul de paza al unui restaurant din apropiere, care își dăduse seama că bărbatul este periculos și temându-se că ar putea urma un atac, a sărit în mașină și l-a urmărit pe agresor lovindu-l ușor din spate, dezechilibrandu-l, căzând astfel la pământ. Agresorul s-a ridicat și a început să lovească cu sabia în mașină, pe urmă și-a îndreaptat arma înspre acesta, amenințându-l. Frica și adrenalina a pus stăpânire pe agentul de pază care, fiind aproape de agresor l-a lovit cu capul, iar cu ajutorul oficialilor bisericii a reușit să-l dezarmeze pe atacator. „...am făcut doar ceea ce trebuia să fac, nimic mai mult„, afirmă eroul într-un Articol în le Parisien. Credincioșii și oamenii legii i-au mulțumit agentului de pază și au spus că acesta „cu siguranță i-au salvat de la un carnagiu”.
Cazul a fost predat poliției judiciare iar făptașul a apărut pe 23 iulie în față instanței de la Bobigny. În ciuda strigătelor sale „Allahu Akbar”, atacul nu ar avea legături teroriste. Niciun semn de radicalizare nu a fost găsit în locuința atacatorului și în dimineața în care avea de gând să atace Biserica, acesta a fost sub o puternică influență a drogurilor. Procesul său este programat pentru luna august.
Le Parisien a făcut public un material video care prezintă momentul de după ce atacatorul a fost pus la pământ de către poliție.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu