COSMOLOGIE- DUMNEZEU ŞI TEORIA BIG BANGULUI ŞI ALTE ARGUMENTE DESPRE ŞTIINŢĂ ŞI CREDINŢĂ de Mike Poole

BIG BANG

Una dintre cele mai dramatice idei ale ştiinţei moderne este teoria Big Bang. Dar acesta nu a fost o explozie cosmică la un anumit timp în spaţiul negru şi pustiu, ci începutul spaţiului şi timpului în sine. (spaţiu-timp) Ideea că timpul este parte a creaţiei este dificil de apucat. Dar este similar ideii Sfântului Augustin, din sec. 4! Realizând că Biblia învaţă că Dumnezeu transcede timpul, el a spus că creaţia a fost „cu timp” nu „în timp”. Deci cuvintele de început ale Bibliei „La început”, exprimă mai bine ideea decât tradiţionalul „A fost odată”.

FIRE DE PRAF NESEMNIFICATIVE?

„Dacă universul este atât de mare şi de vechi, nu sunt oamenii doar fire de praf fără semnificaţie, în vastitatea de spaţiu?”

Astfel este una dintre părerile despre locul nostru în spaţiu şi timp. Dar mărimea şi vârsta universului pot fi privite ca fiind cu totul altceva …

Gândirea ştiinţifică curentă spune că substanţele chimice din care suntem făcuţi au fost pregătite în furnale nucleare uriaşe – stelele – mai mari decât soarele nostru. Deoarece gravitaţia este o forţă slabă, acestor stele le-a luat mii de milioane de ani să se formeze şi să facă aceste elemente.  Apoi, stelele au explodat, împrăştiind atomii în spaţiu. Obiectele care erau aproape de marginea universului încă se mai îndepărtează cu viteza luminii astăzi, deci, dacă aceasta a început să se întâmple la Big Bang, este uşor de văzut de ce universul este acum atât de enorm. Unii dintre atomii împrăştiaţi au devenit carne omenească şi oase – trupurile noastre sunt cenuşa stelelor de mult apuse. Deci se pare că dacă universul nu era vechi şi vast, atomii trupurilor noastre nu ar fi fost creaţi, ceea ce ar fi un argument pentru lipsa de importanţă pe care am avea-o.

Sensul micimii umane a existat cu mult înainte de astronomia modernă. Psalmul 8 din Biblie spune „Când privesc cerurile…luna şi stelele …ce este omul, ca să Te gândeşti la el? Şi fiul omului, ca să-l bagi în seamă?” Acest psalm arată de ce avem importanţă înaintea lui Dumnezeu, care ne-a creat pentru a ne bucura de o relaţie cu El

EFECTUL MUŞCHIULUI DE PĂMÂNT

Dar oricum ar fi început universul, se pare că este „bine potrivit” pentru existenţa noastră. Dacă anumite proprietăţi fizice ar fi fost puţin diferite, chiar şi cu unu din zece la puterea şaizeci, nu am fi aici. Aceasta este acurateţea necesară pentru a nimeri o ţintă de un inch pe cealaltă parte a universului observabil. Constantele fizice şi legile naturii, ca de exemplu patul puiului de urs şi porridge, sunt „tocmai potrivite” pentru noi.

Aceasta nu dovedeşte un argument doborâtor pentru existenţa lui Dumnezeu, dar este consecvent pe deplin cu un univers planificat de Dumnezeu.

„O altă sursă de convingere în existenţa lui Dumnezeu ..urmează din…imposibilitatea conceperii acestui imens şi minunat univers, incluzând omul cu capacitatea lui de a privi mult înapoi şi înainte, ca rezultat al şansei oarbe sau al necesităţii” Charles Darwin

ALIAŢI SAU DUŞMANI

Unii oameni se gândesc la ştiinţă şi la creştinism ca fiind în conflict. Dar este oare adevărat? „Teza conflictului” este o idee relativ recentă, din sec 19. Dar în mare parte a istoriei sale – cu siguranţă primii 300 de ani – ştiinţa modernă şi creştinismul au fost privite ca mergând mână în mână. Dar, după cum un istoric contemporan al ştiinţei subliniază, ideile de conflict

„nu sunt adecvate ca şi susţineri generale în legătură cu modul în care ştiinţa şi religia au for relaţionate în istorie…multă cercetare istorică a invalidat teza conflictului.”  Dr Geoffrey Cantor, University of Leeds

Chiar şi astăzi, ideea de conflict este adânc impregnată în folclorul societăţii. Deci, de ce a persistat atât de mult? Un alt istoric de ştiinţă sugerează un motiv:

„A afirma că concluziile ştiinţei s-au erodat gradual sau au respins dogmele împărtăşite ale bisericii este unul din modurile în care o societate seculară îşi justifică necredinţa.”  Professor John Brooke, University of Lancaster

SUNT OAMENII DE ŞTIINŢĂ ATEI?

Mas media adoră confruntarea – este bună pentru cifre şi vânzări. Câţiva oameni de ştiinţă răsunători, cărora li s-a dat un timp disproporţionat pe posturile de radio şi spaţiu în ziare, dau adesea impresia că oamenii de ştiinţă sunt un grup de atei. Dar nu este nici o dovadă că ei ar fi mai necredincioşi decât restul societăţii.

„Ştiinţa fără religie este neconvingătoare, iar religia fără ştiinţă este oarbă.” Albert Einstein

Mulţi dintre cei mai mari oameni de ştiinţă din istorie au crezut în Dumnezeu: Newton, Boyle, Faraday, Pasteur, Kepler, Copernicus, Galileo, sunt câţiva dintre ei. Astăzi, sunt mulţi oameni de ştiinţă care sunt creştini devotaţi. O organizaţie din GB, Creştinii în ştiinţă, are membrii şi contacte 1500 de oameni de ştiinţă, incluzând  stafful universităţii, oamenii de ştiinţă din industrie şi cei din învăţământ. Există şi alte astfel de organizaţii. Dar aceasta nu este „ceva nou”, aşa că au parte de puţină publicitate.

„Legile fizice au luat fiinţă deoarece există un Creator care le-a făcut.” Prof. Sir Ghillean Prance, Director of Royal Botanic Gardens, Kew

„Ştiinţa are de-a face cu lucrurile date…mirare, uimire şi smerenie înaintea faptelor, sunt esenţiale dacă omul vrea să fie în armonie cu mediul înconjurător şi cu Creatorul.” Sir John Houghton, Former Director General, Meteorological Office

ŞTIINŢA ŞI PROBELE

NU SE POATE DOVEDI ŞTIINŢIFIC CĂM EXISTĂ DUMNEZEU!

Nu – dar aceasta nu este ceva surprinzător!

Ştiinţa este studiul lumii naturale – al naturii. Întrebări despre Dumnezeu sunt cele despre existenţa altui lucru decât natura. Nu are rost să se meargă la ştiinţă, la studiul naturii, pentru a afla dacă mai există şi altceva decât natură!

Ştiinţa nu poate răspunde la întrebări ca aceasta.

ESTE ŞTIINŢA TESTUL ULTIM?

La începutul secolului 20, unii oameni de ştiinţă şi filozofi au gândit astfel. Dar în mod curios, ştiinţa a fost prima victimă a acestui mod de gândire. Aceasta se datorează faptului că pentru a începe, ştiinţa trebuie să se asigure de presupuneri care nu pot fi dovedite ştiinţific. Acestea sunt:

	Raţiunea – faptul că procesele noastre de gândire sunt de încredere. (Această presupunere este necesară în toate zonele vieţii – chiar pentru a discuta despre raţiune!)
	Ordinea – că există o ordine care trebuie descoperită în natură – altfel de ce să fie ştiinţă?
	Inteligibilitate – că minţile noastre pot descoperi această ordine.
	Uniformitate – că acelaşi experiment făcut de două ori are acelaşi rezultat. Iniţiativa ştiinţifică ar fi imposibilă fără presupunerea că există o uniformitate generală în natură.

Aceste credinţe de bază, necesare ştiinţei, nu pot fi dovedite ştiinţific, deci, orice idee  că ştiinţa ar fi curtea finală de apel pentru tot ce credem se auto anulează!

EXPLICAŢII

POATE ŞTIINŢA SĂ EXPLICE TOTUL?

Există tipuri diferite de explicaţii…

1. Interpretative – ce este ceva – ex. un termometru este un dispozitiv pentru măsurarea temperaturii.

2. Descriptiv – din ce este făcut – un senzor, micro-cip şi baterie.

3. Motivarea (ştiinţific) – temperatura se schimbă şi senzorul îşi schimbă proprietăţile electrice şi acestea pot fi măsurate.

4. Motivarea (motive) – motivele creatorului şi scopul său în crearea acestui dispozitiv folositor pentru medicină, gătit, ştiinţă, etc.

Aceste patru tipuri de explicaţii sunt compatibile unul cu celălalt. Nimeni nu neagă existenţa creatorului termometrului sau scopul lui, numai pentru că avem o explicaţie complet ştiinţifică a acestuia. Totuşi unele cărţi populare despre origini, ca Stephen Hawking’s A Brief History of Timeand Richard Dawkins’ The Blind Watchmaker pun sub semnul întrebării nevoia de Dumnezeu, numai pentru că avem explicaţii ştiinţifice.

Dacă ceea ce s-a dorit a se înţelege prin „lipsa necesităţii de Dumnezeu” a fost „putem avea o evaluare completă ştiinţifică a originilor, fără să menţionăm despre Dumnezeu?”, atunci, răspunsul este clar „da”. Nu este necesar să se vorbească despre Dumnezeu într-o explicaţie ştiinţifică despre naşterea universului, nu mai mult decât este necesar să se vorbească despre Henry Ford la o reparare manuală a maşinii. Dar aceasta nu exclude existenţa nici uneia! Având un tip de explicaţie, nu le înlătură pe celelalte.

EXPLICAŢII ŞTIINŢIFICE

Deşi explicaţiile ştiinţifice ne spun cum ceva a luat fiinţă sau cum funcţionează, nu pot ajunge mai departe. Nu ne pot spune dacă a fost un creator sau un plan. Profesioniştii se concentrează adesea numai pe un pe un singur tip de explicaţie. De exemplu, explicaţia ştiinţifică a unui patolog asupra cauzei morţii unei femei ucise poate fi efectul cianidei asupra corpului uman. Dar aceasta nu identifică cine a ucis-o şi în nici un caz nu invalidează o altă explicaţie pentru moartea ei – că soţul ei vroia să scape de ea.

Scopurile ultime nu sunt parte a ştiinţei, dar aceasta nu înseamnă că sunt mai puţin importante; într-adevăr, oamenii întreabă adesea dacă viaţa are vreun sens?

ÎL ELIMINĂ ŞTIINŢA PE DUMNEZEU?

Imaginaţi-vă pe cineva încercând să îl potrivească pe Baird, creatorul televiziunii, în golurile din înţelegerea cuiva despre TV, spunând „nu înţelegi cum acea parte a TV funcţionează; acesta este Baird!”

Totuşi, unii scriitori care atacă creştinismul fac ceva similar. Ei spun că ştiinţa a umplut atâtea goluri din cunoştinţa noastră, încât Dumnezeu a fost eliminat din imagine. Dar ideea că numai golurile din cunoaşterea ştiinţifică indică lucrarea lui Dumnezeu – numit „Dumnezeul golurilor” – este tulbure.

Problema se ridică prin confundarea a două tipuri diferite de explicaţii – una a acţiunilor unui agent (Baird sau Dumnezeu), în crearea a ceva, cu o explicaţie ştiinţifică a lucrărilor obiectului creat (un TV sau universul).

În consecinţă, cei care cred în Dumnezeu dar din nefericire înghit ideea „Dumnezeului golurilor”, simt că descoperirile ştiinţifice sunt o ameninţare pentru credinţa lor, deoarece ei închid golurile şi îl lasă pe Dumnezeu afară. Fiind conştienţi de aceasta, cei care nu cred în Dumnezeu arată un entuziasm adiţional pentru ştiinţă, deoarece ei îşi imaginează că ea îl înlocuieşte pe Dumnezeu.

Dar „Dumnezeul golurilor” nu este Dumnezeul Bibliei. Acolo, Dumnezeu este prezentat ca fiind implicat în ceea ce deja înţelegem, la fel de mult ca şi în părţile pe care nu le înţelegem. Profesorul C.A. Coulson, care a creat sintagma „Dumnezeu al golurilor”, a scris creştin fiind, când a subliniat, „Când ajungem în faţa necunoscutului ştiinţific, politica noastră corectă nu este de a ne bucura că L-am găsit pe Dumnezeu, ci de a deveni mai buni oameni de ştiinţă.”

„NIMIC LINGUŞITOR”

Pretenţii de genul „Fiinţele omeneşti sunt substanţe chimice cu computere deasupra” implică faptul că explicaţiile ştiinţifice ale oamenilor sunt singurele valide. Astfel sunt pretenţiile reducţionismului – credinţa că reducând explicaţiile despre oameni la substanţele chimice care îi formează, totul s-a spus şi partea spirituală a omului a fost dezvăluită. Cuvintele sunt „nimic altceva” (doar, numai, pur şi simplu), care este motivul pentru care reducţionismul a fost supranumit „nimic linguşitor”. Pe de o parte o astfel de privire trece cu vederea caracteristicile care apar în plus datorită modului în care părţile lucrează în combinaţie. De exemplu, când cele două gaze, oxigenul şi hidrogenul se combină pentru a forma apa (H2O), o nouă proprietate „umiditatea” apare, care nu exista mai înainte. Pe de altă parte, se trece cu vederea faptul că ştiinţa este limitată la studiul lumii fizice şi astfel nu poate oferi teren pentru a spune că nu există nimic în univers care nu este fizic. Nu îl poate deci nega pe Dumnezeu sau o dimensiune spirituală a oamenilor. Aceasta ar fi ca o concluzie „Nu sunt peşti în mare mai mici de 2 cm după ce pescuieşti cu o plasă de 2 cm.

ESTE RELIGIA EXPLICATĂ ?

Unii oameni cred cu naivitate că denumind ceva sau explicând acel ceva în termeni  ştiinţifici, a fost lămurit. Să luăm fraza”Creştinismul este tot psihologic”. Sugerează că etichetarea creştinismului i, a fost lămurit. Să luăm fraza”Creştinismul este tot psihologic”. Sugerează că etichetarea creştinismului ca fiind „psihologic”, sau a da o explicaţie psihologică aceasta a lămurit totul şi deci a respins-o.

Psihologia este studiul comportamentului şi experienţa religioasă este parte a comportamentului omenesc. Este deschis studiului psihologic. Dar nu este nici o ameninţare din partea explicaţiilor psihologice despre experienţa creştină. Cele două tipuri de explicaţii, psihologic şi spiritual, operează la nivele diferite. Sunt abordări diferite, dar compatibile. Explicarea la un anumit nivel nu înseamnă lămurirea, nu mai mult decât explică Marxismul pe Karl Marx. Diferite tipuri de explicaţii pot fi valide, după cum observăm în viaţa zilnică: stricarea de maşină poate fi explicat ca datorându-se (i) o parte greşită, (ii) vârsta înaintată, (iii) proasta întreţinere.

Este de asemenea semnificativ că explicaţiile psihologice şi sociologice încearcă în mod tipic să explice originile credinţei fără să examineze pretenţiile lor dacă sunt adevărate. Preocuparea lor este cu privire la cauzele credinţei mai mult decât bazele pentru judecarea lor ca fiind adevărate sau false. În ultimă instanţă, problema adevărului sau a falsităţii este de o importanţă centrală, nu de ce alegem să credem că lucrurile sunt adevărate.

MINUNI

NU ÎNCALCĂ MINUNILE LEGILE ŞTIINŢIFICE?

Legile ştiinţifice sunt descrieri scurte despre modul normal în care se comportă natura. Ele nu forţează natura să se comporte în acel mod. Spre deosebire de folosirea juridică a „legii”, legile ştiinţifice nu legislează că ceva trebuie să se întâmple, dar pe baza experienţei anterioare, ne putem aştepta să se întâmple. Deci este greşit să vorbim despre legile ştiinţifice  la care să ne „supunem” sau „să le încălcăm”. Legile ştiinţifice pot fi privite ca reflectând căile ordonate şi plăcute în care lucrează Dumnezeu – „obiceiurile lui Dumnezeu”. Dar dacă Dumnezeu doreşte să acţioneze diferit, într-un scop particular şi să facă o minune, aceasta depinde de El. El este liber să facă lucrurile diferit.

NU SE COMPORTĂ NATURA UNIFORM?

Uniformitatea naturii este doar o presupunere despre modelul normal al evenimentelor. Nu poate fi tratată ca o regulă dură şi fixă, care să însemne că lucrurile nu pot funcţiona în alt fel. Cineva poate şti că natura este absolut uniformă dacă ar fi sigur că nici un eveniment, ca minunile, nu a existat şi nu va exista vreodată. Deci, a încerca să folosim uniformitatea naturii pentru a arăta că minunile nu se întâmplă înseamnă să ne învârtim în cerc! Sau, pentru a ne exprima în alt fel, natura a fost studiată doar ca o parte de un minut din istoria ei. Deci pentru a face ştiinţă, trebuie să se presupună că ştiinţa, atunci când nu este observată, se comportă în acelaşi mod ca atunci când este observată. Dar aceasta presupune uniformitatea naturii, mai mult decât o dovedeşte!

CONTEAZĂ MINUNILE?

O minune este…

	Ceva ieşit din comun, care atrage atenţia.
	Intenţionată de Dumnezeu ca un semn al dragostei Lui şi, sau a puterii Lui.

Minunile nu sunt ceva suplimentar şi opţional ce aparţine creştinismului. Într-adevăr, creştinismul este bazat pe credinţa că Dumnezeu a devenit om (încarnarea) şi că are putere asupra morţii, ceea ce este arătat în învierea lui Isus Hristos. Isus a spus  „Îmi dau viaţa, ca iarăşi s-o iau. Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine. Am putere s-o iau iarăşi:”  (Ioan 10: 17-18).

ORIGINILE

CREAŢIA

Cuvântul înseamnă „aducere în fiinţă” şi aici se referă la „aducerea în fiinţă de către Dumnezeu”, oricum s-ar întâmpla. „Creaţia” subliniază că Dumnezeu este începătorul universului şi al vieţii, dar nu renunţă la procesele implicate.

CREŢIA CONTRA EVOLUŢIONISMULUI – UN RĂZBOI FALS?

Procesul evoluţionismului nu este o alternativă logică la actul creaţiei de către Dumnezeu în ciuda a ce spun în presă câţiva reclamanţi. Actul creării unui întreg nou tip de maşină nu este negat prin admiterea faptului că procesul de automatizare a fost implicat. Evoluţionismul este incompatibil cu ideea de acte creatoare separate, idee cunoscută sub numele de Creaţia Specială.

Charles Darwin, un auto – mărturisit agnostic, a spus: „În cele mai extreme fluctuaţii ale mele nu am fost niciodată ateu în sensul negării existenţei unui Dumnezeu”.

EVOLUŢIONISMUL CA RELIGIE

Unii oameni au încercat să facă o religie din evoluţionism, sperând la „un înlocuitor secular pentru Dumnezeu”. Astfel de încercări aparţin sistemului de credinţă al „evoluţionismului”, mai mult decât teoriei biologice a evoluţiei. Dar evoluţionismul s-a infiltrat în mintea populară şi a devenit identificat îndeaproape cu teoria însăşi. Încercări de a extrage idei filozofice , ca progresul moral, din teoria evoluţionistă nu pot fi justificate. Biologia ne spune ce este, nu ce ar trebui  să fie. În mod egal, prezenţa proceselor datorate şansei în evoluţie nu merge cu planul divin şi scopul. „Şansa” în ştiinţă este să ai de-a face cu imprevizibilul. Nu înseamnă „neplanificare” sau „lipsă de scop” aşa cum înseamnă în limbajul de zi cu zi. Planurile şi scopurile ultime cad în afara remit ştiinţei.

UNDE SE DEOSEBESC CREŞTINII

Unii creştini care sunt oameni de ştiinţă înţeleg capitolele de început ale Genezei ca o expunere a noului pământ şi acte separate ale creaţiei a tuturor tipurilor de creaturi. Alţii, cu acelaşi respect pentru autoritatea consemnărilor biblice, nu văd un conflict necesar între textul biblic şi universul vechi, evoluţia stelelor, substanţe chimice şi făpturile vii. Ambele grupuri cred că vederile lor sunt consecvente cu dovezile ştiinţifice disponibile. În ciuda neînţelegerilor lor, toţi afirmă că lumea este creaţia lui Dumnezeu.

AI GRIJĂ LA LIMBAJ!

Charles Darwin a prefaţat „Originea speciilor”, cu citatul din Francis Bacon: „Nici un om…să nu gândească sau să susţină că un om poate căuta prea departe sau să fie prea bine studiat în cartea Cuvântului lui Dumnezeu sau în cartea lucrărilor lui Dumnezeu”. Bacon se referea la Dumnezeu ca fiind autorul…

	Cartea Scripturii – Cartea cuvintelor lui Dumnezeu
	Cartea naturii – Cartea lucrărilor lui Dumnezeu.

Galileo a spus că „două adevăruri nu se pot contrazice unul pe celălalt”. Dar Biblia este scrisă într-o varietate de forme literare diferite, deci este important să se distingă între istorie, parabolă, poezie, scrisori, proverbe, alegorie şi aşa mai departe. Ca în ştiinţă, figurile de limbaj sunt folosite pentru a face trecere conceptelor. Lucrurile care nu pot fi văzute sau ideile noi, greu de înţeles, sunt comparate cu lucrurile familiare, pentru a ne ajuta să înţelegem. Şi ştiinţa şi religia fac acest lucru. De exemplu: „atomii sunt ca mici sisteme solare”; „electricitatea care merge prin fir este ca apa care trece prin ţeavă”; „Dumnezeu este ca un tată bun” şi „Duhul lui Dumnezeu este ca vântul”.

Dar „orice comparaţie şchioapătă” şi astfel devine stupid când oamenii încearcă să forţeze toate detaliile. Uneori oamenii o fac deliberat pentru a face creştinismul să arate ridicol. De asemenea, Galileo a avertizat despre dificultăţile încercării de a citi ştiinţa curentă, care se schimbă, în textele biblice. Aceasta este ceea ce unii oameni binevoitori din zilele lui încercau să facă cu astronomia. „intenţia Duhului Sfânt este de a ne învăţa despre cum cineva ajunge în cer, nu cum funcţionează cerul”. Citat din Galileo

Ambele şi Cartea Scripturii şi cartea naturii trebuie citite cu atenţie, cu o atitudine deschisă întotdeauna pentru o nouă înţelegere. Propriile noastre prejudecăţi şi preconcepţii, creaţioniste sau evoluţioniste, pot afecta puternic înţelegerea noastră.

ŞI ÎN FINAL…

VALOAREA ŞTIINŢEI

Această ridicare a ştiinţei moderne, începută undeva cu 400 de ani în urmă, a avut loc în cultura creştină. Mulţi oameni de ştiinţă importanţi erau parte a Ordinelor Sfinte. O atitudine foarte pozitivă faţă de ştiinţă şi credinţă a fost adesea în evidenţă. Astronomul Kepler a vorbit despre „să gândim gândurile lui Dumnezeu după El”. Isaac Newton a sperat că faimoasa lui „Principia” va „convinge oamenii care gândesc să creadă într-o divinitate”. Exemplele pot fi multiplicate. Mai mult, Biblia însăşi pare să aducă încurajare pentru ştiinţă, deoarece…

1. Dumnezeu a poruncit oamenilor să aibă grijă de pământ cu responsabilitate (Geneza 1). Se pare că aveau nevoie să înţeleagă cum funcţionează, pentru a face aceasta.

2. Dumnezeu poate fi slăvit prin obţinerea de cunoştinţă care va ajuta la eliberarea de durere şi suferinţă şi va descoperi înţelepciunea şi puterea Sa.

3. Biblia a îndepărtat un obstacol pentru ştiinţa experimentală – filozofia antică a „panteismului”. Panteiştii priveau experimentarea asupra creaţiei ca pe un sacrilegiu, deoarece Dumnezeu şi natura erau acelaşi lucru. Biblia învaţă că Dumnezeu este distinct de creaţia Sa.

4. Ştiinţa este desigur practicată de oameni supuşi greşelii şi deci nu este perfectă. Dar este totuşi o activitate care merită şi care poate fi făcută pentru slava lui Dumnezeu.

ŞTIINŢA ŞI VIITORUL

Când ne gândim la modul în care ne distrugem planeta, ne putem întreba cât timp mai poate suporta un astfel de abuz. Când vedem un meteorit gigantic, ce se loveşte de planeta Jupiter, este uşor să ne îngrijorăm în legătură cu durata supravieţuirii umanităţii. Ştiinţa poate face doar presupuneri speculative în legătură cu viitorul, bazate pe cunoaşterea prezentă nu oferă siguranţă cu privire la viitorul nostru. Biblia susţine că universul nu este un accident cosmic, ci parte a unui plan. Ioan 1:3 spune despre Isus „Prin El au fost făcute toate lucrurile.” Lumea are o valoare intrinsecă, deoarece Dumnezeu a creat-o.

Evrei 1:3 spune că el „susţine toate lucrurile prin cuvântul Său puternic”. Cu alte cuvinte, Dumnezeu nu a aşezat lumea pe un curs al ei propriu, şi apoi să o lase să se descurce singură. El nu este numai Creatorul, dar şi susţinătorul.

Într-o zi, „creaţia însăşi va fi eliberată din robia ei de putrezire” (Romani 8:21). Cât despre noi, Dumnezeu ne iubeşte şi vrea ca noi să ne bucurăm de viitor cu El. Condiţia Lui este ca noi să primim iertarea Lui, deoarece Hristos a murit pentru păcatele noastre. Apostolul Ioan a primit această viziune a viitorului:

„Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră …Şi am auzit un glas tare, care ieşea din scaunul de domnie, şi zicea: „Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei …El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.” (Apocalipsa 21: 1-4)

CUNOAŞTEREA AUTORULUI

Ocazional, pentru efect, autorii scriu despre ei înşişi în propriile lor piese sau nuvele, ca fiind unul dintre personaje. Aceasta creează surpriză şi uimire, deoarece lumea personajelor şi autorul sunt atât de diferiţi – şi la fel sunt şi părerile lor despre timp.

Când Hristos a devenit om, a fost ca şi cum autorul creaţiei a scris despre sine în propria sa dramă. Unii oameni au fost uimiţi şi ofensaţi de cererile lui. Când Isus a spus „Înainte să se nască Avraam, Eu sunt.” (Ioan 8:58) a fost o declaraţie puternică asupra divinităţii Sale. Nu numai că a spus că El a existat înainte de Avraam, care a trăit cu 1800 de ani înainte ca Isus să se nască, dar folosea numele sacru evreiesc al lui Dumnezeu (‘Yahweh’, ceea ce înseamnă „Eu sunt”) pentru Sine. Evreii ştiau ce spune, deoarece reacţia lor plină de mânie a fost să încerce să-l omoare cu pietre, pentru blasfemie!

Probabil cel mai faimos verset din Biblie ne spune de ce Isus a venit pe pământ: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” (Ioan 3:16). O astfel de declaraţie necesită un răspuns. Este posibil să-L cunoşti pe autorul vieţii şi să începi o relaţie personală cu El , care va dura dincolo de timp: „Isus a spus: Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el, şi vom locui împreună cu el.” (Ioan 14:23).

© Michael Poole, Visiting Research Fellow, King’s College, University of London, cu mulţumiri pentru colegii de ştiinţă care au făcut sugestii folositoare şi mulţumiri speciale lui Andrew Halloway pentru călăuzirea lui editorială valoroasă.

Ar fi ireal pentru autor să intre într-o corespondenţă în legătură cu multele puncte atinse aici. Cei care doresc să urmeze ideile, o pot face în cartea sa, A Guide to Science and Belief (2nd ed.), Lion Publishing, 1994. Cartea de resurse a unui autor care însoţeşte folosirea cărţiiîn şcoli, este de asemenea publicată de Lion: God-talk: Science talk. The specific issue of miracles is treated in Miracles: Science, the Bible and ExperienceScripture Union, 1992. Specialiştii în ştiinţă şi învăţătorii vor găsi o tratare academică al multor probleme în Beliefs and Values in Science Education Open University Press, 1995.

http://www.voxdeibaptist.org/Dumnezeu_si_Teoria_Big_Bangului.htm