luni, 22 februarie 2021

Pași spre parteneriatul civil. Asociația Pro Vita: Guvernul se apără „de formă” la CEDO în cazul cuplurilor de același sex care au reclamat România pentru că nu le recunoaște relația

 








Recent, mai multe cupluri de același sex au reclamat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului refuzul autorităților române de a le acorda permisiunea oficializării relației, fie sub forma căsătoriei, fie a unui echivalent (parteneriatul civil). Scopul litigiului este acela de a obliga autoritățile române să modifice legislația civilă, astfel încât să permită căsătoria între persoane de același sex sau să instituie parteneriatul civil.

În apărarea statului român și a legilor, au intervenit ca terță parte și Asociația Pro-Vita București și Alianța Familiilor din România. Din păcate, însă, după cum anunță Asociația Pro Vita București, Guvernul României nu și-a însușit argumentele formulate de cei care încearcă să îl ajute în câștigarea acțiunii.

„Întrucât ne-am bazat intervenția pe singurele argumente juridice și de fapt valide care ar putea fi ridicate împotriva cererii, avem de acum convingerea că prezumția noastră inițială a fost corectă: Guvernul nu se apără sau se apără doar de formă, nefiind exclusă varianta să cadă la înțelegere cu reclamanții sub promisiunea satisfacerii cererii acestora – legiferarea parteneriatului civil”, scrie Asociația Pro Vita București pe blogul propriu.

Cuplurile homosexuale sunt reprezentate de Asociația Accept. Recent, CEDO a sancționat România pentru că nu permite schimbarea genului în acte fără schimbarea sexului biologic.

https://r3media.ro/parteneriat-civil-pro-vita-cedo/


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu