„Atac asupra libertății religioase”: un pastor se confruntă cu persecuția în Turcia pentru că și-a împărtășit credința creștină
- Unui pastor canadian-american, care locuiește în Turcia de 19 ani, i s-a cerut să părăsească țara, pentru că „și-a împărtășit credința creștină cu alții”.
David Byle împreună cu Alliance Defending Freedom Internațional (ADF), ia atitudine împotriva persecuțiilor religioase. Grupul de avocatură bazat pe credință a depus o cerere la Consiliul European al Drepturilor Omului (CEDO) – instanța de top, pentru drepturile omului.
„Ori de câte ori am vorbit în public, oamenii erau încântați să asculte și să învețe. Pentru o lungă perioadă de timp, am reușit să luptăm cu tentativele guvernului de a opri slujirea noastră, pentru că ne foloseam doar de dreptul nostru la libertate, protejată de constituția turcă”, a spus pastorul.
„Guvernul nu ne-a dorit în Turcia, dar mulți oameni, da. Dumnezeu ne-a chemat acolo, vrea ca poporul turc să audă despre El și să știe că face lucruri minunate”, a adăugat Byle.
Byle a început ca un evanghelist de stradă, împărtășind Evanghelia în Istanbul. Dar scena politică a Turciei a început să se schimbe și persecuția a crescut – îndemnând poliția să-l suspecteze de „fanatism”.
În 2016, împotriva lui s-a luat o decizie nedreaptă de deportare, dar a contestat-o în instanță, astfel i s-a permis să rămână în țară până la finalizarea cazului. Apoi, în octombrie, 2018, Byle a fost arestat și i s-a ordonat ca în termen de 15 zile să părăsească țara. Autoritățile au susținut că Byle reprezenta o amenințare la adresa ordinii și securității publice și pe numele lui s-a emis o interdicție permanentă de reintrare pe teritoriul Turc.
„Nimeni nu ar trebui să fie discriminat din cauza credinței sale. Manifestările de ostilitate la care asistăm acum în Turcia față de David și alți creștini străini sunt o încercare deliberată de a înăbuși răspândirea creștinismului și reprezintă un atac asupra libertății religioase”, a spus Lidia Rieder, ofițer juridic pentru ADF Internațional.
Activitatea misionară a lui David, deși legală, atât în temeiul Convenției Europene, cât și în legile naționale turcești, se află în centrul deciziei autorităților de a-l deporta și de a-i interzice intrarea pe teritoriul țării. Utilizarea legilor privind imigrația ca instrument pentru a interfera cu dreptul fundamental al unei persoane de a-și manifesta credințele religioase este o încălcare gravă.”
Decizia lui Byle și ADF de a duce acest caz la CEDO oferă speranță altor creștini nedreptățiți din pricina răspândirii Evangheliei, care trăiesc în Turcia și, sperăm, vor stabili un nou standard.
„Prin ratificarea Convenției Europene a Drepturilor Omului, Turcia a fost de acord să protejeze dreptul la libertatea religioasă. Sperăm că CEDO va profita de ocazie pentru a asculta cazul lui David Byle și a trage la răspundere Turcia”.
În 2021, Turcia s-a clasat pe locul 25 pe lista mondială a „Open Doors” a țărilor în care creștinii suferă cea mai mare persecuție.
https://www.stiricrestine.ro/2021/02/15/atac-asupra-libertatii-r
SURSA | CBN News
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu