luni, 13 ianuarie 2020

Strigătul orbului din mine…











un om cu ochii acoperiți de un bandaj - foto de novia wu - unsplash.com

Cu mulți ani în urmă, într-o duminică de noiembrie – atât îmi amintesc momentan – mă aflam la o biserică din apropierea orașului Brașov și mă pregătisem să aduc un mesaj din Cuvântul lui Dumnezeu pentru comunitatea respectivă. Eram impregnat atunci, în duhul și în starea mea, de un mesaj simplu, dar pe care nu l-am înțeles decât ulterior studierii lui aprofundate și mai apoi să aud cu propriile mele urechi cele ce le rosteam și cele ce le studiasem – să pot să am un mesaj cât de cât omiletic bine structurat.

Deși nu eram eu prea mare orator și în prea multe angajamente de discursuri în public, am decis să aduc un mesaj din Evanghelia după Marcu, un mesaj destul de simplu despre viața unui orb. Parcă îmi amintesc acum că am mai predicat o dată despre un alt orb – Samson – dar nu cred că v-am împărtășit mesajul, dar… sper să o pot face să vă fie de folos.
Bartimeu – orbul de care vreau să vă vorbesc astăzi – apare în Sfânta Scriptură doar în cadrul capitolului 10 din Evanghelia după Marcu. E ciudat că despre acest om nu au scris și ceilalți evangheliști, însă și mai ciudat este și felul cum el se întâlnește cu Isus. Partea cea mai interesantă din relatarea mea era că predica era cu intenția de a-i face pe cei de la biserica respectivă să înțeleagă importanța poporului Israel și a lui Isus, care este Mesia promis pentru acest popor. Nimerisem chiar într-o perioadă în care știam că biserica cu pricina nu făcea absolut nimic pentru Israel, cel puțin nu cum ar fi trebuit să o facă, conform cu Cuvântul lui Dumnezeu: rugați-vă pentru pacea Ierusalimului – Psalmul 122:6.
Bartimeu apare într-o mulțime prin care a aflat că trece Isus și a început să strige la El pentru milă. Prima dată el a auzit ceva despre Isus și a auzit că El face minuni, primul său strigăt a fost strigăt de disperare. Era ca și când ar fi zis, dacă tu ești ceea ce am auzit eu de la alții că ești, ai milă atunci și de mine!
Numai că strigătul lui a fost interpretat greșit. A fost interpretat ca o deranjare. Mulți îl certau să tacă, însă el, în starea lui nenorocită își recunoaște disperarea și dorea să profite de acel moment. Dacă Isus trece acum pe aici, vreau să aibă El milă de mine! Așa că a început să strige și mai tare: Fiul lui David, ai milă de mine!
Am studiat acest termen de Fiul lui David. Am descoperit că se pot trasa două linii de interpretare cu privire la acest termen de ”Fiul lui David” din Vechiul Testament, primul, care atrage atenția la un succesor direct la monarhie(”Când ți se vor împlini zilele și vei fi culcat cu părinții tăi, Eu îți voi ridica un urmaș după tine, care va ieși din trupul tău, și-i voi întări împărăția. El va zidi Numelui Meu o Casă, și voi întări pe vecie scaunul de domnie al împărăției lui. Eu îi voi fi Tată, și el Îmi va fi fiu. Dacă va face răul, îl voi pedepsi cu o nuia omenească și cu lovituri omenești; dar harul Meu nu se va depărta de la el, cum l-am depărtat de la Saul, pe care l-am îndepărtat dinaintea ta. Ci casa ta și împărăția ta vor dăinui veșnic înaintea Mea, și scaunul tău de domnie va fi întărit pe vecie.” – 2 Samuel 7:12-16), iar al doilea care se aplică la promisiunile timpurii ale unui individ ce va veni în viitor (”Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat, și domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veșniciilor, Domn al păcii.” El va face ca domnia Lui să crească, și o pace fără sfârșit va da scaunului de domnie al lui David și împărăției lui, o va întări și o va sprijini prin judecată și neprihănire, de acum și-n veci de veci; iată ce va face râvna Domnului oștirilor.” – Isaia 9:6-7). Ambele pasaje sunt cruciale în înțelegerea titlului lui Isus în cadrul Noului Testament.
Referințele la Fiul lui David încep în Vechiul Testament cu oracolul profetului Natan care îl transmite lui David (2 Samuel 7:12-16, citat mai sus). Dumnezeu promite lui David un urmaș care va veni după el. Dumnezeu ”va fi tatăl său”, iar casa și împărăția lui David va fi stabilită pe vecie. Numeroși psalmi subliniază același aspect emoționant cu privire la continuitatea liniei Davidice („Am făcut legământ cu alesul Meu” – zice Domnul – „iată ce am jurat robului Meu David: „Îți voi întări sămânța pe vecie și-n veci îți voi așeza scaunul de domnie.” – Psalmul 89:3-4; Psalmul 110, Psalmul 132). Chiar și după căderea monarhiei unite, linia lui David a rămas semnificativă pentru descrierea unui viitor lider pentru poporul legământului. Isaia, de exemplu, privește în viitor la un copil care se va naște și care va domni pe tronul lui David (Isaia 9:6-7, citat mai sus; Isaia 55:3-4; alte referințe ar mai fi Ieremia 23:5; Ezechiel 34:23).
Noul Testament începe prin afirmarea că Isus este atât urmașul direct al lui David și mai mult decât un alt urmaș uman. Două pasaje semnificative care folosesc acest titlu sunt în Marcu 12:35-37 – Pe când învăța pe norod în Templu, Isus a zis: „Cum zic cărturarii că Hristosul este fiul lui David? Însuși David, fiind insuflat de Duhul Sfânt, a zis: „Domnul a zis Domnului meu: „Șezi la dreapta Mea, până voi pune pe vrăjmașii Tăi sub picioarele Tale.” Deci chiar David Îl numește Domn; atunci cum este El fiul lui?”, și Romani 1:1-4 – ”Pavel, rob al lui Isus Hristos, chemat să fie apostol, pus deoparte ca să vestească Evanghelia lui Dumnezeu, pe care o făgăduise mai înainte prin prorocii Săi în Sfintele Scripturi. Ea privește pe Fiul Său, născut din sămânța lui David, în ce privește trupul, iar în ce privește duhul sfințeniei, dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea morților; adică pe Isus Hristos, Domnul nostru” (sublinierile din text îmi aparțin). În textul sinoptic Isus adresează întrebarea presupunerii că fiul lui David este doar un urmaș al lui David din moment ce David îl numește pe acesta în Psalmul 110:1 drept ”Domn”. În Romani 1:1-4 avem un crez creștin antic la care face referire Pavel și care clarifică aceiași problemă din pasajul sinoptic de mai sus. Isus a fost atât ”născut prin sămânța lui David conform cărnii” cât și ”dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu prin Duhul sfințeniei” prin învierea din morți. În 2 Timotei 2:8 (”Adu-ți aminte de Domnul Isus Hristos, din sămânța lui David, înviat din morți, după Evanghelia mea”) găsim aceiași mențiune din contextul acestui crez referindu-se la Hristos ca fiind din sămânța lui David.
Evanghelia lui Matei – în principal – accentuează cu un interes special acest titlu pentru Isus, accentuând că atât Isus (Matei 1:4) cât și Iosif (1:20) sunt urmași direcți ai marelui rege israelit. În altă parte se face referire la Isus ca fiind ”Fiul lui David” în conexiune cu vindecarea (Matei 12:23; 15:22; Marcu 10-47-48) și intrarea triumfătoarea în Ierusalim (Matei 21:9; 21:15). [1]
Am continuat studiul mai departe, parcă relatările de mai sus nu păreau să mă lămurească complet la ceea ce însemna de fapt titlul de ”Fiul lui David”. Cele 17 versete din Noul Testament care fac referire la Isus ca fiind Fiul lui David sunt de fapt răspunsul la ideea că Hristos (Mesia) era împlinirea profeției pentru sămânța lui David (2 Samuel 7:12-16, citat mai sus) și că El trebuia să fie din linia genealogică a lui David. Practic și în fond, titlul de ”Fiul lui David” este mai mult decât o declarație a genealogiei fizice. Este un titlu Mesianic. Oamenii făceau referință la Isus ca fiind Fiul lui David, adică El era Eliberatorul de mult timp așteptat, împlinirea profețiilor Vechiului Testament. Isus a fost numit cu acest titlul, ”Doamne, Fiul lui David” de câteva ori de către persoane care, prin credință, căutau milă și vindecare: femeia canaanită a cărei fiică era chinuită de un demon (Matei 15:22), cei doi orbi de pe drumul Ierihonului (Matei 20:30). Practic aceste titluri de onoare pe care ei i le-au conferit lui Isus declarau credința lor în El. ”Doamne” exprima sensul și înțelegerea lor cu privire la divinitatea, domnia și puterea Lui, pe când a-L numi ”Fiul lui David” exprima credința lor că El era Mesia.
Fariseii erau cei care înțelegeau cu exactitate ceea ce vroiau să spună oamenii când îl numeau pe Isus ”Fiul lui David”. Doar că ei, spre deosebire de cei care strigau în credință – precum orbul Bartimeu din mesajul nostru – erau orbiți de propria lor mândrie și nu au putut vedea ceea ce au putut vedea cerșetorii orbi din drumul Ierihonului: că El era Mesia pe care se presupunea că-l așteptau de o viață. Ei îl urau pe Isus pentru că nu le oferea onoarea pe care credeau că o merită ei, așa că atunci când îi auzeau pe oameni strigând la Isus că este Salvatorul, ei deveneau înfuriați (Matei 21:15) și au făcut un plan ca să-L distrugă (Luca 19:47).
Partea cea mai interesantă este că Isus chiar i-a confruntat pe cărturari și farisei prin a le pune întrebarea să explice chiar acest titlu: cum se poate ca Mesia să fie Fiului lui David când David face referire la El drept ”Domnul meu” (Marcu 12:35-37 și Psalmul 110:1 discutate anterior)? Numai că învățătorii Legii nu au putut răspunde la această întrebare. Prin aceasta Isus a expus incapacitatea liderilor religioși care se dădeau învățători, cât și ignoranța lor cu privire la ceea ce învăța Vechiul Testament cu privire la adevărata natură a lui Mesia… prin aceasta detașându-se cu mult de El.
Puntul principal din întrebarea lui Isus din Marcu 12:35 (”Cum zic cărturarii că Hristosul este Fiul lui David?”) era că Mesia este mai mult decât fiul fizic al lui David. Dacă El este Domnul lui David, El trebuie să fie mai mare decât David. Isus spune în Apocalipsa 22:16: ”Eu sunt Rădăcina și Sămânța lui David”. Adică El este Creatorul lui David și Urmașul lui David. Numai Fiul lui Dumnezeu întrupat putea spune acest lucru [2].
Nu pot să spun acum că orbul Bartimeu din Marcu 10:48 a făcut următorul său strigăt cunoscând sau nu aceste lucruri, dar aș putea concluziona faptul că el a continuat să strige iar către Isus ca Fiul lui David; acesta a fost de fapt strigătul său de realizare. El nu doar că a declarat din starea sa de orb că Isus este Fiul lui David – titlul mesianic descris mai sus – dar a declarat și credința lui prin aceste cuvinte și a conștientizat și pe ceilalți din jur de acest aspect. Strigătul său de realizare a acestui aspect a fost de fapt impulsionat de persistența lui de a primi milă – implicit și vindecare, vedere, restaurare – de la Cel care era Mesia promis în Vechiul Testament.
Vă puteți imagina acest incident întâmplându-se în bisericile noastre? Să vină un om cu infirmități, cu dureri, cu incapacități și să strige cât poate de tare, ”Isuse! Ai milă de mine, Fiul lui David!” Cu siguranță că toți din jur nu doar că s-ar uita ”ciudat” la el, dar probabil că cei din conducerea bisericii ar trimite pe cineva de la ordine ”să-l pună pe mut” (o expresie care o folosim noi în era prezentă atunci când punem telefonul sau dispozitivele electronice din jur pe modul ”silențios”). E ciudat că toți la biserică sunt creștini, că toți avem nevoie de Domnul, și atunci când cineva strigă după ajutor la El, cel care este sursa tuturor lucrurilor bune și desăvârșite (”Orice ni se dă bun și orice dar desăvârșit este de sus, coborându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare” – Iacov 1:17), dar atunci când cineva are credință și cere ceva de la Domnul… noi încercăm să-l reducem la tăcere. Dacă am realiza și noi ce înseamnă de fapt ”Fiul lui David”, nu doar că am începe și noi să strigăm cu el același lucru, dar am începe să și chemăm numele Domnului! Romani 10:13 spune că ”Oricine v-a chema Numele Domnului va fi mântuit” (un pasaj care apare prima dată în Ioel 2:32, pe care îl citează Pavel în textul său).
Orbul Bartimeu a realizat acest aspect atunci și acolo și strigătul lui a făcut pe Isus să se oprească în dreptul lui și să-și facă timp pentru el, să-l întrebe ce dorește de la El. ”Rabuni” este următorul termen cu care se referă Bartimeu către Isus, adică ”Învățătorule”, ”să capăt vederea”. De data aceasta el nu a mai strigat. De data aceasta el a declarat ceea ce avea nevoie. A declarat și a recunoscut nevoia lui de a primi vedere și Isus i-a răspuns printr-o altă declarație că ”credința ta te-a mântuit” (Marcu 10:52) și îndată orbul și-a căpătat vederea și a mers pe drum după Isus.
Primul strigăt de disperare a atras atenția maselor. Al doilea strigăt de persistență a fost cel care a adus realizarea faptului că el credea că Isus este Fiul lui David și într-un final a mărturisit și nevoia sa de a fi vindecat, de a primi vederea – și a primit-o!
Nu e rușine să strigi către Domnul atunci când ai nevoie de El. Nu e ceva greșit să vii la El și să declari că El este Domnul, că El este Cel Promis, Cel care poate aduce salvare, vindecare, eliberare și vindecare. Nu este nimic greșit să declari că în neputința ta tu poți avea parte de intervenția Lui. El este Fiul lui David. El așteaptă ca tu să strigi la El, ca să se întoarcă la tine, ca să-ți atingă vederea ta, ca să transforme viața ta!
Care este strigătul tău către Domnul? Care este strigătul inimii tale? La ce tânjește inima ta cel mai mult acum? Ți-ai făcut timp să realizezi starea ta disperată? Ai acționat în credință? Ai chemat numele Domnului? Ai alergat la El?Te asigur, din Cuvântul lui Dumnezeu că ”Numele Domnului este un turn tare; cel neprihănit fuge în el și stă la adăpost” (Proverbe 18:10). Dacă ne bazăm și credem Numele Domnului, primi nu doar izbăvire, nu doar protecție, dar și vindecare, eliberare și restaurare din toate punctele de vedere (citiți Psalmul 91 ca o încurajare pentru voi).

la

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)