CELE MAI IMPORTANTE PASAJE DIN BIBLIE

CELE MAI IMPORTANTE PASAJE DIN BIBLIE

 1). FACEREA.  Geneza 1- 31 1  La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul. 2  Pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului de ape era întuneric şi Duhul lui Dumnezeu se mişca pe deasupra apelor. 3  Dumnezeu a zis: „Să fie lumină!” Şi a fost lumină. 4  Dumnezeu a văzut că lumina era bună; şi Dumnezeu a despărţit lumina de întuneric. 5  Dumnezeu a numit lumina zi, iar întunericul l-a numit noapte. Astfel, a fost o seară şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua întâi. 6  Dumnezeu a zis: „Să fie o întindere între ape şi ea să despartă apele de ape.” 7  Şi Dumnezeu a făcut întinderea şi ea a despărţit apele care Sunt dedesubtul întinderii de apele care Sunt deasupra întinderii. Şi aşa a fost. 8  Dumnezeu a numit întinderea cer. Astfel, a fost o seară şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a doua. 9  Dumnezeu a zis: „Să se strângă la un loc apele care Sunt dedesubtul cerului şi să se arate uscatul!” Şi aşa a fost. 10  Dumnezeu a numit uscatul pământ, iar grămada de ape a numit-o mări. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun. 11  Apoi Dumnezeu a zis: „Să dea pământul verdeaţă, iarbă cu sămânţă, pomi roditori, care să facă rod după soiul lor şi care să aibă în ei sămânţa lor pe pământ.” Şi aşa a fost. 12  Pământul a dat verdeaţă, iarbă cu sămânţă după soiul ei şi pomi care fac rod şi care îşi au sămânţa în ei, după soiul lor. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun. 13  Astfel, a fost o seară şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a treia. 14  Dumnezeu a zis: „Să fie nişte luminători în întinderea cerului, ca să despartă ziua de noapte; ei să fie nişte semne care să arate vremurile, zilele şi anii; 15  şi să slujească de luminători în întinderea cerului, ca să lumineze pământul.” Şi aşa a fost.  16  Dumnezeu a făcut cei doi mari luminători, şi anume: luminătorul cel mai mare ca să stăpânească ziua şi luminătorul cel mai mic ca să stăpânească noaptea; a făcut şi stelele. 17  Dumnezeu i-a aşezat în întinderea cerului, ca să lumineze pământul, 18  să stăpânească ziua şi noaptea, şi să despartă lumina de întuneric. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun. 19  Astfel, a fost o seară şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a patra. 20  Dumnezeu a zis: „Să mişune apele de vieţuitoare şi să zboare păsări deasupra pământului pe întinderea cerului.” 21  Dumnezeu a făcut peştii cei mari şi toate vieţuitoarele care se mişcă şi de care mişună apele, după soiurile lor; a făcut şi orice pasăre înaripată după soiul ei. Dumnezeu a văzut că erau bune. 22  Dumnezeu le-a binecuvântat şi a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă şi umpleţi apele mărilor; să se înmulţească şi păsările pe pământ”. 23  Astfel a fost o seară şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a cincea. 24  Dumnezeu a zis: „Să dea pământul vieţuitoare după soiul lor, vite, târâtoare şi fiare pământeşti, după soiul lor.” Şi aşa a fost. 25  Dumnezeu a făcut fiarele pământului după soiul lor, vitele după soiul lor şi toate târâtoarele pământului după soiul lor. Dumnezeu a văzut că erau bune. 26  Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ.” 27  Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut. 28  Dumnezeu i-a binecuvântat şi Dumnezeu le-a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ.” 29  Şi Dumnezeu a zis: „Iată că v-am dat orice iarbă care face sămânţă şi care este pe faţa întregului pământ, şi orice pom care are în el rod cu sămânţă: aceasta să fie hrana voastră.” 30  Iar tuturor fiarelor pământului, tuturor păsărilor cerului şi tuturor vietăţilor care se mişcă pe pământ, care au în ele o suflare de viaţă, le-am dat ca hrană toată iarba verde.” Şi aşa a fost. 31  Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse; şi iată că erau foarte bune. Astfel a fost o seară şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a şasea.

2). Grădina Edenului. Geneza 2 : 1-25  1  Astfel au fost sfârşite cerurile şi pământul şi toată oştirea lor. 2  În ziua a şaptea Dumnezeu Şi-a sfârşit lucrarea pe care o făcuse; şi în ziua a şaptea S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse. 3  Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că în ziua aceasta S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o zidise şi o făcuse. 4  Iată istoria cerurilor şi a pământului, când au fost făcute. 5  În ziua când a făcut Domnul Dumnezeu un pământ şi ceruri, nu era încă pe pământ nici un copăcel de câmp şi nici o iarbă de pe câmp nu încolţea încă: fiindcă Domnul Dumnezeu nu dăduse încă ploaie pe pământ şi nu era nici un om ca să lucreze pământul. 6  Ci un abur se ridica de pe pământ şi uda toată faţa pământului. 7  Domnul Dumnezeu l-a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă şi omul s-a făcut astfel un suflet viu. 8  Apoi Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit; şi a pus acolo pe omul pe care-l întocmise. 9  Domnul Dumnezeu a făcut să răsară din pământ tot felul de pomi, plăcuţi la vedere şi buni la mâncare, şi pomul vieţii în mijlocul grădinii, şi pomul cunoştinţei binelui şi răului.10  Un râu ieşea din Eden şi uda grădina; şi de acolo se împărţea şi se făcea patru braţe. 11  Numele celui dintâi este Pison; el înconjoară toată ţara Havila, unde se găseşte aur. 12  Aurul din ţara aceasta este bun; acolo se găseşte şi bedelion şi piatră de onix. 13  Numele râului al doilea este Ghihon; el înconjoară toată ţara Cuş. 14  Numele celui de-al treilea este Hidechel: el curge la răsăritul Asiriei. Al patrulea râu este Eufratul. 15  Domnul Dumnezeu a luat pe om şi l-a aşezat în grădina Edenului, ca s-o lucreze şi s-o păzească. 16  Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: „Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină; 17  dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit.” 18  Domnul Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.” 19  Domnul Dumnezeu a făcut din pământ toate fiarele câmpului şi toate păsările cerului; şi le-a adus la om, ca să vadă cum are să le numească; şi orice nume pe care-l dădea omul fiecărei vieţuitoare, acela-i era numele. 20  Şi omul a pus nume tuturor vitelor, păsărilor cerului şi tuturor fiarelor câmpului; dar, pentru om, nu s-a găsit nici un ajutor, care să i se potrivească. 21  Atunci Domnul Dumnezeu a trimis un somn adânc peste om şi omul a adormit; Domnul Dumnezeu a luat una din coastele lui şi a închis carnea la locul ei. 22  Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie şi a adus-o la om. 23  Şi omul a zis: „Iată în sfârşit aceea care este os din oasele mele şi carne din carnea mea! Ea se va numi, femeie (ebr.: işa = femeie), pentru că a fost luată din om (ebr.: iş = bărbat).” 24  De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa şi se vor face un singur trup. 25  Omul şi nevasta lui erau amândoi goi şi nu le era ruşine.

3). Păcatul lui Adam şi Eva : Geneza 3. 1-25  1  1  Şarpele era mai şiret decât toate fiarele câmpului pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. El a zis femeii: „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: „Să nu mâncaţi din toţi pomii din grădină?” 2  Femeia a răspuns şarpelui: „Putem să mâncăm din rodul tuturor pomilor din grădină.” 3  Dar despre rodul pomului din mijlocul grădinii, Dumnezeu a zis: „Să nu mâncaţi din el şi nici să nu vă atingeţi de el, ca să nu muriţi.” 4  Atunci şarpele a zis femeii: „Hotărât, că nu veţi muri! 5  dar Dumnezeu ştie că, în ziua când veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul”. 6  Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat şi plăcut de privit, şi că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat, deci, din rodul lui şi a mâncat; a dat şi bărbatului ei, care era lângă ea, şi bărbatul a mâncat şi el. 6 care era lângă ea, şi bărbatul a mâncat şi el.7  Atunci li s-au deschis ochii la amândoi; au cunoscut că erau goi, au cusut laolaltă frunze de smochin şi şi-au făcut şorţuri din ele. 8  Atunci au auzit glasul Domnului Dumnezeu, care umbla prin grădină în răcoarea zilei: şi omul şi nevasta lui s-au ascuns de Faţa Domnului Dumnezeu printre pomii din grădină. 9  Dar Domnul Dumnezeu a chemat pe om şi i-a zis: „Unde eşti?” 10  El a răspuns: „Ţi-am auzit glasul în grădină; şi mi-a fost frică, pentru că eram gol şi m-am ascuns.” 11  Şi Domnul Dumnezeu a zis: „Cine ţi-a spus că eşti gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care îţi poruncisem să nu mănânci?” 12  Omul a răspuns: „Femeia pe care mi-ai dat-o ca să fie lângă mine, ea mi-a dat din pom şi am mâncat.” 13  Şi Domnul Dumnezeu a zis femeii: „Ce ai făcut?” Femeia a răspuns: „Şarpele m-a amăgit şi am mâncat din pom.” 14  Domnul Dumnezeu a zis şarpelui: „Fiindcă ai făcut lucrul acesta, blestemat eşti între toate vitele şi între toate fiarele de pe câmp; în toate zilele vieţii tale să te târăşti pe pântece şi să mănânci ţărână. 15  Vrăşmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul şi tu îi vei zdrobi călcâiul.” 16  Femeii i-a zis: „Voi mări foarte mult suferinţa şi însărcinarea ta; cu durere vei naşte copii şi dorinţele tale se vor ţine după bărbatul tău, iar el va stăpâni peste tine.” 17  Omului i-a zis: „Fiindcă ai ascultat de glasul nevestei tale şi ai mâncat din pomul despre care îţi poruncisem: „Să nu mănânci deloc din el” blestemat este acum pământul din pricina ta. Cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din el în toate zilele vieţii tale; 18  spini şi pălămidă să-ţi dea, şi să mănânci iarba de pe câmp. 19  În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea, până te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat; căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce.” 20  Adam a pus nevestei sale numele Eva (ebr. = viaţă): căci ea a fost mama tuturor celor vii. 21  Domnul Dumnezeu a făcut lui Adam şi nevestei lui haine de piele şi i-a îmbrăcat cu ele. 22  Domnul Dumnezeu a zis: „Iată că omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscând binele şi răul. Să-l împiedicăm, deci, acum ca nu cumva să-şi întindă mâna, să ia şi din pomul vieţii, să mănânce din el şi să trăiască în veci.” 23  De aceea Domnul Dumnezeu l-a izgonit din grădina Edenului, ca să lucreze pământul, din care fusese luat. 24  Astfel a izgonit El pe Adam; şi la răsăritul grădinii Edenului a pus nişte heruvimi, care să învârtească o sabie învăpăiată, ca să păzească drumul care duce la pomul vieţii.

4). Cain şi Abel. Geneza 4: 1-26. 1  Adam s-a împreunat cu nevastă-sa, Eva; ea a rămas însărcinată şi a născut pe Cain. Şi a zis: „Am căpătat un om cu ajutorul Domnului!” 2  A mai născut şi pe fratele său Abel. Abel era cioban, iar Cain era plugar. 3  După o bucată de vreme, Cain a adus Domnului o jertfă de mâncare din roadele pământului. 4  Abel a adus şi el o jertfă de mâncare din oile întâi-născute ale turmei lui şi din grăsimea lor. Domnul a privit cu plăcere spre Abel şi spre jertfa lui; 5  dar spre Cain şi spre jertfa lui, n-a privit cu plăcere. Cain s-a mâniat foarte tare şi i s-a posomorât faţa. 6  Şi Domnul i-a zis lui Cain: „Pentru ce te-ai mâniat şi pentru ce ţi s-a posomorât faţa? 7  Nu-i aşa? Dacă faci bine, vei fi bine primit; dar dacă faci rău, păcatul pândeşte la uşă; dorinţa lui se ţine după tine, dar tu să-l stăpâneşti.” 8  Însă Cain a zis fratelui său Abel: „Haide să ieşim la câmp.” Dar pe când erau la câmp, Cain s-a ridicat împotriva fratelui său Abel şi l-a omorât. 9  Domnul i-a zis lui Cain: „Unde este fratele tău Abel?” El a răspuns: „Nu ştiu. Sunt eu păzitorul fratelui meu?” 10  Şi Dumnezeu a zis: „Ce ai făcut? Glasul sângelui fratelui tău strigă din pământ la Mine.11  Acum blestemat eşti tu, izgonit din ogorul acesta, care şi-a deschis gura ca să primească din mâna ta sângele fratelui tău! 12  Când vei lucra pământul, să nu-ţi mai dea bogăţia lui. Pribeag şi fugar să fii pe pământ.” 13  Cain a zis Domnului: „Pedeapsa mea e prea mare ca s-o pot suferi. 14  Iată că Tu mă izgoneşti azi de pe faţa pământului; eu va trebui să mă ascund de Faţa Ta şi să fiu pribeag şi fugar pe pământ; şi oricine mă va găsi, mă va omorî.” 15  Domnul i-a zis: „Nicidecum; ci dacă va omorî cineva pe Cain, Cain să fie răzbunat de şapte ori.” Şi Domnul a Hotărât un semn pentru Cain, ca oricine îl va găsi, să nu-l omoare. 16  Apoi, Cain a ieşit din Faţa Domnului şi a locuit în ţara Nod, la răsărit de Eden. 17  Cain s-a împreunat cu nevastă-sa; ea a rămas însărcinată şi a născut pe Enoh. El a început apoi să zidească o cetate şi a pus acestei cetăţi numele fiului său, Enoh. 18  Enoh a fost tatăl lui Irad; Irad a fost tatăl lui Mehuiael; Mehuiael a fost tatăl lui Metuşael; şi Metuşael a fost tatăl lui Lameh. 19  Lameh şi-a luat două neveste: numele uneia era Ada şi numele celeilalte era Ţila. 20  Ada a născut pe Iabal: el a fost tatăl celor ce locuiesc în corturi şi păzesc vitele. 21  Numele fratelui său era Iubal: el a fost tatăl tuturor celor ce cântă cu alăuta şi cu cavalul. 22  Ţila, de partea ei, a născut şi ea pe Tubal-Cain, făuritorul tuturor uneltelor din aramă şi din fier. Sora lui Tubal-Cain era Naama. 23  Lameh a zis nevestelor sale: „Ada şi Ţila, ascultaţi glasul meu! Nevestele lui Lameh, ascultaţi cuvântul meu! Am omorât un om pentru rana mea şi un tânăr pentru vânătăile mele. 24  Cain va fi răzbunat de şapte ori, Iar Lameh de şaptezeci de ori câte şapte.” 25  Adam s-a împreunat iarăşi cu nevastă-sa; ea a născut un fiu şi i-a pus numele Set „căci” a zis ea „Dumnezeu mi-a dat o altă sămânţă în locul lui Abel pe care l-a ucis Cain.” 26  Lui Set i s-a născut şi lui un fiu şi i-a pus numele Enos. Atunci au început oamenii să cheme Numele Domnului.

5).  Popotul.  Geneza 6:1-22. 1  Când au început oamenii să se înmulţească pe faţa pământului şi li s-au născut fete, 2  fiii lui Dumnezeu au văzut că fetele oamenilor erau frumoase; şi din toate şi-au luat de neveste pe acelea pe care şi le-au ales. 3  Atunci Domnul a zis: „Duhul Meu nu va rămâne pururea în om, căci şi omul nu este decât carne păcătoasă: totuşi zilele lui vor fi de o sută douăzeci de ani.” 4  Uriaşii erau pe pământ în vremurile acelea, şi chiar şi după ce s-au împreunat fiii lui Dumnezeu cu fetele oamenilor şi le-au născut ele copii: aceştia erau vitejii care au fost în vechime, oameni cu nume. 5  Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ şi că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău. 6  I-a părut rău Domnului că l-a făcut pe om pe pământ şi S-a mâhnit în inima Lui. 7  Şi Domnul a zis: „Am să şterg de pe faţa pământului pe omul pe care l-am făcut, de la om până la vite, până la târâtoare şi până la păsările cerului; căci Îmi pare rău că i-am făcut.” 8  Dar Noe a căpătat milă înaintea Domnului. 9  Iată care Sunt urmaşii lui Noe. Noe era un om neprihănit şi fără pată între cei din vremea lui: Noe umbla cu Dumnezeu. 10  Noe a născut trei fii: Sem, Ham şi Iafet. 11  Pământul era stricat înaintea lui Dumnezeu, pământul era plin de silnicie. 12  Dumnezeu S-a uitat spre pământ şi iată că pământul era stricat; căci orice făptură îşi stricase calea pe pământ. 13  Atunci Dumnezeu i-a zis lui Noe: „Sfârşitul oricărei făpturi este Hotărât înaintea Mea, fiindcă au umplut pământul de silnicie; iată, am să-i nimicesc împreună cu pământul. 14  Fă-ţi o corabie din lemn de gofer (chiparos); corabia aceasta s-o împarţi în cămăruţe şi s-o tencuieşti cu smoală pe dinăuntru şi pe dinafară. 15  Iată cum s-o faci: corabia să aibă trei sute de coţi în lungime, cincizeci de coţi în lăţime şi treizeci de coţi în înălţime. 17  Şi, iată că Eu am să fac să vină un potop de ape pe pământ, ca să nimicească orice făptură de sub cer, care are suflare de viaţă; tot ce este pe pământ va pieri. 18  Dar cu tine fac un legământ; să intri în corabie, tu şi fiii tăi, nevastă-ta şi nevestele fiilor tăi împreună cu tine. 19  Din tot ce trăieşte, din orice făptură, să iei în corabie câte două din fiecare soi, ca să le ţii vii cu tine: să fie o parte bărbătească şi o parte femeiască. 20  Din păsări după soiul lor, din vite după soiul lor şi din toate târâtoarele de pe pământ după soiul lor, să vină la tine înăuntru câte două din fiecare soi, ca să le ţii cu viaţă. 21  Şi tu, ia-ţi din toate bucatele care se mănâncă şi fă-ţi merinde din ele, ca să-ţi slujească de hrană ţie şi lor.” 22  Aşa a şi făcut Noe: a făcut tot ce-i poruncise Dumnezeu.

6). Turnul Babel  Geneza 11:1-9  Tot pământul avea o singură limbă şi aceleaşi cuvinte. 2  Pornind ei înspre răsărit, au dat peste o câmpie în ţara Şinear; şi au descălecat acolo. 3  Şi au zis unul către altul: „Haide să facem cărămizi şi să le ardem bine în foc.” Şi cărămida le-a ţinut loc din piatră, iar smoala le-a ţinut loc de var. 4  Şi au mai zis: „Haide să ne zidim o cetate şi un turn al cărui vârf să atingă cerul şi să ne facem un nume, ca să nu fim împrăştiaţi pe toată faţa pământului.” 5  Domnul S-a pogorât să vadă cetatea şi turnul pe care-l zideau fiii oamenilor. 6  Şi Domnul a zis: „Iată, ei Sunt un singur popor şi toţi au aceeaşi limbă; şi iată de ce s-au apucat; acum nimic nu i-ar împiedica să facă tot ce şi-au pus în gând. 7  Haide să Ne pogorâm şi să le încurcăm acolo limba, ca să nu-şi mai înţeleagă vorba unii altora.” 8  Şi Domnul i-a împrăştiat de acolo pe toată faţa pământului; aşa că au încetat să zidească cetatea. 9  De aceea cetatea a fost numită Babel (ebr.: încurcătură), căci acolo a încurcat Domnul limba întregului pământ şi de acolo i-a împrăştiat Domnul pe toată faţa pământului.

7). Avraam şi Isaac. Geneza 22:1-24  După aceste lucruri, Dumnezeu a pus la încercare pe Avraam şi i-a zis: „Avraame!” „Iată-mă” a răspuns el. 2  Dumnezeu i-a zis: „Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubeşti, pe Isaac; du-te în ţara Moria şi adu-l ardere de tot acolo, pe un munte pe care ţi-l voi spune Eu.” 3  Avraam s-a sculat dis-de-dimineaţă, a pus şaua pe măgar şi a luat cu el două slugi şi pe fiul său Isaac. A tăiat lemne pentru arderea-de-tot şi a pornit spre locul pe care i-l spusese Dumnezeu. 4  A treia zi, Avraam a ridicat ochii şi a văzut locul de departe. 5  Şi Avraam a zis slugilor sale: „Rămâneţi aici cu măgarul; eu şi băiatul ne vom duce până acolo să ne închinăm şi apoi ne vom întoarce la voi.” 6  Avraam a luat lemnele pentru arderea-de-tot, le-a pus în spinarea fiului său Isaac şi a luat în mână focul şi cuţitul. Şi au mers astfel amândoi împreună. 7  Atunci Isaac, vorbind cu tatăl său Avraam, a zis: „Tată!” „Ce este, fiule?” i-a răspuns el. Isaac a zis din nou: „Iată focul şi lemnele; dar unde este mielul pentru arderea-de-tot?” 8  „Fiule” a răspuns Avraam „Dumnezeu însuşi va purta grijă de mielul pentru arderea-de-tot.” Şi au mers amândoi împreună înainte. 9  Când au ajuns la locul pe care i-l spusese Dumnezeu, Avraam a zidit acolo un altar şi a aşezat lemnele pe el. A legat pe fiul său Isaac şi l-a pus pe altar, deasupra lemnelor. 10  Apoi Avraam a întins mâna şi a luat cuţitul ca să junghie pe fiul său. 11  Atunci Îngerul Domnului l-a strigat din ceruri şi a zis: „Avraame! Avraame!” „Iată-mă!” a răspuns el. 12  Îngerul a zis: „Să nu pui mâna pe băiat şi să nu-i faci nimic; căci ştiu acum că te temi de Dumnezeu, întrucît n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pentru Mine.” 13  Avraam a ridicat ochii şi a văzut înapoia lui un berbec, încurcat cu coarnele într-un tufiş; şi Avraam s-a dus de a luat berbecul şi l-a adus ca ardere de tot în locul fiului său. 14  Avraam a pus locului aceluia numele: „Domnul va purta de grijă. De aceea se zice şi azi: „La muntele unde Domnul va purta de grijă.” 15  Îngerul Domnului a chemat a doua oară din ceruri pe Avraam  16  şi a zis: „Pe Mine însumi jur” zice Domnul „pentru că ai făcut lucrul acesta şi n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, 17  te voi binecuvânta foarte mult şi-ţi voi înmulţi foarte mult sămânţa, şi anume: ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării; şi sămânţa ta va stăpâni cetăţile vrăjmaşilor ei. 18  Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta, pentru că ai ascultat de porunca Mea!”19  Avraam s-a întors la slugile sale şi s-au sculat şi au plecat împreună la Beer-Şeba, căci Avraam locuia la Beer-Şeba. 20  După aceste lucruri, i s-a spus lui Avraam: „Iată, Milca a născut şi ea copii fratelui tău Nahor, 21  şi anume pe Uţ, întâiul său născut, pe Buz, fratele său, pe Chemuel, tatăl lui Aram, 22  pe Chesed, pe Hazo, pe Pildaş, pe Iidlaf şi pe Betuel. 23  Betuel a născut pe Rebeca. Aceştia Sunt cei opt fii pe care i-a născut Milca lui Nahor, fratele lui Avraam. 24  Ţiitoarea lui, numită Reuma, a născut şi ea, pe Tebah, Gaham, Tahaş şi Maaca.

8). Chemarea lui Moise  Exodul 3:1-22. 1  Moise păştea turma socrului său Ietro, preotul Madianului. Odată a mânat turma până dincolo de pustie şi a ajuns la muntele lui Dumnezeu, la Horeb.2  Îngerul Domnului i S-a arătat într-o flacără de foc, care ieşea din mijlocul unui rug. Moise s-a uitat; şi iată că rugul era tot un foc şi rugul nu se mistuia deloc.3  Moise a zis: „Am să mă întorc să văd ce este această vedenie minunată şi pentru ce nu se mistuie rugul.”4  Domnul a văzut că el se întoarce să vadă; şi Dumnezeu l-a chemat din mijlocul rugului şi a zis: „Moise! Moise!” El a răspuns: „Iată-mă!” 5  Dumnezeu a zis: „Nu te apropia de locul acesta; scoate-ţi încălţămintele din picioare, căci locul pe care calci este un pământ Sfânt.” 6  Şi a adăugat: „Eu Sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov.” Moise şi-a ascuns faţa, căci se temea să privească pe Dumnezeu. 7  Domnul a zis: „Am văzut asuprirea poporului Meu, care este în Egipt şi am auzit strigătele pe care le scoate din pricina asupritorilor lui; căci îi cunosc durerile.8  M-am pogorât ca să-l izbăvesc din mâna Egiptenilor şi să-l scot din ţara aceasta şi să-l duc într-o ţară bună şi întinsă, într-o ţară unde curge lapte şi miere, şi anume, în locurile pe care le locuiesc Canaaniţii, Hetiţii, Amoriţii, Fereziţii, Heviţii şi Iebusiţii.9  Iată că strigătele Israeliţilor au ajuns până la Mine şi am văzut chinul cu care îi chinuesc Egiptenii.10  Acum, vino, Eu te voi trimite la Faraon şi vei scoate din Egipt pe poporul Meu, pe copiii lui Israel.”11  Moise i-a zis lui Dumnezeu: „Cine Sunt eu, ca să mă duc la Faraon şi să scot din Egipt pe copiii lui Israel?”12  Dumnezeu a zis: „Eu voi fi negreşit cu tine; şi iată care va fi pentru tine semnul că Eu te-am trimis: după ce vei scoate pe popor din Egipt, veţi sluji lui Dumnezeu pe muntele acesta.”13  Moise i-a zis lui Dumnezeu: „Iată, când mă voi duce la copiii lui Israel şi le voi spune: „Dumnezeul părinţilor voştri m-a trimis la voi” şi mă vor întreba: „Care este Numele Lui?” ce le voi răspunde?”14  Dumnezeu i-a zis lui Moise: „Eu Sunt Cel ce Sunt.” Şi a adăugat: „Vei răspunde copiilor lui Israel astfel: „Cel ce se numeşte „Eu Sunt” m-a trimis la voi.”15  Dumnezeu a mai zis lui Moise: „Aşa să vorbeşti copiilor lui Israel: „Domnul, Dumnezeul părinţilor voştri, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov, m-a trimis la voi. Acesta este Numele Meu pentru veşnicie, acesta este Numele Meu din neam în neam.16  Du-te, strânge pe bătrânii lui Israel şi spune-le: „Mi s-a arătat Domnul, Dumnezeul părinţilor voştri, Dumnezeul lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov. El a zis: „V-am văzut şi am văzut ce vi se face în Egipt,17  şi am zis: „Vă voi scoate din suferinţa Egiptului şi vă voi duce în ţara Canaaniţilor, Hetiţilor, Amoriţilor, Fereziţilor, Heviţilor şi Iebusiţilor, într-o ţară unde curge lapte şi miere.”18  Ei vor asculta de glasul tău; şi te vei duce, tu şi bătrânii lui Israel, la împăratul Egiptului şi îi veţi spune: „Domnul, Dumnezeul Evreilor, s-a întâlnit cu noi. Dă-ne voie să mergem cale de trei zile în pustie, ca să aducem jertfe Domnului, Dumnezeului nostru.”19  Ştiu că împăratul Egiptului n-are să vă lase să plecaţi decât silit de o mână puternică.20  Eu Îmi voi întinde mâna şi voi lovi Egiptul cu tot felul de minuni pe care le voi face în mijlocul lui. După aceea are să vă lase să plecaţi.”21  Voi face chiar ca poporul acesta să capete trecere înaintea Egiptenilor; şi, când veţi pleca, nu veţi pleca cu mâinile goale.22  Fiecare femeie va cere de la vecina ei şi de la cea care locuieşte în casa ei, vase din argint, vase din aur şi haine pe care le veţi pune pe fiii şi fiicele voastre. Şi veţi jefui astfel pe Egipteni.”

9).Bătălia de la Ierihon   Iosua 6:1-27. 1  Ierihonul era închis şi întărit de teama copiilor lui Israel. Nimeni nu ieşea din el şi nimeni nu intra în el. 2  Domnul i-a zis lui Iosua: „Iată, dau în mâinile tale Ierihonul şi pe împăratul lui, pe vitejii lui ostaşi. 3  Înconjuraţi cetatea, voi toţi bărbaţii de război, dînd ocol cetăţii odată. Aşa să faci şase zile. 4  Şapte preoţi să poarte înaintea chivotului şapte trâmbiţe de corn de berbec; în ziua a şaptea, să înconjuraţi cetatea de şapte ori, şi preoţii să sune din trâmbiţe. 5  Când vor suna lung din cornul de berbec, şi când veţi auzi sunetul trâmbiţei, tot poporul să scoată mari strigăte. Atunci zidul cetăţii se va prăbuşi, şi poporul să se suie, fiecare drept înainte.” 6  Iosua, fiul lui Nun, a chemat pe preoţi, şi le-a zis: „Luaţi chivotul legământului, şi şapte preoţi să poarte cele şapte trâmbiţe de corn de berbec înaintea chivotului Domnului.” 7  Şi a zis poporului: „Porniţi, înconjuraţi cetatea, şi bărbaţii înarmaţi să treacă înaintea chivotului Domnului.” 8  După ce a vorbit Iosua poporului, cei şapte preoţi care purtau înaintea Domnului cele şapte trâmbiţe de corn de berbec au pornit şi au sunat din trâmbiţe. Chivotul legământului Domnului mergea în urma lor. 9  Bărbaţii înarmaţi mergeau înaintea preoţilor, care sunau din trâmbiţe, şi coada oştirii mergea după chivot; în timpul mersului, preoţii sunau din trâmbiţe. 10  Iosua dăduse porunca aceasta poporului: „Voi să nu strigaţi, să nu vi se audă glasul, şi să nu vă iasă o vorbă din gură, până în ziua când vă voi spune: „Strigaţi!” Atunci să strigaţi.” 11  Chivotului Domnului a înconjurat cetatea, şi i-a dat ocol odată; apoi au intrat în tabără, şi au rămas în tabără peste noapte. 12  Iosua s-a sculat cu noaptea-n cap, şi preoţii au luat chivotul Domnului. 13  Cei şapte preoţi, care purtau cele şapte trâmbiţe de corn de berbec înaintea chivotului Domnului, au pornit şi au sunat din trâmbiţe. Bărbaţii înarmaţi mergeau înaintea lor, şi coada oştirii venea după chivotul Domnului; în timpul mersului, preoţii sunau din trâmbiţe. 14  Au înconjurat cetatea odată, a doua zi; apoi s-au întors în tabără. Au făcut acelaşi lucru timp de şase zile. 15  În ziua a şaptea, s-au sculat în zorii zilei, şi au înconjurat în acelaşi fel cetatea de şapte ori; aceasta a fost singura zi când au înconjurat cetatea de şapte ori. 16  A şaptea oară, pe când preoţii sunau din trâmbiţe, Iosua a zis poporului: „Strigaţi, căci Domnul v-a dat cetatea în mână! 17  Cetatea să fie dată Domnului spre nimicire, ea şi tot ce se află în ea; dar să lăsaţi cu viaţă pe curva Rahav şi pe toţi cei ce vor fi cu ea în casă, pentru că a ascuns pe solii pe care-i trimiseserăm noi. 18  Feriţi-vă numai de ceea ce va fi dat spre nimicire; căci dacă veţi lua ceva din ceea ce va fi dat spre nimicire, veţi face ca tabăra lui Israel să fie dată spre nimicire şi o veţi nenoroci. 19  Tot argintul şi tot aurul, toate lucrurile din aramă şi din fier, să fie închinate Domnului, şi să intre în vistieria Domnului.” 20  Poporul a scos strigăte, şi preoţii au sunat din trâmbiţe. Când a auzit poporul sunetul trâmbiţei, a strigat tare, şi zidul s-a prăbuşit; poporul s-a suit în cetate, fiecare drept înainte. Au pus mâna pe cetate, 21  şi au nimicit-o cu desăvârşire, trecând prin ascuţişul săbiei tot ce era în cetate, bărbaţi şi femei, copii şi bătrâni, până la boi, oi şi măgari. 22  Iosua a zis celor doi bărbaţi care iscodiseră ţara: „Intraţi în casa curvei, şi scoateţi din ea pe femeia aceea şi pe toţi ai ei, cum i-aţi jurat.” 23  Tinerii, iscoadele, au intrat şi au scos pe Rahav, pe tatăl ei, pe mama ei, pe fraţii ei, şi pe toţi ai ei; au scos afară pe toţi cei din familia ei, şi i-au aşezat afară din tabăra lui Israel. 24  Cetatea au ars-o împreună cu tot ce se afla în ea; numai argintul, aurul, şi toate lucrurile din aramă şi din fier le-au pus în vistieria casei Domnului. 25  Iosua a lăsat cu viaţă pe curva Rahav, casa tatălui ei, şi pe toţi ai ei; ea a locuit în mijlocul lui Israel până în ziua de azi, pentru că ascunsese solii, pe care-i trimisese Iosua să iscodească Ierihonul. 26  Atunci a jurat Iosua şi a zis: „Blestemat să fie înaintea Domnului omul care se va scula să zidească din nou cetatea aceasta a Ierihonului! Cu preţul întâiului său născut îi va pune temeliile şi cu preţul celui mai tânăr fiu al lui îi va aşeza porţile!” 27  Domnul a fost cu Iosua, şi i s-a dus vestea în toată ţara.

10). Samson şi Dalila  Judecători 16:1-31  Samson a plecat la Gaza; acolo a văzut o curvă, şi a intrat la ea.2  S-a spus oamenilor din Gaza: „Samson a venit aici”. Şi l-au înconjurat, şi au pândit toată noaptea la poarta cetăţii. Au stat liniştiţi toată noaptea, şi au zis: „Când se va lumina de ziuă, îl vom omorâ”.3  Samson a rămas culcat până la miezul nopţii. Pe la miezul nopţii, s-a sculat, şi a apucat porţile cetăţii cu amândoi stâlpii, le-a scos împreună cu zăvorul, le-a pus pe umeri, şi le-a dus pe vârful muntelui din faţa Hebronului.4  După aceea a iubit pe o femeie în valea Sorec. Ea se numea Dalila. 5  Domnitorii Filistenilor s-au suit la ea, şi i-au zis: „Înduplecă-l, şi află de unde-i vine puterea lui cea mare şi cum am putea să-l biruim, ca să-l legăm şi să-l slăbim, şi-ţi vom da fiecare câte o mie o sută de sicli din argint. 6  Dalila i-a zis lui Samson: „Spune-mi, te rog, de unde-ţi vine puterea ta cea mare, şi cu ce ar trebui să fii legat ca să fii biruit”. 7  Samson i-a zis: „Dacă aş fi legat cu şapte funii noi, care să nu fie uscate încă, aş slăbi şi aş fi ca orice alt om”.8  Domnitorii Filistenilor au adus Dalilei şapte funii noi, neuscate încă”. Şi ea l-a legat cu funiile acestea.9  Iar nişte oameni stăteau la pândă la ea, într-o odaie. Ea i-a zis: „Filistenii Sunt asupra ta Samson”! Şi el a rupt funiile, cum se rupe o aţă de cîlţi când se atinge de foc. Şi astfel n-au ştiut de unde-i venea puterea.10  Dalila i-a zis lui Samson: „Vezi, ţi-ai bătut joc de mine, mi-ai spus minciuni. Acum, te rog, arată-mi cu ce trebuie să fii legat”.11  El i-a zis: „Dacă aş fi legat cu funii noi, care să nu fi fost întrebuinţate niciodată, aş slăbi şi aş fi ca orice alt om”.12  Dalila a luat nişte funii noi, şi l-a legat cu ele. Apoi i-a zis: „Filistenii Sunt asupra ta, Samson!” Iar nişte oameni stăteau la pândă într-o odaie. Şi el a rupt funiile de la braţe ca pe o aţă.13  Dalila i-a zis lui Samson: „Până acum ţi-ai bătut joc de mine, şi mi-ai spus minciuni. Spune-mi cu ce trebuie să fii legat”. El i-a zis: „N-ai decât să împleteşti cele şapte şuviţe de păr din capul meu în urzeala ţăsăturii”.14  Şi ea le-a pironit cu un cui din lemn în pământ. Apoi i-a zis: „Filistenii Sunt asupra ta, Samson!” Şi el s-a trezit din somn, şi a smuls cuiul din lemn din pământ cu urzeală cu tot.15  Ea i-a zis: „Cum poţi spune: „Te iubesc!” când inima ta nu este cu mine? Iată că de trei ori ţi-ai bătut joc de mine, şi nu mi-ai spus 16  Fiindcă ea îl necăjea şi-l chinuia în fiecare zi cu stăruinţele ei, sufletul i s-a umplut de o nelinişte de moarte, 17  şi-a deschis toată inima faţă de ea, şi i-a zis: „Briciul n-a trecut peste capul meu, pentru că Sunt închinat Domnului din pântecele maicii mele. Dacă aş fi ras, puterea m-ar părăsi, aş slăbi, şi aş fi ca orice alt om”. 18  Dalila, văzând că îşi deschisese toată inima faţă de ea, a trimis să-i cheme pe domnitorii Filistenilor, şi a pus să le spună: „Suiţi-vă de data aceasta, căci mi-a deschis toată inima lui”. Şi domnitorii Filistenilor s-au suit la ea, şi au adus argintul în mâni. 19  Ea l-a adormit pe genunchii ei. Şi chemând un om, a ras cele şapte suviţe de pe capul lui Samson, şi a început astfel să-l slăbească. El şi-a pierdut puterea. 20  Atunci ea a zis: „Filistenii Sunt asupra ta, Samson!” Şi el s-a trezit din somn şi a zis: „Voi face ca şi mai înainte, şi mă voi scutura”. Nu ştia că Domnul Se depărtase de el.21  Filistenii l-au apucat, şi i-au scos ochii; l-au pogorât la Gaza, şi l-au legat cu nişte lanţuri din aramă. El învârtea la rîşniţă în temniţă.22  Dar părul capului lui a început iarăşi să crească, după ce fusese ras.23  Şi domnitorii Filistenilor s-au strâns ca să aducă o mare jertfă dumnezeului lor Dagon, şi ca să se veselească. Ei ziceau: „Dumnezeul nostru a dat în mâinile noastre pe Samson, vrăjmaşul nostru.”24  Şi când l-a văzut poporul, au lăudat pe dumnezeul lor, zicând: „Dumnezeul nostru a dat în mâinile noastre pe vrăjmaşul nostru, pe acela care ne pustiia ţara, şi ne înmulţea morţii.”25  În bucuria inimii lor, au zis: „Chemaţi pe Samson, ca să ne desfăteze!” Au scos pe Samson din temniţă, şi el a jucat înaintea lor. L-au aşezat între stâlpi. 26  Şi Samson a zis tânărului care-l ţinea de mână: „Lasă-mă, ca să mă pot atinge de stâlpii pe care se reazimă casa, şi să mă razim de ei.” 27  Casa era plină de bărbaţi şi de femei; toţi domnitorii Filistenilor erau acolo, şi pe acoperiş erau aproape trei mii de inşi, bărbaţi şi femei, care priveau la Samson, cum juca. 28  Atunci Samson a strigat către Domnul şi a zis: „Doamne, Dumnezeule! Adu-ţi aminte de mine, Te rog; Dumnezeule, dă-mi putere numai de data aceasta, şi cu o singură lovitură să-mi răzbun pe Filisteni pentru cei doi ochi ai mei!” 29  Şi Samson a îmbrăţişat amândoi stâlpii de la mijloc pe care se sprijinea casa, şi s-a rezemat de ei; unul era la dreapta lui, şi altul la stânga. 30  Samson a zis: „Să mor împreună cu Filistenii!” S-a plecat cu toată puterea, şi casa a căzut peste domnitori şi peste tot poporul care era acolo. Cei pe care i-a prăpădit la moartea lui au fost mai mulţi decât cei pe care-i omorâse în timpul vieţii.  31  Fraţii lui şi toată casa tatălui său s-au pogorât, şi l-au luat. Când s-au suit înapoi, l-au îngropat între Ţorea şi Eştaol, în mormântul tatălui său Manoah. El fusese judecător în Israel douăzeci de ani.

11). Încoronarea lui David   1 Samuel 16:1-23 .1   Domnul i-a zis lui Samuel: „Când vei înceta să plângi pe Saul, pentru că l-am lepădat, ca să nu mai domnească peste Israel? Umple-ţi… cornul cu untdelemn, şi du-te; te voi trimite la Isai, Betleemitul, căci pe unul din fiii lui Mi l-am ales…… ca împărat.”2  Samuel a zis: „Cum să mă duc? Saul are să afle, şi mă va ucide.” Şi Domnul a zis: „Să iei cu tine un viţel, şi să zici: „Vin să aduc o jertfă Domnului.”3  Să pofteşti pe Isai la jertfă; Eu îţi voi arăta ce trebuie să faci, şi Îmi vei unge pe acela pe care-ţi voi spune să-l ungi.”4  Samuel a făcut ce zisese Domnul, şi s-a dus la Betleem. Bătrânii cetăţii au alergat înspăimântaţi înaintea lui şi au zis: „Ce vesteşte venirea ta: ceva bun?”5  El a răspuns: „Da; vin să aduc o jertfă Domnului. Sfinţiţi-vă, şi veniţi cu mine la jertfă.” A sfinţit şi pe Isai cu fiii lui, şi i-a pofitit la jertfă.6  Când au intrat ei, Samuel, văzând pe Eliab, şi-a zis: „Negreşit, unsul Domnului este aici înaintea Lui.”7  Şi Domnul i-a zis lui Samuel: „Nu te uita la înfăţişarea şi înălţimea staturii lui, căci l-am lepădat. Domnul nu se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbeşte ochii, dar Domnul se uită la inimă.”8  Isai a chemat pe Abinadab, şi l-a trecut pe dinaintea lui Samuel; şi Samuel a zis: „Nici pe acesta nu l-a ales Domnul.”9  Isai a trecut pe Şama; şi Samuel a zis: „Nici pe acesta nu l-a ales Domnul.”10  Şi aşa a trecut Isai pe cei şapte fii ai lui pe dinaintea lui Samuel; şi Samuel i-a zis lui Isai: „Domnul n-a ales pe nici unul din ei.”11  Apoi Samuel i-a zis lui Isai: „Aceştia Sunt toţi fiii tăi?”. Şi el a răspuns: „A mai rămas cel mai tânăr, dar paşte oile.” Atunci Samuel i-a zis lui Isai: „Trimite să-l aducă, fiindcă nu vom şedea la masă până nu va veni aici.”12  Isai a trimis să-l aducă. Şi el era cu păr bălai, cu ochi frumoşi şi faţă frumoasă. Domnul i-a zis lui Samuel: „Scoală-te, şi unge-l, căci el este!” 13  Samuel a luat cornul cu untdelemn, şi l-a uns în mijlocul fraţilor lui. Duhul Domnului a venit peste David, începând din ziua aceea şi în cele următoare. Samuel s-a sculat, şi s-a dus la Rama.14  Duhul Domnului S-a depărtat de la Saul; şi a fost muncit de un duh rău care venea de la Domnul.15  Slujitorii lui Saul i-au zis: „Iată că un duh rău de la Dumnezeu te munceşte.1 Samuel 16:16  Poruncească numai domnul nostru! Robii tăi Sunt înaintea ta. Ei vor căuta un om care să ştie să cânte cu arfa; şi, când duhul rău trimis de Dumnezeu, va fi peste tine, el va cânta cu mâna, şi vei fi uşurat.”17  Saul a răspuns slujitorilor săi: „Găsiţi-mi, deci, un om care să cânte bine, şi aduceţi-l la mine.”18  Unul din slujitori a luat cuvântul şi a zis: „Iată, am văzut pe un fiu al lui Isai, Betleemitul, care ştie să cânte; el este şi un om tare şi voinic, un războinic, vorbeşte bine, este frumos la chip, şi Domnul este cu el.”19  Saul a trimis nişte oameni la Isai, să-i spună: „Trimite-mi pe fiul tău David, care este cu oile.”20  Isai a luat un măgar, l-a încărcat cu pâine, cu un burduf cu vin şi cu un ied, şi a trimis lui Saul aceste lucruri, prin fiul său David.21  David a ajuns la Saul, şi s-a înfăţişat înaintea lui; i-a plăcut mult lui Saul, şi a fost pus să-i poarte armele.22  Saul a trimis vorbă lui Isai, zicând: „Te rog să laşi pe David în slujba mea, căci a căpătat trecere înaintea mea.”23  Şi când duhul trimis de Dumnezeu venea peste Saul, David lua arfa şi cânta cu mâna lui; Saul răsufla atunci mai uşor, se simţea uşurat, şi duhul cel rău pleca de la el.

12). David şi Goliat   1 Samuel 17:1-58. 1  Filistenii şi-au strâns oştile ca să facă război, şi s-au adunat la Soco, o cetate a lui Iuda; au tăbărât între Soco şi Azeca, la Efes-Damim. 2  Saul şi bărbaţii lui Israel s-au strâns şi ei; au tăbărât în Valea terebinţilor, şi s-au aşezat în linie de bătaie împotriva Filistenilor. 3  Filistenii se aşezaseră pe un munte deoparte, şi Israel pe un munte de cealaltă parte: doar valea îi despărţea. 4  Atunci a ieşit un om din tabăra Filistenilor şi a înaintat între cele două oştiri. El se numea Goliat, era din Gat, şi avea o înălţime de şase coţi şi o palmă. 5  Pe cap avea un coif din aramă, şi purta nişte zale de solzi în greutate de cinci mii de sicli din aramă. 6  Avea nişte tureci din aramă peste fluierele picioarelor, şi o pavăză din aramă între umeri. 7  Coada suliţei lui era ca un sul de ţesut, şi ferul suliţei cântărea şase sute de sicli din fier. Cel ce-i purta scutul mergea înaintea lui. 8  Filisteanul s-a oprit; şi, vorbind oştilor lui Israel aşezate în şiruri de bătaie, le-a strigat: „Pentru ce ieşiţi să vă aşezaţi în şiruri de bătaie? Nu Sunt eu Filistean, şi nu Sunteţi voi slujitorii lui Saul? Alegeţi un om care să se pogoare împotriva mea! 9  Dacă va putea să se bată cu mine şi să mă omoare, noi vom fi robii voştri; dar dacă-l voi birui şi-l voi omorî eu, voi ne veţi fi robi nouă şi ne veţi sluji.” 10  Filisteanul a mai zis: „Arunc astăzi o ocară asupra oştirii lui Israel! Daţi-mi un om, ca să mă lupt cu el.” 11  Saul şi tot Israelul au auzit aceste cuvinte ale Filisteanului, şi s-au înspăimântat şi au fost cuprinşi de o mare frică. 12  Şi David era fiul Efratitului aceluia din Betleemul lui Iuda, numit Isai, care avea opt… fii. Pe vremea lui Saul el era bătrân înaintat în vârstă. 13  Cei trei fii mai mari ai lui Isai urmaseră pe Saul la război; întâiul-născut din cei trei fii ai lui, care porniseră la război, se numea Eliab, al doilea Abinadab, şi al treilea Şama. 14  David era cel mai tânăr. Şi când cei trei mai mari au urmat pe Saul, 15  David a plecat de la Saul şi s-a întors la Betleem ca să pască oile tatălui său. 16  Filisteanul înainta dimineaţa şi seara, şi s-a înfăţişat astfel timp de patruzeci de zile. 17  Isai a zis fiului său David: „Ia pentru fraţii tăi efa aceasta de grâu prăjit şi aceste zece pîini, şi aleargă în tabără la fraţii tăi; 18  du şi aceste zece caşuri de brînză căpeteniei care este peste mia lor. Să vezi dacă fraţii tăi Sunt bine, şi să-mi aduci veşti temeinice. 19  Ei Sunt cu Saul şi cu toţi bărbaţii lui Israel în valea terebinţilor, în război cu Filistenii.” 20  David s-a sculat dis-de-dimineaţă. A lăsat oile în seama unui paznic, şi-a luat lucrurile, şi a plecat, cum îi poruncise Isai. Când a ajuns în tabără, oştirea pornise să se aşeze în şiruri de bătaie şi scotea strigăte de război. 21  Israel şi Filistenii s-au aşezat în şiruri de bătaie, oştire către oştire. 22  David a dat lucrurile pe care le avea în mâinile celui ce păzea calabalîcurile, şi a alergat la şirurile de bătaie. Cum a ajuns, a întrebat pe fraţii săi de sănătate. 23  Pe când vorbea cu ei, iată că Filisteanul din Gat, numit Goliat, a înaintat între cele două oştiri, ieşind afară din şirurile Filistenilor. A rostit aceleaşi cuvinte ca mai înainte, şi David le-a auzit. 24  La vederea acestui om toţi cei din Israel au fugit dinaintea lui, şi i-a apucat o mare frică. 25  Fiecarea zicea: „Aţi văzut pe omul acesta înaintând? A înaintat ca să arunce ocara asupra lui Israel! Dacă-l va omorî cineva, împăratul îl va umplea de bogăţii, îi va da de nevastă pe fiică-sa, şi va scuti de dări casa tatălui său în Israel.” 26  David a zis oamenilor de lângă el: „Ce se va face aceluia care va omorî pe Filisteanul acesta, şi va lua ocara deasupra lui Isral? Cine este Filisteanul acesta, acest netăiat împrejur, ca să ocărască oştirea Dumnezeului celui viu?” 27  Poporul, spunând din nou aceleaşi lucruri, i-a zis: „Aşa şi aşa se va face aceluia care-l va omorî.” 28  Eliab, fratele lui cel mai mare, care-l auzise vorbind cu oamenii aceştia, s-a aprins de mânie împotriva lui David. Şi a zis: „Pentru ce te-ai pogorât tu, şi cui ai lăsat acele puţine oi în pustie? Îţi cunosc eu mândria şi răutatea inimii. Te-ai pogorât ca să vezi lupta.” 29  David a răspuns: „Ce-am făcut oare? Nu pot să vorbesc astfel?” 30  Şi s-a întors de la el ca să vorbească cu altul, şi i-a pus aceleaşi întrebări. Poporul i-a răspuns ca şi întâiaş dată. 31  Când s-au auzit cuvintele rostite de David, au fost spuse înaintea lui Saul, care a trimis să-l caute. 32  David i-a zis lui Saul: „Nimeni să nu-şi piardă nădejdea din pricina Filisteanului acestuia! Robul tău va merge să se bată cu el.” 33  Saul i-a zis lui David: „Nu poţi să te duci să te baţi cu Filisteanul acesta, căci tu eşti un copil, şi el este un om războinic din tinereţea lui.” 34  David i-a zis lui Saul: „Robul tău păştea oile tatălui său. Şi când un leu sau un urs venea să-i ia o oaie din turmă, 35  alergam după el, îl loveam, şi-i smulgeam oaia din gură. Dacă se ridica împotriva mea, îl apucam de falcă, îl loveam, şi-l omoram. 36  Aşa a doborît robul tău leul şi ursul; şi cu Filisteanul acesta, cu acest netăiat împrejur, va fi ca şi cu unul din ei, căci a ocărît oştirea Dumnezeului celui viu.” 37  David a mai zis: „Domnul, care m-a izbăvit din ghiara leului, şi din laba ursului, mă va izbăvi şi din mâna acestui Filistean.” Şi Saul i-a zis lui David: „Du-te, şi Domnul să fie cu tine!” 38  Saul a îmbrăcat pe David cu hainele lui, i-a pus pe cap un coif din aramă, şi l-a îmbrăcat cu o platoşă. 39  David a încins sabia lui Saul peste hainele lui, şi a vrut să meargă, căci nu încercase însă să meargă cu ele. Apoi i-a zis lui Saul: „Nu pot să merg cu armătura aceasta, căci nu Sunt obişnuit cu ea.” Şi s-a desbrăcat de ea. 40  Şi-a luat toiagul în mână, şi-a ales din pârâu cinci pietre netede, şi le-a pus în traista lui de păstor şi în buzunarul hainei. Apoi, cu praştia în mână, a înaintat împotriva Filisteanului. 41  Filisteanul s-a apropiat puţin câte puţin de David, şi omul care-i ducea scutul mergea înaintea lui. 42  Filisteanul s-a uitat, şi când a zărit pe David, a râs de el, căci nu vedea în el decât un copil, cu păr bălai şi cu faţa frumoasă. 43  Filisteanul i-a zis lui David: Ce! Sunt cîine, de vii la mine cu toiege?” Şi, după ce l-a blestemat pe dumnezeii lui, 44  a adăogat: „Vino la mine, şi-ţi voi da carnea ta păsărilor cerului şi fiarelor câmpului.” 45  David a zis Filisteanului: „Tu vii împotriva mea cu sabie, cu suliţă şi cu pavăză; iar eu vin împotriva ta în Numele Domnului oştirilor, în Numele Dumnezeului oştirii lui Israel pe care ai ocărît-o. 46  Astăzi Domnul te va da în mâinile mele, te voi doborî, şi-ţi voi tăia capul; astăzi voi da stârvurile taberii Filstenilor păsărilor cerului şi fiarelor pământului. Şi tot pământul va şti că Israel are un Dumnezeu. 47  Şi toată mulţimea aceasta va şti că Domnul nu mântueşte nici prin sabie nici prin suliţă. Căci biruinţa este a Domnului. Şi El vă dă în mâinile noastre.” 48  Îndată ce Filisteanul a pornit să meargă înaintea lui David, David a alergat pe câmpul de bătaie înaintea Filisteanului. 49  Şi-a vârît mâna în traistă, a luat o piatră, şi a aruncat-o cu praştia; a lovit pe Filistean în frunte, şi piatra a intrat în fruntea Filisteanului, care a căzut cu faţa la pământ. 50  Astfel, cu o praştie şi cu o piatră, David a fost mai tare decât Filisteanul; l-a trîntit la pământ şi l-a omorât, fără să aibă sabie în mână. 51  A alergat, s-a oprit lângă Filistean, i-a luat sabia pe care i-a scos-o din teacă, l-a omorât şi i-a tăiat capul. Filistenii, când au văzut că uriaşul lor a murit, au luat-o la fugă. 52  Şi bărbaţii lui Israel şi Iuda au dat chiote, şi au pornit în urmărirea Filistenilor până în vale şi până la porţile Ecronului. Filistenii, răniţi de moarte, au căzut pe drumul care duce la Şaaraim până la Gat şi până la Ecron. 53  Şi copiii lui Israel s-au întors de la urmărirea Filistenilor, şi le-au jefuit tabăra. 54  David a luat capul Filisteanului şi l-a dus la Ierusalim, şi a pus armele Filisteanului în cortul său. 55 Când a văzut Saul pe David mergând împotriva Filisteanului, i-a zis lui Abner, căpetenia oştirii: „Al cui fiu este tânărul acesta, Abner?” Abner a răspuns: „Pe sufletul tău, împărate, că nu ştiu.” 56  „Întreabă, deci, al cui fiu este tânărul acesta” a zis împăratul. 57  Şi când s-a întors David după ce omorâse pe Filistean, Abner l-a luat şi l-a adus înaintea lui Saul. David avea în mână capul Filisteanului. 58  Saul i-a zis: „Al cui fiu eşti, tinere?” Şi David a răspuns: „Sunt fiul robului tău Isai, Betleemitul.”

13). David şi Bat-Şeba 2 Samuel 11:1-27.1   În anul următor, pe vremea când porneau împăraţii la război, David a trimis pe Ioab, cu slujitorii lui şi tot Israelul, să pustiască ţara lui Amon şi să împresoare Raba. Dar David a rămas la Ierusalim. 2  Într-o după amiază spre seară, David s-a sculat de pe pat; şi pe când se plimba pe acoperişul casei împărăteşti, a zărit de acolo o femeie care se scălda şi care era foarte frumoasă la chip. 3  David a întrebat cine este femeia aceasta, şi i-au spus: „Este Bat-Şeba, fata lui Eliam, nevasta lui Urie, Hetitul.” 4  Şi David a trimis nişte oameni s-o aducă. Ea a venit la el, şi el s-a culcat cu ea. După ce s-a curăţit de necurăţia ei, ea s-a întors acasă.5  Femeia a rămas însărcinată şi a trimis vorbă lui David, zicând: „Sunt însărcinată.”6  Atunci David a trimis următoarea poruncă lui Ioab: „Trimite-mi pe Urie, Hetitul.” Şi Ioab a trimis pe Urie la David. 7  Urie a venit la David, care l-a întrebat despre starea lui Ioab, despre starea poporului, şi despre mersul războiului.8  Apoi David i-a zis lui Urie: „Pogoară-te acasă, şi spală-ţi picioarele.” Urie a ieşit din casa împărătească, şi a fost urmat de un dar din partea împăratului.9  Dar Urie s-a culcat la poarta casei împărăteşti, cu toţi slujitorii stăpânului său, şi nu s-a pogorât acasă la el.10  Au dat de ştire lui David despre aceasta, şi i-au spus: „Urie nu s-a pogorât la el casă.” Şi David i-a zis lui Urie: „Nu vii tu oare din călătorie? Pentru ce nu te-ai pogorât acasă?”11  Urie a răspuns lui David: „Chivotul şi Israel şi Iuda locuiesc în corturi, domnul meu Ioab şi slujitorii domnului meu Sunt tăbărâţi în câmp, şi eu să intru în casă să mănânc şi să beau şi să mă culc cu nevastă-mea! Viu eşti tu şi viu este sufletul tău că nu voi face lucrul acesta.”12  David i-a zis lui Urie: „Mai rămâi şi astăzi aici, şi mâine îţi voi da drumul.” Şi Urie a rămas la Ierusalim în ziua aceea şi a doua zi.13  David l-a poftit să mănânce şi să bea cu el, şi l-a îmbătat; şi seara. Urie a ieşit şi s-a culcat cu slujitorii stăpânului său, dar nu s-a pogorât acasă. 14  A doua zi dimineaţa, David a scris o scrisoare lui Ioab, şi a trimis-o prin Urie. 15  În scrisoarea aceasta scria: „Puneţi pe Urie în locul cel mai greu al luptei, şi trageţi-vă înapoi de la el, ca să fie lovit şi să moară.” 16  Ioab, împresurând cetatea, a pus pe Urie în locul pe care-l ştia apărat de ostaşi viteji. 17  Oamenii din cetate au făcut o ieşire şi s-au bătut împotriva lui Ioab; au căzut mulţi din popor, din slujitorii lui David, şi a fost ucis şi Urie, Hetitul.18  Ioab a trimis un sol să istorisească lui David tot ce se petrecuse în luptă.19  Şi a dat solului următoarea poruncă: „Când vei isprăvi de istorisit împăratului toate amănuntele luptei,20  poate că se va mânia şi va zice: „Pentru ce v-aţi apropiat de cetate să luptaţi împotriva ei? Nu ştiaţi că se aruncă săgeţi din vârful zidului?21  Cine a omorât pe Abimelec, fiul lui Ierubeşet? Nu o femeie, care a aruncat peste el din vârful zidului o piatră de moară, şi n-a murit el la Tebeţ? Pentru ce v-aţi apropiat de zid?” Atunci să-i spui: „A murit şi robul tău Urie, Hetitul.”22  Solul a plecat; şi, la sosire, a istorisit lui David tot ce-i poruncise Ioab.23  Solul i-a zis lui David: „Oamenii aceia au fost mai tari decât noi; făcuseră o ieşire împotriva noastră în câmp, şi i-am dat înapoi noastră în câmp, şi i-am dat înapoi până la intrarea porţii,24  dar arcaşii au tras de pe vârful zidului asupra slujitorilor tăi, şi mulţi din slujitorii împăratului au fost ucişi, şi a murit şi robul tău Urie, Hetitul.”25  David a zis solului: „Iată ce să spui lui Ioab: „Nu te munci pentru întâmplarea aceasta, căci sabia doboară când pe unul, când pe altul; bate cetatea cu putere, dărîm-o. Şi tu, îmbărbătează-l!”26  Nevasta lui Urie a aflat că bărbatul ei murise, şi a plâns pe bărbatul ei. 27  După ce au trecut zilele de jale, David a trimis s-o ia, şi a primit-o în casa lui. Ea i-a fost nevastă, şi i-a născut un fiu. Fapta lui David n-a plăcut Domnului.

14). Ilie şi proorocii mincinoşi  1 Împăraţi 18:1-46. 1  Au trecut multe zile, şi cuvântul Domnului a vorbit astfel lui Ilie, în al treilea an: „Du-te, şi înfăţişează-te înaintea lui Ahab, ca să dau ploaie pe faţa pământului.” 2  Şi Ilie s-a dus să se înfăţişeze înaintea lui Ahab. Era mare foamete în Samaria. 3  Şi Ahab a trimis să-l cheme pe Obadia, mai marele casei lui. Obadia se temea mult de Domnul. 4  De aceea când a nimicit Izabela pe proorocii Domnului, Obadia a luat o sută de prooroci, i-a ascuns câte cincizeci într-o peştere, şi i-a hrănit cu pâine şi cu apă. 5  Ahab i-a zis lui Obadia: „Haide prin ţară pe la toate izvoarele de apă şi pe la toate pârâurile; poate că vom găsi iarbă ca să păstrăm viaţa cailor şi catîrilor, şi să n-avem nevoie să omorâm vitele.” 6  Şi-au împărţit ţara s-o cutreere. Ahab a plecat singur pe un drum, şi Obadia a plecat singur pe un alt drum. 7  Pe când era Obadia pe drum, iată că l-a întâlnit Ilie. Obadia, cunoscându-l, a căzut cu faţa la pamânt şi a zis: „Tu eşti, domnul meu Ilie?” 8  El i-a răspuns: „Eu Sunt; du-te şi spune stăpânului tău: „Iată că a venit Ilie!” 9  Şi Obadia a zis: „Ce păcat am săvârşit eu, ca să dai pe robul tău în mâinile lui Ahab, ca să mă omoare? 10  Viu este Domnul, că n-a rămas popor sau împărăţie unde să nu fi trimis stăpânul meu să te caute; şi când se spunea că nu eşti acolo, punea pe împărăţia şi poporul acela să jure că nu te-a găsit. 11  Şi acum zici: „Du-te, şi spune stăpânului tău: „Iată că a venit Ilie”! 12  Şi apoi, când voi pleca de la tine, Duhul Domnului te va duce nu ştiu unde. Dacă m-aş duce să dau de ştire lui Ahab, şi nu te-ar găsi, mă va omorî. Şi totuşi robul tău se teme de Domnul din tinereţea lui. 13  Nu s-a spus oare domnului meu ce am făcut când a ucis Izabela pe proorocii Domnului? Cum am ascuns o sută de prooroci ai Domnului, câte cincizeci într-o peşteră şi i-am hrănit cu pâine şi cu apă? 14  Şi acum tu zici: „Du-te şi spune stăpânului tău: „Iată că a venit Ilie”! El mă va ucide.” 15  Dar Ilie a zis: „Viu este Domnul oştirilor, al cărui slujitor Sunt, că astăzi mă voi înfăţişa înaintea lui Ahab.” 16  Obadia, ducându-se înaintea lui Ahab, l-a înştiinţat despre lucrul acesta. Şi Ahab s-a dus înaintea lui Ilie. 17  Abia a zărit Ahab pe Ilie, şi i-a zis: „Tu eşti acela care nenoroceşti pe Israel?” 18  Ilie a răspuns: „Nu eu nenorocesc pe Israel; ci tu, şi casa tatălui tău, fiindcă aţi părăsit poruncile Domnului şi te-ai dus după Baali. 19  Strânge acum pe tot Israelul la mine, la muntele Carmel, pe cei patru sute cincizeci de prooroci ai lui Baal, şi pe cei patru sute de prooroci ai Astarteei, care mănâncă la masa Izabelei”. 20  Ahab a trimis soli la toţi copiii lui Israel, şi a strâns pe prooroci la muntele Carmel. 21  Atunci Ilie s-a apropiat de tot poporul şi a zis: „Până când vreţi să şchiopătaţi de amândouă picioarele? Dacă Domnul este Dumnezeu, mergeţi după El; iar dacă este Baal, mergeţi după Baal!” Poporul nu i-a răspuns nimic. 22  Şi Ilie a zis poporului: „Eu singur am rămas din proorocii Domnului, pe când prooroci ai lui Baal Sunt patru sute cincizeci. 23  Să ni se dea doi junci. Ei să-şi aleagă un junc pe care să-l taie în bucăţi, şi să-l pună pe lemne, fără să pună foc. Şi eu voi pregăti celălalt junc, şi-l voi pune pe lemne fără să pun foc. 24  Apoi voi să chemaţi numele dumnezeului vostru; şi eu voi chema Numele Domnului. Dumnezeul care va răspunde prin foc, acela să fie adevăratul Dumnezeu. Şi tot poporul a răspuns şi a zis: „Bine!” 25  Ilie a zis proorocilor lui Baal: „Alegeţi-vă un junc din cei doi, pregătiţi-l voi întâi, căci Sunteţi mai mulţi, şi chemaţi numele dumnezeului vostru; dar să nu puneţi foc.” 26  Ei au luat juncul pe care li l-au dat, şi l-au pregătit. Şi au chemat numele lui Baal, de dimineaţă până la amiază, zicând: „Baale, auzi-ne!” Dar nu s-a auzit nici glas, nici răspuns. Şi săreau împrejurul altarului pe care-l făcuseră. 27  La amiază, Ilie şi-a bătut joc de ei şi a zis: „Strigaţi tare, fiindcă este dumnezeu; se gândeşte la ceva sau are treabă sau este în călătorie sau poate că doarme, şi se va trezi.” 28  Ei au strigat tare, şi, după obiceiul lor, şi-au făcut tăieturi cu săbiile şi cu suliţele, până ce a curs sânge pe ei. 29  Când a trecut ameaza, au aiurat, până în clipa când se aducea jertfa de seară. Dar nu s-a auzit nici glas, nici răspuns, nici semn de luare aminte. 30  Ilie a zis atunci întregului popor: „Apropiaţi-vă de mine”! Tot poporul s-a apropiat de el. Şi Ilie a dres altarul Domnului care fusese sfărîmat. 31  A luat douăsprezece pietre, după numărul seminţiilor fiilor lui Iacov, căruia Domnul îi zisese: „Israel îţi va fi numele” 32  şi a zidit cu pietrele acestea un altar în Numele Domnului. A făcut împrejurul altarului un şanţ, în care încăpeau două măsuri de sămânţă. 33  A aşezat apoi lemnele, a tăiat juncul în bucăţi, şi l-a puse pe lemne. Apoi a zis: „Umpleţi patru vedre cu apă, şi vărsaţi-le pe arderea-de-tot şi pe lemne.” Şi au făcut aşa. 34  Apoi a zis: „Mai faceţi lucrul acesta odată.” Şi l-au făcut încă odată. Apoi a zis: „Mai faceţi-l şi a treia oară.” Şi l-au făcut şi a treia oară. 35  Apa curgea în jurul altarului, şi au umplut cu apă şi şanţul. 36  În clipa când se aducea jertfa de seară, proorocul Ilie s-a apropiat şi a zis: „Doamne, Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Israel! Fă să se ştie astăzi că Tu eşti Dumnezeu în Israel, că eu Sunt slujitorul Tău, şi că toate aceste lucruri le-am făcut după porunca Ta. 37  Ascultă-mă, Doamne, ascultă-mă, ca să cunoască poporul acesta că Tu, Doamne, eşti adevăratul Dumnezeu, şi să le întorci astfel inima spre bine!” 38  Atunci a căzut foc de la Domnul, şi a mistuit arderea-de-tot, lemnele, pietrele şi pământul, şi a sub şi apa care era în şanţ. 39  Când a văzut tot poporul lucrul acesta, au căzut cu faţa la pământ, şi au zis: „Domnul este adevăratul Dumnezeu! Domnul este adevăratul Dumnezeu!” 40  „Puneţi mâna pe proorocii lui Baal” le-a zis Ilie: „nici unul să nu scape!” Şi au pus mâna pe ei. Ilie i-a pogorât la pârâul Chison şi i-a junghiat acolo. 41  Apoi Ilie i-a zis lui Ahab: „Suie-te de mănâncă şi bea; căci se aude vuiet de ploaie.” 42  Ahab s-a suit să mănânce şi să bea. Dar Ilie s-a suit pe vârful Carmelului, şi plecându-se la pământ, s-a aşezat cu faţa între genunchi, 43  şi a zis slujitorului său: „Suie-te şi uită-te înspre mare.” Slujitorul s-a suit, s-a uitat şi a zis: „Nu este nimic!” Ilie a zis de şapte ori: „Du-te iarăşi.” 44  A şaptea oară, slujitorul a zis: „Iată că se ridică un mic nor din mare, ca o palmă de om.” Ilie a zis: „Suie-te, şi spune lui Ahab: „Înhamă, şi pogoară-te, ca să nu te oprească ploaia.” 45  Peste câteva clipe, cerul s-a înegrit de nori, a început vântul, şi a venit o ploaie mare. Ahab s-a suit în car, şi a plecat la Izreel. 46  Şi mâna Domnului a venit peste Ilie, care şi-a încins mijlocul, şi a alergat înaintea lui Ahab până la intrarea în Izreel.

15). Binecuvântarea neprihăniţilor.  Psalmi 1:1-6. 1  Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi, şi nu se aşează pe scaunul celor batjocoritori! 2  Ci îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului, şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui! 3  El este ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care îşi dă rodul la vremea lui, şi ale cărui frunze nu se veştejesc: tot ce începe, duce la bun sfârşit. 4  Nu tot aşa este cu cei răi: ci ei Sunt ca pleava pe care o spulberă vântul. 5  De aceea cei rău nu pot ţinea capul sus în judecăţii, nici păcătoşii în adunarea celor neprihăniţi. 6  Căci Domnul cunoaşte calea celor neprihăniţi, dar calea păcătoşilor duce la pieire.

16).  Numele minunat al Domnului    Psalmi 8:1-9  (Către mai marele cântăreţilor. De cântat pe Ghitit. Un psalm al lui David.) Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este Numele Tău pe tot pământul! Slava Ta se înalţă mai presus de ceruri. 2  Din gura copiilor şi a celor ce sug la ţîţă, Ţi-ai scos o întăritură de apărare împotriva potrivnicilor tăi, ca să astupi gura vrăjmaşului şi omului cu dor de răzbunare. 3  Când privesc cerurile-lucrarea mânilor Tale-luna şi stelele pe care le-ai făcut, 4  îmi zic: „Ce este omul, ca să Te gândeşti la el? Şi fiul omului, ca să-l bagi în seamă? 5  L-ai făcut cu puţin mai pe jos decât Dumnezeu, şi l-ai încununat cu slavă şi cu cinste. 6  I-ai dat stăpânire peste lucrurile mânilor Tale, toate le-ai pus sub picioarele lui: 7  oile şi boii laolaltă, fiarele câmpului, 8  păsările cerului şi peştii mării, tot ce străbate cărările mărilor. 9  Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este Numele Tău pe tot pământul!

17). 1 Cinstea nu va trece. Psalmi 15:1  (Un psalm al lui David.) Doamne, cine va locui în cortul Tău? Cine va locui pe muntele Tău cel Sfânt? 2  -Cel ce umblă în neprihănire, cel ce face voia lui Dumnezeu, şi spune adevărul din inimă. 3  Acela nu cleveteşte cu limba lui, nu face rău semenului său, şi nu aruncă ocara asupra aproapelui său. 4  El priveşte cu dispreţ pe cel vrednic de dispreţuit, dar cinsteşte pe cei ce se tem de Domnul. El nu-şi ia vorba înapoi, dacă face un jurământ în paguba lui. 5  El nu-şi dă banii cu dobîndă, şi nu ia mită împotriva celui nevinovat. Cel ce se poartă aşa, nu se clatină niciodată.

18). Domnul este Păstorul Psalmi 23 Psalmi 23:1-6. 1 (O cântare a lui David.) Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic. 2  El mă paşte în păşuni verzi, şi mă duce la ape de odihnă; 3  îmi înviorează sufletul, şi mă povăţuieşte pe cărări drepte, din pricina Numelui Său. 4  Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de nici un rău, căci Tu eşti cu mine. Toiagul şi nuiaua Ta mă mângîie. 5  Tu îmi întinzi masa în faţa potrivnicilor mei; îmi ungi capul cu untdelemn, şi paharul meu este plin de dă peste el. 6  Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele, şi voi locui în Casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele.

19). Împărăţia slavei  Psalmi 24:1-10.   (Un psalm al lui David.) Al Domnului este pământul cu tot ce este pe el, lumea şi cei ce o locuiesc! 2  Căci El l-a întemeiat pe mări, şi l-a întărit pe râuri. 3  Cine va putea să se suie la muntele Domnului? Cine se va ridica până la locul Lui cel Sfânt? – 4  Cel ce are mâinile nevinovate şi inima curată, cel ce nu-şi dedă sufletul la minciună, şi nu jură ca să înşele. 5  Acela va căpăta binecuvântarea Domnului, starea după voia Lui dată de Dumnezeul mântuirii lui. 6  Iată partea de moştenire a celor ce-L cheamă, a celor ce caută Faţa Ta, Dumnezeul lui Iacov. 7  Porţi, ridicaţi-vă capetele; ridicaţi-vă, porţi veşnice, ca să intre Împăratul slavei! 8  „Cine este acest Împărat al slavei?” -Domnul cel tare şi puternic, Domnul cel viteaz în lupte. 9  Porţi, ridicaţi-vă capetele; ridicaţi-le, porţi veşnice, ca să intre Împăratul slavei! 10  „Cine este acest Împărat al slavei?” -Domnul oştirilor: El este Împăratul slavei! (Oprire).

20). Arată-mi, Doamne, căile Tale.  Psalmi 25:1-22 1  La Tine, Doamne, îmi înalţ sufletul. 2  În Tine, Dumnezeule, mă încred: să nu fiu dat de ruşine, ca să nu se bucure vrăjmaşii mei de mine! 3  Da, toţi cei ce nădăjduiesc în Tine nu vor fi daţi de ruşine: ci de ruşine vor fi daţi cei ce Te părăsesc fără temei. 4  Arată-mi, Doamne, căile Tale, şi învaţă-mă cărările Tale. 5  Povăţuieşte-mă în adevărul Tău, şi învaţă-mă; căci Tu eşti Dumnezeul mântuirii mele, Tu eşti totdeauna nădejdea mea! 6  Adu-Ţi aminte, Doamne, de îndurarea şi bunătatea Ta; căci Sunt veşnice. 7  Nu-Ţi aduce aminte de greşelile din tinereţea mea, nici de fărădelegile mele; ci adu-Ţi aminte de mine, după îndurarea Ta, pentru bunătatea Ta, Doamne! 8  Domnul este bun şi drept: de aceea arată El păcătoşilor calea. 9  El face pe cei smeriţi să umble în tot ce este drept. El învaţă pe cei smeriţi calea Sa. 10  Toate cărările Domnului Sunt îndurare şi credincioşie, pentru cei ce păzesc legământul şi poruncile Lui. 11  Pentru Numele Tău, Doamne, iartă-mi fărădelegea, căci mare este! 12  Cine este omul, care se teme de Domnul? Aceluia Domnul îi arată calea pe care trebuie s-o aleagă. 13  El va locui în fericire, şi sămânţa lui va stăpâni ţara. 14  Prietenia Domnului este pentru cei ce se tem de El, şi legământul făcut cu El le dă învăţătură. 15  Eu îmi întorc necurmat ochii spre Domnul, căci El îmi va scoate picioarele din laţ. 16  Priveşte-mă şi ai milă de mine, căci Sunt părăsit şi nenorocit. 17  Neliniştea inimii mele creşte: scoate-mă din necazul meu! 18  Uită-Te la ticăloşia şi truda mea, şi iartă-mi toate păcatele mele. 19  Vezi cât de mulţi Sunt vrăjmaşii mei, şi cu ce ură mare mă urmăresc. 20  Păzeşte-mi sufletul, şi scapă-mă! Nu mă lăsa să fiu dat de ruşine când mă încred în Tine! 21  Să mă ocrotească nevinovăţia şi neprihănirea, când îmi pun nădejdea în Tine! 22  Izbăveşte, Dumnezeule, pe Israel din toate necazurile lui.

21).  Glasul Domnului. Psalmi 29:1-11  1 (Un psalm al lui David.)Fiii lui Dumnezeu, daţi Domnului, daţi Domnului slavă şi cinste. 2  Daţi Domnului slava cuvenită Numelui Lui! Închinaţi-vă înaintea Domnului îmbrăcaţi cu podoabe sfinte! 3  Glasul Domnului răsună pe ape, Dumnezeul slavei face să bubue tunetul: Domnul este pe ape mari. 4  Glasul Domnului este puternic, glasul Domnului este măreţ. 5  Glasul Domnului sfarmă cedrii; Domnul sfarmă cedrii Libanului; 6  îi face să sară ca nişte viţei, şi Libanul şi Sirionul sar ca nişte pui de bivoli. 7  Glasul Domnului face să ţîşnească flăcări de foc, 8  glasul Domnului face să se cutremure pustia; Domnul face să tremure pustia Cades. 9  Glasul Domnului face pe cerboaice să nască; El despoaie pădurile; în locaşul Lui totul strigă: „Slavă!” 10  Domnul stătea pe scaunul Lui de domnie când cu potopul, şi Domnul împărăţeşte în veci pe scaunul Lui de domnie. 11  Domnul dă tărie poporului Său, Domnul binecuvântează pe poporul Său cu pace.

22). Nebunia bogăţiei.  Psalmi 49:1-20  (Către mai marele cântăreţilor. Un psalm al fiilor lui Core.) Ascultaţi lucrul acesta, toate popoarele, luaţi aminte, toţi locuitorii lumii: 2  mici şi mari, bogaţi şi săraci! 3  Gura mea va vorbi cuvinte înţelepte, şi inima mea are gânduri pline de judecată. 4  Eu îmi plec urechea la pildele care îmi Sunt însuflate, îmi încep cântarea în sunetul arfei. 5  Pentru ce să mă tem în zilele nenorocirii, când mă înconjoară nelegiuirea potrivnicilor mei? 6  Ei se încred în avuţiile lor, şi se fălesc cu bogăţia lor cea mare. 7  Dar nu pot să se răscumpere unul pe altul, nici să dea lui Dumnezeu preţul răscumpărării. 8  Răscumpărarea sufletului lor este aşa de scumpă, că nu se va face niciodată. 9  Nu vor trăi pe vecie, nu pot să nu vadă mormântul. 10  Da, îl vor vedea: căci înţelepţii mor, nebunul şi prostul deopotrivă pier, şi lasă altora avuţiile lor. 11  Ei îşi închipuiesc că veşnice le vor fi casele, că locuinţele lor vor dăinui din veac în veac, ei, care dau numele lor la ţări întregi. 12  Dar omul pus în cinste nu dăinuieşte, ci este ca dobitoacele care se taie. 13  Iată ce soartă au ei, cei plini de atâta încredere, precum şi cei ce îi urmează, cărora le plac cuvintele lor. 14  Sunt duşi ca o turmă în locuinţa morţilor, îi paşte moartea, şi în curând oamenii fără prihană îi calcă în picioare: li se duce frumuseţa, şi locuinţa morţilor le este locaşul. 15  Dar mie Dumnezeu îmi va scăpa sufletul din locuinţa morţilor, căci mă va lua sub ocrotirea Lui. 16  Nu te teme când se îmbogăţeşte cineva, şi când i se înmulţesc vistieriile casei; 17  căci nu ia nimic cu el când moare: vistieriile lui nu se pogoară după el. 18  Să se tot creadă omul fericit în viaţă, să se tot laude cu bucuriile pe care şi le face, 19  căci tot în locuinţa părinţilor săi va merge, şi nu va mai vedea lumina niciodată. 20  Omul pus în cinste, şi fără pricepere, este ca dobitoacele pe care le tai.

23). Mărturisirea. Psalmi 51:1-19   (Către mai marele cântăreţilor. Un psalm al lui David. Făcut când a venit la el proorocul Natan, după ce intrase David la Bat-Şeba.) 1  Ai milă de mine, Dumnezeule, în bunătatea Ta! După îndurarea Ta cea mare, şterge fărădelegile mele! 2  Spală-mă cu desăvârşire de nelegiuirea mea, şi curăţeşte-mă de păcatul meu! 3  Căci îmi cunosc bine fărădelegile, şi păcatul meu stă necurmat înaintea mea. 4  Împotriva Ta, numai împotriva Ta, am păcătuit şi am făcut ce este rău înaintea Ta; aşa că vei fi drept în Hotărârea Ta, şi fără vină în judecata Ta. 5  Iată că Sunt născut în nelegiuire, şi în păcat m-a zămislit mama mea. 6  Dar Tu ceri ca adevărul să fie în adâncul inimii: fă, deci, să pătrundă înţelepciunea înăuntrul meu! 7  Curăţeşte-mă cu isop, şi voi fi curat; spală-mă, şi voi fi mai alb decât zăpada. 8  Fă-mă să aud veselie şi bucurie, şi oasele pe care le-ai zdrobit Tu, se vor bucura. 9  Întoarce-Ţi privirea de la păcatele mele, şterge toate nelegiuirile mele! 10  Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou şi statornic! 11  Nu mă lepăda de la Faţa Ta, şi nu lua de la mine Duhul Tău cel Sfânt. 12  Dă-mi iarăşi bucuria mântuirii Tale, şi sprijineşte-mă cu un duh de bunăvoinţă! 13  Atunci voi învăţa căile Tale pe cei ce le calcă, şi păcătoşii se vor întoarce la Tine. 14  Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele! Izbăveşte-mă de vina sângelui vărsat, şi limba mea va lăuda îndurarea Ta. 15  Doamne, deschide-mi buzele, şi gura mea va vesti lauda Ta. 16  Dacă ai fi voit jertfe, Ţi-aş fi adus: dar Ţie nu-Ţi plac arderile-de-tot.17  Jertfele plăcute lui Dumnezeu Sunt un duh zdrobit: Dumnezeule, Tu nu dispreţuieşti o inimă zdrobită şi mâhnită. 18  În îndurarea Ta, varsă-Ţi binefacerile asupra Sionului, şi zideşte zidurile Ierusalimului! 19  Atunci vei primi jertfe neprihănite, arderi de tot şi jertfe întregi; atunci se vor aduce pe altarul Tău viţei.

24). Înţelepciunea  Proverbe 8:1- 36 1 Nu strigă înţelepciunea, şi nu-şi înalţă priceperea glasul? 2  Ea se aşează sus pe înălţimi, afară pe drum, la răspântii, 3  şi strigă lângă porţi, la intrarea cetăţii, la intrarea porţilor: 4  „Oamenilor, către voi strig, şi spre fiii oamenilor se îndreaptă glasul meu. 5  Învăţaţi-vă minte, proştilor, şi înţelepţiţi-vă nebunilor! 6  Asculaţi, căci am lucruri mari de spus, şi buzele mi se deschid ca să înveţe pe alţii ce este drept. 7  Căci gura mea vesteşte adevărul, şi buzele mele urăsc minciuna! 8  Toate cuvintele gurii mele Sunt drepte, n-au nimic neadevărat nici sucit în ele. 9  Toate Sunt lămurite pentru cel priceput, şi drepte pentru cei ce au găsit ştiinţa. 10  Primiţi mai de grabă învăţăturile mele decât argintul, şi mai de grabă ştiinţa decât aurul scump. 11  Căci înţelepciunea preţuieşte mai mult decât mărgăritarele, şi nici un lucru de preţ nu se poate asemui cu ea. 12  Eu, Înţelepciunea, am ca locuinţă mintea, şi pot născoci cele mai chibzuite planuri. 13  Frica de Domnul este urîrea răului; trufia şi mândria, purtarea rea şi gura… mincinoasă, iată ce urăsc eu. 14  de la mine vine sfatul şi izbînda, eu Sunt priceperea, a mea este puterea. 15  Prin mine împărăţesc împăraţii şi dau voievozii porunci drepte. 16  Prin mine cârmuiesc dregătorii, şi mai marii, toţi judecătorii pământului. 17  Eu iubesc pe cei ce mă iubesc, şi cei ce mă caută cu tot dinadinsul mă găsesc. 18  Cu mine este bogăţia şi slava, avuţiile trainice şi dreptatea. 19  Rodul meu este mai bun decât aurul cel mai curat, şi venitul meu întrece argintul cel mai ales. 20  Eu umblu pe calea nevinovăţiei, pe mijlocul cărărilor neprihănirii, 21  ca să dau o adevărată moştenire celor ce mă iubesc, şi să le umplu visteriile. 22  Domnul m-a făcut cea dintâi dintre lucrările Lui, înaintea celor mai vechi lucrări ale Lui. 23  Eu am fost aşezată din veşnicie, înainte de orice început, înainte de a fi pământul. 24  Am fost născută când încă nu erau adâncuri, nici izvoare încărcate cu ape; 25  am fost născută înainte de întărirea munţilor, înainte de a fi dealurile, 26  când nu era încă nici pământul, nici câmpiile, nici cea dintâi fărîmă din pulberea lumii. 27  Când a întocmit Domnul cerurile, eu eram de faţă; când a tras o zare pe faţa adâncului, 28  când a pironit norii sus, şi când au ţîşnit cu putere izvoarele adâncului, 29  când a pus un hotar mării, ca apele să nu treacă peste porunca Lui, când a pus temeliile pământului, 30  eu eram meşterul Lui, la lucru lângă el, şi în toate zilele eram desfătarea Lui, jucând neîncetat înaintea Lui, 31  jucând pe rotocolul pământului Său, şi găsindu-mi plăcerea în fiii oamenilor. 32  Şi acum, fiilor, ascultaţi-mă, căci ferice de cei ce păzesc căile mele! 33  Ascultaţi învăţătura, ca să vă faceţi înţelepţi, şi nu lepădaţi sfatul meu. 34  Ferice de omul care m-ascultă, care veghează zilnic la porţile mele, şi păzeşte pragul uşii mele. 35  Căci cel ce mă găseşte, găseşte viaţa, şi capătă bunăvoinţa Domnului. 36  Dar cel ce păcătuieşte împotriva mea îşi vatămă sufletul său; toţi cei ce mă urăsc pe mine, iubesc moartea.

25). Mesia.  Isaia 53:1-12. 1  Cine a crezut în ceea ce ni se vestise? Cine a cunoscut braţul Domnului? 2  El a crescut înaintea Lui ca o odraslă slabă, ca un Lăstar care iese dintr-un pământ uscat. N-avea nici frumuseţă, nici strălucire ca să ne atragă privirile, şi înfăţişarea Lui n-avea nimic care să ne placă. 3  Dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit că îţi întorceai faţa de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă. 4  Totuş, El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu, şi smerit. 5  Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui Suntem tămăduiţi. 6  Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui; dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor. 7  Când a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie, şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura. 8  El a fost luat prin apăsare şi judecată; dar cine din cei de pe vremea Lui a crezut că El fusese şters de pe pământul celor vii şi lovit de moarte pentru păcatele poporului meu? 9  Groapa Lui a fost pusă între cei răi, şi mormântul Lui la un loc cu cel bogat, cu toate că nu săvârşise nici o nelegiuire şi nu se găsise nici un vicleşug în gura Lui. 10  Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă… Dar, după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă de urmaşi, va trăi multe zile, şi lucrarea Domnului va propăşi în mâinile Lui. 11  Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi se va înviora. Prin cunoştinţa Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulţi oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu, şi va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor. 12  De aceea Îi voi da partea Lui la un loc cu cei mari, şi va împărţi prada cu cei puternici, pentru că S-a dat pe Sine însuşi la moarte, şi a fost pus în numărul celor fărădelege, pentru că a purtat păcatele multora şi S-a rugat pentru cei vinovaţi.

26). Şadrac, Meşac şi Abed-Nego.  Daniel 3: 1-30 1 Împăratul Nebucadneţar a făcut un chip din aur, înalt de şaizeci de coţi şi lat de şase coţi. L-a ridicat în valea Dura, în ţinutul Babilonului.  2  Împăratul Nebucadneţar a poruncit să cheme pe dregători, pe îngrijitori şi pe cârmuitori, pe judecătorii cei mari, pe vistiernici, pe legiuitori, pe judecători, şi pe toate căpeteniile ţinuturilor, ca să vină la sfinţirea chipului, pe care-l înălţase împăratul Nebucadneţar. 3  Atunci dregătorii, îngrijitorii şi cârmuitorii, judecătorii cei mari, vistiernicii, legiuitorii, judecătorii, şi toate căpeteniile ţinuturilor, s-au strâns la sfinţirea chipului pe care-l înălţase împăratul Nebucadneţar. S-au aşezat înaintea chipului pe care-l înălţase Nebucadneţar. 4  Iar un crainic a strigat cu glas tare: „Iată ce vi se porunceşte, popoare, neamuri, oameni de toate limbile! 5  În clipa când veţi auzi sunetul trâmbiţei, cavalului, chitarei, alăutei, psaltirii, cimpoiului, şi a tot felul de instrumente de muzică, să vă aruncaţi cu faţa la pământ, şi să vă închinaţi chipului din aur pe care l-a înălţat împăratul Nebucadneţar. 6  Oricine nu se va arunca cu faţa la pământ şi nu se va închina, va fi aruncat chiar în clipa aceea în mijlocul unui cuptor aprins.” -7  De aceea, în clipa când au auzit toate popoarele sunetul trâmbiţei, cavalului, chitarei, alăutei, psaltirii, şi a tot felul de instrumente de muzică, toate popoarele, neamurile, oamenii de toate limbile s-au aruncat cu faţa la pământ şi s-au închinat chipului din aur pe care-l înălţase împăratul Nebucadneţar.8  Cu prilejul acesta, şi în aceeaşi vreme, cîţiva Haldei s-au apropiat şi au pîrît pe Iudei.9  Ei au luat cuvântul şi au zis împăratului Nebucadneţar: „Să trăieşti veşnic împărate!10  Ai dat o poruncă, după care toţi cei ce vor auzi sunetul trâmbiţei, cavalului, chitarei, alăutei, psaltirii, cimpoiului şi a tot felul de instrumente de muzică, vor trebui să se arunce cu faţa la pământ, şi să se închine chipului din aur;11  şi după care, oricine nu se va arunca cu faţa la pământ, şi nu se va închina, va fi aruncat în mijlocul unui cuptor aprins.12  Dar, Sunt nişte Iudei, cărora le-ai dat în grijă trebile ţinutului Babilonului, şi anume Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, oameni care nu ţin seama deloc de tine, împărate. Ei nu slujesc dumnezeilor tăi, şi nu se închină chipului din aur pe care l-ai înălţat tu!”13  Atunci Nebucadneţar, mâniat şi plin de urgie, a dat poruncă să aducă pe Şadrac, Meşac şi Abed-Nego. Şi oamenii aceştia au fost aduşi îndată înaintea împăratului.14  Nebucadneţar a luat cuvântul, şi le-a zis: „Înadins oare, Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, nu slujiţi voi dumnezeilor mei, şi nu vă închinaţi chipului din aur pe care l-am înălţat? 15  Acum fiţi gata, şi în clipa când veţi auzi sunetul trâmbiţei, cavalului, chitarei, alăutei, psaltirii, cimpoiului şi a tot felul de instrumente, să vă aruncaţi cu faţa la pământ, şi să vă închinaţi chipului pe care l-am făcut; dacă nu vă veţi închina lui, veţi fi aruncaţi pe dată în mijlocul unui cuptor aprins! Şi care este dumnezeul acela, care vă va scoate din mâna mea?”16  Şadrac, Meşac şi Abed-Nego au răspuns împăratului Nebucadneţar: „Noi n-avem nevoie să-ţi răspundem la cele de mai sus. 17  Iată, Dumnezeul nostru, căruia îi slujim, poate să ne scoată din cuptorul aprins, şi ne va scoate din mâna ta, împărate. 18  Şi chiar de nu ne va scoate, să ştii, împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi, şi nici nu ne vom închina chipului din aur pe care l-ai înălţat!” 19  La auzul acestor cuvinte, Nebucadneţar s-a umplut de mânie, şi şi-a schimbat faţa, întorcându-şi privirile împotriva lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego. A luat din nou cuvântul şi a poruncit să încălzească de şapte ori mai mult cuptorul, de cum se cădea să-l încălzească. 20  Apoi a poruncit unora din cei mai voinici ostaşi din oştirea lui să lege pe Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, şi să-i arunce în cuptorul aprins. 21  Oamenii aceştia au fost legaţi cu pantalonii, cămăşile, mantalele şi celelalte haine ale lor, şi aruncaţi în mijlocul cuptorului aprins. 22  Fiindcă porunca împăratului era aspră şi cuptorul era neobicinuit de încălzit, flacăra a ucis pe toţi oamenii, care aruncaseră în el pe Şadrac, Meşac şi Abed-Nego. 23  Dar aceşti trei oameni: Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, au căzut legaţi în mijlocul cuptorului aprins. 24  Atunci împăratul Nebucadneţar s-a înspăimântat, şi s-a sculat repede. A luat cuvântul şi a zis sfetnicilor săi: „N-am aruncat noi în mijlocul focului trei oameni legaţi?” Ei au răspuns împăratului: „Negreşit, împărate!” 25  El a luat iarăşi cuvântul şi a zis: „Ei bine, eu văd patru oameni umblând slobozi în mijlocul focului, şi nevătămaţi; şi chipul celui de-al patrulea seamănă cu al unui fiu de dumnezei!” 26  Apoi Nebucadneţar s-a apropiat de gura cuptorului aprins, şi, luînd cuvântul, a zis: „Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, slujitorii Dumnezeului celui Prea Înalt, ieşiţi afară şi veniţi încoace!” Şi Şadrac, Meşac şi Abed-Nego au ieşit din mijlocul focului. 27  Dregătorii, îngrijitorii, cârmuitorii, şi sfetnicii împăratului s-au strâns şi au văzut că focul n-avusese nici o putere asupra trupului acestor oameni, că nici perii capului lor nu se pîrliseră, hainele le rămăseseră neschimbate, şi nici măcar miros de foc nu se prinsese de ei. 29  Iată acum porunca pe care o dau: orice om din orice popor, neam sau limbă ar fi, care va vorbi rău de Dumnezeul lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, va fi făcut bucăţi şi casa lui va fi prefăcută într-un morman de murdării, pentru că… nu este nici un alt dumnezeu, care să poată izbăvi ca El.” 30  După aceea împăratul a înălţat pe Şadrac, Meşac şi Abed-Nego la mare cinste, în ţinutul Babilonului.

27).  Naşterea lui Isus. Matei 1:1-25. 1  Cartea neamului lui Isus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. 2  Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iuda şi fraţii lui; 3  Iuda a născut pe Fares şi Zara, din Tamar; Fares a născut pe Esrom; Esrom a născut pe Aram; 4  Aram a născut pe Aminadab; Aminadab a născut pe Naason; Naason a născut pe Salmon; 5  Salmon a născut pe Boaz, din Rahab; Boaz a născut pe Obed, din Rut; Obed a născut pe Iese; 6  Iese a născut pe împăratul David. Împăratul David a născut pe Solomon, din văduva lui Urie; 7  Solomon a născut pe Roboam; Roboam a născut pe Abia; Abia a născut pe Asa; 8  Asa a născut pe Iosafat; Iosafat a născut pe Ioram; Ioram a născut pe Ozia; 9  Ozia a născut pe Ioatam; Ioatam a născut pe Ahaz; Ahaz a născut pe Ezechia; 10  Ezechia a născut pe Manase; Manase a născut pe Amon; Amon a născut pe Iosia; 11  Iosia a născut pe Iehonia şi fraţii lui, pe vremea strămutării în Babilon. 12  După strămutarea în Babilon, Iehonia a născut pe Salatiel; Salatiel a născut pe Zorobabel; 13  Zorobabel a născut pe Abiud; Abiud a născut pe Eliachim; Eliachim a născut pe Azor; 14  Azor a născut pe Sadoc; Sadoc a născut pe Achim; Achim a născut pe Eliud; 15  Eliud a născut pe Eleazar; Eleazar a născut pe Matan; Matan a născut pe Iacov; 16  Iacov a născut pe Iosif, bărbatul Mariei, din care S-a născut Isus, care Se cheamă Hristos. 17  Deci, de la Avraam până la David, Sunt patrusprezece neamuri de toate; de la David până la strămutarea în Babilon Sunt patrusprezece neamuri; şi de la strămutarea în Babilon până la Hristos, Sunt patrusprezece neamuri. 18  Iar naşterea lui Isus Hristos a fost aşa: Maria, mama Lui, era logodită cu Iosif; şi înainte ca să locuiască ei împreună, ea s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt. 19  Iosif, bărbatul ei, era un om neprihănit, şi nu voia s-o facă de ruşine înaintea lumii; de aceea şi-a pus de gând s-o lase pe ascuns. 20  Dar pe când se gândea el la aceste lucruri, i s-a arătat în vis un înger al Domnului, şi i-a zis: „Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, nevastă-ta, căci ce s-a zămislit în ea, este de la Duhul Sfânt. 21  Ea va naşte un Fiu, şi-i vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale.” 22  Toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească ce vestise Domnul prin proorocul, care zice: 23  „Iată, fecioara va fi însărcinată, va naşte un fiu, şi-i vor pune numele Emanuil” care, tălmăcit, înseamnă: „Dumnezeu este cu noi”. 24  Când s-a trezit Iosif din somn, a făcut cum îi poruncise îngerul Domnului; şi a luat la el pe nevastă-sa. 25  Dar n-a cunoscut-o, până ce ea a născut un fiu. Şi el i-a pus numele Isus.

28). Ispitirea lui Isus.  Matei 4:1- 25, 1 Atunci Isus a fost dus de Duhul în pustie, ca să fie ispitit de diavolul. 2  Acolo a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi; la urmă a flămânzit. 3  Ispititorul s-a apropiat de El, şi i-a zis: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, porunceşte ca pietrele acestea să se facă pîini.” 4  Drept răspuns, Isus i-a zis: „Este scris: „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” 5  Atunci diavolul L-a dus în Sfânta cetate, L-a pus pe streaşina Templului, 6  şi I-a zis: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos; căci este scris: „El va porunci îngerilor Săi să vegheze asupra Ta; şi ei Te vor lua pe mâni, ca nu cumva să Te loveşti cu piciorul de vreo piatră.” 7  „De asemenea este scris” a zis Iisus: „Să nu ispiteşti pe Domnul, Dumnezeul tău.” 8  Diavolul L-a dus apoi pe un munte foarte înalt, I-a arătat toate împărăţiile lumii şi strălucirea lor, şi I-a zis: 9  „Toate aceste lucruri Ţi le voi da Ţie, dacă Te vei arunca cu faţa la pământ şi Te vei închina mie.” 10  „Pleacă, Satano” i-a răspuns Isus. „Căci este scris: „Domnului, Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti.” 11  Atunci diavolul L-a lăsat. Şi deodată au venit la Isus nişte îngeri, şi au început să-I slujească. 12  Când a auzit Isus că Ioan fusese închis, a plecat în Galilea. 13  A părăsit Nazaretul, şi a venit de a locuit în Capernaum, lângă mare, în ţinutul lui Zabulon şi Neftali, 14  ca să se împlinească ce fusese vestit prin proorocul Isaia, care zice: 15  „Ţara lui Zabulon şi ţara lui Neftali, înspre mare, dincolo de Iordan, Galilea Neamurilor, 16  Norodul acesta, care zăcea în întuneric, a văzut o mare lumină; şi peste cei ce zăceau în ţinutul şi în umbra morţii, a răsărit lumina.” 17  De atunci încolo, Isus a început să propovăduiască, şi să zică: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.” 18  Pe când trecea pe lângă marea Galileii, Isus a văzut doi fraţi: pe Simon, zis Petru, şi pe fratele său Andrei, care aruncau o mreajă în mare; căci erau pescari. 19  El le-a zis: „Veniţi după Mine, şi vă voi face pescari de oameni.” 20  Îndată ei au lăsat mrejile, şi au mers după El. 21  Deacolo a mers mai departe, şi a văzut pe alţi doi fraţi: pe Iacov, fiul lui Zebedei, şi pe Ioan, fratele lui, care erau într-o corabie cu tatăl lor Zebedei, şi îşi cîrpeau mrejile. El i-a chemat. 22  Şi îndată, ei au lăsat corabia şi pe tatăl lor, şi au mers după El. 23  Isus străbătea toată Galilea, învăţînd pe norod în sinagogi, propovăduind Evanghelia Împărăţiei, şi tămăduind orice boală şi orice neputinţă care era în norod. 24  I s-a dus vestea în toată Siria; şi aduceau la El pe toţi cei ce sufereau de felurite boale şi chinuri: pe cei îndrăciţi, pe cei lunatici şi pe cei slăbănogi; şi El îi vindeca. 25  După El au mers multe noroade din Galilea, din Decapole, din Ierusalim, din Iudea şi de dincolo de Iordan.

29). Predica de pe munte.   Matei 5 – 7   Matei 5  1  Când a văzut Isus noroadele, S-a suit pe munte; şi după ce a şezut jos, ucenicii Lui s-au apropiat de El. 2  Apoi a început să vorbească şi să-i înveţe astfel: 3  Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăţia cerurilor! 4  Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângîiaţi! 5  Ferice de cei blînzi, căci ei vor moşteni pământul! 6  Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi! 7  Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă! 8  Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu! 9  Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu! 10  Ferice de cei prigoniţi din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăţia cerurilor! 11  Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni, şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră! 12  Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot aşa au prigonit pe proorocii, care au fost înainte de voi. 13  Voi Sunteţi sarea pământului. Dar dacă sarea îşi pierde gustul, prin ce îşi va căpăta iarăşi puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic decât să fie lepădată afară, şi călcată în picioare de oameni. 14  Voi Sunteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte, nu poate să rămână ascunsă. 15  Şi oamenii n-aprind lumina ca s-o pună sub obroc, ci o pun în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă. 16  Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri. 17  Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Proorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc. 18  Căci adevărat vă spun, câtă vreme nu va trece cerul şi pământul, nu va trece o iotă sau o frîntură de slovă din Lege, înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile. 19  Aşa că, ori cine va strica una din cele mai mici din aceste porunci, şi va învăţa pe oameni aşa, va fi chemat cel mai mic în Împărăţia cerurilor; dar oricine le va păzi, şi va învăţa pe alţii să le păzească, va fi chemat mare în Împărăţia cerurilor. 20  Căci vă spun că, dacă neprihănirea voastră nu va întrece neprihănirea cărturarilor şi a Fariseilor, cu nici un chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor. 21 Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: „Să nu ucizi; oricine va ucide, va cădea sub pedeapsa judecăţii.” 22 Dar Eu vă spun că ori şi cine se mânie pe fratele său, va cădea sub pedeapsa judecăţii; şi oricine va zice fratelui său: „Prostule!” va cădea sub pedeapsa Soborului; iar oricine-i va zice: „Nebunule” va cădea sub pedeapsa focului gheenei. 23 Aşa că, dacă îţi aduci darul la altar, şi acolo îţi aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta,  24 lasă-ţi darul acolo înaintea altarului, şi du-te întâi de împacă-te cu fratele tău; apoi vino de adu-ţi darul. 25 Caută de te împacă degrabă cu pîrîşul tău, câtă vreme eşti cu el pe drum; ca nu cumva pîrîşul să te dea pe mâna judecătorului, judecătorul să te dea pe mâna temnicerului, şi să fii aruncat în temniţă. 26 Adevărat îţi spun că nu vei ieşi de acolo până nu vei plăti cel din urmă bănuţ.” 27 Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: „Să nu preacurveşti.” 28 Dar Eu vă spun că ori şi cine se uită la o femeie, ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui. 29 Dacă, deci, ochiul tău cel drept te face să cazi în păcat, scoate-l şi leapădă-l de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale, şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă. 30 Dacă mâna ta cea dreaptă te face să cazi în păcat, taie-o şi leapăd-o de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale, şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă. 31 S-a zis iarăşi: „Oricine îşi va lăsa nevasta, să-i dea o carte de despărţire.” 32 Dar Eu vă spun că ori şi cine îşi va lăsa nevasta, afară numai de pricină de curvie, îi dă prilej să preacurvească; şi cine va lua de nevastă pe cea lăsată de bărbat, preacurveşte. 33 Aţi mai auzit iarăşi că s-a zis celor din vechime: „Să nu juri strîmb; ci să împlineşti faţă de Domnul jurămintele tale.” 34 Dar Eu vă spun: Să nu juraţi nicidecum; nici pe cer, pentru că este scaunul de domnie al lui Dumnezeu; 35 nici pe pământ, pentru că este aşternutul picioarelor Lui; nici pe Ierusalim, pentru că este cetatea marelui Împărat. 36 Să nu juri nici pe capul tău, căci nu poţi face un singur păr alb sau negru. 37 Felul vostru de vorbire să fie: „Da, da; nu, nu”; ce trece peste aceste cuvinte, vine de la cel rău. 38 Aţi auzit că s-a zis: „Ochi pentru ochi, şi dinte pentru dinte.” 39 Dar Eu vă spun: Să nu vă împotriviţi celui ce vă face rău. Ci, oricui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celalt. 40 Orişicui vrea să se judece cu tine, şi să-ţi ia haina, lasă-i şi cămaşa. 41 Dacă te sileşte cineva să mergi cu el o milă de loc, mergi cu el două. 42 Celui ce-ţi cere, dă-i; şi nu întoarce spatele celui ce vrea să se împrumute de la tine. 43 Aţi auzit că s-a zis: „Să iubeşti pe aproapele tău, şi să urăşti pe vrăjmaşul tău.” 44 Dar Eu vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blastămă, faceţi bine celor ce vă urăsc, şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc, 45 ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni, şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. 46 Dacă iubiţi numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai aşteptaţi? Nu fac aşa şi vameşii? 47 Şi dacă îmbrăţişaţi cu dragoste numai pe fraţii voştri, ce lucru neobicinuit faceţi? Oare păgînii nu fac la fel? 48 Voi fiţi, deci, desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit.

Matei 6

1 Luaţi seama să nu vă îndepliniţi neprihănirea voastră înaintea oamenilor, ca să fiţi văzuţi de ei; altminteri, nu veţi avea răsplată de la Tatăl vostru care este în ceruri. 2 Tu, deci, când faci milostenie, nu suna cu trâmbiţa înaintea ta, cum fac făţarnicii, în sinagogi şi în uliţe, ca să fie slăviţi de oameni. Adevărat vă spun, că şi-au luat răsplata. 3 Ci tu, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta, 4 pentru ca milostenia ta să fie făcută în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti. 5 Când vă rugaţi, să nu fiţi ca făţarnicii, cărora le place să se roage stând în picioare în sinagogi şi la colţurile uliţelor, ca să fie văzuţi de oameni. Adevărat vă spun, că şi-au luat răsplata. 6 Ci tu, când te rogi, intră în odăiţa ta, încuie-ţi uşa, şi roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti. 7 Când vă rugaţi, să nu bolborosiţi aceleaşi vorbe, ca păgînii, cărora li se pare că, dacă spun o mulţime de vorbe, vor fi ascultaţi. 8 Să nu vă asemănaţi cu ei; căci Tatăl vostru ştie de ce aveţi trebuinţă, mai înainte ca să-I cereţi voi. 9 Iată, deci, cum trebuie să vă rugaţi: „Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău; 10 vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ. 11 Pânea noastră cea de toate zilele (Sau: pentru mâine.) dă-ne-o nouă astăzi; 12 şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri (Greceşte: Lasă-ne datoriile noastre, cum şi noi am lăsat pe ale datornicilor noştri.); 13 şi nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău. Căci a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin! 14 Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre. 15 Dar dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre. 16 Când postiţi, să nu vă luaţi o înfăţişare posomorâtă, ca făţarnicii, care îşi sluţesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat vă spun, că şi-au luat răsplata. 17 Ci tu, când posteşti, unge-ţi capul, şi spală-ţi faţa, 18 ca să te arăţi că posteşti nu oamenilor, ci Tatălui tău, care este în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti. 19 Nu vă strângeţi comori pe pământ, unde le mănâncă moliile şi rugina, şi unde le sapă şi le fură hoţii; 20 ci strângeţi-vă comori în cer, unde nu le mănâncă moliile şi rugina şi unde hoţii nu le sapă, nici nu le fură. 21 Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră. 22 Ochiul este lumina trupului. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău va fi plin de lumină; 23 dar dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi plin de întuneric. Aşa că, dacă lumina care este în tine este întuneric, cât de mare trebuie să fie întunericul acesta! 24 Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celalt; sau va ţine la unul, şi va nesocoti pe celalt: Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona. 25 De aceea vă spun: Nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră, gândindu-vă ce veţi mânca sau ce veţi bea; nici de trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca. Oare nu este viaţa mai mult decât hrana, şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea? 26 Uitaţi-vă la păsările cerului: ele nici nu semenă, nici nu seceră, şi nici nu strâng nimic în grînare; şi totuşi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Oare nu Sunteţi voi cu mult mai de preţ decât ele? 27 Şi apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate să adauge măcar un cot la înălţimea lui? 28 Şi de ce vă îngrijoraţi de îmbrăcăminte? Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe câmp: ei nici nu torc, nici nu ţes; 29 totuşi vă spun că nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s-a îmbrăcat ca unul din ei. 30 Aşa că, dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp, care astăzi este, dar mâine va fi aruncată în cuptor, nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor? 31 Nu vă îngrijoraţi, deci, zicând: „Ce vom mânca?” Sau: „Ce vom bea?” Sau: „Cu ce ne vom îmbrăca?” 32 Fiindcă toate aceste lucruri Neamurile le caută. Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele. 33 Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. 34 Nu vă îngrijoraţi, deci, de ziua de mâine; căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăşi. Ajunge zilei necazul ei.

Matei 7

1 Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. 2 Căci cu ce judecată judecaţi, veţi fi judecaţi; şi cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura. 3 De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău, şi nu te uiţi cu băgare de seamă la bîrna din ochiul tău? 4 Sau, cum poţi zice fratelui tău: „Lasă-mă să scot paiul din ochiul tău” şi, când colo, tu ai o bîrnă într-al tău?… 5 Făţarnicule, scoate întâi bîrna din ochiul tău, şi atunci vei vedea desluşit să scoţi paiul din ochiul fratelui tău. 6 Să nu daţi cînilor lucrurile sfinte, şi să nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare, şi să se întoarcă să vă rupă. 7 Cereţi, şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide. 8 Căci ori şi cine cere, capătă; cine caută, găseşte; şi celui ce bate, i se deschide. 9 Cine este omul acela dintre voi, care, dacă-i cere fiul său o pâine, să-i dea o piatră? 10 Sau, dacă-i cere un peşte, să-i dea un şarpe? 11 Deci, dacă voi, care Sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru, care este în ceruri, va da lucruri bune celor ce I le cer! 12 Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel; căci în aceasta este cuprinsă Legea şi Proorocii. 13 Intraţi pe poarta cea strîmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi Sunt cei ce intră pe ea. 14 Dar strîmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini Sunt cei ce o află. 15 Păziţi-vă de prooroci mincinoşi. Ei vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinăuntru Sunt nişte lupi răpitori. 16 Îi veţi cunoaşte după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini? 17 Tot aşa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele. 18 Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune. 19 Orice pom, care nu face roade bune, este tăiat şi aruncat în foc. 20 Aşa că după roadele lor îi veţi cunoaşte. 21 Nu orişicine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri. 22 Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne, Doamne! N-am proorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?” 23 Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege.” 24 De aceea, pe orişicine aude aceste cuvinte ale Mele, şi le face, îl voi asemăna cu un om cu judecată, care şi-a zidit casa pe stâncă. 25 A dat ploaia, au venit şivoaele, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea, dar ea nu s-a prăbuşit, pentru că avea temelia zidită pe stâncă. 26 Însă ori şi cine aude aceste cuvinte ale Mele, şi nu le face, va fi asemănat cu un om nechibzuit, care şi-a zidit casa pe nisip. 27 A dat ploaia, au venit şivoaiele, au suflat vânturile, şi au izbit în casa aceea: ea s-a prăbuşit, şi prăbuşirea i-a fost mare.” 28 După ce a sfârşit Isus cuvântările acestea, noroadele au rămas uimite de învăţătura Lui; 29 căci El îi învăţa ca unul care avea putere, nu cum îi învăţau cărturarii lor.

30).  Minunile lui Isus.  Matei 14: 1-36 1 În vremea aceea, cârmuitorul Irod, a auzit vorbindu-se despre Isus; 2 şi a zis slujitorilor săi: „Acesta este Ioan Botezătorul! A înviat din morţi, şi de aceea se fac minuni prin el.” 3 Căci Irod prinsese pe Ioan, îl legase şi-l pusese în temniţă, din pricina Irodiadei, nevasta fratelui său Filip; 4 pentru că Ioan îi zicea: „Nu-ţi este îngăduit s-o ai de nevastă.” 5 Irod ar fi vrut să-l omoare, dar se temea de norod, pentru că norodul privea pe Ioan ca pe un prooroc. 6 Dar, când se prăznuia ziua naşterii lui Irod, fata Irodiadei a jucat înaintea oaspeţilor, şi a plăcut lui Irod. 7 De aceea i-a făgăduit cu jurământ că îi va da orice va cere. 8 Îndemnată de mamă-sa, ea a zis: „Dă-mi aici, într-o farfurie, capul lui Ioan Botezătorul!” 9 Împăratul s-a întristat; dar din pricina jurămintelor sale, şi de ochii celor ce şedeau la masă împreună cu el, a poruncit să i-l dea. 10 Şi a trimis să taie capul lui Ioan în temniţă. 11 Capul a fost adus într-o farfurie, şi dat fetei, care l-a dus la mamă-sa. 12 Ucenicii lui Ioan au venit de i-au luat trupul, l-au îngropat, şi s-au dus de au dat de ştire lui Isus. 13 Isus, când a auzit vestea aceasta, a plecat de acolo într-o corabie, ca să Se ducă singur la o parte, într-un loc pustiu. Noroadele, când au auzit lucrul acesta, au ieşit din cetăţi şi s-au luat după El pe jos. 14 Când a ieşit din corabie, Isus a văzut o gloată mare, I s-a făcut milă de ea, şi a vindecat pe cei bolnavi. 15 Când s-a înserat, ucenicii s-au apropiat de El, şi I-au zis: „Locul acesta este pustiu, şi vremea iată că a trecut; dă drumul noroadelor să se ducă prin sate să-şi cumpere de mâncare.” 16 „N-au nevoie să plece” le-a răspuns Isus „daţi-le voi să mănânce.” 17 Dar ei I-au zis: „N-avem aici decât cinci pîini şi doi peşti.” 18 Şi El le-a zis: „Aduceţi-i aici la Mine.” 19 Apoi a poruncit noroadelor să şadă pe iarbă, a luat cele cinci pîini şi cei doi peşti, Şi-a ridicat ochii spre cer, a binecuvântat, a frînt pîinile şi le-a dat ucenicilor, iar ei le-au împărţit noroadelor. 20 Toţi au mâncat şi s-au săturat; şi s-au ridicat douăsprezece coşuri pline cu rămăşiţele de fărămituri. 21 Cei ce mâncaseră, erau ca la cinci mii de bărbaţi, în afară de femei şi de copii. 22 Îndată după aceea, Isus a silit pe ucenicii Săi să intre în corabie, şi să treacă înaintea Lui de partea cealaltă, până va da drumul noroadelor. 23 După ce a dat drumul noroadelor, S-a suit pe munte să Se roage, singur la o parte. Se înoptase, şi El era singur acolo. 24 În timpul acesta, corabia era învăluită de valuri în mijlocul mării; căci vântul era împotrivă. 25 Când se îngîna ziua cu noaptea (Greceşte: în a patra strajă.), Isus a venit la ei, umblând pe mare. 26 Când L-au văzut ucenicii umblând pe mare, s-au înspăimântat, şi au zis: „Este o nălucă!” Şi de frică au ţipat. 27 Isus le-a zis îndată: „Îndrăzniţi, Eu Sunt; nu vă temeţi!” 28 „Doamne” I-a răspuns Petru „dacă eşti Tu, porunceşte-mi să vin la Tine pe ape.” 29 „Vino!” i-a zis Isus. Petru s-a coborît din corabie, şi a început să umble pe ape ca să meargă la Isus. 30 Dar, când a văzut că vântul era tare, s-a temut; şi fiindcă începea să se afunde, a strigat: „Doamne, scapă-mă!” 31 Îndată, Isus a întins mâna, l-a apucat, şi i-a zis: „Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?” 32 Şi după ce au intrat în corabie, a stat vântul. 33 Cei ce erau în corabie, au venit de s-au închinat înaintea lui Isus, şi I-au zis: „Cu adevărat, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu!” 34 După ce au trecut marea, au venit în ţinutul Ghenezaretului. 35 Oamenii din locul acela, care cunoşteau pe Isus, au trimis să dea de ştire în toate împrejurimile, şi au adus la El pe toţi bolnavii. 36 Bolnavii îl rugau să le dea voie numai să se atingă de poala hainei Lui. Şi toţi cîţi s-au atins, s-au vindecat.

31).  Intrarea lui Isus în Ierusalim . Matei 21: 1-46 1 Când s-au apropiat de Ierusalim şi au ajuns la Betfaghe, înspre muntele Măslinilor, Isus a trimis doi ucenici, 2 şi le-a zis: „Duceţi-vă în satul dinaintea voastră: în el veţi găsi îndată o măgăriţă legată, şi un măgăruş împreună cu ea; dezlegaţi-i şi aduceţi-i la Mine. 3 Dacă vă va zice cineva ceva, să spuneţi că Domnul are trebuinţă de ei. Şi îndată îi va trimite.” 4 Dar toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească ce fusese vestit prin proorocul, care zice: 5 „Spuneţi fiicei Sionului: „Iată, Împăratul tău vine la tine, blând şi călare pe un măgar, pe un măgăruş, mânzul unei măgăriţe.” 6 Ucenicii s-au dus, şi au făcut cum le poruncise Isus. 7 Au adus măgăriţa şi măgăruşul, şi-au pus hainele peste ei, şi El a şezut deasupra. 8 Cei mai mulţi din norod îşi aşterneau hainele pe drum; alţii tăiau ramuri din copaci, şi le presărau pe drum. 9 Noroadele care mergeau înaintea lui Isus şi cele ce veneau în urmă, strigau: „Osana Fiul lui David! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului! Osana în cerurile prea înalte!” 10 Când a intrat în Ierusalim, toată cetatea s-a pus în mişcare, şi fiecare zicea: „Cine este acesta?” 11 „Este Isus, Proorocul, din Nazaretul Galileii” răspundeau noroadele. 12 Isus a intrat în Templul lui Dumnezeu. A dat afară pe toţi cei ce vindeau şi cumpărau în Templu, a răsturnat mesele schimbătorilor de bani şi scaunele celor ce vindeau porumbei,13 şi le-a zis: „Este scris: „Casa Mea se va chema o casă de rugăciune.” Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tîlhari.”14 Nişte orbi şi şchiopi au venit la El în Templu, şi El i-a vindecat.15 Dar preoţii cei mai de seamă şi cărturarii, când au văzut minunile pe care le făcea, şi pe copii strigând în Templu şi zicând: „Osana, Fiul lui David!” s-au umplut de mânie.16 Şi I-au zis: „Auzi ce zic aceştia?” „Da” le-a răspuns Isus. „Oare n-aţi citit niciodată cuvintele acestea: „Tu ai scos laude din gura pruncilor şi din gura celor ce sug?”17 Şi, lăsîndu-i, a ieşit afară din cetate, şi S-a îndreptat spre Betania, şi a rămas acolo.18 Dimineaţa, pe când Se întorcea în cetate, I-a fost foame.19 A văzut un smochin lângă drum, şi S-a apropiat de el; dar n-a găsit decât frunze, şi i-a zis: „Deacum încolo în veac să nu mai dea rod din tine!” Şi pe dată smochinul s-a uscat.20 Ucenicii, când au văzut acest lucru, s-au mirat, şi au zis: „Cum de s-a uscat smochinul acesta într-o clipă?”21 Drept răspuns, Isus le-a zis: „Adevărat vă spun că, dacă veţi avea credinţă şi nu vă veţi îndoi, veţi face nu numai ce s-a făcut smochinului acestuia; ci chiar dacă aţi zice muntelui acestuia: „Ridică-te de aici, şi aruncă-te în mare” se va face.22 Tot ce veţi cere cu credinţă, prin rugăciune, veţi primi.23 Isus S-a dus în Templu; şi, pe când învăţa norodul, au venit la El preoţii cei mai de seamă şi bătrânii norodului, şi I-au zis: „Cu ce putere faci Tu lucrurile acestea, şi cine Ţi-a dat puterea aceasta?”24 Drept răspuns, Isus le-a zis: „Vă voi pune şi Eu o întrebare; şi dacă-Mi veţi răspunde la ea, vă voi spune şi Eu cu ce putere fac aceste lucruri.25 Botezul lui Ioan de unde venea? Din cer sau de la oameni?” Dar ei vorbeau între ei şi ziceau: „Dacă vom răspunde: „Din cer” ne va spune: „Atunci de ce nu l-aţi crezut?”26 Şi dacă vom răspunde: „De la oameni” ne temem de norod, pentru că toţi socotesc pe Ioan drept prooroc.”27 Atunci au răspuns lui Isus: „Nu ştim!” Şi El, la rândul Lui, le-a zis: „Nici Eu nu vă voi spune cu ce putere fac aceste lucruri.28 Ce credeţi? Un om avea doi feciori; şi s-a dus la cel dintâi, şi i-a zis: „Fiule, du-te astăzi de lucrează în via mea!”29 „Nu vreau” i-a răspuns el. În urmă, i-a părut rău, şi s-a dus.30 S-a dus şi la celălalt, şi i-a spus tot aşa. Şi fiul acesta a răspuns: „Mă duc, doamne!” Şi nu s-a dus.31 Care din amândoi a făcut voia tatălui său?” „Cel dintâi” au răspuns ei. Şi Isus le-a zis: „Adevărat vă spun că vameşii şi curvele merg înaintea voastră în Împărăţia lui Dumnezeu.32 Fiindcă Ioan a venit la voi umblând în calea neprihănirii, şi nu l-aţi crezut. Dar vameşii şi curvele l-au crezut: şi, cu toate că aţi văzut lucrul acesta, nu v-aţi căit în urmă ca să-l credeţi.33 Ascultaţi o altă pildă. Era un om, un gospodar, care a sădit o vie. A împrejmuit-o cu un gard, a săpat un teasc în ea, şi a zidit un turn. Apoi a dat-o unor vieri, şi a plecat în altă ţară.34 Când a venit vremea roadelor, a trimis pe robii săi la vieri, ca să ia partea lui de rod.35 Vierii au pus mâna pe robii lui, şi pe unul l-au bătut, pe altul l-au omorât, iar pe altul l-au ucis cu pietre.36 A mai trimis alţi robi, mai mulţi decât cei dintâi; şi vierii i-au primit la fel.37 La urmă, a trimis la ei pe fiul său, zicând: „Vor primi cu cinste pe fiul meu!”38 Dar vierii, când au văzut pe fiul, au zis între ei: „Iată moştenitorul; veniţi să-l omorâm şi să punem stăpânire pe moştenirea lui.”39 Şi au pus mâna pe el, l-au scos afară din vie şi l-au omorât.40 Acum, când va veni stăpânul viei, ce va face el vierilor acelora?41 Ei I-au răspuns: „Pe ticăloşii aceia ticălos îi va pierde, şi via o va da altor vieri, care-i vor da rodurile la vremea lor.”42 Isus le-a zis: „N-aţi citit niciodată în Scripturi că: „Piatra pe care au lepădat-o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului; Domnul a făcut acest lucru, şi este minunat în ochii noştri?”43 De aceea, vă spun că Împărăţia lui Dumnezeu va fi luată de la voi, şi va fi dată unui neam, care va aduce roadele cuvenite.44 Cine va cădea peste piatra aceasta, va fi zdrobit de ea; iar pe acela peste care va cădea ea, îl va spulbera.”45 După ce au auzit pildele Lui, preoţii cei mai de seamă şi Fariseii au înţeles că Isus vorbeşte despre ei,46 şi căutau să-L prindă; dar se temeau de noroade, pentru că ele îl socoteau drept prooroc.

32). Ultima cină.  Matei 26: 1-75 1 După ce a isprăvit Isus toate cuvântările acestea, a zis ucenicilor Săi:2 „Ştiţi că după două zile vor fi Paştele; şi Fiul omului va fi dat ca să fie răstignit!” 3 Atunci preoţii cei mai de seamă, cărturarii şi bătrânii norodului s-au strâns în curtea marelui preot care se numea Caiafa; 4 şi s-au sfătuit împreună, cum să prindă pe Isus cu vicleşug, şi să-L omoare. 5 Dar ziceau: „Nu în timpul praznicului, ca să nu se facă tulburare în norod.” 6 Când era Isus în Betania, în casa lui Simon leprosul, 7 s-a apropiat de El o femeie cu un vas de alabastru cu mir foarte scump; şi, pe când sta El la masă, ea a turnat mirul pe capul Lui. 8 Ucenicilor le-a fost necaz, când au văzut lucrul acesta, şi au zis: „Ce rost are risipa aceasta? 9 Mirul acesta s-ar fi putut vinde foarte scump, şi banii să se dea săracilor.” 10 Când a auzit Isus, le-a zis: „De ce faceţi supărare femeii? Ea a făcut un lucru frumos faţă de Mine. 11 Pentru că pe săraci îi aveţi totdeauna cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna. 12 Dacă a turnat acest mir pe trupul Meu, ea a făcut lucrul acesta în vederea pregătirii Mele pentru îngropare. 13 Adevărat vă spun că ori unde va fi propovăduită Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va spune şi ce a făcut femeia aceasta, spre pomenirea ei.” 14 Atunci unul din cei doisprezece, numit Iuda Iscarioteanul, s-a dus la preoţii cei mai de seamă, 15 şi le-a zis: „Ce vreţi să-mi daţi, şi-L voi da în mâinile voastre?” Ei i-au cântărit treizeci de arginţi. 16 Din clipa aceea, Iuda căuta un prilej nimerit, ca să dea pe Isus în mâinile lor. 17 În ziua dintâi a praznicului Azimilor, ucenicii au venit la Isus, şi I-au zis: „Unde vrei să-Ţi pregătim să mănânci Paştele?” 18 El le-a răspuns: „Duceţi-vă în cetate la cutare om, şi spuneţi-i: „Învăţătorul zice: „Vremea Mea este aproape; voi face Paştele cu ucenicii Mei în casa ta.” 19 Ucenicii au făcut cum le poruncise Isus, şi au pregătit Paştele. 20 Seara, Isus a şezut la masă cu cei doisprezece ucenici ai Săi. 21 Pe când mâncau, El a zis: „Adevărat vă spun că unul din voi Mă va vinde.” 22 Ei s-au întristat foarte mult, şi au început să-I zică unul după altul: „Nu cumva Sunt eu, Doamne?” 23 Drept răspuns, El le-a zis: „Cel ce a întins cu Mine mâna în blid, acela Mă va vinde. 24 Negreşit, Fiul omului Se duce după cum este scris despre El. Dar vai de omul acela prin care este vândut Fiul omului! Mai bine ar fi fost pentru el să nu se fi născut!” 25 Iuda, vânzătorul, a luat cuvântul, şi I-a zis: „Nu cumva Sunt eu, Învăţătorule?” „Da” i-a răspuns Isus „tu eşti!” 26 Pe când mâncau ei, Isus a luat o pâine; şi după ce a binecuvântat, a frînt-o, şi a dat-o ucenicilor, zicând: „Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu.” 27 Apoi a luat un pahar, şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, li l-a dat, zicând: „Beţi toţi din el; 28 căci acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulţi, spre iertarea păcatelor. 29 Vă spun că, de acum încolo nu voi mai bea din acest rod al viţei, până în ziua când îl voi bea cu voi nou în Împărăţia Tatălui Meu.” 30 După ce au cântat cântarea, au ieşit în muntele Măslinilor. 31 Atunci Isus le-a zis: „În noaptea aceasta, toţi veţi găsi în Mine o pricină de poticnire; căci este scris: „Voi bate Păstorul, şi oile turmei vor fi risipite.” 32 Dar, după ce voi învia, voi merge înaintea voastră în Galilea.” 33 Petru a luat cuvântul, şi I-a zis: „Chiar dacă toţi ar găsi în Tine o pricină de poticnire, eu niciodată nu voi găsi în Tine o pricină de poticnire.” 34 „Adevărat îţi spun” i-a zis Isus „că tu, chiar în noaptea aceasta, înainte ca să cânte cocoşul, te vei lepăda de Mine de trei ori.” 35 Petru I-a răspuns: „Chiar dacă ar trebui să mor cu Tine, tot nu mă voi lepăda de Tine.” Şi toţi ucenicii au spus acelaşi lucru. 36 Atunci Isus a venit cu ei într-un loc îngrădit, numit Ghetsimani şi a zis ucenicilor: „Şedeţi aici până Mă voi duce acolo să Mă rog.” 37 A luat cu El pe Petru şi pe cei doi fii ai lui Zebedei, şi a început să Se întristeze şi să se mîhnească foarte tare. 38 Isus le-a zis atunci: „Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte; rămâneţi aici, şi vegheaţi împreună cu Mine.” 39 Apoi a mers puţin mai înainte, a căzut cu faţa la pământ, şi S-a rugat, zicând: „Tată, dacă este cu putinţă, depărtează de la Mine paharul acesta! Totuşi nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu.” 40 Apoi a venit la ucenici, i-a găsit dormind şi i-a zis lui Petru: „Ce, un ceas n-aţi putut să vegheaţi împreună cu Mine! 41 Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită; duhul, în adevăr, este plin de râvnă, dar carnea este neputincioasă.” 42 S-a depărtat a doua oară, şi S-a rugat, zicând: „Tată, dacă nu se poate să se îndepărteze de Mine paharul acesta, fără să-l beau, facă-se voia Ta!” 43 S-a întors iarăşi la ucenici, şi i-a găsit dormind; pentru că li se îngreuiaseră ochii de somn. 44 I-a lăsat din nou, S-a depărtat, şi S-a rugat a treia oară, zicând aceleaşi cuvinte. 45 Apoi a venit la ucenici, şi le-a zis: „Dormiţi de acum şi odihniţi-vă!.. Iată că a venit ceasul ca Fiul omului să fie dat în mâinile păcătoşilor. 46 Sculaţi-vă, haidem să mergem; iată că se apropie vânzătorul.” 47 Pe când vorbea El încă, iată că vine Iuda, unul din cei doisprezece, cu o gloată mare, cu săbii şi cu ciomege, trimeşi de preoţii cei mai de seamă şi de bătrânii norodului.” 48 Vânzătorul le dăduse semnul acesta: „Pe care-l voi săruta eu, acela este; să puneţi mâna pe el!” 49 Îndată, Iuda s-a apropiat de Isus, şi I-a zis: „Plecăciune, Învăţătorule!” Şi L-a sărutat. 50 Isus i-a zis: „Prietene, ce ai venit să faci, fă!” Atunci oamenii aceia s-au apropiat, au pus mâinile pe Isus, şi L-au prins. 51 Şi unul din cei ce erau cu Isus, a întins mâna, a scos sabia, a lovit pe robul marelui preot, şi i-a tăiat urechea. 52 Atunci Isus i-a zis: „Pune-ţi sabia la locul ei; căci toţi cei ce scot sabia, de sabie vor pieri. 53 Crezi că n-aş putea să rog pe Tatăl Meu, care Mi-ar pune îndată la îndemână mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri? 54 Dar cum se vor împlini Scripturile, care zic că aşa trebuie să se întâmple?” 55 În clipa aceea, Isus a zis gloatelor: „Aţi ieşit ca după un tîlhar, cu săbii şi cu ciomege, ca să Mă prindeţi. În toate zilele şedeam în mijlocul vostru, şi învăţam norodul în Templu, şi n-aţi pus mâna pe Mine. 56 Dar toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească cele scrise prin prooroci.” Atunci toţi ucenicii L-au părăsit şi au fugit. 57 Cei ce au prins pe Isus, L-au dus la marele preot Caiafa, unde erau adunaţi cărturarii şi bătrânii. 58 Petru L-a urmat de departe, până la curtea marelui preot; apoi a intrat înăuntru, şi a şezut jos cu aprozii, ca să vadă sfârşitul. 59 Preoţii cei mai de seamă, bătrânii şi tot Soborul căutau vre-o mărturie mincinoasă împotriva lui Isus, ca să-L poată omorî. 60 Dar n-au găsit nici una, cu toate că s-au înfăţişat mulţi martori mincinoşi. La urmă au venit doi, 61 şi au spus: Acesta a zis: „Eu pot să stric Templul lui Dumnezeu şi să-l zidesc iarăşi în trei zile.” 62 Marele preot s-a sculat în picioare, şi I-a zis: „Nu răspunzi nimic? Ce mărturisesc aceştia împotriva Ta?” 63 Isus tăcea. Şi marele preot a luat cuvântul şi I-a zis: „Te jur, pe Dumnezeul cel viu, să ne spui dacă eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu.” 64 „Da” i-a răspuns Isus „Sunt! „Ba mai mult, vă spun că de acum încolo veţi vedea pe Fiul omului şezând la dreapta puterii lui Dumnezeu, şi venind pe norii cerului.” 65 Atunci marele preot şi-a rupt hainele şi a zis: „A hulit! Ce nevoie mai avem de martori? Iată că acum aţi auzit hula Lui. 66 Ce credeţi?” Ei au răspuns: „Este vinovat să fie pedepsit cu moartea.” 67 Atunci L-au scuipat în faţă, L-au bătut cu pumnii, şi L-au pălmuit, 68 zicând: „Hristoase, prooroceşte-ne-cine Te-a lovit?” 69 Petru însă şedea afară în curte. O slujnică a venit la el, şi i-a zis: „Şi tu erai cu Isus Galileanul!” 70 Dar el s-a lepădat înaintea tuturor, şi i-a zis: „Nu ştiu ce vrei să zici.” 71 Când a ieşit în pridvor, l-a văzut o altă slujnică şi a zis celor de acolo: „Şi acesta era cu Isus din Nazaret.” 72 El s-a lepădat iarăşi, cu un jurământ şi a zis: „Nu cunosc pe omul acesta!” 73 Peste puţin, cei ce stăteau acolo, s-au apropiat, şi i-au zis lui Petru: „Nu mai încape îndoială că şi tu eşti unul din oamenii aceia, căci şi vorba te dă de gol.” 74 Atunci el a început să se blastăme şi să se jure, zicând: „Nu cunosc pe omul acesta!” În clipa aceea a cântat cocoşul. 75 Şi Petru şi-a adus aminte de vorba pe care i-o spusese Isus: „Înainte ca să cânte cocoşul, te vei lepăda de Mine de trei ori.” Şi a ieşit afară şi a plâns cu amar.

33). Isus este răstignit. Matei 27:1-66 1  Când s-a făcut ziuă, toţi preoţii cei mai de seamă şi bătrânii norodului au ţinut sfat împotriva lui Isus, ca să-L omoare.2  După ce L-au legat, L-au dus şi L-au dat în mâna dregătorului Pilat din Pont. 3  Atunci Iuda, vânzătorul, când a văzut că Isus a fost osîndit la moarte, s-a căit, a dus înapoi cei treizeci de arginţi, i-a dat preoţilor celor mai de seamă şi bătrânilor, 4  şi a zis: „Am păcătuit, căci am vândut sânge nevinovat.” „Ce ne pasă nouă?” i-au răspuns ei. „Treaba ta.” 5  Iuda a aruncat arginţii în Templu, şi s-a dus de s-a spânzurat. 6  Preoţii cei mai de seamă au strâns arginţii, şi au zis: „Nu este îngăduit să-i punem în vistieria Templului, fiindcă Sunt preţ de sânge.” 7  Şi după ce s-au sfătuit, au cumpărat cu banii aceia „Ţarina olarului” ca loc pentru îngroparea străinilor. 8  Iată de ce ţarina aceea a fost numită până în ziua de azi: „Ţarina sângelui.” 9  Atunci s-a împlinit ce fusese vestit prin proorocul Ieremia, care zice: „Au luat cei treizeci de arginţi, preţul celui preţuit pe care l-au preţuit unii din fiii lui Israel; 10  şi i-au dat pe Ţarina olarului, după cum îmi poruncise Domnul.” 11  Isus S-a înfăţişat înaintea dregătorului. Dregătorul L-a întrebat: „Eşti Tu „Împăratul Iudeilor?” „Da” i-a răspuns Isus „Sunt.” 12  Dar n-a răspuns nimic la învinuirile preoţilor celor mai de seamă şi bătrânilor. 13  Atunci Pilat I-a zis: „N-auzi de câte lucruri Te învinuiesc ei?” 14  Isus nu i-a răspuns la nici un cuvânt, aşa că se mira foarte mult dregătorul. 15  La fiecare praznic al Paştelor, dregătorul avea obicei să sloboadă norodului un întemniţat, pe care-l voiau ei. 16  Pe atunci aveau un întemniţat vestit, numit Baraba. 17  Când erau adunaţi la un loc, Pilat le-a zis: „Pe care voiţi să vi-l slobozesc? Pe Baraba sau pe Isus, care se numeşte Hristos?” 18  Căci ştia că din pizmă dăduseră pe Isus în mâinile lui. 19  Pe când sta Pilat pe scaun la judecată, nevastă-sa a trimis să-i spună: „Să n-ai nimic a face cu neprihănitul acesta; căci azi am suferit mult în vis din pricina lui.” 20  Preoţii cei mai de seamă şi bătrânii au înduplecat noroadele să ceară pe Baraba, iar pe Isus să-L omoare. 21  Dregătorul a luat cuvântul, şi le-a zis: „Pe care din amândoi voiţi să vi-l slobozesc?” „Pe Baraba” au răspuns ei. 22  Pilat le-a zis: „Dar ce să fac cu Isus, care se numeşte Hristos?” „Să fie răstignit” i-au răspuns cu toţii. 23  Dregătorul a zis: „Dar ce rău a făcut?” Ei au început să strige şi mai tare: „Să fie răstignit!” 24  Când a văzut Pilat că n-ajunge la nimic, ci că se face mai multă zarvă, a luat apă, şi-a spălat mâinile înaintea norodului şi a zis: „Eu Sunt nevinovat de sângele neprihănitului acestuia. Treaba voastră!” 25  Şi tot norodul a răspuns: „Sângele Lui să fie asupra noastră şi asupra copiilor noştri.” 26  Atunci Pilat le-a slobozit pe Baraba; iar pe Isus, după ce a pus să-L bată cu nuiele, L-a dat în mâinile lor, ca să fie răstignit. 27  Ostaşii dregătorului au dus pe Isus în pretoriu, şi au adunat în jurul Lui toată ceata ostaşilor. 28  L-au desbrăcat de hainele Lui, şi L-au îmbrăcat cu o haină stacojie. 29  Au împletit o cunună de spini pe care I-au pus-o pe cap, şi I-au pus o trestie în mâna dreaptă. Apoi îngenuncheau înaintea Lui, îşi băteau joc de El, şi ziceau: „Plecăciune, Împăratul Iudeilor!” 30  Şi scuipau asupra Lui, şi luau trestia şi-L băteau în cap. 31  După ce şi-au bătut astfel joc de El, L-au desbrăcat de haina stacojie, L-au îmbrăcat cu hainele Lui, şi L-au dus să-L răstignească. 32  Pe când ieşeau afară din cetate, au întâlnit pe un om din Cirene numit Simon, şi l-au silit să ducă crucea lui Isus. 33  Când au ajuns la un loc numit Golgota, care înseamnă: „Locul căpăţînii” 34  I-au dat să bea vin amestecat cu fiere; dar, când l-a gustat, n-a vrut să bea. 35  După ce L-au răstignit, I-au împărţit hainele între ei, trăgând la sorţi, ca să se împlinească ce fusese vestit prin proorocul care zice: „Şi-au împărţit hainele Mele între ei, şi pentru cămaşa Mea au tras la sorţi.” 36  Apoi au şezut jos, şi-L păzeau. 37  Şi I-au scris deasupra capului vina: „Acesta este Isus, Împăratul Iudeilor.” 38  Împreună cu El, au fost răstigniţi doi tîlhari: unul la dreapta şi celălalt la stânga Lui. 39  Trecătorii îşi băteau joc de El, dădeau din cap, 40  şi ziceau: „Tu, care strici Templul, şi-l zideşti la loc în trei zile, mântuieşte-Te pe Tine însuţi! Dacă eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, pogoară-Te de pe cruce!” 41  Preoţii cei mai de seamă, împreună cu cărturarii şi bătrânii, îşi băteau şi ei joc de El, şi ziceau: 42  „Pe alţii i-a mântuit iar pe Sine nu Se poate mântui! Dacă este El Împăratul lui Israel, să Se pogoare acum de pe cruce, şi vom crede în El! 43  S-a încrezut în Dumnezeu: să-l scape acum Dumnezeu, dacă-L iubeşte. Căci a zis: „Eu Sunt Fiul lui Dumnezeu!” 44  Tîlharii care erau răstigniţi împreună cu El, îi aruncau aceleaşi cuvinte de batjocură. 45  de la ceasul al şaselea până la ceasul al nouălea s-a făcut întuneric peste toată ţara. 46  Şi pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: „Eli, Eli, Lama Sabactani?” adică: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” 47  Unii din cei ce stăteau acolo, când au auzit aceste vorbe, au zis: „Strigă pe Ilie!” 48  Şi îndată, unul din ei a alergat de a luat un burete, l-a umplut cu oţet, l-a pus într-o trestie, şi i-a dat să bea. 49  Dar ceilalţi ziceau: „Lasă, să vedem dacă va veni Ilie să-L mântuiască.” 50  Isus a strigat iarăşi cu glas tare, şi Şi-a dat duhul. 51  Şi îndată perdeaua dinăuntrul Templului s-a rupt în două, de sus până jos, pământul s-a cutremurat, stâncile s-au despicat, 52  mormintele s-au deschis şi multe trupuri ale sfinţilor care muriseră, au înviat. 53  Ei au ieşit din morminte, după învierea lui, au intrat în Sfânta cetate, şi s-au arătat multora. 54  Sutaşul, şi cei ce păzeau pe Isus împreună cu el, când au văzut cutremurul de pământ şi cele întâmplate, s-au înfricoşat foarte tare, şi au zis: „Cu adevărat, acesta a fost Fiul lui Dumnezeu!” 55  Acolo erau şi multe femei, care priveau de departe; ele urmaseră pe Isus din Galilea, ca să-I slujească. 56  Între ele era Maria Magdalina, Maria, mama lui Iacov şi a lui Iose, şi mama fiilor lui Zebedei. 57  Spre seară, a venit un om bogat din Arimatea, numit Iosif, care era şi el ucenic al lui Isus. 58  El s-a dus la Pilat, şi a cerut trupul lui Isus. Pilat a poruncit să i-l dea. 59  Iosif a luat trupul, l-a înfăşurat într-o pânză curată de in, 60  şi l-a pus într-un mormânt nou al lui însuşi, pe care-l săpase în stâncă. Apoi a prăvălit o piatră mare la uşa mormântului, şi a plecat.Maria Magdalina şi cealaltă Marie erau acolo, şi şedeau în faţa mormântului. 62  A doua zi care vine după ziua Pregătirii, preoţii cei mai de seamă şi Fariseii, s-au dus împreună la Pilat, 63  şi i-au zis: „Doamne, ne-am adus aminte că înşelătorul acela, pe când era încă în viaţă, a zis: „După trei zile voi învia.” 64  Dă poruncă, deci, ca mormântul să fie păzit bine până a treia zi, ca nu cumva să vină ucenicii Lui noaptea să-I fure trupul, şi să spună norodului: „A înviat din morţi!” Atunci înşelăciunea aceasta din urmă ar fi mai rea decât cea dintâi.” 65  Pilat le-a zis: „Aveţi o strajă; duceţi-vă de păziţi cum puteţi.” 66  Ei au plecat, şi au întărit mormântul, pecetluind piatra şi punând strajă.”

34).  Isus a înviat. Matei 28:1-20  1 La sfârşitul zilei Sabatului, când începea să se lumineze înspre ziua dintâi a săptămânii, Maria Magdalina şi cealaltă Marie au venit să vadă mormântul. 2  Şi iată că s-a făcut un mare cutremur de pământ; căci un înger al Domnului s-a pogorât din cer, a venit şi a prăvălit piatra de la uşa mormântului, şi a şezut pe ea. 3  Înfăţişarea lui era ca fulgerul, şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada. 4  Străjerii au tremurat de frica lui, şi au rămas ca nişte morţi. 5  Dar îngerul a luat cuvântul şi a zis femeilor: „Nu vă temeţi; căci ştiu că voi căutaţi pe Isus, care a fost răstignit. 6  Nu este aici; a înviat, după cum zisese. Veniţi de vedeţi locul unde zăcea Domnul; 7  şi duceţi-vă repede de spuneţi ucenicilor Lui că a înviat dintre cei morţi. Iată că El merge înaintea voastră în Galilea; acolo Îl veţi vedea. Iată că v-am spus lucrul acesta.” 8  Ele au plecat repede de la mormânt, cu frică şi cu mare bucurie, şi au alergat să dea de veste ucenicilor Lui. 9  Dar iată că le-a întâmpinat Isus, şi le-a zis: „Bucuraţi-vă!” Ele s-au apropiat să-I cuprindă picioarele, şi I s-au închinat. 10  Atunci Isus le-a zis: „Nu vă temeţi; duceţi-vă de spuneţi fraţilor Mei să meargă în Galilea: acolo Mă vor vedea.” 11  Pe când se duceau ele, au intrat în cetate unii din străjeri, şi au dat de veste preoţilor celor mai de seamă despre toate cele întâmplate. 12  Aceştia s-au adunat împreună cu bătrânii, au ţinut sfat, au dat ostaşilor mulţi bani, 13  şi le-au zis: „Spuneţi aşa: „Ucenicii Lui au venit noaptea, pe când dormeam noi, şi L-au furat.” 14  Şi dacă va ajunge lucrul acesta la urechile dregătorului, îl vom potoli noi, şi vă vom scăpa de grijă.” 15  Ostaşii au luat banii, şi au făcut cum i-au învăţat. Şi s-a răspândit zvonul acesta printre Iudei până în ziua de astăzi. 16  Cei unsprezece ucenici s-au dus în Galilea, în muntele unde le poruncise Isus să meargă. 17  Când L-au văzut ei, I s-au închinat, dar unii s-au îndoit. 18  Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei, şi le-a zis: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ. 19  Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. 20  Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu Sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.

35).  Samariteanu cel milos.  Luca 10: 1-42 1 După aceea Domnul a mai rânduit alţi şaptezeci de ucenici, şi i-a trimis doi câte doi înaintea Lui, în toate cetăţile şi în toate locurile, pe unde avea să treacă El. 2 Şi le-a zis: „Mare este secerişul, dar puţini Sunt lucrătorii! Rugaţi, deci, pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Său. 3 Duceţi-vă; iată, vă trimit ca pe nişte miei în mijlocul lupilor. 4 Să nu luaţi cu voi nici pungă, nici traistă, nici încălţăminte, şi să nu întrebaţi pe nimeni de sănătate pe drum.5 În orice casă veţi intra, să ziceţi întâi: „Pacea să fie peste casa aceasta!”6 Şi dacă va fi acolo un fiu al păcii, pacea voastră va rămâne peste el; altminteri ea se va întoarce la voi.7 Să rămâneţi în casa aceea, şi să mâncaţi şi să beţi ce vi se va da; căci vrednic este lucrătorul de plata sa. Să nu umblaţi din casă în casă.8 În oricare cetate veţi intra şi unde vă vor primi oamenii, să mâncaţi ce vi se va pune înainte;9 să vindecaţi pe bolnavii care vor fi acolo, şi să le ziceţi: „Împărăţia lui Dumnezeu s-a apropiat de voi.”10 Dar în oricare cetate veţi intra, şi nu vă vor primi, să vă duceţi pe uliţele ei, şi să ziceţi:11 „Scuturăm împotriva voastră, chiar şi praful din cetatea voastră, care s-a lipit de picioarele noastre; totuşi să ştiţi că Împărăţia lui Dumnezeu s-a apropiat de voi.”12 Eu vă spun că, în ziua judecăţii va fi mai uşor pentru Sodoma decât pentru cetatea aceea.13 Vai de tine, Horazine! Vai de tine, Betsaido! Căci dacă ar fi fost făcute în Tir şi Sidon lucrările puternice care au fost făcute în voi, de mult s-ar fi pocăit stând în sac şi cenuşă.14 De aceea, în ziua judecăţii, va fi mai uşor pentru Tir şi Sidon decât pentru voi.15 Şi tu, Capernaume, vei fi înălţat oare până la cer? Vei fi pogorât până în Locuinţa morţilor.16 Cine vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă; şi cine vă nesocoteşte pe voi, pe Mine Mă nesocoteşte; iar cine Mă nesocoteşte pe Mine, nesocoteşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine.”17 Cei şaptezeci s-au întors plini de bucurie, şi au zis: „Doamne, chiar şi dracii ne Sunt supuşi în Numele Tău.”18 Isus le-a zis: „Am văzut pe Satana căzând ca un fulger din cer.”19 Iată că v-am dat putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpii, şi peste toată puterea vrăjmaşului: şi nimic nu vă va putea vătăma.20 Totuş, să nu vă bucuraţi de faptul că duhurile vă Sunt supuse; ci bucuraţi-vă că numele voastre Sunt scrise în ceruri.”21 În ceasul acela, Isus S-a bucurat în Duhul Sfânt şi a zis: „Tată, Doamne al cerului şi al pământului; Te laud pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi, şi le-ai descoperit pruncilor. Da, Tată, fiindcă aşa ai găsit cu cale Tu.”22 Toate lucrurile Mi-au fost date în mâni de Tatăl Meu; şi nimeni nu ştie cine este Fiul, în afară de Tatăl, nici cine este Tatăl, în afară de Fiul şi acela căruia vrea Fiul să i-L descopere.”23 Apoi S-a întors spre ucenici, şi le-a spus de o parte: „Ferice de ochii care văd lucrurile pe care le vedeţi voi!24 Căci vă spun că mulţi prooroci şi împăraţi au voit să vadă ce vedeţi voi, şi n-au văzut, să audă ce auziţi voi, şi n-au auzit.”25 Un învăţător al Legii s-a sculat să ispitească pe Isus şi I-a zis: „Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?”26 Isus i-a zis: „Ce este scris în Lege? Cum citeşti în ea?”27 El a răspuns: „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta şi cu tot cugetul tău; şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi.”28 „Bine ai răspuns” i-a zis Isus „fă aşa, şi vei avea viaţa veşnică.”29 Dar el, care vroia să se îndreptăţească, i-a zis lui Isus: „Şi cine este aproapele meu?” 30 Isus a luat din nou cuvântul şi a zis: „Un om se cobora din Ierusalim la Ierihon. A căzut între nişte tîlhari, care l-au desbrăcat, l-au jefuit de tot, l-au bătut zdravăn, au plecat, şi l-au lăsat aproape mort. 31 Din întâmplare, se cobora pe acelaşi drum un preot; şi, când a văzut pe omul acesta, a trecut înainte pe alături. 32 Un Levit trecea şi el prin locul acela; şi când l-a văzut, a trecut înainte pe alături. 33 Dar un Samaritean, care era în călătorie, a venit în locul unde era el, şi când l-a văzut, i s-a făcut milă de el. 34 S-a apropiat de i-a legat rănile, şi a turnat peste ele untdelemn şi vin; apoi l-a pus pe dobitocul lui, l-a dus la un han, şi a îngrijit de el. 35 A doua zi, când a pornit la drum, a scos doi lei, i-a dat hangiului, şi i-a zis: „Ai grijă de el, şi orice vei mai cheltui, îţi voi da înapoi la întorcere.” 36 Care dintr-aceşti trei ţi se pare că a dat dovadă că este aproapele celui ce căzuse între tîlhari?” 37 „Cel ce şi-a făcut milă cu el” a răspuns învăţătorul Legii. „Du-te de fă şi tu la fel” i-a zis Isus.38 Pe când era pe drum, cu ucenicii Săi, Isus a intrat într-un sat. Şi o femeie, numită Marta, L-a primit în casa ei.39 Ea avea o soră numită Maria, care s-a aşezat jos la picioarele Domnului, şi asculta cuvintele Lui.40 Marta era împărţită cu multă slujire, a venit repede la El, şi I-a zis: „Doamne, nu-Ţi pasă că soră-mea m-a lăsat să slujesc singură? Zi-i, deci, să-mi ajute.”41 Drept răspuns, Isus i-a zis: „Marto, Marto, pentru multe lucruri te îngrijorezi şi te frămânţi tu,42 dar un singur lucru trebuie. Maria şi-a ales partea cea bună, care nu i se va lua.”

36). „Tatăl nostru”Luca 11: 1-54 1 Într-o zi, Isus Se ruga într-un loc anumit. Când a isprăvit rugăciunea, unul din ucenicii Lui I-a zis: „Doamne, învaţă-ne să ne rugăm, cum a învăţat şi Ioan pe ucenicii lui.” 2 El le-a zis: „Când vă rugaţi, să ziceţi: Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău; vie Împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ. 3 Pânea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă în fiecare zi; 4 şi ne iartă nouă păcatele noastre, fiindcă şi noi iertăm oricui ne este dator; şi nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău.”5 Apoi le-a mai zis: „Dacă unul dintre voi are un prieten, şi se duce la el la miezul nopţii, şi-i zice: „Prietene, împrumută-mi trei pîini,6 căci a venit la mine de pe drum un prieten al meu, şi n-am ce-i pune înainte;”7 şi dacă dinăuntrul casei lui, prietenul acesta îi răspunde: „Nu mă tulbura; acum uşa este încuiată, copiii mei Sunt cu mine în pat, nu pot să mă scol să-ţi dau pîini” -8 vă spun: chiar dacă nu s-ar scula să i le dea, pentru că-i este prieten, totuş, măcar pentru stăruinţa lui supărătoare, tot se va scula şi-i va da tot ce-i trebuie.9 De aceea şi Eu vă spun: Cereţi, şi vi se va da: căutaţi, şi veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide.10 Fiindcă oricine cere, capătă; cine caută găseşte; şi celui ce bate, i se deschide.11 Cine este tatăl acela dintre voi, care, dacă-i cere fiul său pâine, să-i dea o piatră? Ori, dacă cere un peşte, să-i dea un şarpe în loc de peşte?12 Sau, dacă cere un ou, să-i dea o scorpie?13 Deci, dacă voi, care Sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer!”14 Isus a scos dintr-un bolnav un drac, care era mut. După ce a ieşit, dracul, mutul a grăit, şi noroadele s-au mirat.15 Dar unii ziceau: „El scoate dracii cu Beelzebul, domnul dracilor.”16 Alţii, ca să-L ispitească, Îi cereau un semn, din cer.17 Isus le-a cunoscut gândurile, şi le-a zis: „Orice împărăţie desbinată împotriva ei, este pustiită; şi o casă desbinată împotriva ei, se prăbuşeşte peste alta.18 Deci, dacă Satana este desbinat împotriva lui însuşi, cum va dăinui împărăţia lui, fiindcă ziceţi că Eu scot dracii cu Beelzebul?19 Şi dacă eu scot dracii cu Beelzebul, fiii voştri cu cine îi scot? De aceea ei înşişi vor fi judecătorii voştri.20 Dar, dacă Eu scot dracii cu degetul lui Dumnezeu, Împărăţia lui Dumnezeu a ajuns până la voi.21 Când omul cel tare şi bine înarmat îşi păzeşte casa, averile îi Sunt la adăpost.22 Dar dacă vine peste el unul mai tare decât el şi-l biruieşte, atunci îi ia cu sila toate armele în care se încredea, şi împarte prăzile luate de la el.23 Cine nu este cu Mine este împotriva Mea; şi cine nu adună cu Mine, risipeşte.24 Duhul necurat, când iese afară dintr-un om, umblă prin locuri fără apă, şi caută odihnă. Fiindcă n-o găseşte, zice: „Mă voi întoarce în casa mea, de unde am ieşit.”25 Şi când vine, o găseşte măturată şi împodobită.26 Atunci se duce de mai ia cu el alte şapte duhuri, mai rele decât el; intră împreună în casă, se aşează în ea, şi starea de pe urmă a omului aceluia ajunge mai rea decât cea dintâi.”27 Pe când spunea Isus aceste vorbe, o femeie din norod şi-a ridicat glasul şi a zis: „Ferice de pântecele care Te-a purtat, şi de ţîţele pe care le-ai supt!”28 Şi El a răspuns: „Ferice mai degrabă de cei ce ascultă Cuvântul lui Dumnezeu, şi-L păzesc!”29 Pe când noroadele se strângeau cu grămada, El a început să spună: „Neamul acesta este un neam viclean; el cere un semn; dar nu i se va da alt semn decât semnul proorocului Iona.30 Căci după cum Iona a fost un semn pentru Niniviteni, tot aşa şi Fiul omului va fi un semn pentru neamul acesta.31 Împărăteasa de la miazăzi se va scula, în ziua judecăţii, alături de bărbaţii acestui neam, şi-i va osîndi; pentru că ea a venit de la capătul pământului ca să audă înţelepciunea lui Solomon; şi iată că aici este Unul mai mare decât Solomon.32 Bărbaţii din Ninive se vor scula, în ziua judecăţii, alături de neamul acesta, şi-l vor osîndi, pentru că ei s-au pocăit la propovăduirea lui Iona; şi iată că aici este Unul mai mare decât Iona.33 Nimeni n-aprinde o lumină, ca s-o pună într-un loc ascuns sau sub baniţă; ci o pune într-un sfeşnic, pentru ca cei ce intră, să vadă lumina.34 Ochiul este lumina trupului tău. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău este plin de lumină; dar dacă ochiul tău este rău, trupul tău este plin de întuneric.35 Ia seama, deci, ca lumina care este în tine, să nu fie întuneric.36 Aşa că, dacă tot trupul tău este plin de lumină, fără să aibă vreo parte întunecată, va fi în totul plin de lumină, întocmai ca atunci când te-ar lumina o lampă cu lumina ei mare.”37 Pe când vorbea Isus, un Fariseu L-a rugat să prînzească la el. El în intrat şi a şezut la masă.38 Fariseul a văzut cu mirare că Isus nu Se spălase înainte de prînz.39 Dar Domnul i-a zis: „Voi, Fariseii, curăţiţi partea de afară a paharului şi a blidului, dar lăuntrul vostru este plin de jefuire şi de răutate.40 Nebunilor, oare Acela care a făcut partea de afară, n-a făcut şi pe cea dinăuntru?41 Daţi mai bine milostenie din lucrurile dinăuntru, şi atunci toate vă vor fi curate.42 Dar vai de voi, Fariseilor! Pentru că voi daţi zeciuială din izmă, din rută şi din toate zarzavaturile, şi daţi uitării dreptatea şi dragostea de Dumnezeu: pe acestea trebuia să le faceţi, şi pe celelalte să nu le lăsaţi nefăcute!43 Vai de voi, Fariseilor! Pentru că voi umblaţi după scaunele dintâi la sinagogi, şi vă place să vă facă lumea plecăciuni prin pieţe!44 Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentru că voi Sunteţi ca mormintele, care nu se văd, şi peste care oamenii umblă fără să ştie.”45 Unul din învăţătorii Legii a luat cuvântul, şi I-a zis: „Învăţătorule, spunând aceste lucruri ne ocărăşti şi pe noi.”46 „Vai şi de voi, învăţători ai Legii” a răspuns Isus. „Pentru că voi puneţi pe spinarea oamenilor sarcini grele de purtat, iar voi nici măcar cu unul din degetele voastre nu vă atingeţi de ele.47 Vai de voi! Pentru că voi zidiţi mormintele proorocilor pe care i-au ucis părinţii voştri.48 Prin aceasta mărturisiţi că încuviinţaţi faptele părinţilor voştri; căci ei au ucis pe prooroci, iar voi le zidiţi mormintele.49 De aceea Înţelepciunea lui Dumnezeu a zis: „Le voi trimite prooroci şi apostoli; pe unii din ei îi vor ucide, iar pe alţii îi vor prigoni,50 ca să se ceară de la acest neam sângele tuturor proorocilor, care a fost vărsat de la întemeierea lumii:51 de la sângele lui Abel până la sângele lui Zaharia, ucis între altar şi Templu; da, vă spun, se va cere de la neamul acesta!52 Vai de voi, învăţători ai Legii! Pentru că voi aţi pus mâna pe cheia cunoştinţei: nici voi n-aţi intrat, iar pe cei ce voiau să intre, i-aţi împiedicat să intre.” 53 După ce a ieşit de acolo, cărturarii şi Fariseii au început să-L pună la strîmtoare, şi să-L facă să vorbească despre multe lucruri; 54 I-au întins astfel laţuri, ca să prindă vreo vorbă din gura Lui, pentru care să-L poată învinui.

37 Pilda fiului risipitor.  Luca 15: 1-32 1 Toţi vameşii şi păcătoşii se apropiau de Isus ca să-L asculte.2 Şi Fariseii şi cărturarii cîrteau şi ziceau: „Omul acesta primeşte pe păcătoşi, şi mănâncă cu ei.”3 Dar El le-a spus pilda aceasta:4 „Care om dintre voi, dacă are o sută de oi, şi pierde pe una din ele, nu lasă pe celelalte nouăzeci şi nouă pe islaz, şi se duce după cea pierdută, până când o găseşte?5 După ce a găsit-o, o pune cu bucurie pe umeri;6 şi, când se întoarce acasă, cheamă pe prietenii şi vecinii săi, şi le zice: „Bucuraţi-vă împreună cu mine, căci mi-am găsit oaia care era pierdută.”7 Tot aşa, vă spun că va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăieşte, decât pentru nouăzeci şi nouă de oameni neprihăniţi care n-au nevoie de pocăinţă.8 Sau care femeie, dacă are zece lei (Greceşte: drahme.) din argint, şi pierde unul din ei, nu aprinde o lumină, nu mătură casa, şi nu caută cu băgare de seamă până când îl găseşte?9 După ce l-a găsit, cheamă pe prietenele şi vecinele ei, şi zice: „Bucuraţi-vă împreună cu mine, căci am găsit leul, pe care-l pierdusem.”10 Tot aşa, vă spun că este bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se pocăieşte.”11 El a mai zis: „Un om avea doi fii. 12 Cel mai tânăr din ei a zis tatălui său: „Tată, dă-mi partea de avere, ce mi se cuvine.” Şi tatăl le-a împărţit averea. 13 Nu după multe zile, fiul cel mai tânăr a strâns totul, şi a plecat într-o ţară depărtată, unde şi-a risipit averea, ducând o viaţă destrăbălată. 14 După ce a cheltuit totul, a venit o foamete mare în ţara aceea, şi el a început să ducă lipsă. 15 Atunci s-a dus şi s-a lipit de unul din locuitorii ţării aceleia, care l-a trimis pe ogoarele lui să-i păzească porcii. 16 Mult ar fi dorit el să se sature cu roşucovele pe care le mâncau porcii, dar nu i le da nimeni. 17 Şi-a venit în fire şi a zis: „Cîţi argaţi ai tatălui meu au belşug de pâine, iar eu mor de foame aici! 18 Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu, şi-i voi zice: Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta, 19 şi nu mai Sunt vrednic să mă chem fiul tău; fă-mă ca pe unul din argaţii tăi.” 20 Şi s-a sculat, şi a plecat la tatăl său. Când era încă departe, tatăl său l-a văzut, şi i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui, şi l-a sărutat mult. 21 Fiul i-a zis: „Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta, nu mai Sunt vrednic să mă chem fiul tău.” 22 Dar tatăl a zis robilor săi: „Aduceţi repede haina cea mai bună, şi îmbrăcaţi-l cu ea; puneţi-i un inel în deget, şi încălţăminte în picioare. 23 Aduceţi viţelul cel îngrăşat, şi tăiaţi-l. Să mâncăm şi să ne veselim; 24 căci acest fiu al meu era mort, şi a înviat; era pierdut, şi a fost găsit.” Şi au început să se veselească. 25 Fiul cel mai mare era la ogor. Când a venit şi s-a apropiat de casă, a auzit muzică şi jocuri. 26 A chemat pe unul din robi, şi a început să-l întrebe ce este. 27 Robul acela i-a răspuns: „Fratele tău a venit înapoi, şi tatăl tău a tăiat viţelul cel îngrăşat, pentru că l-a găsit iarăşi sănătos şi bine.” 28 El s-a întărîtat de mânie, şi nu voia să intre în casă. Tatăl său a ieşit afară, şi l-a rugat să intre. 29 Dar el, drept răspuns, a zis tatălui său: „Iată, eu îţi slujesc ca un rob de atîţia ani, şi niciodată nu ţi-am călcat porunca; şi mie niciodată nu mi-ai dat măcar un ied să mă veselesc cu prietenii mei; 30 iar când a venit acest fiu al tău, care ţi-a mâncat averea cu femeile desfrînate, i-ai tăiat viţelul cel îngrăşat.” 31 „Fiule” i-a zis tatăl „tu întotdeauna eşti cu mine, şi tot ce am eu este al tău. 32 Dar trebuia să ne veselim şi să ne bucurăm, pentru că acest frate al tău era mort, şi a înviat, era pierdut şi a fost găsit.”

38). Isus către ucenicii Săi.  Ioan 14 : 1-31 1 Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu, şi aveţi credinţă în Mine. 2 În casa Tatălui Meu Sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. 3 Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde Sunt Eu, să fiţi şi voi. 4 Ştiţi unde Mă duc, şi ştiţi şi calea într-acolo.” 5 „Doamne” I-a zis Toma „nu ştim unde Te duci; cum putem să ştim calea într-acolo?” 6 Isus i-a zis: „Eu Sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine. 7 Dacă m-aţi fi cunoscut pe Mine, aţi fi cunoscut şi pe Tatăl Meu. Şi de acum încolo Îl veţi cunoaşte; şi L-aţi şi văzut.” 8 „Doamne” i-a zis Filip „arată-ne pe Tatăl, şi ne este de ajuns.” 9 Isus i-a zis: „De atâta vreme Sunt cu voi, şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl. Cum zici tu dar: „Arată-ne pe Tatăl?” 10 Nu crezi că Eu Sunt în Tatăl, şi Tatăl este în Mine? Cuvintele pe care vi le spun Eu, nu le spun de la Mine; ci Tatăl, care locuieşte în Mine, El face aceste lucrări ale Lui. 11 Credeţi-Mă că Eu Sunt în Tatăl, şi Tatăl este în Mine; credeţi cel puţin pentru lucrările acestea. 12 Adevărat, adevărat, vă spun, că cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea; pentru că Eu mă duc la Tatăl: 13 şi ori ce veţi cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul. 14 Dacă veţi cere ceva în Numele Meu, voi face. 15 Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele. 16 Şi Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt mângîietor (Greceşte: Paraclet, apărător, ajutor.), care să rămână cu voi în veac; 17 şi anume, Duhul adevărului pe care lumea nu-l poate primi, pentru că nu-L vede şi nu-L cunoaşte; dar voi Îl cunoaşteţi, căci rămâne cu voi, şi va fi în voi. 18 Nu vă voi lăsa orfani, Mă voi întoarce la voi. 19 Peste puţină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea; pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi. 20 În ziua aceea, veţi cunoaşte că Eu Sunt în Tatăl Meu, că voi Sunteţi în Mine, şi că Eu Sunt în voi. 21 Cine are poruncile Mele şi le păzeşte, acela Mă iubeşte; şi cine Mă iubeşte, va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi, şi Mă voi arăta lui.” 22 Iuda, nu Iscarioteanul, I-a zis: „Doamne, cum se face că Te vei arăta nouă şi nu lumii?” 23 Drept răspuns, Isus i-a zis: „Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el, şi vom locui împreună cu el. 24 Cine nu Mă iubeşte, nu păzeşte cuvintele Mele. Şi cuvântul, pe care-l auziţi, nu este al Meu, ci al Tatălui, care M-a trimis. 25 V-am spus aceste lucruri cât mai Sunt cu voi. 26 Dar mângîietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl, în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile, şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu. 27 Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte. 28 Aţi auzit că v-am spus: „Mă duc, şi Mă voi întoarce la voi.” Dacă M-aţi iubi, v-aţi fi bucurat că v-am zis: „Mă duc la Tatăl;” căci Tatăl este mai mare decât Mine. 29 Şi v-am spus aceste lucruri acum, înainte ca să se întâmple, pentru ca atunci când se vor întâmpla, să credeţi. 30 Nu voi mai vorbi mult cu voi; căci vine stăpânitorul lumii acesteia. El n-are nimic în Mine; 31 dar vine, ca să cunoască lumea că Eu iubesc pe Tatăl, şi că fac aşa cum Mi-a poruncit Tatăl. Sculaţi-vă, haidem să plecăm de aici!

39).Mormântul gol şi Toma necredinciosul. Ioan 20: 1-31 1 În ziua dintâi a săptămânii, Maria Magdalina s-a dus dis-de-dimineaţă la mormânt, pe când era încă întuneric; şi a văzut că piatra fusese luată de pe mormânt. 2 A alergat la Simon Petru şi la celălalt ucenic, pe care-l iubea Isus, şi le-a zis: „Au luat pe Domnul din mormânt, şi nu ştiu unde L-au pus.” 3 Petru şi celălalt ucenic au ieşit, şi au plecat spre mormânt. 4 Au început să alerge amândoi împreună. Dar celălalt ucenic alerga mai repede decât Petru, şi a ajuns cel dintâi la mormânt. 5 S-a plecat şi s-a uitat înăuntru, a văzut fîşiile de pânză jos, dar n-a intrat. 6 Simon Petru, care venea după el, a ajuns şi el, a intrat în mormânt, şi a văzut fîşiile de pânză jos. 7 Iar ştergarul, care fusese pus pe capul lui Isus, nu era cu fîşiile de pânză, ci făcut sul şi pus într-un alt loc singur. 8 Atunci celălalt ucenic, care ajunsese cel dintâi la mormânt, a intrat şi el; şi a văzut, şi a crezut. 9 Căci tot nu pricepeau că, după Scriptură, Isus trebuia să învieze din morţi. 10 Apoi ucenicii s-au întors acasă. 11 Dar Maria şedea afară lângă mormânt, şi plângea. Pe când plângea s-a plecat să se uite în mormânt. 12 Şi a văzut doi îngeri în alb, şezând în locul unde fusese culcat trupul lui Isus; unul la cap şi altul la picioare. 13 „Femeie” i-au zis ei „pentru ce plângi?” Ea le-a răspuns: „Pentru că au luat pe Domnul meu, şi nu ştiu unde L-au pus.” 14 După ce a zis aceste vorbe, s-a întors, şi a văzut pe Isus stând acolo în picioare; dar nu ştia că este Isus. 15 „Femeie” i-a zis Isus „de ce plângi? Pe cine cauţi?” Ea a crezut că este grădinarul, şi I-a zis: „Domnule, dacă L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus, şi mă voi duce să-L iau.” 16 Isus i-a zis: „Marie!” Ea s-a întors, şi I-a zis în evreieşte: „Rabuni!” adică: „Învăţătorule!” 17 „Nu mă ţinea” i-a zis Isus „căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Ci, du-te la fraţii Mei, şi spune-le că Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru.” 18 Maria Magdalina s-a dus, şi a vestit ucenicilor că a văzut pe Domnul, şi că i-a spus aceste lucruri. 19 În seara aceleiaş zile, cea dintâi a săptămânii, pe când uşile locului unde erau adunaţi ucenicii erau încuiate, de frica Iudeilor, a venit Isus, a stat în mijlocul lor, şi le-a zis: „Pace vouă!” 20 Şi după ce a zis aceste vorbe, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Ucenicii s-au bucurat, când au văzut pe Domnul. 21 Isus le-a zis din nou: „Pace vouă! Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi.” 22 După aceste vorbe, a suflat peste ei, şi le-a zis: „Luaţi Duh Sfânt! 23 Celor ce le veţi ierta păcatele, vor fi iertate; şi celor ce le veţi ţine vor fi ţinute.” 24 Toma, zis Geamăn, unul din cei doisprezece, nu era cu ei când a venit Isus. 25 Ceilalţi ucenici i-au zis deci: „Am văzut pe Domnul!” Dar el le-a răspuns: „Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede.” 26 După opt zile, ucenicii lui Isus erau iarăşi în casă; şi era şi Toma împreună cu ei. Pe când erau uşile încuiate, a venit Isus, a stat în mijloc, şi le-a zis: „Pace vouă!” 27 Apoi i-a zis lui Toma: „Adu-ţi degetul încoace, şi uită-te la mâinile Mele; şi adu-ţi mâna, şi pune-o în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios.” 28 Drept răspuns, Toma I-a zis: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!” 29 „Tomo” i-a zis Isus „pentru că M-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut, şi au crezut.” 30 Isus a mai făcut înaintea ucenicilor Săi multe alte semne care nu Sunt scrise în cartea aceasta. 31 Dar lucrurile acestea au fost scrise, pentru ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; şi crezând, să aveţi viaţa în Numele Lui.

40). Despre dragoste.  1 Corinteni 13:1-13.  1  Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, Sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor. 2  Şi chiar dacă aş avea darul proorociei, şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa; chiar dacă aş avea toată credinţa aşa încît să mut şi munţii, şi n-aş avea dragoste, nu Sunt nimic. 3  Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n-aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic. 4  Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, 5  nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, 6  nu se bucură de neleguire, ci se bucură de adevăr, 7  acopere totul, crede totul, nădăjduieşte totul, sufere totul. 8  Dragostea nu va pieri niciodată. Proorociile se vor sfârşi; limbile vor înceta; cunoştinţa va avea sfârşit. 9  Căci cunoaştem în parte, şi proorocim în parte; 10  dar când va veni ce este desăvârşit, acest „în parte” se va sfârşi. 11  Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, gândeam ca un copil; când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc. 12  Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea faţă în faţă. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin. 13  Acum, deci, rămân aceste trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.

41). Învierea credincioşilor  1 Corinteni 15 1 Corinteni 15 1 Vă fac cunoscut, fraţilor Evanghelia pe care v-am propovăduit-o pe care aţi primit-o, în care aţi rămas,2 şi prin care Sunteţi mântuiţi, dacă o ţineţi aşa după cum v-am propovăduit-o; altfel, degeaba aţi crezut.3 V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi;4 că a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi;5 şi că S-a arătat lui Chifa, apoi celor doisprezece.6 După aceea S-a arătat la peste cinci sute de fraţi deodată, dintre care cei mai mulţi Sunt încă în viaţă, iar unii au adormit.7 În cele din urmă s-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor.8 După ei toţi, ca unei stîrpituri, mi s-a arătat şi mie.9 Căci eu Sunt cel mai neînsemnat dintre apostoli; nu Sunt vrednic să port numele de apostol, fiindcă am prigonit Biserica lui Dumnezeu.10 Prin harul lui Dumnezeu Sunt ce Sunt. Şi harul Lui faţă de mine n-a fost zădarnic; ba încă am lucrat mai mult decât toţi: totuşi nu eu, ci harul lui Dumnezeu, care este în mine. 11 Astfel, deci, ori eu, ori ei, noi aşa propovăduim, şi voi aşa aţi crezut. 12 Iar dacă se propovăduieşte că Hristos a înviat din morţi, cum zic unii dintre voi, că nu este o înviere a morţilor? 13 Dacă nu este o înviere a morţilor, nici Hristos n-a înviat. 14 Şi dacă n-a înviat Hristos, atunci propovăduirea noastră este zădarnică, şi zădarnică este şi credinţa voastră. 15 Ba încă noi Suntem descoperiţi şi ca martori mincinoşi ai lui Dumnezeu; fiindcă, am mărturisit despre Dumnezeu că El a înviat pe Hristos, când nu L-a înviat, dacă este adevărat că morţii nu înviază. 16 Căci, dacă nu înviază morţii, nici Hristos n-a înviat. 17 Şi dacă n-a înviat Hristos, credinţa voastră este zădarnică, voi Sunteţi încă în păcatele voastre, 18 şi prin urmare şi cei ce au adormit în Hristos, Sunt pierduţi. 19 Dacă numai pentru viaţa aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci Suntem cei mai nenorociţi dintre toţi oamenii! 20 Dar acum, Hristos a înviat din morţi, pîrga celor adormiţi. 21 Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit şi învierea morţilor. 22 Şi după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos; 23 dar fiecare la rândul cetei lui. Hristos este cel dintâi rod; apoi, la venirea Lui, cei ce Sunt ai lui Hristos.24 În urmă, va veni sfârşitul, când El va da Împărăţia în mâinile lui Dumnezeu Tatăl, după ce va fi nimicit orice domnie, orice stăpânire şi orice putere.25 Căci trebuie ca El să împărăţească până va pune pe toţi vrăjmaşii sub picioarele Sale.26 Vrăjmaşul cel din urmă, care va fi nimicit, va fi moartea.27 Dumnezeu, într-adevăr „a pus totul sub picioarele Lui”. Dar când zice că totul I-a fost supus, se înţelege că în afară de Cel ce I-a supus totul.28 Şi când toate lucrurile Îi vor fi supuse, atunci chiar şi Fiul Se va supune Celui ce I-a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu să fie totul în toţi.29 Altfel, ce ar face cei ce se botează pentru cei morţi? Dacă nu înviază morţii nicidecum, de ce se mai botează ei pentru cei morţi?30 Şi de ce Suntem noi în primejdie în orice clipă?31 În fiecare zi eu Sunt în primejdie de moarte; atât este de adevărat lucrul acesta, fraţilor, cât este de adevărat că am de ce să mă laud cu voi în Hristos Isus, Domnul nostru.32 Dacă, vorbind în felul oamenilor, m-am luptat cu fiarele în Efes, care-mi este folosul? Dacă nu înviază morţii, atunci „să mâncăm şi să bem, căci mâine vom muri”. 33 Nu vă înşelaţi: „Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune”. 34 Veniţi-vă în fire, cum se cuvine, şi nu păcătuiţi! Căci Sunt între voi unii, care nu cunosc pe Dumnezeu: spre ruşinea voastră o spun. 35 Dar va zice cineva: „Cum înviază morţii? Şi cu ce trup se vor întoarce?” 36 Nebun ce eşti! Ce semeni tu, nu înviază, dacă nu moare mai întâi. 37 Şi când sameni, semeni nu trupul care va fi, ci doar un grăunte, cum se întâmplă: fie de grâu, fie de altă sămânţă. 38 Apoi Dumnezeu îi dă un trup, după cum voieşte; şi fiecărei seminţe îi dă un trup al ei. 39 Nu orice trup este la fel; ci altul este trupul oamenilor, altul este trupul dobitoacelor, altul este trupul păsărilor, altul al peştilor. 40 Tot aşa, Sunt trupuri cereşti şi trupuri pământeşti; dar alta este strălucirea trupurilor cereşti, şi alta a trupurilor pământeşti. 41 Alta este strălucirea soarelui, alta strălucirea lunii, şi alta este strălucirea stelelor; chiar o stea se deosebeşte în strălucire de altă stea. 42 Aşa este şi învierea morţilor. Trupul este semănat în putrezire, şi înviază în neputrezire; 43 este semănat în ocară, şi înviază în slavă; este semănat în neputinţă, şi înviază în putere. 44 Este semănat trup firesc, şi înviază trup duhovnicesc. Dacă este un trup firesc, este şi un trup duhovnicesc. 45 De aceea este scris: „Omul dintâi Adam a fost făcut un suflet viu.” Al doilea Adam a fost făcut un duh dătător de viaţă. 46 Dar întâi vine nu ce este duhovnicesc, ci ce este firesc; ce este duhovnicesc, vine pe urmă. 47 Omul dintâi este din pământ, pământesc; omul al doilea este din cer. 48 Cum este cel pământesc, aşa Sunt şi cei pământeşti; cum este Cel ceresc, aşa Sunt şi cei cereşti. 49 Şi după cum am purtat chipul celui pământesc, tot aşa vom purta şi chipul Celui ceresc. 50 Ce spun eu, fraţilor, este că nu poate carnea şi sângele să moştenească Împărăţia lui Dumnezeu; şi că, putrezirea nu poate moşteni neputrezirea. 51 Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi, 52 într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii, şi noi vom fi schimbaţi. 53 Căci trebuie ca trupul acesta, supus putrezirii, să se îmbrace în neputrezire, şi trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire. 54 Când trupul acesta supus putrezirii, se va îmbrăca în neputrezire, şi trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci se va împlini cuvântul care este scris: „Moartea a fost înghiţită de biruinţă. 55 Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?” 56 Boldul morţii este păcatul; şi puterea păcatului este Legea. 57 Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos! 58 De aceea, prea iubiţii mei fraţi, fiţi tari, neclintiţi, sporiţi totdeauna în lucrul Domnului, căci ştiţi că osteneala voastră în Domnul nu este zădarnică.

42). Epistola către efeseni:  Efeseni 1 :1-23.   1  Pavel, apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu, către sfinţii care Sunt în Efes şi credincioşii în Hristos Isus: 2  Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos. 3  Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti, în locurile cereşti, în Hristos. 4  În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, dupăce, în dragostea Lui, 5  ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voiei Sale, 6  spre lauda slavei harului Său pe care ni l-a dat în Prea Iubitul Lui. 7  În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său, 8  pe care l-a răspândit din belşug peste noi, prin orice fel de înţelepciune şi de pricepere; 9  căci a binevoit să ne descopere taina voiei Sale, după planul pe care-l alcătuise în Sine însuşi, 10  ca să-l aducă la îndeplinire la plinirea vremurilor, spre a-Şi uni iarăşi într-unul în Hristos, toate lucrurile: cele din ceruri, şi cele de pe pământ. 11  În El am fost făcuţi şi moştenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după Hotărârea Aceluia, care face toate după sfatul voiei Sale, 12  ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit în Hristos. 13  Şi voi, după ce aţi auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El, şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit, 14  şi care este o arvună a moştenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câştigaţi de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui. 15  De aceea şi eu, de când am auzit despre credinţa în Domnul Isus care este în voi, şi despre dragostea voastră pentru toţi sfinţii, 16  nu încetez să aduc mulţumiri pentru voi, când vă pomenesc în rugăciunile mele. 17  Şi mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înţelepciune şi de descoperire, în cunoaşterea Lui, 18  şi să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeţi care este nădejdea chemării Lui, care este bogăţia slavei moştenirii Lui în sfinţi, 19  şi care este faţă de noi, credincioşii, nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei Lui, 20  pe care a desfăşurat-o în Hristos, prin faptul că L-a înviat din morţi, şi L-a pus să şadă la dreapta Sa, în locurile cereşti, 21  mai presus de orice domnie, de orice stăpânire, de orice putere, de orice dregătorie şi de orice nume, care se poate numi, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor. 22  El I-a pus totul sub picioare, şi L-a dat căpetenie peste toate lucrurile, Bisericii, 23  care este trupul Lui, plinătatea Celui ce plineşte totul în toţi.

43).  A doua venire a lui Cristos.  1 Tesaloniceni 4 1- 18  1  Încolo, fraţilor, fiindcă aţi învăţat de la noi cum să vă purtaţi şi să fiţi plăcuţi lui Dumnezeu, şi aşa şi faceţi, vă rugăm, şi vă îndemnăm în Numele Domnului Isus, să sporiţi tot mai mult în privinţa aceasta. 2  Ştiţi, în adevăr, ce învăţături v-am dat prin Domnul Isus. 3  Voia lui Dumnezeu este sfinţirea voastră: să vă feriţi de curvie; 4  fiecare din voi să ştie să-şi stăpânească vasul în sfinţenie şi cinste, 5  nu în aprinderea poftei, ca Neamurile, care nu cunosc pe Dumnezeu. 6  Nimeni să nu fie cu vicleşug şi cu nedreptate în treburi faţă de fratele său; pentru că Domnul pedepseşte toate aceste lucruri, după cum v-am spus şi v-am adeverit. 7  Căci Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăţie, ci la sfinţire. 8  De aceea, cine nesocoteşte aceste învăţături, nesocoteşte nu pe un om, ci pe Dumnezeu, care v-a dat şi Duhul Său cel Sfânt. 9  cât despre dragostea frăţească, n-aveţi nevoie să vă scriem; căci voi singuri aţi fost învăţăţi de Dumnezeu să vă iubiţi unii pe alţii, 10  şi iubiţi într-adevăr pe toţi fraţii, care Sunt în toată Macedonia. Dar vă îndemnăm, fraţilor, să sporiţi tot mai mult în ea. 11  Să căutaţi să trăiţi liniştiţi, să vă vedeţi de treburi, şi să lucraţi cu mâinile voastre, cum v-am sfătuit. 12  Şi astfel să vă purtaţi cuviincios cu cei de afară, şi să n-aveţi trebuinţă de nimeni. 13  Nu voim, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, care n-au nădejde. 14  Căci dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El. 15  Iată, în adevăr, ce vă spunem, prin Cuvântul Domnului: noi cei vii, care vom rămânea până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiţi. 16  Căci însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorâ din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. 17  Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul. 18  mângîiaţi-vă, deci, unii pe alţii cu aceste cuvinte.

44). Despre credinţă  Evrei 11:1-40 1 Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.2  Pentru că prin aceasta, cei din vechime au căpătat o bună mărturie. 3  Prin credinţă pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu, aşa că tot ce se vede n-a fost făcut din lucruri care se văd. 4  Prin credinţă a adus Abel lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât Cain. Prin ea a căpătat el mărturia că este neprihănit, căci Dumnezeu a primit darurile lui. Şi prin ea vorbeşte el încă, cu toate că este mort. 5  Prin credinţă a fost mutat Enoh de pe pământ, ca să nu vadă moartea. Şi n-a mai fost găsit, pentru că Dumnezeu îl mutase. Căci înainte de mutarea lui, primise mărturia că este plăcut lui Dumnezeu. 6  Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este, şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută. 7  Prin credinţă Noe, când a fost înştiinţat de Dumnezeu despre lucruri care încă nu se vedeau, şi, plin de o teamă Sfântă, a făcut un chivot ca să-şi scape casa; prin ea, el a osîndit lumea, şi a ajuns moştenitor al neprihănirii care se capătă prin credinţă. 8  Prin credinţă Avraam, când a fost chemat să plece într-un loc pe care avea să-L ia ca moştenire, a ascultat, şi a plecat fără să ştie unde se duce. 9  Prin credinţă a venit şi s-a aşezat el în ţara făgăduinţei, ca într-o ţară care nu era a lui, şi a locuit în corturi, ca şi Isaac şi Iacov, care erau împreună moştenitori cu el ai aceleiaş făgăduinţe. 10  Căci el aştepta cetatea care are temelii tari, al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu. 11  Prin credinţă şi Sara, cu toată vârsta ei trecută, a primit putere să zămislească, fiindcă a crezut în credincioşia Celui ce-i făgăduise. 12  De aceea, dintr-un singur om, şi încă un om aproape mort, s-a născut o sămânţă în mare număr, ca stelele cerului, ca nisipul de pe malul mării, care nu se poate număra. 13  În credinţă au murit toţi aceştia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite: ci doar le-au văzut şi le-au urat de bine de departe, mărturisind că Sunt străini şi călători pe pământ. 14  Cei ce vorbesc în felul acesta, arată desluşit că Sunt în căutarea unei patrii. 15  Dacă ar fi avut în vedere pe aceea din care ieşiseră, negreşit că ar fi avut vreme să se întoarcă în ea. 16  Dar doreau o patrie mai bună, adică o patrie cerească. De aceea lui Dumnezeu nu-I este ruşine să Se numească Dumnezeul lor, căci le-a pregătit o cetate. 17  Prin credinţă a adus Avraam jertfă pe Isaac, când a fost pus la încercare: el, care primise făgăduinţele cu bucurie, a adus jertfă pe singurul lui fiu! 18  El căruia i se spusese: „În Isaac vei avea o sămânţă care-ţi va purta numele!” 19  Căci se gândea că Dumnezeu poate să învieze chiar şi din morţi: şi, drept vorbind, ca înviat din morţi l-a primit înapoi. 20  Prin credinţă a dat Isaac lui Iacov şi Esau o binecuvântare, care avea în vedere lucrurile viitoare. 21  Prin credinţă Iacov, când a murit, a binecuvântat pe fiecare din fiii lui Iosif, şi „s-a închinat, rezemat pe vârful toiagului său.” 22  Prin credinţă a pomenit Iosif, când i s-a apropiat sfârşitul, de ieşirea fiilor lui Israel din Egipt, şi a dat porunci cu privire la oasele sale. 23  Prin credinţă a fost ascuns Moise trei luni de părinţii lui, când s-a născut: pentru că vedeau că era frumos copilul, şi nu s-au lăsat înspăimântaţi de porunca împăratului. 24  Prin credinţă Moise, când s-a făcut mare, n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon, 25  ci a vrut mai bine să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului. 26  El socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogăţie decât comorile Egiptului, pentru că avea ochii pironiţi spre răsplătire. 27  Prin credinţă a părăsit el Egiptul, fără să se teamă de mânia împăratului; pentru că a rămas neclintit, ca şi cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut. 28  Prin credinţă a prăznuit el Paştele şi a făcut stropirea sângelui, pentru ca Nimicitorul celor întâi născuţi să nu se atingă de ei. 29  Prin credinţă au trecut ei marea Roşie ca pe uscat, pe când Egiptenii, care au încercat s-o treacă, au fost înghiţiţi. 30  Prin credinţă au căzut zidurile Ierihonului, după ce au fost ocolite şapte zile. 31  Prin credinţă n-a pierit curva Rahav împreună cu cei răzvrătiţi, pentru că găzduise iscoadele cu bunăvoinţă. 32  Şi ce voi mai zice? Căci nu mi-ar ajunge vremea, dacă aş vrea să vorbesc de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Ieftaie, de David, de Samuel şi de prooroci! 33  Prin credinţă au cucerit ei împărăţii, au făcut dreptate, au căpătat făgăduinţe, au astupat gurile leilor, 34  au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul săbiei, s-au vindecat de boli, au fost viteji în războaie, au pus pe fugă oştirile vrăjmaşe. 35  Femeile şi-au primit înapoi pe morţii lor înviaţi; unii, ca să dobîndească o înviere mai bună, n-au vrut să primească izbăvirea, care li se dădea, şi au fost chinuiţi.  37  au fost ucişi cu pietre, tăiaţi în două cu ferestrăul, chinuiţi; au murit ucişi de sabie, au pribegit îmbrăcaţi cu cojoace şi în piei de capre, lipsiţi de toate, prigoniţi, munciţi, 38  ei, de care lumea nu era vrednică-au rătăcit prin pustiuri, prin munţi, prin peşteri şi prin crăpăturile pământului. 39  Toţi aceştia, măcarcă au fost lăudaţi pentru credinţa lor, totuşi n-au primit ce le fusese făgăduit; 40  pentru că Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca să n-ajungă ei la desăvârşire fără noi.

 45). Apocalipsa 21: 1-26. 1 Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră, şi marea nu mai era. 2  Şi eu am văzut coborându-se din cer de la Dumnezeu, cetatea Sfântă, noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei. 3  Şi am auzit un glas tare, care ieşea din scaunul de domnie, şi zicea: „Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Lui, şi Dumnezeu însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor. 4  El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.” 5  Cel ce şedea pe scaunul de domnie a zis: „Iată, Eu fac toate lucrurile noi.” Şi a adăugat: „Scrie, fiindcă aceste cuvinte Sunt vrednice de crezut şi adevărate.” 6  Apoi mi-a zis: „S-a isprăvit! Eu Sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul. Celui ce îi este sete, îi voi da să bea fără plată din izvorul apei vieţii. 7  Cel ce va birui, va moşteni aceste lucruri. Eu voi fi Dumnezeul lui, şi el va fi fiul Meu. 8  Dar cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli, şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul, care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua.” 9  Apoi unul din cei şapte îngeri, care ţineau cele şapte potire, pline cu cele din urmă şapte urgii, a venit şi a vorbit cu mine, şi mi-a zis: „Vino să-ţi arăt mireasa, nevasta Mielului!” 10  Şi m-a dus, în Duhul, pe un munte mare şi înalt. Şi mi-a arătat cetatea Sfântă, Ierusalimul, care se pogora din cer de la Dumnezeu, 11  având slava lui Dumnezeu. Lumina ei era ca o piatră prea scumpă, ca o piatră de iaspis, străvezie ca cristalul. 12  Era înconjurată cu un zid mare şi înalt. Avea douăsprezece porţi, şi la porţi, doisprezece îngeri. Şi pe ele erau scrise nişte nume: numele celor douăsprezece seminţii ale fiilor lui Israel. 13  Spre răsărit erau trei porţi; spre miazănoapte, trei porţi; spre miazăzi, trei porţi; şi spre apus trei porţi. 14  Zidul cetăţii avea douăsprezece temelii, şi pe ele erau cele douăsprezece nume ale celor doisprezece apostoli ai Mielului. 15  Îngerul, care vorbea cu mine, avea ca măsurătoare o trestie din aur, ca să măsoare cetatea, porţile şi zidul ei. 16  Cetatea era în patru colţuri, şi lungimea ei era cât lărgimea. A măsurat cetatea cu trestia, şi a găsit aproape douăsprezece mii de prăjini. Lungimea, lărgimea şi înalţimea erau deopotrivă. 17  I-a măsurat şi zidul, şi a găsit o sută patruzeci şi patru de coţi, după măsura oamenilor, căci cu măsura aceasta măsura îngerul. 18  Zidul era zidit de iaspis, şi cetatea era din aur curat, ca sticla curată. 19  Temeliile zidului cetăţii erau împodobite cu pietre scumpe de tot felul: cea dintâi temelie era de iaspis; a doua, de safir; a treia de halchedon; a patra, de smarald; 20  a cincea de sardonix: a şasea, de sardiu; a şaptea, de hrisolit; a opta, de beril; a noua, de topaz; a zecea, de hrisopraz; a unsprezecea, de iacint; a douăsprezecea, de ametist. 21  Cele douăsprezece porţi erau douăsprezece mărgăritare. Fiecare poartă era dintr-un singur mărgăritar. Uliţa cetăţii era din aur curat, ca sticla străvezie. 22  În cetate n-am văzut nici un Templu; pentru că Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, ca şi Mielul, Sunt Templul ei. 23  Cetatea n-are trebuinţă nici de soare, nici de lună, ca s-o lumineze; căci o luminează slava lui Dumnezeu, şi făclia ei este Mielul. 24  Neamurile vor umbla în lumina ei, şi împăraţii pământului îşi vor aduce slava şi cinstea lor în ea. 25  Porţile ei nu se vor închide ziua, fiindcă în ea nu va mai fi noapte. 26  În ea vor aduce slava şi cinstea Neamurilor. 27  Nimic întinat nu va intra în ea, nimeni care trăieşte în spurcăciune şi în minciună; ci numai cei scrişi în cartea vieţii Mielului.

Mai multe materiale pentru Theophilos găsiţi pe Internet la:

www.theophilos.3x.ro