joi, 30 ianuarie 2020

ACUM ESTE TIMPUL SĂ NE IMPLICĂM ÎN EVANGHELIZARE - PASTOR ION DAMIAN


In mesajul Domnului Isus Cristos adresat ucenicilor pentru lucrarea de vestire a Evangheliei, de asemenea, sunt evidentiate trei verbe: priviti, rugati si mergeti, care expun programul complet al lui Dumnezeu pentru lucrarea misionară. ,,Nu ziceti voi ca mai sunt patru luni pana la seceris? Iata, Eu va spun: ridicati-va ochii si PRIVITI holdele care sunt albe acum, gata pentru seceris.” Ioan.4:35 ,,Si le-a zis: "Mare este secerisul, dar putini sunt lucratorii! RUGATI, dar, pe Domnul secerisului sa scoata lucratori la secerisul Sau.” Luca 10:2 ,,DUCETI-VA si faceti ucenici din toate neamurile, botezandu-i in Numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh.” Matei 28:19

Eu va spun: ridicati-va ochii si PRIVITI holdele care sunt albe acum, gata pentru seceris. Ioan 4:35

O privire a lumii prin ochii Mantuitorului este necesara pentru a observa marea nevoie cu care se confrunta omenirea. Oamenii au nevoie sa auda Vestea Buna a mantuirii lor. Astfel, chemarea ucenicilor, in urma observatiei spirituale reale, este sa investeasca in sufletele oamenilor.

Ucenicii au fost ajutati sa priveasca omenirea asa cum nicicand nu au mai vazut-o inainte. Viziunea este una noua si se vede clar urgenta nevoii misionare.

In mod practic ne putem intreba: am vazut un seceris mare in socitetatea si in lumea noastra? Daca da, inseamna ca stim ce inseamna acesta si cat de urgent este. Suntem constienti de importanta ca lucratorii sa alerge sa umple terenurile pentru ca recolta trebuie adunata imediat, altfel, este pierduta, si este pierduta pentru totdeauna.

Vorbind despre holdele albe ale sufletelor stim ca generatia noastra poate ajunge doar la generatia prezenta. De aceea dacă lucrătorii nu se grăbesc imediat, dacă nu reuşim să facem tot ce ne stă în putintă, această recoltă, această generatie, va fi pierdută pentru todeauna.

Acum este ocazia potrivita de a-I arăta Domnului nostru cât de mult Îl iubim vestind Evanghelia Sa. Si pentru ca aceasta ocazie va trece curand, odata cu trecerea noastra, acum este timpul sa privim, sa ne ridicam si sa facem lucrarea de evanghelizare fiind parte in planul lui Dumnezeu de mantuire a omenirii.

Marturia misionarului scotian James Gilmour (12 iunie 1843 - 21 mai 1891), care a vestit Evanghelia in China si in Mongolia, arata atat intelegerea Biblica a misunii, cat si la ce determina aceasta. „Este Împărătia un câmp de recoltat? Atunci eu am considerat ca rational să caut să lucrez acolo unde munca era din abundentă şi lucrătorii cei mai putini. Lucrătorii spun că sunt suprasolicitati acasă; cum să fie atunci în străinătate, unde câmpiile întinse sunt deja albe gata pentru seceriş, dar culegători putini, ici şi colo câte unul? Pentru mine, sufletul unui indian mi s-a părut la fel de pretios ca şi sufletul unui englez, şi Evanghelia la fel pentru un chinez ca şi pentru european; şi deoarece numărul misionarilor era mic în comparatie cu predicatorii de acasă, mi s-a părut clar că datoria mea era să plec în străinătate. Dar eu plec ca şi misionar, nu pentru a urma ceea ce-mi spune bunul simt, ci ca să ascult porunca lui Cristos mergeti în toată lumea şi propovaduiti. Această poruncă pare a fi una strict misionară, aşa încât în afară de alegere şi alte motive neînsemnate, plecarea mea este o chestiune de ascultare a unei porunci clare: şi în loc de a căuta un motiv de plecare în străinătate, aş prefera să spun că nu am reuşit să descopăr vreun motiv pentru care să stau acasă”.

„Mare este secerişul, dar putini sunt lucrătorii!" Aici este greutatea sarcinii, o recoltă mare şi un număr mic de lucrători. Slavă lui Dumnezeu, El are solutia şi problema este rezolvată. „RUGATI dar pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Lui”. (Matei 9:37-38)

Ca lucratori ai lui Dumnezeu trebuie sa cunoastem lucrul şi să adunam în hambare recolta coaptă, „să-L rugăm pe Domnul secerişului să scoată lucrători". Dumnezeu trimite oameni, El întotdeauna îi trimite pe cei care trebuie. Noi suntem chemati sa purtam aceasta rugaciunea, insa din cuvintele Mantuitorului intelegem ca noi suntem si parte din raspunsul Sau la aceasta rugaciune ,,duceti-va”.

,,DUCETI-VA si faceti ucenici din toate neamurile, botezandu-i in Numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh.” Matei 28:19

Chemarea la mantuire este pentru toti oamenii, Dumnezeu mantuieste oameni din toate popoarele de pe pamant. „Era o mare gloată, pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice semintie, din orice popor şi de orice limbă, care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie şi înaintea Mielului" (Apocalipsa 7:9). Aceasta reiese şi din Faptele apostolilor 15:14: „Dumnezeu Şi-a aruncat privirile peste neamuri, ca să aleagă din mijlocul lor un popor care să-I poarte Numele”. În Evanghelia dupa Marcu 13:10 avem aceste cuvinte profetice: „Mai întâi trebuie ca Evanghelia să fie propovăduită luturor Neamurilor", cu promisiunea în Evanghelia dupa Matei „şi apoi va veni sfârşitul". Apostolul Pavel a declarat acest lucru ca fiind scopul lui: „Să vestim Evanghelia şi în tinuturile care sunt dincolo" (2 Corinteni 10:16). Acesta a fost planul Domnului Isus. „Toti Te caută", I-au spus ei. „Haidem să mergem în altă parte, prin târgurile şi satele vecine, ca să propovăduiesc şi acolo" (Marcu 1:35-39). In Evanghelia dupa Luca 4:43 Mantuitorul insista „Trebuie să vestesc Evanghelia Împărătiei lui Dumnezeu şi în alte cetăti, fiindcă pentru aceasta am fost trimis". Apoi în Faptele apostolilor 1:8, suntem clar însărcinati in mod diresct, responsabilizati in mod personal la o mărturie în întreaga lume, chiar şi „până la marginile pământului”. Aceasta trebuie să fie viziunea noastră! Trebuie să lucrăm în locuri încă neatinse: „regiunile de dincolo", „departe, tot mai departe în noapte", „câmpurile neglijate".

„Duceti-vă în toată lumea şi propovăduiti Evanghelia la orice făptură!" (Marcu 16:15) Aceasta este responsabilitatea şi obligatia crestinilor fată de semeni. „Când voi zice celui rău: “Vei muri negreşit!”, dacă nu-l vei înştiinta şi nu-i vei spune ca să-l întorci de la calea lui cea rea şi să-i scapi viata, acel om rău va muri prin nelegiuirea lui, dar îi voi cere sângele din mâna ta!" (Ezechiel 3:18)

Albert Benjamin Simpson (15 decembrie 1843 – 29 octombrie 1919), predicator canadian, teolog, autor și fondator al Alianței Creștine și Misionare, care a pus accent pe evanghelizare globală, a scris: „O sută de mii de suflete în fiecare zi dispar, unul câte unul, în vinovătia şi tristetea fără de Isus; fără o singură rază de sperantă sau lumină, cu viitor la fel de întunecat ca noaptea fără de sfârşit, ele merg spre judecata lor.”
Ca urmasi ai Domnului Isus, slujitori ai lui Dumnezeu, noi ce facem? Ce avem de făcut? Cum vom da fata cu aceste suflete? Cum ne raportam la aceasta realitate? Însărcinarea Stăpânului nostru, clară, limpede şi apăsată, nevoia urgenta adusă în fata noastra iarăşi şi iarăşi, şi cu toate acestea, sa nu ridicam un deget măcar? Acum responsabilitatea cade pe fiecare. Ce vom face? Care este partea ta si a mea? Însărcinarea întreită dată de Domnul Cristos ni-a fost prezentată: Priveşte! Roagă-te! Mergi! Vei face ceva? Vom face ceva?
Pastor Ion Damian


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu