„Am observat că în România rata mortalității este mai mare decât cea a natalității, deci voi mergeți în direcția corectă. Dar nu s-a dovedit a fi încă un beneficiu, din cauza ratei șomajului în rândul tinerilor, spune, satisfăcut, Les Knight, un „coleg de activism” al mult mai celebrei Greta Thunberg, care militează pentru sinuciderea rasei umane.
 
În interviul acordat celor de la Libertatea, activistul care se mândrește peste tot în presă cu eforturile pe care le face de cincizeci de ani, pledând pentru sfârșitul umanității, consideră că pentru a salva Pământul nu este nevoie decât de un lucru simplu: să nu mai facem copii, până când ultimul om în viață va pieri.
 
„Știm că nu vom apuca ziua în care nu vor mai fi oameni pe planetă, pentru că e un plan cu bătaie lungă. Dorim sincer ca specia umană să se stingă, dar știm că e puțin probabil. E cam la fel de probabil ca a fi capabili să asigurăm resursele necesare unei populații de 11 miliarde de oameni în 2100, care este situația înspre care ne îndreptăm. Și asta este puțin probabil. Fiecare persoană care nu este creată astăzi va folosi planetei, dar este și în interesul său personal, pentru că nu va fi nevoită să treacă prin ceea ce noi facem planetei”, spune activistul american, care a înființat încă din anii 80 „Voluntary Human Extinction Project”.

„Cred că atunci când șomajul este de 20% pentru tineri e clar că a crea mai mulți tineri nu va rezolva problema. Tinerii existenți nu au locuri de muncă. Și presupun că în România modul în care bătrânii sunt îngrijiți este prin taxarea tinerilor, nu? Dacă nu muncesc, nu plătesc taxele pentru a-i susține pe bătrâni”, a mai spus Knight, care taxează drept „exploatare” ideea de acrea oameni doar pentru a munci ca să ne susțină la bătrânețe.

Activistul spune că, indiferent de avansurile științifice, câtă vreme oamenii continuă se nască„cu sferturile de milion zilnic, înfulecăm resurse agresiv”. El consideră că reproducerea umană nu este decât „o îndoctrinare culturală”.

„Pare că dorința de procreare este biologică, dar e de fapt culturală. Toate societățile au evoluat spre a fi nataliste, adică văd nașterea ca pe ceva bun, indiferent de caz, chiar dacă suntem în război sau e foamete. Tot e bine să faci copii, toată lumea zice felicitări. Când cineva anunță că e însărcinată, ce fericire, cu toate că abia pot să aibă grijă de ei înșiși în unele cazuri. E o îndoctrinare culturală că oamenii trebuie să se reproducă și că e bine. Aceste lucruri pot fi depășite. Am depășit multe alte norme culturale de-a lungul existenței noastre. Cum ar fi sclavia”, este de părere cel care visează la lichidarea rasei umane.