ENOH.
1. Fiul lui Cain (Geneza 4:17), al cărui
nume a fost dat unei cetăţi.
2. Fiul lui Iared şi tatăl lui Metusala
(Geneza 5:18, 21). Enoh a fost un om de o sfinţenie remarcabilă, care s-a
bucurat de o părtăşie apropiată cu Dumnezeu (Geneza 5:22, 24; pentru expresia
„a umblat cu Dumnezeu”, vezi Geneza 6:9; Mica 6:8; Maleahi 2:6). La fel ca şi
Ilie (2 Împăraţi 2:11), el a intrat în prezenţa lui Dumnezeu fără să moară
(Geneza 5:24).
Este probabil că limbajul din Psalmul 49:15; 73:24 reflectă istoria lui
Enoh. În cazul acesta exemplul înălţării lui Enoh a jucat un rol important în
originea speranţei evreieşti pentru viaţa cu Dumnezeu după moarte, (în
Apocrife, Înţelepciunea 4:10-14 îl prezintă de asemenea pe Enoh ca un exemplu
remarcabil de neprihănire şi speranţă pentru viaţa veşnică.)
În NT, Evrei 11:5 ş.urm. înălţarea lui Enoh
este atribuită credinţei sale; expresia „plăcut lui Dumnezeu” este traducerea
în LXX a expresiei „a umblat cu Dumnezeu” (Geneza 5:24). Iuda 14 ş.urm. citează
o profeţie atribuită lui Enoh, găsită în 1 Enoh 1:9.
În perioada intertestamentală Enoh a
devenit un personaj popular: vezi Eclesiasticul 44:16; 49:14, 16 (ebr.); Jubileele 4:14-26;
10:17; şi 1
Enoh. Probabil că legenda lui Enoh a fost elaborată în diaspora
babiloniană ca echivalent al înţelepţilor antediluvieni din legenda
mesopotamiană. Astfel, Enoh a devenit inventatorul artei scrisului şi primul
înţelept care a primit revelaţii cereşti despre secretele universului şi le-a
transmis în scris generaţiilor care au urmat.
În tradiţia veche cunoştinţele lui
ştiinţifice sunt remarcabile, acestea fiind dobândite în călătoriile lui prin
cer, însoţit de îngeri călăuzitori; ele sunt din domeniul astronomiei,
cosmografiei şi meteorologiei, şi sunt reprezentate printre altele de
calendarul solar folosit la Qumran. El a fost de asemenea profetul lui Dumnezeu
împotriva îngerilor căzuţi. Tradiţia de mai târziu (secolul al 2-lea î.Cr.)
pune accent pe învăţătura lui etică şi în special revelaţiile lui apocaliptice
despre cursul istoriei lumii până la judecata de pe urmă. În Comparaţii (1 Enoh37-71) el
este identificat cu Fiul mesianic al omului (71:14-17), iar unele tradiţii
evreieşti de mai târziu îl identifică cu personajul Metatron, care era aproape
divin (Targum of Pseudo-Jonathan,
Geneza 5:24; 3
Enoh). Scrierile apocaliptice ale primilor creştini indică faptul
că ei aşteptau ca Enoh să se întoarcă pe pământ împreună cu Ilie, înainte de
Sfârşit.
1 Enoh
(Enoh etiopian) este una dintre cele mai importante lucrări intertestamentale. Textul
complet s-a păstrat numai în limba etiopiană, dar unele secţiuni s-au păstrat
şi în greacă, iar fragmente importante din originalul aramaic sunt accesibile
în prezent în manuscrisele de la Qumran. 1 Enoh cuprinde cinci cărţi: Cartea Veghetorilor
(1-36), Comparaţii (37-71), Cartea Astronomică (72-82), Cartea Viselor (83-90)
şi Epistola lui Enoh (91-105). Manuscrisele de la Qumran includ fragmente din
aceste cărţi, cu excepţia Comparaţiilor, şi de aceea acestea sunt datate în
general în secolul 1 d.Cr. Tot de la Qumran provin şi fragmente ale unei cărţi
necunoscute până în prezent, Cartea Uriaşilor, care probabil că a fost la
început a cincea carte din Pentateuhul lui Enoh, şi care a fost înlocuită mai
târziu de Comparaţii.
Manuscrisele de la Qumran ne ajută să clarificăm datele acestor lucrări. Cele
mai vechi secţiuni sunt Cartea Astronomică şi 6-19: ele au fost scrise într-o
perioadă care se situează între începutul secolului al 2-lea î.Cr. şi secolului
al 5-lea. Cartea Veghetorilor (care include 6-19) se încadrează între jumătatea
secolului 1 şi probabil jumătatea secolului al 3-lea î.Cr. Cartea Viselor
datează din 165 sau 164 î.Cr. Epistola lui Enoh şi Cartea Uriaşilor s-ar putea
să dateze de la sfârşitul secolului al 2-lea î.Cr.
Alte lucrări care poartă numele lui Enoh
datează din era creştină. Comparaţiile (1 Enoh 37-71) – importante probabil ca ilustraţie
pentru folosirea în evanghelii a expresiei „Fiul omului” – par să fie o lucrare
evreiască, deşi unii au susţinut că este de origine creştină. 3 Enoh (Enoh ebraic) este o
lucrare evreiască, dar data este controversată. 2 Enoh (Enoh slavon) este o lucrare creştină
scrisă ulterior care s-ar putea să includă material evreiesc.
BIBLIOGRAFIE.
1976. H. Charles, The
Book of Enoch, 1912; P. Grelot, Recherches de Science Religieuse 46, 1958, p.
5-26, 181-210; J. T. Milik, The Books of Enoch: Aramaic Fragments from Qumran Cave
R.J.B.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu