CREDINŢA, REVELAŢIA ÎN BIBLIE
Credinţa mîntuitoare
Apostolul Iacov întreabă în epistola sa: „Poate oare credinţa aceasta să-l mîntuiască?” (Iacov 2:14). Dacă există şi o credinţă care nu mîntuieşte, care este aceea care ne mîntuieşte cu siguranţă?
Cînd vorbeşte despre credinţă, Biblia foloseşte trei termeni: „pistis”, un substantiv, „pisteuo”, un verb şi „pistos”, un adjectiv.
Credinţă (pistis)
Cea mai clară definiţie a credinţei o găsim în Evrei 11:1: „Credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd”. Autorul scrie apoi 29 de versete ca să ilustreze cum a lucrat această credinţă în acei oameni care L-au crezut pe Dumnezeu pe Cuvînt şi L-au urmat prin credinţă. Nu toţi cei amintiţi în această enumerare au fost extraordinari de credincioşi. Sara, Iacov, Ghedeon şi Samson au avut şi ei scăderile lor. Chiar şi Avraarn, tatăl tuturor credincioşilor a mai şi ezitat. Dar au avut „credinţă”. Chiar şi cînd nu este decît „cît un bob de muştar”, credinţa adevărată face minuni şi este răsplătită de atotputernicia divină.
Ce este credinţa? Este certitudinea că ceva sau cineva este demn de încredere. Toată existenţa noastră se bazează pe credinţă. În problema mîntuirii, credinţa creştină se sprijină pe existenţa şi lucrarea lui Cristos: „Cristos a murit pentru păcatele noastre, a fost îngropat şi a înviat şi s-a arătat lui Chifa şi celor doisprezece” (1 Cor. 15:3-4).
A crede (pisteuo)
În limbajul Bibliei, „a crede” sau „a nu crede” înseamnă a decide să accepţi sau să respingi oferta mîntuitoare a lui Dumnezeu prin Cristos. Fiecare om va sta înaintea lui Dumnezeu ca să dea socoteală de această alegere (Fapte 17:30-31).
Credinţa nu poate exista prin ea însăşi; trebuie să crezi în ceva sau în cineva. Dumnezeu a acordat oamenilor încă de la început libertatea de a crede în El sau în altceva sau altcineva. Alegerea primilor noştri părinţi, Adam şi Eva, n-a fost bună şi ne-a cufundat pe toţi în haosul şi suferinţa pe care le experimentăm astăzi.
Credincios (pistos)
În ceea ce priveşte existenţa lui Dumnezeu şi a lucrurilor spirituale, toată lumea crede. Unii „cred că da”, alţii „cred că nu”. Există o credinţă pozitivă şi o credinţă negativă. Aceste două forme ilustrează hotărîrea interioară pe care am făcut-o fiecare dintre noi în problema lui Cristos. Terminologia Bibliei restrînge însă această folosire a termenului, categorisindu-i ca şi credincioşi doar pe aceia care au o credinţă pozitivă şi îşi reaşează priorităţile vieţii în funcţie de existenţa lui Dumnezeu.
Chiar şi cei care cunosc ceva din realitatea existenţei lui Dumnezeu se află într-un mare pericol. S-ar putea ca ei să se oprească doar la o constatare pasivă, care să nu le folosească la nimic. Poţi muri cu medicamentul în mînă. Ca să te vindeci, trebuie să iei medicamentul şi să-l înghiţi. În termeni biblici, a crede în Cristos înseamnă: „a-L primi” (Ioan 1:12), „a-L cere” (Ioan 4:10), „a-L mărturisi” (Rom. 10:9) şi „a-L chema” să te izbăvească (Rom. 10:13).
Atunci cînd este veritabilă, credinţa creştină duce la schimbarea radicală a vieţii, la primirea Duhului Sfînt şi la slujire faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni.
Lanţul de revelaţie prin Biblie
DUMNEZEU
REVELAŢIA (Dumnezeu se descopere pe Sine oamenilor)
INSPIRAŢIA (Dumnezeu conduce alcătuirea Bibliei)
RECUNOAŞTEREA (Dumnezeu îi convinge pe oameni să accepte scrierile sfinte)
CANONIZAREA (Biblia este formată ca o culegere de cărţi
PĂSTRAREA (Biblia este copiată exact şi multiplicată)
TRADUCEREA (Biblia este dăruită tuturor neamurilor)
OBSERVAREA (Biblia este citită şi cunoscută)
ILUMINAREA (Duhul Sfînt lămureşte lăuntric textul Bibliei)
INTERPRETAREA (Oamenii află „ce”, „de ce” şi „pentru ce” este scrisă în Biblie)
APLICAREA (Oamenii pun principiile Bibliei în practica zilnică)
Daniel Brânzai
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu