Întristarea după voia lui Dumnezeu aduce pocăință
VASILE FILAT
9 OCTOMBRIE 2017
Ca și pastor sunt îngrijorat și întristat de
cei care au păcătuit și au ajuns să fie puși la disciplină, mai ales pentru cei
care au căzut de la credință și s-au întors la păcatele de altădată.
Cu ei s-a întâmplat ce spune zicala adevărată:
„Câinele s-a întors la ce vărsase” şi „scroafa spălată s-a întors să se
tăvălească iarăşi în mocirlă.” (2 Petru 2:22)
Mai am o altă durere peste întristarea aceasta
și durerea este pricinuită de credincioșii care zic și cred că au intenții
bune, dar nu le dau voie celor puși la disciplină să se pocăiască cu adevărat. Ca
să-mi explic durerea vă invit mai întâi să citim următorul text din Biblie:
Măcar că v-am întristat prin epistola mea,
nu-mi pare rău; şi, chiar dacă mi-ar fi părut rău – căci văd că epistola aceea
v-a întristat (măcar că pentru puţină vreme) – totuşi acum mă bucur, nu pentru
că aţi fost întristaţi, ci pentru că întristarea voastră v-a adus la pocăinţă. Căci
aţi fost întristaţi după voia lui Dumnezeu, ca să n-aveţi nicio pagubă din
partea noastră. În adevăr, când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce
o pocăinţă care duce la mântuire şi de care cineva nu se căieşte niciodată; pe
când întristarea lumii aduce moartea. Căci uite, tocmai întristarea aceasta a
voastră, după voia lui Dumnezeu, ce frământare a trezit în voi! Şi ce cuvinte
de dezvinovăţire! Ce mânie! Ce frică! Ce dorinţă aprinsă! Ce râvnă! Ce
pedeapsă! În toate, voi aţi arătat că sunteţi curaţi în privinţa aceasta. Aşa
că, dacă v-am scris, nu v-am scris nici din pricina celui ce a făcut ocara,
nici din pricina celui ce a suferit ocara, ci ca să se arate marea noastră
purtare de grijă pentru voi, înaintea lui Dumnezeu. (2 Corinteni 7:8-12)
Aceste cuvinte au fost scrise de apostolul
Pavel creștinilor din Corint, care aveau în biserica lor suficiente probleme și
au fost de cei care au trebuit să fie puși la disciplină, unii chiar până acolo
că au fost excomunicați. Inițial, credincioșii din Corint nu luau atitudine
față de cei ce păcătuiau și lucrurile ajunseseră atât de grave că aveau în
biserică unul care se credea și se numea creștin, venea la adunare cu ei și în
același timp trăia în incest cu mama lui vitregă. Cei din biserică nu dădeau
prea mare atenție, căci erau preocupați de experiențe pe care le credeau
supra-spirituale, cum ar fi vorbirea în alte limbi, profeții etc. Apostolul
Pavel se afla departe de ei, dar când a aflat de acest păcat prezent în
biserică, a luat imediat atitudine și a cerut ca acel om să fie excomunicat din
biserică și ca să fie aplicată disciplina bisericească oricui se numește frate
sau soră, dar care continuă să trăiască în păcat.
Faptul că păcatul a fost expus și păcătosul a
fost confruntat și pus la disciplină a adus multă întristare și așa aduce
totdeauna, dar întristarea aceasta este de două feluri. Una după voia lui
Dumnezeu și una în felul lumii.
Întristarea în felul lumii aduce regrete, dar
cel mai des regretele acestea sunt din partea păcătosului sau a celor care îi
țin partea și sunt nu pentru că a păcătuit, ci pentru că a fost prins și pus la
disciplină. Întristarea aceasta nu aduce pocăință și fără pocăință rezultatul
este moartea. O astfel de întristare o au cei care ajung să fie excomunicați
din biserică și care continuă să trăiască în păcat. Ei sunt triști, distruși,
dar nu aleg să se pocăiască și să o rupă cu păcatul. Dacă și-ar răstigni firea
păcătoasă, ar fi eliberați din robia păcatului și a patimilor scârboase în care
trăiesc și ar putea să experimenteze în viața lor puterea lui Dumnezeu, care
s-a desfășurat în Hristos, prin faptul că L-a înviat din morți și aceeași
putere a lui Dumnezeu nu doar că i-ar ajuta să trăiască o viață sfântă, dar și
să facă lucrări mari pentru Dumnezeu. Dar, ei nu se pocăiesc. Și de multe ori
nu se pocăiesc, pentru că ceilalți creștini nu le dau voie. În loc să-i lase
să-și poarte pedeapsa care le-a fost aplicată în biserică, vin unii bărbați și
femei credincioși care ori din părtinire, ori din încăpățânare, ori din lipsă
de maturitate, ori cred că “sunt mai sfinți” decât ne învață Dumnezeu și caută
să fie pe lângă cei puși la disciplină, să-i consoleze, să-i încurajeze, să-i
protejeze etc. Dragii mei, care faceți astfel de lucruri, încetați să le mai
faceți. Căci voi îi împiedicați pe cei care au păcătuit să experimenteze
adevărata întristare după voia lui Dumnezeu. Lăsați-i să-și ducă pedeapsa care
le-a fost aplicată în biserică pentru binele lor și nu vă asumați un rol care este
al Duhului Sfânt. Lăsați-i să se întristeze după voia lui Dumnezeu. Perioada de
disciplină este o perioadă specială pentru cel care a păcătuit ca să se
întristeze și să se întristeze cu o întristare după voia lui Dumnezeu, care va
culmina cu o pocăință adevărată. Nu fiți atât de naivi să credeți că dacă omul
respectiv a spus în fața bisericii că a păcătuit, deja chiar a și făcut
aceasta. Pocăința adevărată se vede într-o viață schimbată și conștientizare a
păcatului. Dar dacă tot păstrează amărăciune pe cei care i-au scos la iveală
păcatul sau care l-au confruntat, să știți că mai este mult până la pocăința
adevărată. Un om care se pocăiește cu adevărat va plânge și va fi apăsat de
vina păcatelor săvârșite, dar nu de ura pentru cei care l-au confruntat sau
i-au aplicat disciplina.
Nu vă asumați un rol care nu vă aparține. Este
responsabilitatea pastorului și a conducerii bisericii să aplice disciplina
conform Sfintelor Scripturi și tot ei sunt acei care vor aplica și consilierea
și vor hotărî până când va dura această disciplinare. Nu vă asumați rolul care
este al păstorului, crezând că zidiți pe cei care sunt puși la disciplină, căci
voi nu zidiți, ci dărâmați și nu le dați voie acestor oameni să se pocăiască cu
adevărat.
Creștinii din Corint au fost ascultători de
pastorul și apostolul lor, Pavel, și nu au căutat să-i preia rolul sau să
lucreze contrar învățăturii pe care au primit-o de la el. De aceea a fost și
rezultatul așteptat, căci întristarea celor care au fost puși la disciplină a
produs pocăința și, deci, a fost una după voia lui Dumnezeu. Altfel apostolul
Pavel nu ar fi scris aceste cuvinte:
Şi v-am scris cum v-am scris, ca, la venirea
mea, să n-am întristare din partea celor ce trebuiau să-mi facă bucurie; şi
sunt încredinţat, cu privire la voi toţi, că bucuria mea este bucuria voastră a
tuturor. V-am scris cu multă mâhnire şi strângere de inimă, cu ochii scăldaţi
în lacrimi, nu ca să vă întristaţi, ci ca să vedeţi dragostea nespus de mare pe
care o am faţă de voi. Dacă a fost cineva o pricină de întristare, nu m-a
întristat numai pe mine, ci pe voi toţi; cel puţin în parte, ca să nu spun prea
mult. Este destul pentru omul acesta pedeapsa care i-a fost dată de cei mai
mulţi; aşa că, acum, este mai bine să-l iertaţi şi să-l mângâiaţi, ca să nu fie
doborât de prea multă mâhnire. De aceea, vă rog să vă arătaţi iarăşi dragostea
faţă de el; căci v-am scris şi cu gândul ca să vă pun la încercare şi să văd
dacă sunteţi ascultători în totul. (2 Corinteni 2:3-9)
Corintenii au fost ascultători de Pavel și i-au
dat pedeapsa care a fost hotărâtă pentru cel ce a păcătuit. Nu au invitat
persoana care păcătuia să vină la ei acasă pentru timpul serviciului divin,
crezând că împlinesc ceea ce nu ar face pastorul. Ei au rămas ascultători lui
Pavel și de aceea pedeapsa a produs pocăință. Acum apostolul Pavel le-a spus
să-i arate dragoste și ei erau gata să facă cum li se spunea. În felul acesta
nu dădeau Satanei niciun prilej să aibă câștig de la ei. Și câștigul pe care îl
dorește Satana este distrugerea sufletului celui care a fost pus la disciplină
și vrăjmașul sufletelor omenești se folosește chiar de credincioșii imaturi și
firești ca să-și aducă la îndeplinire planurile mârșave. Se folosește de acei
credincioși care nu doresc să fie supuși mai marilor lor în Evanghelie și care
se cred mai spirituali decât pastorii lor.
Dacă ești un creștin care calci peste
hotărârea bisericii și îi împiedici pe cei care au fost puși la disciplină să
aibă o întristare după voia lui Dumnezeu, încetează să mai faci aceasta. Pocăiește-te
de această atitudine și alege să fii ascultător de pastorul tău în Evanghelie,
ca să nu dai prilej Satanei să aibă câștig tocmai de la tine.
Dacă ai
păcătuit și ți-a fost aplicată disciplina, înțelege că timpul cât te afli sub
disciplină este o perioadă de întristare după voia lui Dumnezeu care produce
pocăință, adevărată pocăință. Dacă va fi această pocăință, atunci vei plânge
păcatele tale și nu că ai fost prins, nu vei considera trădători pe cei care au
scos la iveală păcatele tale ascunse, nici executori pe cei care ți-au aplicat
disciplina. Dacă întristarea ta va fi după voia lui Dumnezeu, atunci va produce
o pocăință adevărată care nu va trece neobservată de mai marii tăi în
Evanghelie, căci pocăința adevărată face viața credinciosului să strălucească.
Nu accepta consilierea, mângâierea și așa-numita dragoste a celor care ignoră
Cuvântul lui Dumnezeu și autoritatea pastorilor lor, căci aceasta poate fi cel
mai mare obstacol, care te va împiedica să experimentezi o pocăință adevărată
de păcatele săvârșite.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu