Vineri, 28 august 2020, 18:43 Actualitate | Internaţional
O forță din exterior ajută zecile de mii de oameni care protestează față de regimul autoritar al lui Alexandr Lukașenko în Belarus: un blogger belarus ascuns în Varșovia, relatează Politico.eu.
De la începutul lunii, Stsiapan Sviatlou și canalul său Nexta Live au transmis informații, postând filmări și știri despre proteste și a coordonat demonstrațiile din Belarus din capitala poloneză prin aplicația de mesagerie Telegram.
”Pur și simplu trebuie să o facem pentru că nimeni altcineva nu ar face asta. Nimeni nu ar face asta pentru că sunt în Belarus, ar fi arestați imediat. Alți oameni din afara Belarusului nu au astfel de canale, site-uri mari pentru a arăta lucrurile la o scară așa de mare”, a spus Sviatlou prin telefon pentru Politico.
Aceasta oferă mișcării de opoziție, care în mare parte e fără lider în Belarus, o organizare și un obiectiv pe care nu le pot avea în țară.
Regimul lui Lukașenko a arestat mulți lideri ai opoziției și a alungat-o pe Svetlana Tihanovskaia, cel mai probabil câștigătoarea alegerilor din 9 august, din Belarus. A blocat internetul, iar televiziunea locală este o cale de propagandă a guvernului - aceasta a fost înțesată de ”jurnaliști” ruși, după ce unii dintre angajații belaruși au intrat în grevă.
Dar guvernul nu a reușit să închidă Nexta, în mare parte pentru că Sviatlou folosește Telegram, o aplicație de mesagerie criptată bazată pe cloud, creată de doi ingineri ruși.
Aceasta a devenit calea preferată de organizare a protestelor masive care au zguduit puterea lui Lukașenko.
O postare de pe Nexta a oferit indicații precise protestatarilor înainte de demonstrațiile de pe 25 august, ziua Independenței Belarusului. La 10.00, aceștia urmau să se adune în fața Comitetului de Investigație. La 18.00, ”ne adunăm la Piața Independenței și celebrăm o dată istorică în viața țării noastre”.
”Rămâneți întotdeauna echilibrați! Citiți știrile de pe internet și de pe Telegram, urmăriți televiziunea de stat și apoi comparați și gândiți”, le-a spus președintele susținătorilor săi.
El a denunțat informațiile opoziției ca fiind ”fake news” și a avertizat oamenii de consecinețele ascultării vocilor din exterior.
”Astăzi ar trebui să vă folosiți capul în loc de smartphones. Gândiți! Spuneți-le tuturor că nimeni nu va încerca să convingă pe nimeni. Asta este. Vă apropiați de o linie roșie. Dacă o treceți, vă veți confrunta cu consecințele. Dacă ieșiți în stradă, ne vom descurca. Dacă veți începe să zdrobiți lucruri, veți da socoteală”, a spus el.
Dar aceste amenințări nu îl mișcă pe Sviatlou, care are propria experiență cu guvernul Belarusului.
Sviatlou a venit în Polonia în 2015 pentru a studia producție TV și de film la universitatea din Katowice din sudul țării. El a început Nexta- care înseamnă ”cineva” în belarusă - ca pe un canal YouTube de muzică, pe care l-a transformat într-o platformă pentru a posta informații despre regimul lui Lukașenko.
Anul trecut, a postat un film de o oră în care detalia ascensiunea murdară la putere a lui Lukașenko în 1994 și cum s-a ținut de putere de atunci.
”Curbele căilor secrete care l-au adus pe puțin cunoscutul președinte al unei ferme colective la putere. 60 de minute de adevăr, despre care mulți dintre voi nu ați știut încă”, spunea anunțul lui Sviatlou.
Filmul a fost vizualizat de peste 3 milioane de ori.
În 2018, Belarusul a încercat să îi închidă profilul de YouTube - atunci s-a decis să își mute abonații și conținutul pe Telegram.
Aceasta a fost o decizie cheie în contextul protestelor din această lună. Telegram, spre deosebire de alte canale de socializare, cum ar fi Whatsapp, Facebook sau Instagram și site-urile de știri independente, s-a dovedit a fi cel puțin parțial rezistent la blocajele de internet impuse de guvern. Unul dintre creatorii aplicației, Pavel Durov, care este el însuși exilat din Rusia, a declarat pe Twitter că compania „a activat instrumente anti-cenzură” pentru ca aplicația să funcționeze.
„De multe ori rămânem singura sursă de informații cu privire la ce se întâmplă în țară”, a spus Sviatlou. Asta a pus Nexta într-o poziție foarte bună când un val de proteste a izbucnit imediat după ce secțiile de vot s-au închis pe 9 august.
Sviatlou a spus că la începutul protestelor, Nexta a început ca un instrument de informare și un mijloc de știri - deși nu este o operațiune tradițională de știri.
„Nu am crezut niciodată că se va ajunge la asta, că vor trage în oameni pașnici”, a spus Sviatlou despre represiunea violentă. „După ce am primit fiecare dintre aceste videoclipuri, m-am gândit că nu vom primi și mai mult din această brutalitate. Dar, cu fiecare videoclip nou, am văzut că m-am înșelat și că autoritățile nu au limite pentru a-și bate oamenii, pentru a-i împușca ”.
Nexta a preluat rapid un rol de coordonare: a trimis anunțuri despre protestele viitoare, hărți de demonstrații, instrucțiuni despre cum să fie ocolite blocajele de internet, cum să se partajeze Wi-Fi, apeluri pentru ajutor și contacte ale avocaților. Canalul are peste 2 milioane de urmăritori, echivalentul a o cincime din populația din Belarus și alte sute de mii îl urmăresc pe Sviatlou pe celelalte rețele de socializare ale acestuia.
Acest lucru pare să fi dat un sentiment de putere și de comunitate protestatarilor, care altfel ar putea fi intimidați de brutalitatea forțelor de securitate ale lui Lukashenko.
Sediul central al lui Sviatlou este Casa Belarusă - o clădire în centrul districtului guvernamental din Varșovia, care a găzduit opoziția belarusă din 2010. Acolo, el și alți trei triază zeci de clipuri video și mesaje trimise din Belarus.
Când au început protestele, a primit aproximativ 200 de mesaje pe minut - peste 100.000 pe zi. Sviatlou insistă că ce apare pe canal vine doar din surse verificabile care sunt martori la proteste. Dar site-ul nu are reporterii săi profesioniști la fața locului pentru a verifica acuratețea materialului pe care îl publică.
A devenit o resursă crucială atât pentru oamenii din țară, cât și pentru străini care încearcă să-și dea seama ce se întâmplă în Belarus.
El înțelege riscul pe care și-l asumă: primește în mod regulat amenințări și a declarat că autoritățile din Belarus au emis un mandat de arestare care l-ar putea arunca în închisoare până la 15 ani. Ultima dată când a călătorit în țara natală a fost în 2018, dar autoritățile i-au perchiziționat casa și nu s-a mai întors de atunci.
Sviatlou a spus că își dorește să fie cu compatrioții săi pe străzi, dar că „are simț practic” - Asociația Jurnaliștilor din Belarus a documentat reținerea a cel puțin 55 de jurnaliști, iar mai mulți au fost arestați joi seară.
"Aș fi reținut imediat ... Sunt mai util aici decât în Belarus, iar oamenii ne cer acest lucru și înțeleg", a spus el.
„Chiar dacă suntem la 500 de kilometri de Minsk, nu am încetat să fim Belarusii care doresc o schimbare și care doresc libertate pentru țara lor.”
Citește și:
- Lukașenko anunță mobilizarea armatei și un acord de unire a trupelor cu Rusia în „eventualitatea unor amenințări din partea Vestului”
- Bătăi crunte și umilințe: Protestatarii din Belarus povestesc calvarul prin care au trecut
Subiectele zilei
Sambata, 29 August 2020
Secretarul de stat Raed Arafat a spus, vineri seară, la Digi24, că lunile septembrie și octombrie vor fi „dificile” din punctul de vedere al riscului de infectare cu coronavirus.
|
citeste tot articolul |
Ungaria își va închide frontierele pentru străini de la 1 septembrie pentru a limita creșterea numărului infectărilor cu noul coronavirus, iar ungurii care se întorc în țară
|
citeste tot articolul |
O forță din exterior ajută zecile de mii de oameni care protestează față de regimul autoritar al lui Alexandr Lukașenko în Belarus: un blogger belarus ascuns în Varșovia, relatează
|
citeste tot articolul |
Ministrul de Interne Marcel Vela și-a delegat atribuțiile cu privire la alegeri, deoarece conduce lista de consilieri locali la Consiliul Local al orașului Caransebeș, unde a fost primar pentru 12
|
citeste tot articolul |
Vecinii de pe lac. Familia primarului Făgădău, proprietară în mijlocul prietenilor lui Mazăre, Strutinsky și Constantinescu. 7,6 hectare de pe malul Lacului Siutghiol... Jurnalistul Sebastian
|
citeste tot articolul |
Cristian Oancea, managerul Spitalului „Victor Babeș” din Timișoara, a declarat vineri, la Digi24, că, odată cu redeschiderea restaurantelor la interior și a reluării orelor în școli,
|
citeste tot articolul |
Poliția Capitalei anunță că s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de incitare la ură sau discriminare, ”în urma unei postări pe o rețea de socializare”
|
citeste tot articolul |
Franța a raportat, vineri, peste 7.000 de cazuri noi în 24 de ore, ceea ce a făcut ca Ministerul francez al Sănătății să vorbească despre o creștere ”exponențială, relatează AFP.
|
citeste tot articolul |
Poziția oficială a Academiei Române privind "implementarea tehnologiei 5G și posibilele probleme de sănătate publică", comunicat transmis joi, 27 august, a dispărut de pe site-ul
|
citeste tot articolul |
?De la 1 septembrie restaurantele și cafenelele se vor redeschide în interiorul clădirilor, inclusiv în cazul unităților de cazare. Același lucru se va întâmpla și cu
|
citeste tot articolul |
La nivel global, numărul îmbolnăvirilor cu Covid-19 a ajuns vineri la 24.628.607, din care 835.637 de decese și 17.094.634 de pacienți vindecați. ------ 21:08 Directorul OMS: Criza pandemiei a
|
citeste tot articolul |
Durerea în piept a unui adolescent a avut o cauză suprinzătoare - avea un ac de cusut în inimă, scrie Live Science.
|
citeste tot articolul |
Pierderea simțului mirosului sau al gustului sunt două dintre simptomele asociate cu COVID-19. Dar în timp ce majoritatea persoanelor care s-au vindecat și-au recăpătat simțurile, pentru unii
|
citeste tot articolul |
Un Boeing 767-300ER al companiei Omni Air a rămas pe pista aeroportului din Băneasa după ce trenul principal de aterizare din partea stângă a suferit avarii după aterizare, relatează
|
citeste tot articolul |
Un avion misterios în formă de glonț a fost observat pe aeroportul logistic din sudul Californiei, în apropiere de Victorville, în aprilie 2017, potrivit CNN . Acum, la
|
citeste tot articolul |
Zeci de mii de oameni au participat vineri în Washington DC la un merș pentru a denunța rasismul, în ziua în care se marchează și 57 de ani de la Marșul din Washington, când
|
citeste tot articolul |
Poliția spaniolă a spus vineri că a arestat un bărbat în apropiere de orașul Zaragoza, care credea că pandemia de coronavirus este o farsă, pentru instigare la ură și violență prin intermediul
|
citeste tot articolul |
UTA Arad a remizat, vineri seară, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa FC Voluntari, într-un meci din etapa a doua a Ligii I.
|
citeste tot articolul |
Un miel rasa Texel a devenit cea mai scumpă oaie din lume după ce a fost vândut pentru aproape 368.000 de lire la o licitație din Scoția, relatează BBC.
|
citeste tot articolul https://www.hotnews.ro/stiri-international-24256615-povestea-bloggerului-belarus-care-coordoneaza-din-varsovia-protestele-din-tara-natala-daca-intoarce-retinut-imediat.htm?cfnl= |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu