Jocul periculos cu horoscopul
Cândva considerată o variantă a ocultismului, astrologia invadează astăzi spațiul public fără menajamente. Mulţi oameni îşi încep ziua citind sau ascultând previziunile din horoscop. Cercetătorii spun însă că această credinţă în astrologie poate avea consecinţe negative foarte grave.
Astfel, un sondaj realizat în Statele Unite a demonstrat că 40% dintre americani cred că astrologia este o ştiinţă, deşi au impresia că este ceva diferit de astronomie. Majoritatea celor care cred asta sunt tinerii care au vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani.
De asemenea, un al sondaj realizat de Gallup în 2005 a indicat că femeile tind mai mult să creadă în astrologie decât bărbaţii, 28%, comparativ cu doar 23%.
Nu doar americanii au această înclinație de a-și coordona viața în funcție de indiciile oferite de pseudoștiințe. Chiar și țări considerate religioase au probleme de acest gen. Una dintre ele este chiar România. Astfel, conform unui sondaj IRES 96% dintre români cred în Dumnezeu, însă 45% recunosc că își consultă horoscopul (16% chiar țin cont în activitatea zilnică de ceea ce le spun astrele), iar 20% dintre români au un talisman norocos. Se confirmă și în cazul României aceeași tendință manifestată pe plan general, și anume că adepții acestor superstiții sunt în majoritatea femei, și persoane cu studii elementare.
Efecte din culise
Dacă se ia în calcul gradul de popularizare a horoscopului am putea intui că o astfel de credință are efecte negative minime sau este chiar inofensivă. Multe programe televizate alocă spațiu astrologiei care este prezentată alături de emisiuni despre paranormal, facilitând pătrunderea lor în spațiul privat. Acesta este și factorul determinant care contribuie la creșterea credibilității lor.
Însă unul dintre aspectele nocive ale horoscopului provine tocmai din mediatizarea de care beneficiază prin intermediul mass-mediei. În general, multe dintre programele TV contribuie la promovarea gândirii necritice, fapt care se demonstrează și în cazul dozelor de paranormal pe care aceasta le oferă publicului. Astronomul Phil Plait spune că astrologia pune accent pe datele care susţin o ipoteză promovată şi le ignoră pe cele care o contrazic, iar acest lucru distruge gândirea raţională, critică.
În plus, cei care cred în astrologie tind să-i judece pe oameni în funcţie de zodiile acestora, fără să mai fie interesaţi să-i cunoască cu adevărat, spune editorialistul Benjamin Radford, pentruDiscovery News. În opinia sa, atitudinea aceasta greşită şi simplistă este similară rasismului. Aceasta se întâmplă fiindcă oamenii nu sunt judecaţi individual, ci incluşi automat într-un grup, de la care se aşteaptă un anumit comportament. Drept urmare, prejudecăţile vor apărea de la sine. La rândul lor, acestea îi vor face pe oameni să insiste pe acele detalii care să le confirme ideile, aşteptările. Astfel, multe dintre trăsăturile esenţiale ale altora vor trece neobservate.
Un alt efect negativ constă în generarea unui comportament delăsător. Specialiştii susţin că atunci când horoscopul indică o evoluţie negativă voinţa se diminuează, iar ființa umană devine mai neglijentă în încercarea de a scăpa de soarta potrivnică. „Credinţa populară ar putea sugera că, pentru acei oameni care cred că soarta poate fi schimbată, predicţiile nefavorabile din horoscop ar putea duce la o încercare benefică de a-şi schimba soarta în mai bine. Cu toate acestea, rezultatele noastre au arătat că ascultarea unui horoscop nefavorabil are, de fapt, un efect negativ asupra acestor indivizi”, au concluzionat oamenii de ştiinţă de la de la University of South Carolina.
Predicții care influențează deciziile
Riscul este şi mai mare în cazul în care predicţiile astrologice pot schimba comportamentul celor care cred şi le pot influenţa deciziile. De exemplu, unele persoane vor fi tentate să acţioneze în direcţia sugerată de astrolog în loc să-ţi urmeze propriile convingeri şi dorinţe. Iar astrologia poate fi cu atât mai periculoasă, cu cât devine credibilă pentru persoane din forurile decizionale. Un exemplu în această privință îl oferă chiar o familie prezidențială.
În 1981, preşedintele Ronald Reagan a fost la un pas să îşi piardă viaţa într-un atentat. Reagan a scăpat cu viaţă, dar prima doamnă a decis că trebuie să ia măsuri. Şi-a amintit de un astrolog întâlnit cu un an mai devreme. Astfel, Joan Quigley i-a spus că ar fi putut să prevadă tentativa de asasinat, dacă ar fi fost întrebată din timp şi dacă i s-ar fi cerut să îi realizeze preşedintelui un horoscop pentru ziua respectivă. În curând, Joana a început să lucreze, neoficial, ca astrolog la Casa Albă.
Astrologul era consultat în cele mai diferite împrejurări și că stabilea datele la care președintele trebuia sau nu să acorde un interviu, momentele favorabile pentru a ține discursurile sau pentru a merge într-o deplasare, chiar și ziua potrivită pentru semnarea unor tratate militare. De asemenea, Quigley ar fi stabilit data exactă la care operația lui Reagan, bolnav de cancer, avea cele mai mari șanse de succes.
Nancy a recunoscut că „astrologia a fost pur și simplu una dintre modalitățile care m-au ajutat să fac față fricii pe care am resimțit-o după ce soțul meu aproape a murit.”
Astrologia care răspunde unor așteptări umane
De ce se cade atât de ușor în capcana astrologiei? În primul rând, astrologia are succes pentru că oferă iluzia că fiecare om este important și că viața lui este conectată cu Universul.
Apoi, credinţa în zodii şi horoscop presupune convingerea că există o predestinare. Aceasta implică faptul că orice schimbare este imposibil şi chiar de nedorit. Astfel, astrologii susţin ideea unui destin imposibil de schimbat. Iar evenimentele sunt destinate doar în a fi experimentate, nu și provocate de acţiunile oamenilor.
Analizând în profunzime, putem constata că horoscopul invită la o lipsă de responsabilitate. Este o manevră artificial construită prin care se încearcă acreditarea ideii că altcineva sau altceva este de vină pentru ceea ce se întâmplă. Deci, nu suntem liberi. Dar nici responsabili. Nu răspundem pentru acțiunile noastre fiindcă nu jucăm niciun rol într-un Univers determinist. Așa că nu trebuie să surprindă influența mare pe care horoscopul o deține în viața unora. Fie și ca formă de distracție. În subsidiar, se poate decripta frica de libertate. O teamă ce ar trebui neutralizată lăsând destinul în mâna Creatorului lui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu