duminică, 23 august 2020

S-au falit ca sunt intelepti si au inebunit














S-au falit ca sunt intelepti si au inebunit
Zilele trecute presa internationala a prezentat cazul unui baiat din Marea Britanie, care la varsta de 13 ani a facut un copil cu o fata de 15 ani. Dezbaterile publice au subliniat grotescul mediatizarii cazului, iresponsabilitatea parintilor celor doi tineri, nepasarea lumii medicale, care nu a intervenit pentru a intrerupe sarcina, sau decaderea morala a societatii contemporane. Interesant este faptul ca in dezbaterile mediatizate nu am auzit pe nimeni care sa analizeze cauzele acestui caz. Dezbaterile se ocupa doar de consecinte.
Pentru a vedea mai clar limitele unei asemenea abordari, dintre toate aspectele dezbaterilor publice in legatura cu acest caz, retinem astazi pozitia celor care deplang faptul ca nu a fost intrerupta sarcina. Privit doar prin lentila emotionala, cazul ar parea sa justifice pozitia celor care considera ca avortul este solutia ideala in cazurile sarcinilor nedorite, mai ales in cazul minorilor. Pentru a intelege implicatiile acestei argumentatii este important sa mergem direct la radacina lucrurilor. Care este originea acestei pozitii si incotro se indreapta ea?
Biblia afirma ca Dumnezeu a creat omul cu identitate sexuala (barbat si femeie) si a circumscris relatiile conjugale strict in cadrul legamantului de casatorie intre un singur barbat si o singura femeie. Din perspectiva biblica, relatia conjugala este expresia unitatii fizice intre sotul si sotia care sunt dedicati sa traiasca impreuna in unitate spirituala, intelectuala si emotionala. Unirea fizica se realizeaza intre barbatul si femeia care si-au asumat responsabililtatea in toate aspectele vietii de familie. Copiii care se nasc in familie sunt un dar de la Dumnezeu si trebuie crescuti pentru slava lui Dumnezeu.
Caderea omului in pacat a afectat negativ nu doar viata spirituala, intelectuala si emotionala, ci si dimensiunea sexuala a rasei umane. Doua aspecte merita metionate aici:
1. Separarea relatiei sexuale de legamantul de casatorie. In toate societatile care au cultivat o civilizatie bazata pe razvratirea fata de Dumnezeu a aparut o preocupare obsedanta si aberanta pentru sex. Sexul fara nici o limita este privit ca fiind esenta libertatii absolute a omului. Orice incercare de a circumscrie viata sexuala doar in cadrul legamantului de casatorie este considerata anacronica si oprimanta. Relatiile sexuale premaritale sau extramaritale reprezinta, in opinia sustinatorilor acestei teorii, o trasatura caracteristica a omului modern si emancipat. Cu toate ca omul modern nu vrea sa discute despre consecintele acestei conceptii, trebuie afirmat ca relatiile sexuale inafara legamantului de casatorie au consecinte serioase cum ar fi: degradarea vietii umane, traumele afective, bolile cu transmisiune sexuala, sarcinile nedorite, si divortul. In mod normal, ne-am astepta ca vazand consecintele faptelor lui, omul sa-si re-evalueze conceptia despre lume si viata si sa-si schimbe comportamentul. Adevarul este ca omul razvratit fata de Dumnezeu nu vrea sa-si schimbe viata, ci doar sa scape de consecinte. Asa s-a ajuns la dezvoltarea unei civilizatii care creaza si promoveaza modele si institutii care sa absolve omul de consecintele faptelor lui. Asa se explica faptul ca dezbaterile publice nu discuta despre pacatul relatiilor sexuale premaritale si extrameritale si despre faptul ca pacatele sexuale se regasesc tot mai frecvent si la copii. Societatea nu mai deplange pacatul, ci numai consecintele. la In acest punct ne indreptam spre al doilea aspect al analizei noastre.
2. Separarea actului sexulual de consecintele nedorite. Pentru a-l ajuta pe om sa faca fata dezechilibrului emotional si mental si mai ales depresiilor care apar in urma promiscuitatilor sexuale, societatea contemporana a inventat si sustine retele nationale de consilieri, psihologi si psihiatri. In ciuda progresului inregistrat in domeniul psihologiei si psihiatriei, specialisti nu pot anula consecintele psiho-emotionale ale pacatului. Pentru a evita maladiile cu transmisiunea sexuala, societatea a elaborat teoria „sexului protejat”. Datorita faptului ca sexul protejat nu este chiar atat de „protejat”, tot mai multi oameni si in special tineri se aleg cu maladii cu transmisiune sexuala. Medicii specialisti in boli dermato-venerice nu mai pot face fata ritmului cu care aceste maladii se transmit. Pentru a evita sarcina nedorita, societatea promoveaza o multime de tehnici si produse anticonceptionale. Au aparut organizatii care promoveaza idea ca omul poate avea relatii sexuale fara risc de sarcina. Organizatiile care se ocupa cu planificarea familiala (Planned Parenthood) tin seminarii in scoli si alte institutii publice si apeleaza curent la mijloacele mediatice pentru a-i ajuta pe oameni sa aibe un comportament pacatos si iresponsabil si totusi sa scape de consecintele faptelor lor. Aceste organizatii, in loc sa discute despre moralitatea si responsabilitatea vietii sexuale, incurajeaza tinerii sa adopte un stil de viata pacatos. Prin urmare, tineri la varste din ce in ce mai fragede ajung sa fie activi din punct de vedere sexual. Daca totusi apare sarcina, clinicile care fac avort la cerere sunt acum la indemana tuturor. Asa s-a ajuns ca in zilele noastre pe glob sa fie ucisi anual milioane de copii nedoriti in numele libertatii oamenilor de a-si manifesta neangradit preferintele sexuale.
Cu toate ca societatea a inventat aceste mecanisme de sprijinire a omului razvratit, trebuie subliniat adevarul biblic: omul nu poate anula legile lui Dumnezeu, „Nu va inselati: Dumnezeu nu se lasa sa fie batjocorit. Ce seamana omul aceea va si secera” (Galateni 6:7).
Asa dupa cum Turnul Babel nu a putut ajuta generatia de atunci sa scape de consecintele razvratirii lor, tot asa nici civilizatia de acum nu-i poate ajuta pe oameni sa anuleze legea semanatului si seceratului. Statisticile privind cresterea ingrijoratoare a divorturilor, a infractiunilor juvenile, a tulburarilor psiho-afective, a maladiilor cu transmisiune sexuala si a avorturilor reprezinta dovada clara ca Biblia ramane invalidabilă: ce seamana omul, aceea va secera.
In cazul pe care l-am mentionat, un baiat la 13 ani si o fata la 15 ani culeg roadele relatiei pacatoase, relatie incurajata de nebunia unei conceptii despre lume si viata care sfideaza planul lui Dumnezeu si standardele Lui morale pentru viata de familie. Intelepciunea oamenilor razvratiti arunca omenirea intr-o nebunie existentiala asemanatoarea cu cea din vremea potopului. Solutia la criza morala a societatii contemporane nu este descoperirea altor tehnici mai performante de a-l scapa pe om de consecintele faptelor lui, ci reintoarcerea la planul si standardele lui Dumnezeu pentru viata de familie.
Omul nu are nevoie de noi tehnici de management a crizelor pe care le genereaza razvratirea fata de Dumnezeu, ci de nasterea din nou oferita prin Isus Hristos si Duhul Sfant.
„Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor rai, nu se opreste pe calea celor pacatosi si nu se aseaza pe scaunul celor batjocoritori, ci isi gaseste placerea in Legea Domnului si zi si noapte cugeta la ea” (Ps. 1:1-3).
Pastor Paul Negrut

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu