In zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice făptură; feciorii voștri și fetele voastre vor proroci, tinerii voștri vor avea vedenii, și bătrânii voștri vor visa vise! (Fapt.2:17; Ioel.2:28)
DE CE NU SUNT CESAȚIONIST
Cesaționismul este teoria precum că darurile miraculoase ale Duhului Sfânt, adică profeția, darul minunilor, darul vindecării și cel al limbilor, au încetat de la data când s-a terminat scrierea Noului Testament.
Cuvântul ”cesaționism” vine din limba engleză, unde to cease înseamnă ”a înceta”. (Iosif Țon)
Ideea de bază a acestei teorii este că la data terminării scrierii Apocalipsei, Duhul Sfânt a intrat în tăcere, adică, de atunci încoace El nu mai vorbește nimănui în modul cum o făcuse până atunci.
Ideea cesaționiștilor este că atunci când Duhul Sfânt vorbește cuiva, El o face prin revelație, dar spune teoria lor că procesul de revelație s-a încheiat odată cu scrierea ultimei cărți din Noul Testament. Greșeala lor fundamentală este că ei nu fac distincție între revelație și călăuzire. Duhul Sfânt nu vorbește numai ca să dea revelație, ci vorbește credinciosului ca să-i dea călăuzire.
Dar acțiunea de călăuzire a Duhului Sfânt este atât de importantă încât ea face parte din definiția fiilor lui Dumnezeu: ”Căci toți cei ce sunt călăuziți de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu” (Romani 8:14).
Cesaționiștii spun că în relația noastră cu Dumnezeu, nu trebuie să ne așteptăm ca El să ne vorbească direct, prin voce audibilă, sau în duhul nostru, sau în mintea noastră. Noi avem acum Scriptura, și Dumnezeu nu ne vorbește decât prin Cuvântul Său scris în Scriptură. Duhul Sfânt doar ne iluminează mintea ca să înțelegem Scripturile.
Ca să înțelegem rădăcinile istorice și filosofice ale cesaționismului, trebuie să mergem înapoi în timp și să urmărim ce s-a întâmplat în Europa în ultimii 250 de ani.
Pe la anul 1750, în Franța a apărut mișcarea filosofică numită iluminism. Practic, aceasta însemna ateism. Ideea fundamentală era anti-religioasă: se afirma că religia este superstiție și că știința a iluminat mințile oamenilor ca să nu mai creadă în supranatural, în Biblie, în minuni.
O serie de filosofi creștini, influeințați de iluminism, în sensul că au acceptat că minuni nu se întâmpă, dar care n-au putut abandona credința în Dumnezeu, au formulat următoarea credință:
Dumnezeu a conceput universul, l-a creat, i-a fixat legi după care să funcționeze, i-a imprimat energia necesară și l-a pornit, dar de atunci nu mai intervine în sistem, prin urmare, minuni nu se mai întâmplă și profeție nu există, deoarece Dumnezeu nu mai intervine să spună cuiva ce se va întâmpla în viitor.Acest sistem de gândire se numește deism.
Pe la anul 1830, un grup de teologi germani, care simpatizau cu iluminismul și cu deismul, dar care voiau să rămână profesori de teologie, și-au zis: Noi nu mai putem crede în minunile din Biblie și nu mai putem creede că au existat profeții. Atunci, cum să explicăm faptul că în Biblie sunt relatate minuni și profeții? Ca să răspundă la această întrebare, adică să spună că minunile și profețiile sunt o invenție umană, ei au născocit următoarea strategie: Schimbăm data scrierii cărților din Biblie în care există minuni și profeții. Astfel, spunem că cele cinci cărți din Pentateuh n-au fost scrise de Moise pe la anul 1400, ci multe secole mai târziu. Evreii, au zis ei, nu știau să scrie și și-au transmis istoria verbal, și astfel, prin transmitere orală timp de sute de ani, s-au creat legendele despre eliberarea din Egipt, despre trecerea Mării Roșii, despre minunile de la Sinai, etc.
Trebuie să subliniem răspicat că ei nu au decoperit date istorice pentru teoria lor, ci aveau doar programul diabolic ”să dovedească” că minunile din Pentateuh nu au avut loc.
O altă carte a Bibliei în care se relatează multe minuni și, mai ales, multe profeții, este cartea care poartă numele ”Daniel”. Daniel a trăit în Babilon aproximativ de la anul 620 până prin anul 530 inainte de Cristos. Daniel a trait mai multe minuni, dar ceea ce este mai miraculos este faptul că Daniel a avut vedenii despre imperii care vor veni în viitor: imperiul persan, imperiul grecesc, imperiul roman. Teologii germani au venit cu următoarea ”explicație” a fenomenului acestor profeții: Cartea ”Daniel” a fost scrisă de un anonim pe la anul 150 î.Cr., după evenimentele descrise în carte și a fost doar atribuită lui Daniel din Bablion.
În Noul Testament, cele patru Evanghelii sunt cărțile cele mai pline de minuni. Iată cum le ”explică” acești teologi: Ele n-au fost scrise de apostoli și de martori oculari ai evenimentelor, ci au fost scrise pe la anii 80, 90, sau chiar 100. Până atunci, evenimentele au fost transmise oral și astfel au fost inventate minunile lui Isus și învierea Lui. Ca să aibă credibilitate, autorii anonimi au atribuit aceste cărți unor oameni din prima generație de creștini: lui Matei, Marcu, Luca și Ioan.
Acești teologi se numesc liberali și ei au creat teologia liberală.
Trebuie să subliniem încă odată, foarte răspicat: Teologii liberali n-au găsit documente istorice pe baza cărora să-și formeze teoriile. Ei au inventat teoriile lor ca să poată spune că minunile și profețiile n-au avut loc. Fiindcă teologii aceștia aveau mare prestigiu, ei decretau că ”știința a dovedit”, dar n-au adus absolut nici o dovadă în sprijinul teoriilor lor. Dar o mare parte dintre creștinii din apus i-au crezut șli au încetat să mai creadă în Biblie. Așa s-au golit bisericile din Europa apuseană.
Să reținem datul fundamental: Teologii liberali susțineau că minunile și profețiile scrise în Biblie nu au avut loc, deoarece, conform iluminismului și deismului, minuni și profeții nu se întâmplă.
Teologii și credincioșii care au refuzat să accepte ideile liberale au fost denumiți fundamentaliști și au fost luați în derâdere ca inculți și înapoiați. În a doua jumătate a secolului al XX-lea, însă, credincioșii biblici și-au făcut Seminariile și Universitățile lor, la același nivel academic ca cele liberale. Cercetătorii și profesorii din aceste școli, care și-au zis evanghelice (pentru a se distinge de fundamentaliști), au dovedit cu date istorice și logice că Biblia este adevărată, adică au dovedit că autorii cărților sunt cei cărora le sunt atribuite și că ele conțin adevăruri istorice. Cu alte cuvinte, ei au adus dovezi clare că minunile și profețiile din Biblie au avut loc așa cum scrie Scriptura.
Teologii evanghelici, ca și cei fundamentaliști, sunt și ei oameni, și sunt și ei supuși influiențelor vremii lor. Unii dintre ei și-au lăsat mintea cucerită și dominată de gândirea modernistă. Să ne amintim că ideea fundamentală a gândirii moderniste este că minuni și profeții nu se întâmplă. Unii teologi fundamentaliști, și unii evanghelici au lăsat să le pătrundă în gândire această idee modernistă. Dar ei au făcut în gândirea lor un compromis: ei au afirmat și afirmă că în vremurile biblice au avut loc minuni și profeții, dar că de la vremurile biblice încoace minuni și profeții nu mai au loc. Compromisul acesta se numește cesaționism.
Cesaționiștii afirmă și cred că în vremurile biblice au avut loc minuni și profeții, dar (contrar Cuvântului biblic) și că de atunci încoace ele nu se mai întâmplă, deoarece Dumnezeu a decis ca darurile miraculoase să înceteze!
Trebuie să subliniem hotărât că nu există nici un fel de dovezi care să sprijine această teorie. Ea a fost inventată de mințile moderniste, fundamentaliste și evanghelice, care nu pot crede că în vremurile noastre se mai întâmplă minuni și profeții. Eu consider că această teorie trebuie numită deism biblic.
Deismul filosofic spune că Dumnezeu a creat universul, i-a fixat legi, i-a dat energia inițială și l-a pornit, dar că apoi nu mai intervine.Deismul biblic spune că Dumnezeu a inspirat scrierea Bibliei, în care ne-a dat legile după care să trăim, apoi ne-a pus la dispoziție și energia necesară pentru trăire creștină, dar apoi nu mai vorbește și nu mai intervine, adică nu mai face minuni și nu mai dă profeții.
Teologii fundamentaliști, și cei evanghelici care propagă cesaționismul au golit viața creștină actuală de prezența și de activitatea lui Dumnezeu.
Făcând acest compromis cu gândirea modernistă, ei fac să fie foarte ușor saltul la totala negare a lui Dumnezeu. Ei golesc bisericile de prezența vie a lui Dumnezeu. De aici până la moarte este un singur pas. Trebuie să vedem că în creștinism a avut loc o reacție foarte puternică împotriva cesaționismului.
Pentecostalii (1901), apoi carismaticii (1960) au fost cei care au abandonat cesaționismul. Apoi trebuie să vedem cum creștinismul a pătruns în America Latină, în Africa și în Asia, unde ideile moderniste nu afectaseră gândirea oamenilor.
Acolo creștinismul este totalmente ne-cesaționist, adică este carismatic. Există 600 de milioane de creștini carismatici în lume și începe să se formeze un consens că viitorul creștinimsului va fi determinat de bisericile dinamice din lumea din afara Europei și a Americii de Nord (Statele Unite și Canada). Viitorul creștinismului stă în mișcările necesaționiste, în care Duhul Sfânt este eliberat să dea profeții, să facă minuni și vindecări și să dea credincioșilor darul vorbirii în limbi.
Cesaționismul (necredința) limitează Duhul Sfânt și nu-L lasă să se exprime cu putere. De aceea bisericile cesaționiste sunt fără viață. Credincioșii din România sunt confruntați și ei cu această alegere: să formeze în continuare biserici fără viață și să stea în biserici fără viață, ori să dea sens autentic strigătului exuberant al cântării: ”Lăsați Duhul Sfânt să lucreze! Să ne elibereze…!”
***
La Zalău, timp de 3 zile, în anul 2018 am participat la Conferința “Persoana și lucrarea Duhului Sfânt“, în 10 sesiuni, ținută de doi profesori universitari și de alți doi pastori creștini, cu renume, cu toții pastori baptiști.
Temele au fost: Persoana Duhului Sfânt, Pogorârea Duhului Sfânt, Botezul Duhului Sfânt, Vorbirea în limbi, Darul vindecărilor, Prorocia, vedeniile și descoperirile, Argument biblic pentru cesaționism 1, Argument biblic pentru cesaționism 2, Istoria Continuaționismului și Plinătatea Duhului Sfânt
Apoi au urmat încă două teme, neîncadrate ca sesiuni: Primirea Duhului și Regenerarea, și, a doua, Cesaționismul în eclesiologie.
În perioada aceea, mai mult ca oricând, eram în faza unui creștin liber, și totodată deschis și mă așteptam să aud și să primesc lucruri mărețe deoarece îmi doream multe de la Duhul Sfânt (cum este natural și duhovnicesc). A fost o conferință foarte bine pregătită, expusă într-o sală primitoare, intimă, de dimensiuni mai reduse, dar potrivită pentru participanții doritori să știe și să beneficieze mai mult din lucrarea Duhului Sfânt în viața lor.
În urma Conferinței care, de altfel mi-a plăcut, am rămas totuși nesatisfăcut, nu m-au convins cu încetarea darurilor și ale minunilor, deși au pledat cu argumente “biblice”, mai exact luate din Scriptură, dar neconvingătoare, care nu aveau temelie indubitabilă și nici nu se putea întâmpla asta.
Creștinii care cred Cuvântul, deci și lucrarea Duhului Sfânt, cred că nu au încetat darurile și minunile, că Domnul li se descoperă prin vise și vedenii, dar și prin revelație asupra Cuvântului din Scriptură, dar au și experiențe indubitabile a tot ce scrie în Biblie cu privire la acest subiect delicat pentru anumite culte.
În urmă cu cca 6 ani, când pe you tube am dat de numele Vasile Hozan, fără să fi urmărit vreo predică a sa, am avut îndemnul, percepția și sentimentul că e o persoană pe care neapărat trebuie să văd ce spune că-mi va plăcea ce aud. Au trecut mai multe zile, poate o săptămână-două, până ce i-am ascultat prima predică și am constatat că intuiția a fost exactă.
Pe de altă parte, precizez că până atunci i-am apreciat pe foarte mulți pastori baptiști și le ascultam predicile. Printre excepții, însă, se numără pastorul Iosif Țon, niciodată nu m-a atras, deci nu i-am ascultat predicile, aveam sentimentul că are un repertoriu foarte restrâns; deși aveam două-trei cărți ale lui, nu i le-am citit niciodată…. Însă, căutând acum ceva despre cesaționism, am găsit postat la Petru Lascău pe blog textul de mai sus, sumarizând foarte bine ceea ce doream să spun.
Apreciindu-l pe pastorul Vasile Hozan… prea mult, l-am întrebat pe un apologet baptist de renume: Ce părere ai despre Vasile Hozan? că mie îmi place omul, și ce predică. N-a zis nimic-nimic, de rău sau să-l evit, ci că omul vorbește precum un gospodar sfătos-înțelept și la locul lui, ceva de genu’. Însă atunci când l-a auzit vorbind pe Florin Antonie, apologetul a sărit ca ars! Cu timpul, am ascultat mulți pastori penticostali, apreciindu-i îndeosebi pe Virgil Neagu, Toni Berbece, Dragoș Croitoru, Cristian Ionescu și Iosif Anca pentru învățătura precisă pe care o împărtășește cu tinerii.
Criteriul de aprecire ar fi încadrarea în a propovădui o viață creștină normală, deplină, biruitoare, o viață caracterizată de însuși Cuvântul Domnului Isus, Păstorul cel Bun.
12. Adevărat, adevărat va spun că cine crede in Mine va face si el lucrările pe care le fac Eu; ba incă va face altele si mai mari decât acestea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl; 13. si orice veti cere in Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit in Fiul. 14. Dacă veti cere ceva in Numele Meu, voi face. 15. Daca Mă iubiti, veti păzi poruncile Mele. 16. Si Eu voi ruga pe Tatăl, si El vă va da un alt Mangâietor, care să rămână cu voi in veac; 17. si anume Duhul adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede si nu-L cunoaste; dar voi Il cunoasteti, căci rămâne cu voi si va fi in voi. (Ioan 14)
În alte cuvinte spus, ar fi, crede Cuvântul Bibliei și trăiește-ți viața așa.
Daca vrea cineva să facă voia Lui, va ajunge să cunoasca dacă invățătura este de la Dumnezeu sau dacă Eu vorbesc de la Mine. (Ioan 7:17)
Cine zice că rămâne în El trebuie să traiască și el cum a trăit Isus. (1Ioan.2:6)
Un pastor n-are voie să nu creadă Cuvântul și să nu trăiască cum a trăit Isus, Cel care a adus pe pământ împărăția Sa și care voiește să fie “precum în cer așa și pe pământ“.
Prin Adam, am pierdut raiul și autoritatea de-a stăpânii Pământul, căci s-a lăsat amăgit și jefuit de Diavol, care de-atunci a devenit stăpânul omului păcătos. Însă, prin jertfa de la Cruce a lui Isus Hristos, am fost repuși în drepturi, El ne-a ridicat la rangul de fii și moștenitori. Isus i-a luat lui Satan arma lui de bază împotriva noastră, vinovăția, făcând două lucruri:
- El ne-a oferit iertarea pentru păcatele din trecut (de fapt, trecute, prezente și viitoare);
- El a anulat pentru noi puterea Legii care trebuia împlinită ca să fim neprihăniți, punându-ne sub noul legământ în Hristos.
Boldul mortii este pacatul; si puterea păcatului este Legea. (1Corint 15: 56)
Caci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteti sub Lege, ci sub har. (Rom.6:14) – Păcatul, de-acum, el este fără putere pentru creștinul dedicat lui Hristos, căci harul are putere pentru cei ce sunt ai lui Hristos ca să-i țină pe calea îngustă pe care trebuie să mergem.
Și, prin jertfa Sa, Isus Domnul a obținut pentru noi două lucruri:
a) El ne-a salvat de sub stăpânirea întunericului (domnia diavolului);
b) El ne-a adus în împărăția luminii, a lui Dumnezeu, acolo unde este Domn și Stăpân Isus Hristos, Dumnezeul nostru.
În consecință, ca fii ai Împărăției, Isus ne trimite să-i administrăm biruința asupra împărăției Diavolului – ceea ce nu prea s-a făcut de biserica cultului nostru. De ce? Pentru ca împărăția întunericului să se tot micească, iar aceea a luminii să se tot extindă. Ori se vede că în generația asta, privind de exemplu la USA, lucrurile nu au mers deloc bine pentru că nu s-a lucrat cu putere și cu autoritate. Pentru că nu am crezut și nu ne-am achitat de mandatul primit de la Domnul Isus:
„Iată ca v-am dat putere sa călcați peste serpi si peste scorpioni si peste toata puterea vrajmasului: si nimic nu vă va putea vătăma.” Luca 10:19„le-a dat putere să scoată afară duhurile necurate si să tămăduiască orice fel de boală si orice fel de neputință” Matei 10:115. Apoi le-a zis: “Duceti-va in toata lumea si propovaduiti Evanghelia la orice făptură. 16. Cine va crede si se va boteza va fi mântuit; dar cine nu va crede va fi osândit. 17. Iată semnele care vor insoti pe cei ce vor crede: in Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi in limbi noi; 18. vor lua in mână serpi; dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; isi vor pune mâinile peste bolnavi, si bolnavii se vor insănătoși.” (Marcu 16:15-18)
Aceste cuvinte sunt valabile și azi, la fel de mult, sau atât mai mult, cum fuseseră de adevărate pentru ucenicii și apostolii Domnului Isus.
“și nimic nu vă va vătăma“. – Nu trebuie să vă fie frică, dar credeți în Mine și faceți ce vă spun Eu și veți avea biruința Mea manifestată în viețile voastre.
9. Si balaurul cel mare, sarpele cel vechi, numit diavolul si Satana, acela care inseală intreaga lume, a fost aruncat pe pământ; si impreunăcu el au fost aruncati si ingerii lui. 10. Si am auzit in cer un glas tare, care zicea: “Acum a venit mântuirea, puterea si imparatia Dumnezeului nostru si stăpânirea Hristosului Lui; pentru că pârășul fratilor nostri, care zi si noapte îi pâra inaintea Dumnezeului nostru, a fost aruncat jos. 11. Ei l-au biruit prin sângele Mielului si prin cuvântul mărturisirii lor, si nu si-au iubit viața chiar până la moarte. (Apocalipsa 12)
Acum „creștinii” nu mai întreabă pe Domnul. De ce? Sau întreabă dar nu aud nici un răspuns. De ce nu-L aud? Domnul nu mai vorbește? Doar El e Același ieri, azi și în veci.
Problema e a noastră, nu a altora, și nu e nici la Dumnezeu. Mai marii noștri au stabilit că suntem în vremea aceea din urmă când am intrat în epoca cesaționistă când au încetat unele daruri și minunile, stare care, practic, blochează propășirea acelor adunări. Astfel, e exagerat să zicem că se propagă un fel de hulă și de necredința? Iar cei care au lumina nu strigă până ce pot înțelege și cei care au decretat doctrina asta care vine ca un tăvălug peste noi, de mai bine de un secol, vitregind credința, dar și puterea și autoritatea de avea victorie deplină în fața Vrăjmașului. Credința vine prin auzirea Cuvântului lui Dumnezeu; dar tu auzi de fapt ce scrie, Cuvântul biblic, însă AUZI că a încetat… a fost pentru atunci…, acum nu ma e…. a încetat … spune VOCEA Înșelătorului, a Mincinosului – deci se instalează necredința pentru această parte a vieții credinciosului, care vine după mântuirea noastră de păcat. Da, suntem mântuiți, dar fără putere, fără autoritate. De ce? Pentru că nu am cucerit prin credință și această parte importantă a împărăției luminii, pentru ca mai apoi să ne îndeplinim și mandatul trimiterii.
Porunca de a face ce scrie în Matei 10, Luca 9 și 10 și în final Marea Trimitere, Marcu 16: 17-18, Matei 28:20 sunt rămase în picioare și astfel se stă cu dosul astfel de porunci vitale. (Ezechiel 8: 6, 16).
Înșelătorul, acuzatorul, mincinosul (diavolul) a găsit pe cine să înșele de-a lungul secolelor, dar sunt întotdeauna și creștini ascultători, care aud glasul Domnului și merg după El și deloc după un străin. Ori tocmai de aceea Satan a blocat, prin cesaționism, lucrarea plină de vigoare, putere și autoritate prin care creștinii atacau frontal și cu deplin succes demonii și duhurile satanice, eliberarea și vindecarea creștinilor.
Trebuie ca creștinul să fie în clocot, plin de putere și de autoritate, după voia Domnului în lupta împotriva Dușmanului, cu o vie mărturie care face diferența, aducând printre noi, în mod vizibil, împărăția lui Dumnezeu, deoarece El „le-a dat putere să scoată afară duhurile necurate si să tămăduiască orice fel de boală si orice fel de neputință” (Matei 10:1)
Nu mă refer la simpla mântuire a creștinului, ci a îmbrățișa viața creștină normală, de biruință, iar aceasta este numai prin har, numai prin Hristos, căci „Pot totul in Hristos care mă întărește.”(Filip.4:13), prin Hristos care e „plin de har si de adevar” – deci fără nicio îndoială „charismatici”, n-avem cum altfel. Totul e prin har. Din El, prin El și pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie toată gloria în veci. (Romani 11:36). Apoi, nu-i așa, „Harul Meu iti este de ajuns; căci puterea Mea in slabiciune este făcută desăvârsită.”(2Cor.12:9)
Trebuie să trăim prin puterea harului lui Hristos, căci El, prin jertfa Sa s-a făcut blestem pentru noi, ca noi să moștenim binecuvântarea și să ne manifestăm puterea și autoritatea în fața Vrăjmașului, eliberându-ne din lanțurile minciunilor sale… Talpa piciorului nostru n-a călcat încă peste o mare parte a zonei întunericului și deci n-am cucerit-o ca să ne fie dată nouă cum ni s-a promis (Iosua 1:3) ba mai mult, se pare că am pierdut din teritorii!
*
Mărturie personală: Acum mai bine de 4 ani, în biserică au venit cca 15 frați și surori dintr-altă adunare de români și dintr-altă țară care cu toții și-au mărturisit viața schimbată, (re)pocăința lor, petrecută de curând. Mărturisând cum de au ajuns aă aibă o viața creștină schimbată, autentică și oarecum normală, diferită de una obijnuită. Nu mai țin minte decât mărturia puternică a unei surori care probabil zicea că era profesoară de muzică, cânta la pian și conducea cântarea în adunare. Mai înainte vreme era foarte perfecționistă, stăpânită de fire, de mândrie, de un prestigiu lumesc, era musai să se cânte perfect. Dar așa cum mărturiseau și ceilalți, pe rând, toți au fost cercetați într-o perioadă scurtă de timp și au fost schimbați în duhul lor, accentul căzând pe omul dinăuntru și nu atât pe îmbrăcămintea exterioară (care trebuie să fie decentă desigur). Eu ascultam cu sufletul la gură, atent și foarte interesat.
De un timp ajunsesem să văd pe laptop în medie 4 filme pe zi, citit de ziare online, multe prostii, lucruri lumești neziditoare, dimpotrivă. Era o dependență ușoară spre mai pronunțată, cert e că am vrut să mă scutur de această pierdere de timp și de plăceri lumești, dar n-am putut să scap, deși i-am mărturisit cu sinceritate Domnului dorința. Era și un fel de mângâiere a ceea ce nu era bine în viața mea, căci am strâns resentimente, neiertare și judecată, dar nu știam de acest disgnostic pe atunci.
Ascultam mărturiile cu mare interes, în serviciul de dimineață și de după masa, ori se știe că o mărturie n-o poți face autentică fără Duhul Sfânt, deci se vede că Duhul lucra în duhul meu, astfel că, din acea zi, nu am mai vizionat nici un film! Dumnezeu m-a resetat dintr-o dată, complet, a șters cu buretele toată plăcerea și dependența, a tot ce e ziar sau film (TV). Nu mai puteam să vizionez și nici nu mai doream deloc. Am știut că asta e și pentru orice film zis creștin, deci orice film. Dar am zis după câteva zile să fac proba: am pus mâna pe mouse si degetele n-au putut urma îndemnul firesc. Domnul și-a arătat puterea și slava prin această lucrare. Glorie Domnului!
Am spus această mărturie deoarece veți vedea în experiențele fratelui Vasile Hozan aceeași putere care îl strunează în unele momente pe el sau pe alți frați, astfel încât trebuie să-L onoreze pe Domnul, urmând întocmai voia Sa.
Căci Impărăția lui Dumnezeu nu este mâncare si băutură, ci neprihănire, pace si bucurie in Duhul Sfânt. (Romani 14:17)Căci Impărăția lui Dumnezeu nu stă in vorbe, ci in putere. (1Cor.4:20)***
Din Vol 1, carte scrisă de Maria și Vasile Hozan, voi transcrie câteva pasaje care întăresc aspecte ale lucrării Duhului Sfânt:
Vasile Hozan povestește nenumărate minuni ale lui Dumnezeu, lucrările Duhului Sfânt înfăptuite sub ochii săi sau ale frațior și surorilor în credință, începând din Fodora (Sălaj), situat pe malul drept al Someșului în drum spre Dej, la cca 40 de km de acest oraș.
Prima povestire supranaturală care a copleșit adunarea locală a fost aceea cu ochiul sorei Catița Rus.
Despre lucrări făcute de Duhul Sfânt
“Ochiul lui Catița Rus”
Familia Rus creștea tauri pentru comercializare. Într-o zi fiind singură acasă a mers să dea de mâncare animalului. Acesta s-a zbenguit și a lovit cu vârful cornului său ochiul stăpânei. Sub puterea loviturii, pupila a țâșnit afară din ochi, ținându-se legată într-o vinișoară ca un fir de ață.
Bâjbâind și ținând pupila în pumn a ajuns cu mare greu în casă. S-a așezat pe un scăunel mic lângă soba pe care gătea mâncarea și, căutând un blid, îl băgă în găleata cu apă apoi și-l potrivi sub pupila ce atârna, făcând să ajungă în apa rece, că tare o mai ardea aerul. În felul acesta a mai scăzut din grozăvia durerilor.
Frățietatea era pe atunci unită. Toți simțeau necazul celuilalt. Și seara au venit toți frații la rugăciune. Stăruiau ca Dumnezeu să-Și arate slava și să vindece ochiul surorii Catița Rus. Vrându-i binele, toți o îndemnau să meargă la medic. Ea, însă, rămânea neclintită în hotărârea ei. A doua zi firicelul ce lega lega pupila de ochi se uscă și spre seară căzu. Ochiul nu-și vărsă lichidul și se închise în întunereic.
Trecură multe zile de post și rugăciuni neîntrerupte, alături cu mulți frați, printre care și unul Mercea Pavel care avea darurile harului și ale Duhului Sfânt. Acesta din urmă o încuraja zicând că, dacă nu se va îndoi de loc în credință va vedea minunea lui Dumnezeu, care este gata să se arate. Și iarăși va vedea cu ochiul, că așa a fost el încunoștințat de Domnul.
Ca oameni, nu putea pricepe nimeni așa ceva. “Cum?” ziceam noi. “Ochiul este deja fără pupilă. Cum să mai vadă?” Dar în a șaptea zi de stăruință, post și rugăciune, ochiul a lăsat să se vadă ca o cicatrice dinspre nas până înspre coada ochiului și cca cu 3 milimetr în Numele scump al lui Isus Cristos.i mai spre coada ochiului se ivi o pupilă nouă cu care a văzut. Martor acestei minuni fratele Mercea Pavel strigă: “Mari sunt lucrările de slavă ale lui Dumnezeu!”
Fapta aceasta a făcut pe mulți dintre oamenii satului să-și deschidă ochii spre lumină, spre Dumnezeu. Așa s-au pocăit mulți din sat în vremea aceea, în urma minunilor făcute de Dumnezeu prin puterea Duhului Sfânt
*
Botezul meu cu Duhul Sfânt
Într-o vinere de Paște, Vinerea Patimilor, mă gândeam că într-o zi ca aceasta și pe tâlhar l-a iertat Domnul Isus. Cred că azi mă iartă și mă botează cu Duhul Sfânt și pe mine.
Ne-am sfătuit cu mai mulți tineri și tinere și am mers la locul de rugăciune, la sora Catița Rus. Ajunși acolo, femeia era foarte ocupată cu treburile casei și cu bucătăria. Ne primi ea, dar se observa că nu ar fi avut atunci nevoie de musafiri. Totuși se opri puțin cu noi de vorbă apoi făcurăm o rugăciune după obiceiul frățesc, care era ca și o obligație când intram într-o casă. Primul lucru pe care îl făceam era să ne plecăm pe genunchi și ne rugam, apoi ne ocupam de celelalte vorbe. Așa, după rugăciune ne întrebă ce doruri ne poartă, iar noi i-am spus că am vrea să stăruim după botezul cu Duhul Sfânt. Ea ne îndemnă să facem cum ne-am pus în gând că Domnul e bun și El dă Duhul Sfânt celor ce IL cer, dar ea nu putea sta prea mult cu noi, având multe de făcut. Ca o paranteză vreau să vă spun că în vremea aceea, când mergeam cu frații la rugăciune și se dădea o lucrare primeam încunoștiințări foarte exacte și știam cu siguranță la cine se referă prorocia. Însă nu eram încă botezat[nici in apa], nu aveam darul vvorbirii în limbi noi.
Toți se așteptau că dacă eram mai înaintat în cele duhovnicești, mai mult ca cei prezenți dine leatul meu, eu să primesc primul vorbirea în alte limbi. La rândul meu eram curios să văd cui îi va da Domnul prima dată vorbirea în limbi și priveam în jur. Nu aveam o continuitate în rugăciune. Sora Catița observându-mă mă prinse de degetul cel mic și mi-l răsuci între degetele ei provocându-mi durerea. Îmi făcu semn să nu mă mai uit, ci să mă rog. Rușinat am început să mă rog tare și să mă umilesc așa că m-a pornit plânsul.
Înainte de a închide ochii am examinat (hornul) coșul de fum al sobei. Era foarte bădăran lucrat și gros peste măsură, ba nu avea muchiile drepte și asta mi-a rămas în minte.
Ori, cum strângeam din ochi, tot hornul acela îl vedeam, nu puteam scăpa de această imagine. Diavolul prin asta mă impiedica să mă concentrez în rugă. Dumnezeu făcu ca imediat să văd în vedenie că un grup de îngeri ieșeau de la baza hornului și cântau rotindu-se și acoperindu-l de jos până sus la tavan, care de acum era înalt până la cer și îngerii fără sfârșit ca și cum ar izvorî de jos în sus.
Uitându-mă atent, am început fără să-mi dau eu seama, cu și ce se întâmplă, dar am cântat în alte limbi cu îngerii și când m-am oprit din rugăciune toți erau așa de bucuroși căci eu primisem vorbirea în alte limbi.
Am avut momente când vorbirea în alte limbi, era în românește. Fiinfcă eu am oprit vorbirea în limbi străine fiind amăgit de alte sfaturi și stări. În schimb atunci când puterea Duhului Sfânt mă cuprindea, ca o apă ce-mi înfioara întreaga ființă, eu vorbeam cu fraze înalte și cuvinte frumoase venite de sus, dar în românește. În mod normal nicicând nu al fi putut alcătui așa fraze.
Sălicea
Tot în timpul acela am mers în misiune prin satele din jurul Feleacului și am rămas de mas (peste noapte) la fratele păstor Pop Ioan din Vâlcele. Noaptea am visat cum călătoreampe un drum foarte frumos printr-o pădure care avea două versante. Pe dealul cel din drapta mă aflam mergând pe un drum foarte curat, drept sub soarele dogoritor. Acolo era umbra unei păduri frumoase cu lemne crescute drepte și o liniște deplină. Pe versantul din stânga al dealului era cineva, ca un copil, pe care nu-l știam. Se zbătea într-un tufiș de crâng cu spini și hățișuri, fără drum și fără adăpost. Soarele-l dogorea tare, părea a fi numai sudori și era stăpânit de o mare disperare, ca de moarte.
M-am oprit o clipă sî văd cine este.
Și îndată acel copil m-a strigat pe nume: “Frate Vasile!”
Atunci i-am fluierat, așa cum fluieră băieții, cuiva pe care nu-l vede dar despre care crede că-l aude, fiind pe aproape.
Am auzit încă o dată, de data aceasta foarte tare: “Frate Vasile! Vino de ne ajută!”
Eu am răspuns: “Du-te! Fii pe pace că mâine voi fi la voi, în Sălicea.”
Imediat m-am trezit, am sărit din pat și pe o bucată de ziar am început să scriu în mod special numele localității despre care nu auzisem niciodată.
Dimineața am istorisit visul gazdei mele, fratele Pop Ioan. I-am spus cum mâine trebuie să ajung la Sălicea, fiindcă în visul meu se făcea că azi trebuie să merg într-un sat pentru Cina Domnului.
Fratele Ioan, după ce mi-a ascultat cu atenție visul a spus: “Să știi că este adevărat, fiindcă azi trebuie să mergem în satul vecin, peste un deal în partea opusă, pentru că am programat acolo Cina Domnului. La noapte vei rămâne de mas tot la noi, apoi mâine vei pleca la Sălicea.” “Dar unde este Sălicea? E pe aproape, sau undeva departe?”
A doua zi am fost îndrumat de fratele Ioan: “Cobori în drumul principal Cluj-Turda. Urci pe drumul acela îngust până în coama dealului ce se vede în față. Apoi o iei pe coama dealului în sus până ce ajungi în Dealul Micușului (un cătun, unde s-a născut Todorel Rusu, dintr-o povestire anterioară).
Traversezi acest cătun și cobori așa și așa, (ai grijă să nu te rătăcești ca David, evreul din Turda!). Când ieși afară din pădure vezi satul Sălicea.”
O ISPITĂ MARE
Mergând singuratic și îngândurat prin acele locuri necunoscute de mine, s-a apropiat ispititorul Satan, la început cu fel de fel de șoapte, apoi ispite unterioare, de ordin fizic. La urmă, chiar auzeam voci care mă chestionau: “Unde te duci? Ce cauți? De ce nu stai acasă să-ți vevi de treburile tale?” Era o luptă în duh și o hărțuială cu gânduri și cu pofte în trup.
Hărțuiala ispitei a fost așa de vehementă, încât am căzut de oboseală pe un petec de mușchi verde, ce era ca o plapumă lângă drum. Am și adormit pe dată. Nu știu cât timp am dormit, numai că atunci când m-am trezit eu, eram departe pe drum, în sensul bun de mers. Oprindu-mă și privind în jur și în urmă, am văzut locul unde căzusem de oboseală, apoi mi-am continuat drumul spre Sălicea.
Ajuns în Dealul Micușului, mi-au ieșit toți câinii din acel cătun în față. Lătrau care de care mai tare la mine. Gălăgia a făcut să iasă afară oamenii și să se uite duupă mine. Eu îmi urmam drumul, fără să întorc măcar capul după alaiul de câini ce îl aveam în urmă.
Pe oameni îi auzeam întrebându-se și răspunzându-și unii altora: “Cine va fi omul acesta?” “Trebuie că e un pocăit după mers. SE va duce la pocăiții lor la Sălicea!”
Așa și era.
Pe când am ajuns eu în capul satului, se lăsa amurgul serii pe străduțele lor noroioase și pline de gunoaiele animalelor care umblau pe ele.
Mergând, mă gândeam că sunt străin pe acolo și nu am unde poposi peste noapte. Căci nu cunoștem pe nimeni. Mi-a venit o idee: să stau la prima poartă pe care o voi găsi deschisă larg. Dacă mă va întreba cineva ce e cu mine voi intra cu el în vorbă și apoi la el în casă.
Ajungând în sat, lângă o văliciă, amândouă porțile curții erau deschise. M-am rezemat de stâlpul porții și am așteptat. A ieșit de prin grădină un om ce-și ținea capul într-o parte, având o claviculă mai scurtă. Avea în brațe bâte de floarea soarelui. Vroia să facă focul cu ele, ca să pregătească și el ceva de mâncare de Paști copiilor lui.
S-a oprit cu brațul plin, a stat, s-a uitat, dar nu a zis nimic. A intrat apoi într-o căsuță ce era peste curte unde avea cuptorul.
S-a întors repede, cu mâinile goale și s-a postat în mijlocul curții cu mirar și cu mâinile aranjate pe șolduri. A întrebat: “Nu cumva ești fratele Hozan de la Turda?” “Ba da, eu sunt!” A alergat și m-a îmbrățișat. Mi-a spus că a avut un vis că o să-l caut. Și iată că visul s-a împlinit. L-a podidit plânsul de bucurie. M-a poftit în casă. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să îngenunchez și ne-am rugat Domnului cu multe mulțumiri că am ajuns și că am fost călăuzit tocmai la casa unui frate.
În timpul rugăciunii Duhul Sfânt l-a mustrat aspru pentru greșeala lui. Apoi l-a îndemnat să nu mai zăbovească, ci să se întoarcă grabnic la Domnul și la vechile cărări. Că de nu, solul morții va continua și-i va distruge toată casa, dacă nu ascultă.
Când ne-am ridicat, i-am văzut nevasta, Maria, bolnavă de moarte într-un pat, iar în alt pat un copil, bolnav și el. Era așa o atmosferă de groază în acea casă.
Fratele Vasile Rus, a început să îmi mărturisească cât e Domnul de drept. Mi-a spus că a avut capre și i-au murit. A avut un cal și i-a murit. O boală de găini i-a curățat curtea de galițe. Un copilaș i-a murit și acum îi era greu bolnavă și nevasta.
“Ce să mă fac? Ce să mă fac?” Se tânguia bietul om. Eu i-am repetat prorocia spusă de Duhul Sfânt și l-am întrebat unde trebuie să se întoarcă? A stat pe gânduri și cu o voce adâncă, pornită parcă cu greu din adâncul sufletului mi-a răspuns: “În biserică…” Apoi a continuat: “Sunt 6 ani de când și eu ca și alții am fost atrași în Partida sorei Măriuța de la Ileanda și am fost amăgiți. Se vede că de aceea a spus Duhul Sfânt să mă întorc.”
Am încuviințat, că prin sora Măriuța a fost o lucrare de rătăcire și i-am adus argumentele necesare.
Apoi iar ne-am rugat, iar el și-a mărturisit toate păcatele și tot amarul. Și iar ne-am rugat. Cu mai multe lacrimi
Minunea a fost că atât copilul bolnav cât și nevasta omului s-au sculat în seara aceea din patul și boala lor. Și a fost o mare pricină de bucurie în Domnul.
A doua zi, fiind duminică au venit la adunarea bisericii (pentru prima dată) și toți oamenii au văzut această mare minune, cu nevasta și copilul lui Rus Vasile.
Oamenii au venit în număr așa de mare încât a fost imposibil să ținem serviciul înăuntru. Am pus o masă în mijlocul curții, să cuprindem pe toți cei aflați acolo.
Era o vreme frumoasă, de primăvară. Așa că serviciul s-a desfășurat afară. Frații veniți erau în număr mare, din mai multe părți. Unii erau din Mănăștur-Cluj. Văzându-mă mai tânăr între ei (nici nu mă cunoșteau) au zis ca eu să rostesc prima predică.
Am fost de acord cu acest lucru, dar fratele Vasile a zis: “Nu! Eu vreau să vorbesc primul și să le spun oamenilor că acum mă întorc iar la Domnul, după 6 ani, ca fiul risipitor.”
Nu mi-a căzut bine, dar fiind străin am lăsat așa lucrurile.
El, fiind mai mic de statură, a îndrăznit să se ridice în picioare pe masă, ca să-și vadă consătenii, care erau mulți la număr.
Și-a început predica, dar ceva s-a întâmplat. După o jumătate de frază rostită a amuțit complet.
Doi frați l-au luat pe mâini și l-au dus în șură unde l-au frecat cu oțet și i-au dat să bea apă, căci fața i se făcuse albastrp. Cu ajutorul lor a început să își revină și să vorbească.
Și toți s-au bucurat că n-a rămas mut.
După această întâmplare s-a mai cântat o cântare și apoi s-a spus o poezie.
Apoi am luat eu Cuvântul.
M-am ridicat, în Numele Domnului și am vorbit cu mare îndrăzneală și harul Domnului a fost așa de mare că se simțea parcă și bucuria cerului pentru întoarcerea din rătăcire a familiei Rus Vasile, din nou la Domnul.
Și cei nepocăiți simțeau prezența Duhului Sfânt și plângeau și se bucurau de ce a lucrat Domnul printre frați.
Strigăte de preamărire
După ce am servit masa, am pornit cu clujenii spre Mănăștur, unde am participat l adunarea de seară. În timp ce mergeam pe o Vâlcea spre Cluj, tot cam la 10-20 de metri, fiecare dintre noi eram forțați de puterea ce ne însoțea să ne oprim și să-L preamărim pe Domnul. Cum noi mergeam în linie, cot la cot unul cu altul, deodată ne pomeneam cu piciorul drept fiecare dintre noi, pus în față, fără puterea de a-l mai mișca pe stângul. Ca niște militari strigam cu toții ca la comandă: “Mare ești Doamne!” Și ca și cum ai despiedica un car, iarăși puteam să ne continuăm drumul alți 10-20 de metri și iar se repeta. O lungă parte a drumului din acea călătorie am fost toți cuprinși de o stare de preamărire a lui Dumnezeu.
Am văzut atunci cum S-a bucurat Domnul, îngerii, cerul întreg. Am simțit cum ne-au făcut și pe noi părtași bucuriei că un suflet, o familie s-a întors la Domnul și la cărările cele vechi. “Mai adă Doamne acele zile din trecut, acele stări de altă dată…”
NOTE:
Sursa cărții vol. 1: file:///C:/Users/HP/Downloads/kupdf.net_vasile-hozan-amintiri-din-538ar259-vol-1.pdf
-într-o altă întâmplare, Vasile Hozan povestește cum călătorea pe jos dintr-o localitate înspre alta, el fiind cu un alt frate, ultimii din marele grup; iar în față, într-o strâmtoare de trecere era așteptat de un grup de bătăuși înarmați cu pietre și bâte pentru a-l zdrobi în bătaie de pastorul Hoza, Dar când să se apropie mai mult de acea zonă, Duhul Sfânt efectiv l-a împiedicat să mai poată înainta pe același drum cu ceilalți, presându-l s-o ia pe o altă cale, gândind că astfel va ajunge chiar mai repede.
-nu doar într-o singură predică (probabil că și într-una din cele 21 de cărți scrise) a mărturisit cum într-o călătorie de evanghelizare din republica Moldova, într-una din localități a fost întrebat, practic, cum e o prorocie? I-a întrebat, de când n-a mai plouat aici? Era fosrte mare secetă, pământul crepat de-ți puteai băga mâna în el. Zic oameni de peste 2 luni. O prorocie e așa: mâine pe la 11:00 va apare un firicel ca o sfoară vizibilă pe cer, mai întâi, iar colo pe la 14:00 va ploua așa cum întorci o găleată plină cu apă cu gura în jos. Prorocim acum și se va împlini întocmai în viitorul prezis. Și așa s-a și întâmplat, pe la 11:00 a fost semnul acela pe cer, iar la 1400 a plouat “cu găleata”, de nu mai puteau să circule mașinile pe șosea, că nu se vedea nimic-nimic.
– Recomand cărțile, predicile și studiile pe you tube video și audio ale pastorului și învățătorului de renume internațională Derek Prince (1915-2003)
https://youtu.be/9UwGuxymrCQ?list=PLok3I2Y5pYS5VFTzd03Z4KWqyMZCGlQo8&t=198
– Recomand cărțile, predicile și studiile pe you tube video și audio ale pastorului și învățătorului de renume internațională Derek Prince (1915-2003)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu