Există mult mai mult
în Avraam decât cunoaștem. Omul acesta ne este înainte mergător în foarte multe
domenii. Redus la statura unui simplu pelerin în căutarea unei noi patrii,
Avraam a stat cuminte în galeria modelelor noastre de destin. Asta la o citire
superficială a Scripturii, pentru că dacă citim mai cu atenție …
Biblia ne descrie însă câteva lucruri fascinante în care Avraam a depășit
cu mult capacitățile normale umane, dovedind un nivel de comunicare superior cu
Dumnezeu și un nivel de cunoaștere care nu poate fi explicat decât printr-o
spectaculoasă revelație specială.
De la Abram la Abraham, De la
Sarai la Sarah
Introducerea sunetului „h“ a marcat umplerea cu duh, pentru că această
consoană este pronunțată printr-o emisie, un șuvoi de aer, o suflare, o
proiectare în afară, o exhalare. Dumnezeu a mai suflat odată peste ei, ca la
facerea lui Adam, transformându-i în părinții unor urmași de rang dumnezeiesc.
Lumea în care a trăit Avraam nu se grăbea. Zilele erau lungi și timpul de
reflexie și gândire era îndeajuns. Oamenii își puneau întrebări mari și meditau
adânc la condițiile vieții. Proximitatea evenimentelor din proto-istoria
omenirii le oferea suficient material pentru meditație. Nașterea lui Avraam s-a
petrecut cam pe când a murit Noe. Patriarhul a fost deci contemporan foarte
mulți ani cu fiii lui Noe și cu urmașii lor ! El însuși a fost unul dintre ei.
Vă dați seama ce extraordinare surse de informații a avut la îndemână.
Am să caut să ilustrez afirmațiile de mai sus prin trei detalii despre
Avraam comentate în alte cărți ale Bibliei.
1. Credința în înviere
,,Prin credinţă a adus
Avraam jertfă pe Isaac, când a fost pus la încercare, el, care primise
făgăduinţele cu bucurie, a adus jertfă pe singurul lui fiu! El căruia i se spusese:
„În Isaac vei avea o sămânţă care-ţi va purta numele!” Căci se gândea că Dumnezeu
poate să învieze chiar şi din morţi, şi, drept vorbind, ca înviat din morţi
l-a primit înapoi.“ (Evrei 11:17-19).
Michelangelo Merisi da Caravaggio
– 1571 – 1610 – Galleria degli Uffizi
Adam a avut nefericirea să vadă prima
moarte atunci când Cain l-a omorât pe Abel. Avraam a gândit că poate avea
fericirea să fie martor la cea dintâi înviere din istorie! Numai așa și-a putut
explica paradoxul dialogurilor cu Dumnezeu. Cel ce-i spusese că ,,în Isaac va
avea o sămânță care va umple pământul“ i-a cerut apoi să-l aducă jertfă pe
Isaac pe muntele Moria. Cum va putea Isaac să
aibă urmași după ce va fi jertfit? Mintea lui Avraam n-a găsit altă explicație
decât ,,prin înviere“! Ca să aibă însă un asemenea raționament, mintea lui
Avraam trebuie să fi fost părtașă unor revelații neconsemnate în Biblie. Lungul
lui drum din Ur spre Canaan, peregrinările prin țara promisă și nopțile de
veghe sub bolta înstelată i-au oferit lui Dumnezeu foarte multe ocazii să vină
și să stea de vorbă cu ,,prietenul Său“.
,,Să ascund oare eu de Avraam ceea ce am să fac?“ a spus Dumnezeu când se
pregătea să distrugă Sodoma și Gomora? Observați familiaritatea cu care
Dumnezeu vine la Avraam și familiaritatea cu care Avraam Îl invită pe Dumnezeu
la el acasă: ,,Domnul i S-a arătat la stejarii lui Mamre, pe când
Avraam şedea la uşa cortului, în timpul zădufului zilei. Avraam a ridicat ochii şi s-a
uitat, şi iată că trei bărbaţi stăteau în picioare lângă el. Când i-a
văzut, a alergat înaintea lor, de la uşa cortului, şi s-a plecat până la pământ. Apoi a zis:
„Doamne, dacă am căpătat trecere în ochii Tăi, nu
trece, rogu-Te, pe lângă robul Tău. Îngăduie să se aducă
puţină apă, ca să vi se spele picioarele, şi odihniţi-vă sub copacul
acesta. Am să
mă duc să iau o bucată de pâine, ca să prindeţi la inimă, şi după aceea vă veţi
vedea de drum, căci pentru aceasta treceţi pe lângă robul vostru.”
„Fă cum ai zis”, i-au răspuns ei. Avraam s-a dus repede
în cort la Sara şi a zis: „Ia repede trei măsuri de făină albă, frământă şi fă
turte.”
Şi Avraam a alergat la vite, a luat un viţel tânăr şi
bun şi l-a dat unei slugi să-l gătească în grabă. Apoi a luat unt şi
lapte, împreună cu viţelul pe care-l gătise, şi le-a pus înaintea lor. El
însuşi a stat lângă ei, sub copac, şi le-a slujit până ce au mâncat“ (Geneza
188:1-8).
Ca Domnul Isus după înviere, Dumnezeu a stat la masă cu Avraam și ,,a
mâncat“! Găsesc lucrul acesta unic și cu totul extraordinar în relatările
Scripturii. Avraam a avut cu Dumnezeu o intimitate și o părtășie nebănuite de
noi astăzi. Ce a știut el despre înviere? În orice caz, mult mai mult decât ne
putem închipui noi astăzi …
2. Cunoașterea amănuntelor despre
întruparea lui Christos
Evreii l-au crezut nebun, dar El le vorbea despre lucruri pe care le
cunoaștea foarte bine, pentru că fusese acolo și le cunoștea foarte bine.
Despre ce a fost vorba?
,,Iudeii I-au răspuns: „Nu zicem noi bine că eşti samaritean
şi că ai drac?”
„N-am drac”, le-a
răspuns Isus; „ci Eu cinstesc pe
Tatăl Meu, dar voi nu Mă cinstiţi. Eu nu caut slava Mea;
este Unul care o caută şi care judecă. Adevărat,
adevărat vă spun că, dacă păzeşte cineva cuvântul Meu, în veac nu va vedea moartea.”
„Acum”, I-au zis iudeii, „vedem bine că ai drac;
Avraam a murit, proorocii de asemenea au murit, şi tu zici: ,,Dacă păzeşte cineva cuvântul Meu, în veac
nu va gusta moartea”. „Doar n-ai fi Tu mai
mare decât părintele nostru Avraam, care a murit? Şi decât proorocii, care de
asemenea au murit? Cine te crezi Tu că eşti?”
Isus a răspuns: „Dacă Mă slăvesc Eu
Însumi, slava Mea nu este nimic; Tatăl Meu Mă slăveşte,
El, despre care voi ziceţi că este Dumnezeul vostru, şi totuşi nu-L cunoaşteţi. Eu Îl cunosc bine şi, dacă aş zice că nu-L
cunosc, aş fi şi Eu un mincinos ca voi. Dar îl cunosc şi
păzesc Cuvântul Lui.
Tatăl vostru
Avraam a săltat
de bucurie că are să vadă ziua Mea; a văzut-o şi s-a
bucurat.”
„N-ai nici cincizeci ce ani”, I-au zis
iudeii, „şi ai văzut pe Avraam?!”
Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că, mai înainte
ca să se nască Avraam, sunt Eu.”
La auzul acestor vorbe, au luat pietre
ca să arunce în El. Dar Isus S-a ascuns şi a ieşit din Templu,
trecând prin mijlocul lor. Şi aşa a plecat din Templu“ (Ioan 8:48-59).
Cearta aceasta a început pentru că Domnul Isus le-a răpit iluzia că oricine
este evreu se trage automat din Avraam și are prerogative inalienabile înaintea
lui Dumnezeu: ,,Pe când vorbea Isus astfel, mulţi au crezut în El. Şi
a zis iudeilor care crezuseră în El: „Dacă rămâneţi
în cuvântul Meu, sunteţi în adevăr ucenicii Mei;veţi
cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi”.
Ei I-au răspuns: „Noi suntem sămânţa lui Avraam şi n-am fost
niciodată robii nimănui. Cum zici Tu: ,,Veţi fi slobozi?”
„Adevărat,
adevărat vă spun”, le-a răspuns
Isus, „că oricine trăieşte în păcat
este rob al păcatului. Şi robul nu rămâne pururea în casă; fiul însă rămâne pururea. Deci, dacă Fiul vă face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi. Ştiu că
sunteţi sămânţa lui Avraam, dar căutaţi să Mă omorâţi pentru că nu pătrunde în voi cuvântul Meu. Eu spun ce am văzut la Tatăl Meu şi voi faceţi ce aţi auzit de la tatăl
vostru.”
„Tatăl nostru”, I-au răspuns ei, „este Avraam”. Isus
le-a zis: „Dacă aţi fi copii
ai lui Avraam, aţi face faptele lui Avraam.” Dar acum căutaţi să Mă omorâţi pe
Mine, un om, care v-am spus adevărul, pe care l-am auzit de la
Dumnezeu. „Aşa ceva Avraam n-a făcut. Voi faceţi faptele
tatălui vostru.” (Ioan 8:30-41a).
Proclamația Domnului Isus anunța că El, în calitate de Fiu al lui Dumnezeu,
este singurul care îi poate așeza pe oameni în prerogativele unor fii de
Dumnezeu pentru că numai El îi poate scoate de sub robia păcatului. Domnul
Isus îi sfătuiește să nu se legene în iluzia că sunt urmași ai lui Avraam,
dacă nu fac faptele lui Avraam, iar ca dovadă le dă faptul că ei și Avraam au o
atitudine total diferită față de întruparea și lucrarea Lui.
ACEASTĂ informație, nemaintâlnită pe paginile Scripturilor, i-a scos din
minți pe contemporanii lui Isus, i-a convins că este vinovat de blasfemie și,
prin urmare, vrednic de moarte.
Ce-ați fi făcut voi în locul lor? Voi ați fi acceptat această ,,noutate“
senzațională spusă de El: ,,Tatăl vostru Avraam a săltat de bucurie că are să vadă ziua Mea; a văzut-o şi s-a bucurat.”
Când a reacționat patriarhul astfel?
Afirmația ne spune că au fost două faze ale interacțiuni lui Avraam cu
,,ziua lui Christos“: (1) când a săltat de bucurie că are s-o vadă“ și (2) când
a văzut-o. Această succesiune presupune că Avraam a stat de vorbă cu Dumnezeu
despre mult mai multe lucruri decât știm noi. Ea ne îndreptățește să credem că
Dumnezeu i-a vorbit mai întâi despre întruparea și lucrarea lui Christos, iar
apoi, probabil la insistențele lui și cu acordul lui Dumnezeu, el ,,a văzut-o“!
A fost o vedenie? A fost o călătorie printr-un tunel al timpului? Nu știm
precis. Suficient să înțelegem că acest Avraam n-a fost doar un pelegrin
prăfuit care a trăit ,,la coada oilor“, ci un personaj mult mai complex decât
ne-am fi putut închipui noi vreodată.
3. Cunoaștere despre Noul Ierusalim
Cum de a putut stărui Avraam în credință când Dumnezeu nu i-a dat nimic din
cele promise?! Cum l-a făcut Dumnezeu să meargă înainte și să aștepte dincolo
de orice limite raționale?
Avraam a murit fără să capete de la Dumnezeu nici măcar o palmă de pământ
din ,,țara făgăduinței“. Ca să-și înmormânteze nevasta, Avraam a trebuit ,,să
cumpere“ o bucată de pământ de la localnici: ,,Viaţa Sarei a fost de o sută douăzeci şi şapte de ani:
aceştia sunt anii vieţii Sarei. Sara a murit la Chiriat-Arba, adică Hebron, în ţara Canaan, şi
Avraam a venit să jelească pe Sara şi s-o plângă. Avraam s-a sculat apoi dinaintea
moartei sale şi a vorbit astfel fiilor lui Het:
„Eu sunt străin şi venetic printre voi;
daţi-mi un ogor, ca loc de îngropare la voi, ca să-mi îngrop moarta şi s-o
ridic dinaintea mea” (Gen. 23:1-4).
Smerit, acest ,,străin și venetic“ făcuse
totuși asupra oamenilor din jur o impresie extraordinară. Neavând nimic, s-a
purtat în așa fel încât oamenii au văzut în el un om parcă venit dintr-o altă
lume: ,,Fiii lui Het au răspuns astfel lui
Avraam: „Ascultă-ne,
domnule! Tu eşti ca un domnitor al lui Dumnezeu în mijlocul nostru;
îngroapă-ţi moarta în cel mai bun din mormintele noastre! Niciunul din noi nu
te va opri să-ţi îngropi moarta în mormântul lui” (Gen. 23:5-6).
Avraam n-a vrut însă nimic de la ei. Cel care îi promisese țara era
Dumnezeu și Avraam n-a vrut să primească nimic dela oameni. Avea încredere că
Dumnezeu se va ține de cuvânt. Întârzierea împlinirii promisiunii nu l-a
clătinat în nici un fel în credința sa: ,,Avraam s-a sculat şi s-a aruncat cu
faţa la pământ înaintea norodului ţării, adică înaintea fiilor lui Het. Şi le-a vorbit astfel: „Dacă găsiţi cu
cale să-mi îngrop moarta şi s-o iau dinaintea ochilor mei, ascultaţi-mă şi
rugaţi pentru mine pe Efron, fiul lui Ţohar, să-mi dea peştera Macpela, care-i a lui
şi care este chiar la marginea ogorului lui; să mi-o dea în schimbul preţului
ei, ca să-mi slujească drept loc pentru îngropare în mijlocul vostru” (Gen.
23:7-9).
Parafrazând și intuind realitatea din dosul cuvintelor, Avraam a spus: ,,De
la voi n-am nevoie decât de un loc pentru moarte. De la Dumnezeu aștept
învierea, întruparea și lucrarea Fiului lui Dumnezeu și apoi … venirea Noului
Ierusalim din cer“.
De unde până unde?
Cel de al treilea comentariu despre cele știute și așteptate de Avraam de
la Dumnezeu se găsește tot în epistola către Evrei. Având în vedere grija pe
care au arătat-o ei textului scris, este uluitor că autorul le dă tocmai lor
această informație: ,,Prin credinţă, Avraam, când a fost
chemat să plece într-un loc pe care avea să-L ia ca moştenire, a ascultat şi a
plecat fără să ştie unde se duce.
Prin credinţă a venit şi s-a aşezat el în ţara făgăduinţei ca
într-o ţară care nu era a lui şi a locuit
în corturi, ca şi Isaac şi Iacov, care erau împreună-moştenitori cu
el ai aceleiaşi făgăduinţe. Căci el aştepta cetatea care are temelii tari,
al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu“ (Evrei 11:8-10).
Ce știa Avraam și ce aștepta el de la Dumnezeu? Ce l-a făcut să fie
mulțumit chiar dacă n-a primit în timpul vieții împlinirea promisiunilor despre
intrarea în stăpânire a țării. Eu cred că Dumnezeu i-a explicat faptul că viața
lui, aparent neîmplinită și nerăsplătită, este doar un fragment dintr-un plan
mai mare, care străbate veacurile și se va desăvârși ,,la plinirea vremii“: ,,În credinţă au murit toţi aceştia,
fără să fi căpătat lucrurile făgăduite, ci doar le-au văzut şi le-au
urat de bine de departe, mărturisind că sunt străini şi călători pe pământ.
Cei ce vorbesc în felul acesta arată desluşit
că sunt în căutarea unei patrii. Dacă ar fi avut în
vedere pe aceea din care ieşiseră, negreşit că ar fi avut vreme să se întoarcă
în ea. Dar
doreau o patrie mai bună, adică o patrie cerească. De aceea, lui Dumnezeu nu-I
este ruşine să Se numească Dumnezeul lor, căci le-a pregătit o
cetate“ (Evrei 11:13-16).
Este imposibi să nu vedem în text a aluzie la venirea Noului Ierusalim și
este extraordinar că ni se spune despre Avraam că el știa despre acest
eveniment dela finalul istoriei! Domnul Isus n-a vorbit despre el în nici una
dintre Evanghelii. Noi aflăm despre el doar în cartea Apocalipsei: ,,Apoi am văzut un cer nou şi un
pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră şi marea
nu mai era. Şi
eu am văzut coborându-se, din cer de la Dumnezeu, cetatea sfântă, Noul
Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei. Şi
am auzit un glas tare, care ieşea din scaunul de domnie şi zicea:
„Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va
locui cu ei şi ei vor fi poporul Lui şi Dumnezeu Însuşi va fi cu ei. El va fi
Dumnezeul lor. El va şterge orice lacrimă din
ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici
ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut” (Apoc. 21:1-4).
Se prea poate ca Avraam să fi avut harul să privească prin descoperire
dumnezeiască această cetate de la finalul istoriei, în care i s-a spus că va
avea și el harul să trăiască:
,,Şi m-a dus, în Duhul, pe un
munte mare şi înalt. Şi mi-a arătat cetatea sfântă, Ierusalimul, care se
pogora din cer de la Dumnezeu, având slava lui Dumnezeu“ (Apoc. 21:10).
Punând cap la cap informațiile din textele de mai sus, putem spune că, deși
nu a primit nimic din țara Canaan, Avraam n-a fost dezamăgit, n-a vrut să se
întoarcă în Ur, în Caldeia, ci a stăruit în credință, primind de la Dumnezeu
revelația unui viitor strălucit, dincolo de istorie și de înviere, în Noul
Ierusalim al sfinților făcuți părtași unei patrii noi, cu un pământ și cu
ceruri noi, așezat în alte dimensiuni de dincolo de cele de spațiu și de timp,
în care nemuritorii vor putea veni pe pământ să locuiască împreună cu oamenii
așa cum ne descrie cartea Apocalipsei.
Dincolo de citirea superficială, Avraam nu mai este un personaj prăfuit din
vechime, ci devine contemporanul nostru, părtaș al aceleiași revelații și
moștenitor al acelorași promisiuni.
În calitate de străbun spiritual și fizic al israeliților, Avraam este
menționat des în Noul Testament, de șaptezeci și șapte de ori, mai mult decât
oricare alt personaj al Vechiului testament, cu excepția lui Moise, care apare
în text de șaptezeci și nouă de ori.
Pentru Domnul isus și pentru apostoli, principală a fost nu legătura fizică
cu Avraam, ci cea spirituală. Pentru ei, descendenții naționali ai
patriarhului n-au fost în nici un fel mai buni decât păgânii, pentru că au
refuzat să creadă în lucrarea Fiului lui Dumnezeu. Adevărații copii ai lui
Avraam sunt cei ce au credință. Acesta este motivul pentru care afirmația din
Geneza 15:6 apare de câteva ori în Noul Testament: ,,Avram a crezut pe
Domnul, şi Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihănire“.
Apostolul Pavel, deși era foarte mândru de apartenența sa la neamul lui
Israel, afirmă și el acest lucru: ,,Tot aşa şi „Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi credinţa aceasta
i-a fost socotită ca neprihănire”. Înţelegeţi şi voi,
dar, că fii ai lui Avraam sunt cei ce au credinţă“ (Gal. 3:7).
,,Şi dacă sunteţi ai
lui Hristos, sunteţi „sămânţa” lui Avraam, moştenitori prin făgăduinţă“ (Gal.
3:29).
Vorbind despre soarta bogatului și a lui Lazăr (Luca 1619-31), Domnul Isus
dezvăluie că cei socotiți neprihăniți ajung după moarte în ceea ce El numește
,,sânul lui Avraam“. Expresia apare o singură dată în Noul Testament. Enigmaticul
termen kolpos [kovlpo] permite și alte traduceri: ,,alături de Avraam“ (NIV,
ESV), “lângă Avraam“ (CEV), ,,cu Avraam“ (NLT) sau ,,în brațele
lui Avraam“ (NCV). În societatea de atunci, stând împreună la masă, Ioan și-a
putut rezema capul pe pieptul Domnului Isus (Ioan 13:25; 21:20).
,,A ascultat, a plecat, a așteptat“ sunt trei acțiuni care au definit
viața de credință a lui Avraam. Noi, tu și cu mine, cum stăm cu acestea?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu