Mai săraci cu un titan: Vasile Taloș pastorul Bisericii „Bunavestire” București a plecat la Domnul

 Mai săraci cu un titan: Vasile Taloș pastorul Bisericii „Bunavestire” București a plecat la Domnul

Familie Interne Rugăciune 22 decembrie 2020  2 comentarii  Doina Bejenaru

În pragul celei mai importante nașteri din istoria omenirii, noi am pierdut încă un titan spiritual al vremurilor noastre. În această dimineață, comunitatea Evanghelică din România a rămas cu un lider spiritual mai puțin, iar Biserica „Bunavestire” din București orfană de un pastor.

„Cu durere, vă anunțăm pe această cale că astăzi dimineața, în jurul orei 5, Dumnezeu în suveranitatea și bunătatea Sa, pe care nu o înțelegem acum, a decis să îl cheme acasă pe fratele Taloș. Suntem profund îndurerați, plângem dar nu suntem lipsiți de speranță. Așa cum ne amintea și dânsul: Există Înviere! În aceste momente așa de grele pentru sora Cornelia, pentru copii și pentru toată familia, vrem să le fim alături cu toată compasiunea și dragostea. Domnul să le dea mângâierea și alinul Său!” și-au anunțat durerea despărțirii pe pagina oficială a bisericii.

„În această dimineață tatăl meu spiritual, păstorul și mentorul nostru a plecat la Domnul. Durerea este mare, lacrimile sunt multe, dar speranța este vie. Nu am alte cuvinte decât aceste glorioase versete din Scriptură.

„De aceea, noi nu cădem de oboseală. Ci, chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuși omul nostru dinăuntru se înnoiește din zi în zi. Căci întristările noastre ușoare, de o clipa, lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veșnică de slavă. Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd; căci lucrurile care se văd sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd sunt veșnice”, a fost mesajul pastorului Bisericii „Bunavestire” din București, Lucian Bălănescu.

„Unul din Oamenii mari, de bază ai vieții mele, ai familiei noastre, a plecat ACASĂ. Vasile Alexandru Taloș. Cerul întreg îl întâmpină cu mare drag și bucurie, însă inimile noastre sunt îndurerate… Acest OM a vegheat calea mea, m-a ținut de mână, m-a susținut, călăuzit, iubit, cu iubirea unui adevărat OM al lui Dumnezeu! Doamne, îți mulțumesc și Te rog, fii TU sprijinul și ajutorul nostru mai departe! Fii TU mângâietorul tuturor celor afectați de această profundă pierdere!” a exprimat Carmen Edith Zamfir.

Amintiri plăcute și condoleanțe au exprimat și românii aflați în inima Siberiei, departe de casă, dar conectați cu actualitatea din Evanghelică, chiar și la mii de km distanță.

„Rar ni s-au intersectat cărările. Citisem despre dânsul, știam de perioada de „rezistență” din perioada comunistă din articole, cărți, dar și de la fratele Florea Cruceru (unul dintre păstorii care semnaseră scrisoarea-apel către Ceaușescu), în casa căruia am trăit un an când ne-am mutat din Alba Iulia în Valea Merilor (Potcoava, Oltenia).

Dar prima dată l-am întâlnit doar pe la început de ani 2000, cred că eram la o conferință în București, cu Raul Costea. Noi eram niște „copii”, necunoscuți, „început” de misionari prin Oltenia. A stat de vorbă cu noi doi (mai mult cu Raul, era mai îndrăzneț, eu mai mult ascultam!) vreo oră, răspunzând la tot felul de întrebări cu care îl „bombardam” legat de viața cu Hristos, biserică, Evanghelie, misiune, etc.

Ultima dată l-am văzut astă-vară, în august, când ne-ați primit la Bunavestire pentru a împărtăși despre misiunea în Siberia. Numai ce i se confirmase o boală grea (dar era așa de liniștit, senin!) și ne-a rugat să-l purtăm în rugăciune.

Dintre diferiți lideri creștini evanghelici din România, fratele Taloș e omul spre care priveam cu cel mai mare respect! Cuvintele care-mi vin în minte când mă gândesc la dânsul sunt har, credință, curaj. Unul dintre lucrurile care mă încurajează mereu când aud că a mai „murit” cineva e ce le spune Isus saducheilor care au venit să-l confrunte în legătură cu învierea, amintindu-le acestora că „Dumnezeu ESTE Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov (aș îndrăzni să adaug eu: Vasile Alexandru Taloș). Căci El nu este Dumnezeul celor morți, ci a celor vii!” Dumnezeu să-i mângâie pe toți cei îndurerați: familia, prietenii, biserica!”, a împărtășit și misionarul din inima Siberiei, Marius Giura.

Cu un necrolog documentat despre viața și mărturia pastorului Vasile Alexandru Taloș vom reveni în zilele următoare. Echipa ȘtiriCreștine.ro vă cheamă să susțineți în rugăciune familia Taloș și toate familiile care se confruntă cu situații dificile în această bătălie fizică, emoțională, psihică și spirituală. În pragul Nașterii Domnului, haideți să nu uităm că „Dumnezeu este cu noi”, iar moartea este doar un popas până la înviere. Așa proclama pastorul Vasile Taloș. Pentru cei care nu l-ați cunoscut, vă invităm să ascultați un mesaj predicat

Salvează

2 COMENTARII

1.                               

ANDREI CIOBANU23 DECEMBRIE 2020 REPLY

L-am cunoscut inca din 1992 era Președintele Uniunii Baptiste din România

Apoi in 2012 a venit împreuna cu Slavic Vulpe la Conferința Comunității de Cahul R.Moldova unde l-au ascultat câteva ore bune reprezentanți ai cc 40 Biserici Baptiste… la Colibasi md.

L-am găzduit am mâncat și am povestit împreuna , cu 10 ani mai mare ca mine. Un OM plin de Evanghelie

O Căpetenie Mare a căzut , ne doare pe toți , Domnul sa mângâie Familia și Biserica

Pastor Andrei Ciobanu

PS.

Fiul meu Pavel Ciobanu cu familia sunt parte din Biserica BunaVestire

2.                               

CORNELIU LIVANU24 DECEMBRIE 2020 REPLY

Era un om al lui Dumnezeu cu adevărat pe care l-am cunoscut prin intermediul

Alianței Evanghelice din România constituită în 13 martie 1990 chiar în clădirea Bisericii din Iuliu Valaori unde fratele Taloș era pastor.

Dumnezeu să-i mângâie familia rămasă în urmă cu speranța revederii

https://www.stiricrestine.ro/2020/12/22/mai-saraci-cu-un-titan-vasile-talos-pastorul-bisericii

Buletin AFR 22 Decembrie 2020

 

ON DECEMBER 22, 2020 BY GEORGEIN FAMILIA

Columbia. Creștinii sunt persecutați în zonele controlate de traficanții de droguri: LINK

Panama. Creștinii se opun căsătoriilor între persoane de același sex: LINK

Parlamentul European. PE adopta o rezoluție împotriva Poloniei: LINK. Voturile europarlamentarilor români: LINK

Rod Dreher. Recenzia celei mai recente cărți a lui Rod Dreher, intelectual american creștin ortodox: LINK

Norvegia. Proiect de lege pentru penalizarea persoanelor care fac comentarii „negative” la adresa persoanelor „transgender”: LINK

EU în derivă. Un comentariu al unui eseist britanic despre deriva Uniunii Europene: LINK

SUA – declinul credinței. Credința e în declin la copiii din SUA: LINK

SUA – fraudă electorală? Aproape jumătate din americani cred că alegerile au fost fraudate: LINK

Cazul Bodnariu. CEDO a respins plângerea familiei Bodnariu: LINK

Revoluția sexuală. Carl Trueman a publicat un volum privind rădăcinile ideologice ale revoluției sexuale: LINK

Vocea Americii. Președintele SUA a desemnat ca director la Vocea Americii un catolic conservator. Homosexualii sunt nemulțumiți: LINK

Declarație pro-viață. 38 de țări au semnat la ONU o declarație comună care apără viața: LINK

Transgenderism. „Experți” în domeniul sexualității solicită eliminarea referințelor la sexul biologic în certificatele de naștere: LINK

Sunt homosexualii religioși? Un sondaj de opinie între homosexualii din SUA arată că 46% se consideră „religioși”: LINK. Liderii creștini din SUA ripostează: LINK

Transgenderism. Un politician din Texas propune definirea transgenderismului ca pe o formă de „abuz” al minorilor care trebuie pedepsit de lege: LINK

Coreea de Sud. Populația țării începe să scadă: LINK

Doar 6 voturi. O candidată pro-viață a fost votată în Congresul SUA cu o diferență de doar 6 voturi: LINK 

Share this:

https://armoniamagazineusa.com/2020/12/22/buletin-afr-22-decembrie-2020/

„Apărătorii caricaturii în aer liber sunt orbi la consecințele globalizării”

 

Dorința multor lideri politici de a „expune caricaturile” lui Muhammad face parte dintr-o operațiune demagogică, uitând că o mare parte a lumii se simte profund revoltată, avertizează Olivier Mongin și Jean-Louis Schlegel, foști oficiali ai revista „Esprit”, într-o rubrică la „Lumea”.

TRIBUNĂ

Olivier Mongin

Fost director al revistei „Esprit”

Jean-Louis Schlegel

Fost redactor-șef al revistei „Esprit”

Tribună. După asasinarea abominabilă a unui profesor de facultate, care aduce înapoi teribila amintire a morții lui Charlie în timpul procesului complicilor, caricaturile religiei, credințele și reprezentanții săi au devenit simbolul libertatea și valorile Republicii și ale Franței. Cele mai virulente și îndrăznețe desene animate ale lui Charlie Hebdo despre Islam, Biserica Catolică și protestanții evanghelici, mai rar despre iudaism, sunt adesea reproduse și în aproape toate mass-media.

Intelectualii și alte personalități, specialiști în eroismul hârtiei, au cerut ca acestea să fie expuse pe toate zidurile Franței și ale Navarei. Președintele regiunii Occitanie le-a proiectat pe fațadele celor două hoteluri regionale: astfel încât chiar și catehiștii să le poată vedea? Colegii săi din alte regiuni au anunțat crearea unei cărți de desene animate distribuită în licee. Se pare că vor exista și caricaturi politice în acest efort supraomenesc de sensibilizare: suntem mântuiți!

Această mobilizare de a impune în vederea tuturor (în numele „libertății republicane”) caricaturi extreme ale religiei va avea efectul așteptat de Renaud Muselier, președintele (LR) al regiunii Provența-Alpi Coasta de Azur (PACA): reamintim „dreptul fundamental al fiecăruia dintre concetățenii noștri de a trăi în pace și în libertate”  ? Putem să ne îndoim - și în orice caz să ne îndoim că oprește brațul ucigașilor fanatizați, pierduți undeva în Franța sau în lume, necunoscuți înainte de crima lor. Dar, în afară de rezultatul

acestei operații demagogice, trebuie să ne punem întrebări.

https://www.lemonde.fr/idees/articl

Mana de luni: Toți liderii buni au un șchiopătat

Important Meditaţii Opinii Rugăciune 14 decembrie 2020  Niciun comentariu  Gabriela Augustinov

CBMC International

14 Decembrie 2020

Poate sunteți familiarizat cu povestea biblică din Geneza 32, din Vechiul Testament. Singur în noapte, Iacov, cel ce urma să devină patriarhul națiunii Israel, s-a confruntat cu „un om misterios”, iar cei doi s-au luptat ore în șir. Spre sfârșitul nopții, omul-Dumnezeu a atins șoldul lui Iacov, iar Iacov a fost învins. Cu toate acestea, omul-Dumnezeu l-a binecuvântat pe Iacov iar, din acea zi, Iacov a mers șchiopătat. Până în acel moment, Iacov a găsit întotdeauna o modalitate de a ieși mereu învingător. Dar de data aceasta se lovise de un adversar pe care nu-l putea învinge. Iacov a fost înfrânt – dar datorită acestui fapt el a fost mai tare.

Ce este un șchiopătat? De-a lungul a trei decenii în care am instruit directori, am petrecut timp cu o mulțime de oameni care la fel ca Iacov, au ieșit mereu în top. Dar acest câștig constant poate avea ca rezultat așezarea încrederii și certitudinii noastre în persoana greșită: noi înșine. Am mai remarcat încă o trăsătură printre cei mai remarcabili lideri pe care i-am întâlnit. Ei poartă un șchiopătat, o cicatrice rămasă de la intrarea în arenă cu Dumnezeu – și a faptului că au pierdut.

Șchiopătarea este recunoașterea spirituală, emoțională, mentală și chiar fizică (uneori) a faptului că noi nu suntem agentul suprem al vieții. Cu cât pot învăța mai repede că nu știu totul, nu pot face totul și nu sunt pe deplin persoana care trebuie să fiu, cu atât mai bine. Un prieten de-al meu spune că problema cheie pentru fiecare persoană este „Cine are dreptul să conducă?” Iacov se lupta cu Dumnezeu, peste care era în control. Petrecuse ani întregi conducându-și propria viață și totul părea să funcționeze. El a făcut ceea ce majoritatea oamenilor nu recunosc – s-a comportat ca și cum nu ar fi avut nevoie de Dumnezeu.

Lupta cu Dumnezeu. Se prea poate ca și dumneavoastră să fi petrecut ani în șir câștigând în dreptul tuturor lucrurilor din viață ca mai apoi, dintr-o  dată, toate să dispară. Poate, așa cum mi s-a întâmplat și mie acum câțiva ani, ați suferit de o boală care v-a amintit că sunteți muritor. Sau poate strategia corporatistă pe care ați proiectat-o luni în șir a eșuat; biroul din colț după care ați râvnit a fost dat altcuiva; nu ați reușit să faceți parte din echipă după ce ați lucrat mai mult decât oricine altcineva; sau căsătoria ori copiii dumneavoastră nu au ieșit așa cum ați planificat. Cu alte cuvinte, ceva v-a ruinat impulsul de a merge înainte.

Atunci când problema constă în cine are dreptul să conducă, acest lucru implică întotdeauna un meci de luptă împotriva celui Atotputernic. Șchiopătarea vine atunci când te lupți cu Dumnezeu și Dumnezeu decide să câștige, așa cum El face întotdeauna.

De ce avem nevoie de un șchiopătat? Două lucruri rezultă din șchiopătat: umanitatea și umilința. Aceste două lucruri sunt legate împreună, iar lucrurile rele au loc atunci când noi slăbim strânsoarea unuia dintre ele. Cu toții cunoaștem oameni care eu pierdut legătura cu umanitatea și se poartă ca și cum ar fi superoameni. Atleți, staruri de cinema, predicatori, afaceriști, directori îmi vin în minte, dar acest lucru se poate întâmpla cu fiecare dintre noi.

Al doilea produs al șchiopătării este umilința. O puteți vedea mereu în oamenii care s-au luptat cu Dumnezeu și au pierdut. Acest lucru este de fapt unul bun, pentru că până nu ne luptăm cu Dumnezeu putem evita confruntarea cu umanitatea noastră. Nu există niciun substitut pentru lupta cu Dumnezeu și experimentarea zdrobirii.

“Zdrobirea” sună rău, ca și cum ceva este în neregulă cu noi. Dar dacă zdrobirea reprezintă de fapt un lucru bun? La urma urmei, Biblia vorbește deseori despre faptul că zdrobirea și slăbiciunea sunt lucrurile prin care Dumnezeu strălucește. Așa cum spune Psalmul 51:17, Jertfele plăcute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit: Dumnezeule, Tu nu dispreţuieşti o inimă zdrobită şi mâhnită. Cei mai mari lideri pe care eu îi cunosc au un schiopătat. Ei și-au dat seama de umanitatea lor și umblă în smerenie. Prin înfrângere, dezamăgire,  sau alte lucruri, ei au descoperit cine are dreptul să conducă.

Autor: Dr. Stephen R. Graves

https://www.stiricrestine.ro/2020/12/14/m

Neînfricat chiar și în boală

 Lecții pentru spital

Articol de 

Kathryn Butler

Colaborator obișnuit

Cu peste un an în urmă, eu și copiii noștri ne-am vizitat prietenul în spital în timpul uneia dintre numeroasele sale erupții de emfizem. Suferise un curs lung și complicat, care sărea de-a lungul lunilor între un centru de reabilitare și un spital, fără să se stabilizeze suficient de mult pentru a se întoarce vreodată acasă. În scurt timp, un rezervor de oxigen era tovarășul său constant și nu mai putea cânta imnurile care îl ridicaseră cândva în vremuri de necaz.

Copiii mei erau obișnuiți cu astfel de vizite și se urcau lângă prietenul nostru pentru a mâzgălit în cărți de colorat în timp ce vorbeam. În timp ce se strângeau lângă el, el nu le chicoti și nu le îmbrățișă ca de obicei. Când i-am întrebat gândurile, ochii i s-au agitat de neliniște.

„Nu înțeleg ce face Dumnezeu”, a răspuns el în cele din urmă, referindu-se la boala sa înrăutățitoare. Apoi, cu o voce tremurândă, a spus: „Mi-e frică ”.

Epicentrul fricii

Experiența prietenului meu nu a fost neobișnuită. Frica se pradă minților și inimilor tuturor celor care trec prin ușile glisante ale unui spital. Unii dintre noi se ocupă de brancarde, temându-se de viața noastră, în timp ce clinicienii se înghesuie în jurul nostru pentru a opri o gură de sânge sau o bătaie inimă. Alții se străduiesc să ne liniștească inimile bătătoare în timp ce așteptăm o operație sau un rezultat al biopsiei. Și mai mult ne strângem mâinile în sălile de așteptare, unde ne temem pierderea unei vieți împletite cu a noastră.

Indiferent de circumstanțe, boala poate provoca temeri pe care nu le-am știut niciodată că le adăpostim. Deși medicamentele ne pot ameliora durerea, iar terapiile pot încetini cancerul în marșul său, niciun răspuns la pat nu poate elimina astfel de temeri. Rănile sunt prea adânci, iar coșmarurile persistă prea mult după ce ne-am trezit din anestezie.

Și totuși, avem speranță, chiar și în spital.

„Dumnezeu rămâne suveran asupra tuturor acelor și a rapoartelor de patologie, a prognozelor proaste și a statisticilor.”

Tweet

Distribuiți pe Facebook

Dumnezeu rămâne suveran asupra tuturor acelor și a rapoartelor de patologie, a prognozelor proaste și a statisticilor. Iubirea și credincioșia Sa sunt veșnice, neschimbătoare și total independente de condițiile enumerate în diagramele noastre medicale. Hristos, „întemeietorul și desăvârșitul credinței noastre” ( Evrei 12: 2 ), și-a dat viața pentru a ne salva de cele mai întunecate dintre temeri. Cum ne agățăm de acest adevăr când anxietatea ne cuprinde în spital? Ca unul care a mers alături de bolnavi, atât ca medic, cât și ca prieten, iată trei adevăruri de luat în considerare.

Pace pentru fiecare moment

În primul rând, putem să ne dăm temerile lui Dumnezeu. Tulburarea care flutură în groapa stomacului ne poate determina să ne întoarcem la Dumnezeu în rugăciune. Biblia nu ne promite eliberarea de necazuri, dar promite că Domnul va auzi când ne vom ruga lui ( Luca 11: 11-13 ). David cântă: „Am căutat pe Domnul și El mi-a răspuns și m-a izbăvit de toate temerile mele” ( Psalmul 34: 4 ). Pavel ne îndrumă să „ne rugăm fără încetare” ( 1 Tesaloniceni 5: 16–18 ), iar Petru ne încurajează să ne aruncăm anxietățile asupra lui Dumnezeu, pentru că el se îngrijește de noi ( 1 Petru 5: 6-7 ).

Să ne rugăm fără încetare nu înseamnă că Dumnezeu ne va oferi ceea ce vrem. Căile Lui sunt mai înalte decât ale noastre ( Isaia 55: 8-9 ) și Dumnezeu lucrează toate lucrurile spre binele nostru, chiar și în fața suferinței ( Geneza 50:20 ; Romani 8:28 ; 2 Corinteni 12: 8-9 ). Și totuși, când ne întoarcem cu rugăciune temerile către Domnul, El ne aureste în pacea lui Hristos. Așa cum Pavel ne amintește elegant în scrisoarea către Filipeni,

Nu vă îngrijorați de nimic, dar în toate, prin rugăciune și rugăciune, cu mulțumire, faceți cunoscute cererile voastre lui Dumnezeu. Iar pacea lui Dumnezeu, care depășește orice înțelegere, vă va păzi inimile și mințile în Hristos Isus. ( Filipeni 4: 6-7 )

Când te înfiori la clipul unui monitor de spital și te lupți cu griji în noaptea sterilă, dă-ți temerile lui Dumnezeu. În Hristos, El te va acoperi cu pace pentru a îndura.

Cu noi în umbră

În al doilea rând, ne putem aminti că Dumnezeu este cu noi. Psalmii exprimă frumos modul în care Dumnezeu, „abundând în iubire statornică și credincioșie” ( Exod 34: 6 ), ne izbăvește de temerile noastre:

Chiar dacă merg prin valea umbrei morții, nu mă voi teme de nici un rău, căci tu ești cu mine; toiagul tău și toiagul tău, mă consolează. ( Psalmul 23: 4 )

Domnul este lumina și mântuirea mea; de cine să mă tem? Domnul este cetatea vieții mele; de cine să mă tem? ( Psalmul 27: 1 )

Dumnezeu este refugiul și puterea noastră, un ajutor foarte prezent în necazuri. Prin urmare, nu ne vom teme, deși pământul cedează, deși munții vor fi mutați în inima mării, deși apele sale urlă și spumă, deși munții tremură la umflarea sa. ( Psalmul 46: 1–3 )

În timpul exodului, Dumnezeu și-a condus poporul prin pustie zi și noapte, fără a se îndepărta niciodată de la ei ( Exod 13:22 ). La fel și Dumnezeu rămâne cu noi, prin Duhul Sfânt care ne sfințește. Isus - lumina noastră, mântuirea noastră, cetatea noastră - promite să fie cu noi, nu numai în timpul biopsiilor, și nu numai în durerea noastră, ci „întotdeauna, până la sfârșitul veacului” ( Matei 28:20 ).

Sângele care elimină frica

În cele din urmă, putem medita la tot ceea ce ne-a promis Dumnezeu. Isus i-a sfătuit pe discipolii săi să nu aibă anxietate, subliniind că viața constă în mai multe detalii decât cele pământești, că Tatăl le va asigura pentru ale sale și că cei care îl urmează pe Hristos sunt moștenitori ai bogățiilor incomparabile din împărăție. „Dacă Dumnezeu îmbracă așa iarba, care este vie astăzi pe câmp, și mâine este aruncată în cuptor, cu cât te va îmbrăca mai mult, O, de puțină credință!”, A predat el în timpul Predicii de pe munte ( Luca 12:28 ). „Nu vă temeți, turmă mică, pentru că este plăcerea Tatălui vostru să vă dea împărăția” ( Luca 12:32 ).

„Tatăl nostru desființează temerile noastre prin sângele răscumpărător al Fiului Său”.

Tweet

Distribuiți pe Facebook

Tatăl ne dă împărăția și astfel ne desființează temerile, prin sângele răscumpărător al Fiului. El ne îmbrățișează ca pe proprii săi copii, apropiindu-ne când coșmarurile ne scot din odihnă: „Vedeți ce fel de iubire ne-a dat Tatăl, ca să fim numiți copii ai lui Dumnezeu; și așa suntem ”( 1 Ioan 3: 1 ). Speranța noastră este în Domnul ( Psalmul 121: 1-2 ) și, în Hristos, nimic nu ne poate smulge din dragostea Lui ( Romani 8: 38-39 ).

Acest adevăr - că lumina noastră, cetatea noastră, refugiul și puterea noastră locuiește cu noi și ne-a salvat deja - înlătură fricile care ne bântuie pe coridoarele spitalului. Avem un adevăr că niciun prognostic nu se poate murdări. Nici o durere nu-i poate estompa lumina. Nicio boală nu-și poate diminua puterea.

Kathryn Butler este un chirurg de traume și îngrijiri critice transformat în scriitor și mamă de educație la domiciliu. Este autoarea cărții Între viață și moarte: un ghid centrat pe evanghelie pentru îngrijirea medicală la sfârșitul vieții . Locuiește la nord de Boston și scrie la Oceans Rise .

https://www.desiringgod.org/articles/fearless