Introducere (după David Pawson, Unlocking the
Bible)
Deși nu pare la prima vedere, 2 Ioan și 3 Ioan sunt scrise în
același timp, sub aceeași structură, din același motiv și pe aceeași temă. Singurul motiv al diferențelor dintre cele două epistole este că ceaa de a
doua epistolă a lui Ioan este scrisă unei femei, iar cea de a treia unui
bărbat. Cine vrea să înțeleagă aceste două epistole trebuie să arunce mai
întâi o privire asupra diferențelor incontestabile care există între un bărbat
și o femeie.
La creație, Dumnezeu ne-a făcut în mod
distinct bărbat și femeie, chiar dacă amândoi am fost făcuți ,,după chipul și
asemănarea lui“. Eva i-a fost dăruită lui Adam ca ,,un ajutor potrivit“ și este
o completare esențială a lui. Este uimitor cât de mult corespund puctele tari
ale femeii cu punctele slabe ale bărbatului, iar punctele tari ale bărbatului
corespund cu punctele slabe ale femeii. Dumnezeu a făcut așa ca să avem
neapărată unul de celălalt.
Diagrama de mai jos ilustrează diferențele
dintre bărbat și femeie.
Cercurile identifică bărbatul și femeia tipică. În afara celor
două cercuri, ovalele arată exitența unor stări extreme, la mijoc existând
bărbați mai mult sau mai puțin efeminizați și femei mai mult sau mai puțin
masculinizate.
Umaniștii haotici de astăzi ar vrea să credem că există doar un
spectru continuu, cu bărbatul la un capăt și cu femeie la altul, iar la mijloc
suntem toți de-a valma, aproximativ bărbați și aproximativ femei, liberi să ne
alegem ,,sexul“ după înclinațiile de moment. Dumnezeu nu ne-a făcut însă așa. Prin creație, suntem bărbat sau femeie.
Informațiile de mai sus ne vor ajuta să
înțelegem asemănările și deosebirile care există între 2 și 3 Ioan. A doua
epistolă care ne-a rămas de la apostolul Ioan a fost scrisă unei femei. Este
singura carte de genul acesta din Noul Testament. A treia epistolă, aproape
identică în conținut, este scrisă unui bărbat. Deși au un conținut asemănător,
felul în care sunt scrise diferă. Aparent, ele spun lucruri contrare, dar în
realitate sunt complementare.
Amândouă se ocupă de relația
dintre adevăr și dragoste
2 Ioan pledează pentru adevărul care trebuie să maturizeze
dragostea. 3 Ioan pledează pentru dragostea care trebuie să permeeze adevărul.
Femeile au o perspectivă ,,de ansamblu“ asupra lucrurilor, în
timp ce bărbații au o perspetivă liniară. Femeile sunt preponderent intuitive.
Bărbații sunt preponderent analitici. Femeile ,,văd dintr-o dată“. Bărbații
,,merg pas cu pas“. Orice bărbat se enervează când nevasta lui ajunge la
aceeași conluzie ca și el, cu șase luni mai devreme … La femeie primează intuiția de moment.
Bărbații pot gândi în termeni abstracți, în
tim ce femeia are o gândire practică. Un bătbat urmărește un scop care trebuie atins. O
femeie rezolvă o situație.
Unui bărbat trebuie să-i dai ceva de făcut. Unei femei trebuie să-i dai să
aline o suferință. Bărbații tind să fie interesați mai mult în lucruri. Femeile
tind să fie interesate mai mult în persoane și în relații. Asta se vede imediat
din conversațiile pe care le întrețin. Un grup de bărbați va discuta despre
mașini, despre sport sau despre politică. Un grup de femei discută iemdiat de
toți membrii familiilor lor, cu toate bucuriile și necazurile pe care le au.
Tema celor două epistole de care ne ocupăm
este ,,ospitalitatea“, iar în discuție este pusă atitudinile diferite pe care
le au o femeie și un bărbat în această privință, împreună cu pericolele care-i
pasc pe fiecare.
Fiecare din cele două epistole scoate în
relief ,,slăbiciunile“ caracteristice fiecărui gen în parte – femeia stând cu
ușa larg deschisă și iubind fără discernământ, iar bărbatul trântind altora ușa
în nas din prea multă prudență. Putem învăța foarte mult din aceste răspunsuri
tipice în problema ospitalității.
În 2 Ioan, femeia era în pericolul de a
avea prea multă dragoste și prea puțin adevăr. Era gata să primească în casă
oameni care nu meritau primiți și-și punea astfel în primejdie copiii. Fără să
vrea, ea accepta în părtășie învățători mincinoși. Care a fost corectarea
recomandată de apostolul Ioan?
Cu foarte mult tact, apostolul îi atrage
atenția că prea multă dragoste arătată musafirilor poate însemna prea puțină
dragoste protectoare pentru proprii copii. Inima omului este ,,nespus de
înșelătoare și deznădăjduit de rea. Cine se poate încrede în ea“ (Iere. 17:9).
Femeia este înclinată să gândească cu inima și sentimentele nu sunt un
judecător bun.
Interesant, apostolul Pavel îl avertizase
și el pe mai tânărul Timotei că învățătorii mincinoși au priză mai ales la
femeile văduve și fără discernământ (2 Tim. 3:6). El îl îndeamnă pe
Timotei să fie un paznic pentru ele. Din același motiv, apostolul le interzice
femeilor să fie factori de decizie în purtarea învățăturii creștine. El
subliniază că șarpele i-a vorbit femeii și Eva a căzut foarte repede în plasa
lui (2 Cor. 11:3).
Bărbatul poate greși și el în problema
ospitalității. Despre asta scrie apostolul ioan în cea de atreia epistolă a sa.
El pomenește depsre un bărbat care este prea gelos pentru slujirea lui și prea
orgolios ca să primească învățătură și de la alții. Ioan îi spune lui Gaiu că
acest Diotref nu vrea să primească pe nimeni, nici pe Dimitrie și că nici
apostolul însuși nu s-a bucurat de apreciere în ochii lui.
Diotref s-a concentrat pe adevăr, dar a neglijat total
dragostea. Se credea 100% corect doctrinar și nu vedea ce i-ar mai fi putut
adăuga alții. Diotref trântise ușa adunării în nasul vizitatorilor și-i luase
ostateci pe cei aflați înăuntru, tratându-i ca pe proprietatea lui. Adevărul te
poate face câteodată încăpățânat, dar nu trebuie să-i dai voie să te izoleze de
ceilalți.
Ospitalitatea în casele creștine era foarte importantă în
bisericile primului veac pentru că, în general, creștinii nu erau bine primiți
nicăieri în altă parte. Nu existau clădiri bisericești așa că adunările
erau găzduite în case. Existau lucrători locali și
lucrători care mergeau dintr-o parte în alta. Bisericile aveau nevoie să
fie slujite și de cei locali și de cei aflați în călătorie. Păstorii și
învățătorii erau lucrători locali, în timp ce apostolii, profeții și
evangheliștii erau lucrători itineranți. Mulți depideau de bunăvoința și
dărnicia celor vizitați. Ca și azi, unele adunări se închiseseră în ele însele
și nu prea primeau vizitatori. Altele trăiau cu ușile deschise vraiște și putea
intra oricine.
Una din cele mai timpurii lucrări istorice
despre creștini, Didache, averizează împotriva profetului care stă mai mult de
trei zile în același loc, numindu-l ,,profet fals“, un profitor pe
seama bunăvoinței gazdei sale. De fapt, profeții erau prea intenși ca să
stea permanent în același loc. Dacă ai un profet sau evanghelist în adunare ai
încurcat-o, pentru că vei fi supus săptămână după săptâmână la insitențe lui
puternice. Profeții și evangheliștii trebuie să fie lucrători itineranți, care
să aprindă scânteia trezirilor în biserici. Dacă stau prea mult într-un loc
riscă să reducă bisericile la o grămadă de cenușă. Păstorii și învățătorii
trebuie să stea în bisericile locale.
Este clar că aceste două epistole au fost
scrise cam în același timp și au fost trimise probabil împreună. Structura lor
este aproape identică, iar conținutul aproximativ egal, probabil restrâns la
dimensiunile unei singure pagini de papirus.
|
2 IOAN
|
3 IOAN
|
||
|
1-3
|
Dragoste și adevăr
|
1
|
Dragoste și adevăr
|
|
4
|
Umblarea în adevăr
|
2-4
|
Umblarea în adevăr
|
|
5-6
|
Umblarea în dragoste
|
5-8
|
Umblarea în dragoste
|
|
7-9
|
Unii refuză adevărul
|
9-10
|
Unii refuză dragostea
|
|
10-11
|
Nu-I primi în casă
|
11-12
|
Nu face ca ei
|
|
12-13
|
Bucuria noastră
|
13-15
|
Pacea noastră
|
Titlul: În originalul grec, cartea poartă numele: „Ioannou G” – „Ioan G”,
„gama” fiind a treia literă din alfabetul grecesc.
Autorul: Acelaşi „presbiter” care a scris şi cea de a doua epistolă este şi autorul
acesteia (2 Ioan 1; 3 Ioan 1). De data aceasta, apostolul Ioan se adresează nu
Bisericii şi nici unei familii ci unui frate din Biserică.
Data: A doua şi a treia epistolă a lui Ioan au fost probabil scrisori de
salut care au însoţit cea dintîi epistolă spre destinatarii ei. Data scrierii
lui 3 Ioan deci trebuie să fie plasată tot în preajma anului 90 d.Cr.
Contextul scrierii: O scrisoare adresată unui tânăr bolnav într-o biserică bolnavă,
epistola este un tratament pentru asemenea situații. Cea de a treia epistolă
s-a născut pe fondul aceloraşi frămîntări care tulburau viaţa Bisericii
creştine din Asia spre sfîrşitul vieţii lui Ioan. Rămas ultimul ucenic al
Domnului în viaţă, Ioan veghează asupra adunărilor creştine şi asupra celor
care funcţionează ca lideri spirituali ai Bisericii.
Conţinutul cărţii: Această a treia epistolă a lui Ioan este scurtă în conţinut, dar plină de
informaţii care trebuiesc toate studiate. Epistola poate fi considerată o
scrisoare de însoţire şi recomandare pentru „cărăuşii” trimişi să răspîndească
epistola scrisă de Ioan pentru apărarea credinţei în acele timpuri de atacul
furibund al ereticilor „gnostici”. Cea de-a doua epistolă interzicea să-i
primim pe aceia care nu aduc „învăţătura lui Hristos”. Cea
de-a treia îi îndeamnă pe credincioşi să-i primească şi să-i ajute pe aceia
care o învaţă (comp. cu loan 13.20). Veghind la binele slujitorilor Domnului,
luăm parte la evanghelie (v. 8).
Scrisoarea este în întregime ,,o afacere
evreiască“, fiind scrisă de către un evreu, pentru un evreu, despre alți evrei:
„Vei face bine să îngrijeşti de călătoria
lor, într-un chip vrednic de Dumnezeu; căci au plecat pentru dragostea Numelui
Lui, fără să primească ceva de la neamuri. Este datoria noastră dar, să primim
bine pe astfel de oameni, ca să lucrăm împreună cu adevărul” (3 Ioan 7-8).
La fel de bine însă, epistola poate fi
citită ca şi un studiu în comportamentul liderilor spirituali ai Bisericii. Ioan,
Gaiu, Diotref şi Dimitrie sînt tot atîtea tipuri
de slujitori ai Bisericii. Ioan este „presbiterul” cu autoritate apostolică,
Gaiu este lucrătorul tînăr plin de rîvnă care se avîntă dincolo de limitele
puterilor sale (3 Ioan 2-3). Creşterea lui spirituală era supravegheată direct
de Ioan.
În Biserica în care se afla, Gaiu este
prins între exemplul rău dat de Diotref:
„Diotref, căruia îi place să aibă
întîietatea între ei, nu vrea să ştie de noi. Ne cleveteşte cu vorbe rele, nu
primeşte pe fraţi şi împiedică şi pe cei ce voiesc să-i primească, şi-i dă
afară din Biserică” – v. 9-10
şi exemplul bun dat de Dimitrie:
„Toţi, chiar şi Adevărul, mărturisesc bine
despre Dimitrie; şi noi mărturisim despre el; şi ştii că mărturisirea noastră
este adevărată” – v.12.
Sfatul pe care Ioan i-l dă lui Gaiu este să
nu se lase biruit de rău şi să se ia după exemplul bun stabilit de Dimitrie:
„Prea iubitule, nu urma răul, ci binele. Cine
face binele este de la Dumnezeu; cine face răul n-a văzut pe Dumnezeu” – v. 11.
Cuvinte cheie şi teme caracteristice: În textul acestei
epitole ne întîlnim iarăşi cu „umblarea în adevăr” (3 Ioan 4), cu „umblarea în
dragoste” (3 Ioan l, 6, 7) şi cu grija lui Ioan pentru Biserica Domnului. Intimitatea dintre apostol şi credincioşi este ilustrată cum nu se poate
mai bine de exprimarea dorinţei lui Ioan de a sta de vorbă cu ei „gură către
gură“ (2 Ioan 12; 3 Ioan 13).
SCHIŢA CĂRŢII
Introducere, 1
I. GAIU – LUCRAREA ÎN ADEVĂR ŞI
ÎN DRAGOSTE
Un lucrător în creştere
a. Credincioşie faţă de adevăr, 3-4
b. Slujire fată de fraţi, 5
c. Umblare în dragoste, 6
d. Colaborare cu fraţii, 7-8
II. DIOTREF, LUCRAREA ÎN FIREA
PĂMÎNTEASCĂ
Un lider firesc
a. Îi place să aibă întîietatea, 9
b. Nu vrea să ştie de alţii, 9
c. Îi cleveteşte pe alţi lucrători, 10
d. Nu primeşte pe fraţi, 10
e. Crede că este„proprietarul” Bisericii, 10
f. Dă afară pe cine vrea el, 10
g. Va trebui să fie disciplinat, 10
h. Este un pericol pentru creşterea altora, 10
III. DIMITRIE, LUCRAREA VORBITĂ
DE BINE
Un exemplu demn de urmat
a. Sprijinit pe Cuvîntul lui Dumnezeu, 12,
b. Vorbit de bine de fraţii din Biserică, 12
c. Confirmat de apostoli, 12
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu