Introducere (după
David Pawson, Unlocking the Bible)
Deși nu pare la prima vedere, 2 Ioan și 3 Ioan sunt
scrise în același timp, sub aceeași structură, din același motiv și pe aceeași
temă. Singurul motiv
al diferențelor dintre cele două epistole este că ceaa de a doua epistolă a lui
Ioan este scrisă unei femei, iar cea de a treia unui bărbat. Cine vrea să
înțeleagă aceste două epistole trebuie să arunce mai întâi o privire asupra
diferențelor incontestabile care există între un bărbat și o femeie.
La creație, Dumnezeu ne-a făcut în
mod distinct bărbat și femeie, chiar dacă amândoi am fost făcuți ,,după chipul
și asemănarea lui“. Eva i-a fost dăruită lui Adam ca ,,un ajutor potrivit“ și
este o completare esențială a lui. Este uimitor cât de mult corespund puctele
tari ale femeii cu punctele slabe ale bărbatului, iar punctele tari ale
bărbatului corespund cu punctele slabe ale femeii. Dumnezeu a făcut așa ca să
avem neapărată unul de celălalt.
Diagrama de mai jos ilustrează
diferențele dintre bărbat și femeie.
Cercurile identifică bărbatul și femeia tipică. În afara
celor două cercuri, ovalele arată exitența unor stări extreme, la mijoc
existând bărbați mai mult sau mai puțin efeminizați și femei mai mult sau mai
puțin masculinizate.
Umaniștii haotici de astăzi ar vrea să credem că există
doar un spectru continuu, cu bărbatul la un capăt și cu femeie la altul, iar la
mijloc suntem toți de-a valma, aproximativ bărbați și aproximativ femei, liberi
să ne alegem ,,sexul“ după înclinațiile de moment. Dumnezeu nu ne-a făcut însă așa.
Prin creație, suntem bărbat sau femeie.
Informațiile de mai sus ne vor ajuta
să înțelegem asemănările și deosebirile care există între 2 și 3 Ioan. A doua
epistolă care ne-a rămas de la apostolul Ioan a fost scrisă unei femei. Este
singura carte de genul acesta din Noul Testament. A treia epistolă, aproape
identică în conținut, este scrisă unui bărbat. Deși au un conținut asemănător,
felul în care sunt scrise diferă. Aparent, ele spun lucruri contrare, dar în
realitate sunt complementare.
Amândouă se ocupă de relația dintre
adevăr și dragoste
2 Ioan pledează pentru adevărul care trebuie să
maturizeze dragostea. 3 Ioan pledează pentru dragostea care trebuie să permeeze
adevărul.
Femeile au o perspectivă ,,de ansamblu“ asupra
lucrurilor, în timp ce bărbații au o perspetivă liniară. Femeile sunt
preponderent intuitive. Bărbații sunt preponderent analitici. Femeile ,,văd
dintr-o dată“. Bărbații ,,merg pas cu pas“. Orice bărbat se enervează când
nevasta lui ajunge la aceeași conluzie ca și el, cu șase luni mai devreme … La femeie primează intuiția de
moment.
Bărbații pot gândi în termeni
abstracți, în tim ce femeia are o gândire practică. Un bătbat urmărește un
scop care trebuie atins. O femeie rezolvă o
situație. Unui bărbat trebuie să-i dai ceva de făcut. Unei femei
trebuie să-i dai să aline o suferință. Bărbații tind să fie interesați mai mult
în lucruri. Femeile tind să fie interesate mai mult în persoane și în relații.
Asta se vede imediat din conversațiile pe care le întrețin. Un grup de bărbați
va discuta despre mașini, despre sport sau despre politică. Un grup de femei
discută iemdiat de toți membrii familiilor lor, cu toate bucuriile și
necazurile pe care le au.
Tema celor două epistole de care ne
ocupăm este ,,ospitalitatea“, iar în discuție este pusă atitudinile diferite pe
care le au o femeie și un bărbat în această privință, împreună cu pericolele
care-i pasc pe fiecare.
Fiecare din cele două epistole scoate
în relief ,,slăbiciunile“ caracteristice fiecărui gen în parte – femeia stând
cu ușa larg deschisă și iubind fără discernământ, iar bărbatul trântind altora
ușa în nas din prea multă prudență. Putem învăța foarte mult din aceste
răspunsuri tipice în problema ospitalității.
În 2 Ioan, femeia era în pericolul
de a avea prea multă dragoste și prea puțin adevăr. Era gata să primească în
casă oameni care nu meritau primiți și-și punea astfel în primejdie copiii.
Fără să vrea, ea accepta în părtășie învățători mincinoși. Care a fost
corectarea recomandată de apostolul Ioan?
Cu foarte mult tact, apostolul îi
atrage atenția că prea multă dragoste arătată musafirilor poate însemna prea
puțină dragoste protectoare pentru proprii copii. Inima omului este ,,nespus de
înșelătoare și deznădăjduit de rea. Cine se poate încrede în ea“ (Iere. 17:9).
Femeia este înclinată să gândească cu inima și sentimentele nu sunt un
judecător bun.
Interesant, apostolul Pavel îl
avertizase și el pe mai tânărul Timotei că învățătorii mincinoși au priză mai
ales la femeile văduve și fără discernământ (2 Tim. 3:6). El îl îndeamnă
pe Timotei să fie un paznic pentru ele. Din același motiv, apostolul le
interzice femeilor să fie factori de decizie în purtarea învățăturii creștine.
El subliniază că șarpele i-a vorbit femeii și Eva a căzut foarte repede în
plasa lui (2 Cor. 11:3).
Bărbatul poate greși și el în
problema ospitalității. Despre asta scrie apostolul ioan în cea de atreia
epistolă a sa. El pomenește depsre un bărbat care este prea gelos pentru
slujirea lui și prea orgolios ca să primească învățătură și de la alții. Ioan
îi spune lui Gaiu că acest Diotref nu vrea să primească pe nimeni, nici pe
Dimitrie și că nici apostolul însuși nu s-a bucurat de apreciere în ochii lui.
Diotref s-a concentrat pe adevăr, dar a neglijat total
dragostea. Se credea 100% corect doctrinar și nu vedea ce i-ar mai fi putut
adăuga alții. Diotref trântise ușa adunării în nasul vizitatorilor și-i luase
ostateci pe cei aflați înăuntru, tratându-i ca pe proprietatea lui. Adevărul te
poate face câteodată încăpățânat, dar nu trebuie să-i dai voie să te izoleze de
ceilalți.
Ospitalitatea în casele creștine era foarte importantă în
bisericile primului veac pentru că, în general, creștinii nu erau bine primiți
nicăieri în altă parte. Nu existau clădiri bisericești așa că adunările
erau găzduite în case. Existau lucrători locali și lucrători care mergeau
dintr-o parte în alta. Bisericile aveau nevoie să fie slujite și de cei
locali și de cei aflați în călătorie. Păstorii și învățătorii erau lucrători
locali, în timp ce apostolii, profeții și evangheliștii erau lucrători
itineranți. Mulți depideau de bunăvoința și dărnicia celor vizitați. Ca și azi,
unele adunări se închiseseră în ele însele și nu prea primeau vizitatori. Altele
trăiau cu ușile deschise vraiște și putea intra oricine.
Una din cele mai timpurii lucrări
istorice despre creștini, Didache, averizează împotriva profetului care stă mai
mult de trei zile în același loc, numindu-l ,,profet fals“, un profitor pe
seama bunăvoinței gazdei sale. De fapt, profeții erau prea intenși ca să
stea permanent în același loc. Dacă ai un profet sau evanghelist în adunare ai
încurcat-o, pentru că vei fi supus săptămână după săptâmână la insitențe lui
puternice. Profeții și evangheliștii trebuie să fie lucrători itineranți, care
să aprindă scânteia trezirilor în biserici. Dacă stau prea mult într-un loc
riscă să reducă bisericile la o grămadă de cenușă. Păstorii și învățătorii
trebuie să stea în bisericile locale.
Este clar că aceste două epistole au
fost scrise cam în același timp și au fost trimise probabil împreună. Structura
lor este aproape identică, iar conținutul aproximativ egal, probabil restrâns
la dimensiunile unei singure pagini de papirus.
|
2 IOAN
|
3 IOAN
|
||
|
1-3
|
Dragoste și adevăr
|
1
|
Dragoste și adevăr
|
|
4
|
Umblarea în adevăr
|
2-4
|
Umblarea în adevăr
|
|
5-6
|
Umblarea în dragoste
|
5-8
|
Umblarea în dragoste
|
|
7-9
|
Unii refuză adevărul
|
9-10
|
Unii refuză dragostea
|
|
10-11
|
Nu-I primi în casă
|
11-12
|
Nu face ca ei
|
|
12-13
|
Bucuria noastră
|
13-15
|
Pacea noastră
|
Titlul: În originalul grec, cartea
poartă numele: „Ioannou G” – „Ioan G”, „gama” fiind a treia literă din
alfabetul grecesc.
Autorul: Acelaşi „presbiter” care a scris şi
cea de a doua epistolă este şi autorul acesteia (2 Ioan 1; 3 Ioan 1). De data
aceasta, apostolul Ioan se adresează nu Bisericii şi nici unei familii ci unui
frate din Biserică.
Data: A doua şi a treia epistolă a
lui Ioan au fost probabil scrisori de salut care au însoţit cea dintîi epistolă
spre destinatarii ei. Data scrierii lui 3 Ioan deci trebuie să fie plasată tot
în preajma anului 90 d.Cr.
Contextul scrierii: O scrisoare adresată unui
tânăr bolnav într-o biserică bolnavă, epistola este un tratament pentru
asemenea situații. Cea de a treia epistolă s-a născut pe fondul aceloraşi
frămîntări care tulburau viaţa Bisericii creştine din Asia spre sfîrşitul
vieţii lui Ioan. Rămas ultimul ucenic al Domnului în viaţă, Ioan veghează
asupra adunărilor creştine şi asupra celor care funcţionează ca lideri
spirituali ai Bisericii.
Conţinutul cărţii: Această a treia epistolă a lui Ioan
este scurtă în conţinut, dar plină de informaţii care trebuiesc toate studiate.
Epistola poate fi considerată o scrisoare de însoţire şi recomandare pentru
„cărăuşii” trimişi să răspîndească epistola scrisă de Ioan pentru apărarea
credinţei în acele timpuri de atacul furibund al ereticilor „gnostici”. Cea
de-a doua epistolă interzicea să-i primim pe aceia care nu aduc
„învăţătura lui Hristos”. Cea de-a treia îi îndeamnă pe credincioşi să-i
primească şi să-i ajute pe aceia care o învaţă (comp. cu loan 13.20). Veghind
la binele slujitorilor Domnului, luăm parte la evanghelie (v. 8).
Scrisoarea este în întregime ,,o
afacere evreiască“, fiind scrisă de către un evreu, pentru un evreu, despre
alți evrei: „Vei face bine să îngrijeşti de
călătoria lor, într-un chip vrednic de Dumnezeu; căci au plecat pentru
dragostea Numelui Lui, fără să primească ceva de la neamuri. Este datoria
noastră dar, să primim bine pe astfel de oameni, ca să lucrăm împreună cu adevărul”
(3 Ioan 7-8).
La fel de bine însă, epistola poate
fi citită ca şi un studiu în comportamentul liderilor spirituali ai Bisericii.
Ioan, Gaiu, Diotref şi Dimitrie sînt tot atîtea tipuri de slujitori ai
Bisericii. Ioan este „presbiterul” cu autoritate apostolică, Gaiu este
lucrătorul tînăr plin de rîvnă care se avîntă dincolo de limitele puterilor
sale (3 Ioan 2-
3). Creşterea lui spirituală era supravegheată direct de Ioan.
În Biserica în care se afla, Gaiu
este prins între exemplul rău dat de Diotref: „Diotref, căruia îi place să aibă
întîietatea între ei, nu vrea să ştie de noi. Ne cleveteşte cu vorbe rele, nu
primeşte pe fraţi şi împiedică şi pe cei ce voiesc să-i primească, şi-i dă
afară din Biserică” – v. 9-10
şi exemplul bun dat de Dimitrie: „Toţi, chiar şi Adevărul,
mărturisesc bine despre Dimitrie; şi noi mărturisim despre el; şi ştii că
mărturisirea noastră este adevărată” – v.12.
Sfatul pe care Ioan i-l dă lui Gaiu
este să nu se lase biruit de rău şi să se ia după exemplul bun stabilit de
Dimitrie: „Prea iubitule, nu urma răul, ci
binele. Cine face binele este de la Dumnezeu; cine face răul n-a văzut pe
Dumnezeu” – v. 11.
Cuvinte cheie şi teme
caracteristice: În textul acestei epitole ne întîlnim iarăşi cu „umblarea
în adevăr” (3 Ioan 4), cu „umblarea în dragoste” (3 Ioan l, 6, 7) şi cu grija
lui Ioan pentru Biserica Domnului. Intimitatea dintre apostol şi
credincioşi este ilustrată cum nu se poate mai bine de exprimarea dorinţei lui
Ioan de a sta de vorbă cu ei „gură către gură“ (2 Ioan 12; 3 Ioan 13).
SCHIŢA CĂRŢII
Introducere, 1
I. GAIU – LUCRAREA ÎN ADEVĂR ŞI ÎN DRAGOSTE
Un lucrător în creştere
a. Credincioşie
faţă de adevăr, 3-4
b. Slujire fată de fraţi, 5
c. Umblare în dragoste, 6
d. Colaborare cu fraţii, 7-8
Un lider firesc
a. Îi place să aibă întîietatea, 9
b. Nu vrea să
ştie de alţii, 9
c. Îi cleveteşte pe alţi lucrători, 10
d. Nu primeşte pe fraţi, 10
e. Crede că este„proprietarul” Bisericii, 10
f. Dă afară pe cine vrea el, 10
g. Va trebui să fie disciplinat, 10
h. Este un pericol pentru creşterea
altora, 10
Un exemplu demn de urmat
a. Sprijinit pe Cuvîntul lui
Dumnezeu, 12,
b. Vorbit de
bine de fraţii din Biserică, 12
c. Confirmat de apostoli, 12
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu