/ EXTERNE / Publicat: Luni, 13 mai 2019, 13:44 / Actualizat: Luni, 13 mai 2019, 13:48 / 0 comentarii
Atacurile împotriva lăcașurilor de cult creștine continuă în Franța. O biserică din comuna Manduel a fost vandalizată de două ori în doar zece zile, iar o alta din Toulouse a fost vandalizată cu cuvintele „Allah u Ackbar” scrise pe ușa de la intrare.
Atacurile din Manduel au avut loc la biserica Saint-Genest, incidentul fiind înregistrat la începutul săptămânii trecute, potrivit ziarului francez Midi Libre. Conform sursei citate, lumânările pascale și cele dedicate Fecioarei Maria au fost incendiate, iar alimentarea cu energie a bisericii a fost de asemenea afectată. Polițiștii chemați la locul incidentului au declarat că au găsit în biserică resturi de mâncare și băutură, probabil consumate de cei care au vandalizat lăcașul de cult, și au anunțat că a fost declanșată o investigație.
Un alt atac a avut loc în orașul Toulouse, la biserica Notre-Dame du Taur, o biserică renumită pentru faptul că a fost construită pe un loc legat de sfântul care este patron al orașului, Saint Saturnin. Potrivit grupului „Protège ton église (Protejați-vă Biserica)”, care a postat știri despre atac pe pagina sa de Facebook, s-a observat că una dintre ușile bisericii a fost vandalizată cu cuvintele „Allah u Ackbar”.
„Această profanare amintește de plasarea islamismului în actele creștinofobe și de pericolul pe care îl reprezintă acest fenomen pentru bisericile și creștinii noștri din întreaga lume. Franța își amintește și acum de părintele Hamel, ucis cu acest strigăt”, a scris grupul.
Părintele Jacques Hamel a fost ucis de teroriștii islamici radicali, în timp ce oficia o slujbă, in iulie 2016, în Normandia.
https://www.activenews.ro/externe/„Allahu-Akbar-.-Biserica-franceza-vandalizata-de-doua-ori-in-doua-saptamani-155915
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu