Conflictul între generațiile de lucrători

May 2, 2019valmonafu

Traducere și adaptare după un articol de D.A. Carson apărut în revista Themelios 36.2 (2011): 180–82

Cam la cinci ani după căderea zidului Berlinului și a regimurilor comuniste din Europa Centrală și de Est, am avut privilegiul să vorbesc la o conferință pentru păstorii dintr-una dintre aceste foste țări comuniste. Nu au fost foarte mulți participanți, însă ceea ce a fost foarte interesant a fost modul în care păstorii participanți erau împărțiți în două tabere. Grupul păstorilor mai în vârstă – pe la 40 sau 45 de ani – slujiseră în biserici mai mici în timpul fostului regim comunist Foarte puțini dintre ei fuseseră lăsați să urmeze cursuri postuniversitare și mulți dintre ei nu aveau niciun fel de educație teologică. Majoritatea dintre acești păstori slujiseră în condiții de sărăcie lucie, învățând să se încreadă în Dumnezeu pentru toate lucrurile inclusiv pentru mâncarea pe care să o pună pe masa familiilor lor. Unii dintre ei fuseseră închiși datorită Evangheliei și toți fuseseră hărțuiți.

Păstorii din grupul mai tânăr – cu vârste sub 40 de ani – aveau cu toții studii superioare, câțiva aveau diplome de master și vreo doi sau trei urmau studii doctorale. Erau foarte interesați de ideile discutate la conferință și de dezvoltările culturale din țara lor acum că presa era liberă. Foarte mulți dintre ei erau implicați în evanghelism în universități și doreau să discute despre epistemologie postmodernă.

Păstorii mai în vârstă îi priveau pe cei tineri ca fiind neîncercați, ignoranți cu privire la lecțiile suferinței, prea cerebrali, prea împrăștiați, mândri, nerăbdători și chiar aroganți. Cei mai tineri îi priveau pe cei mai în vârstă ca fiind, cel puțin, depășiți – le expirase termenul de garanție și lor așa cum expirase cel al regimurilor comuniste. Îi considerau slab pregătiți, formați prea mult în jurul conflictelor din trecut, incapabili să evanghelizeze noua generație, ținându-se cu dinții de funcții și de putere, consumați mai mult de tradiții decât de adevăr.

În mare măsură ambele părți aveau dreptate.

Mai recent am vorbit la o reuniune de păstori dintr-o țară din vest. Din nou am observat o ruptură generațională, însă puțin diferită. Păstorii mai în vârstă se luptaseră în timpul decadelor de slujire cu liberalismul care le amenințase bisericile în trecut. Mulți dintre ei se convertiseră din vieți de păcat și astfel construiseră niște ziduri groase în jurul bisericilor lor care să le protejeze de alcool și de alte mizerii. Majoritatea membrilor bisericilor lor îmbătrâniseră împreună cu ei; numai câteva dintre aceste biserici creșteau. Acești oameni iubeau cântările vechi și stilul de închinare mai vechi. Păstorii mai tineri purtau blugi, iubeau închinarea corporativă în care muzica era la cel puțin 95 de decibeli, erau interesați de evanghelism, și căutau să discute cu oameni care de obicei nu-și găseau locul în biserică – homosexuali, atei, artiști mistici etc. Unii începeau grupuri de studiu biblic, mici bisericuțe în baruri. Acest grup de păstori mai tineri considerau că păstorii mai în vârstă erau depășiți de situație, prea defensivi, incapabili să comunice cu oameni sub vârsta de 25 de ani fără să pară că-i judecă, prea monotoni și plictisitori în modul lor de gândire, și aproape incapabili să comunice în lumea digitală (cu excepția emailului), pur și simplu tradiționaliști. Grupul de păstori mai în vârstă considerau că păstorii mai tineri erau prea abrupți, nu erau respectuoși, prea îndrăgostiți de ceea ce era la modă atunci și prea ignoranți cu privire la o teologie bine închegată, energici însă lipsiți de profunzime și de înțelepciune, și mult prea mândri.

În mare măsură, ambele grupuri aveau dreptate.

Sigur că întotdeauna au existat diferite conflicte generaționale în biserici. Însă parcă ele devin din ce în ce mai dure în ultima vreme. Putem identifica cel puțin două motive:

În primul rând viteza cu care schimbările culturale au loc a crescut ceea ce îi face pe cei mai în vârstă să nu poată să comunice cu o cultură atât de diferită de cea în care au crescut și s-au format, și în același timp e foarte dificil pentru tineri să comunice și să creeze comunitate cu oameni care au folosit mașini de scris și telefoane legate cu un fir de perete și care nu au auzit de Facebook sau Twitter.

În al doilea rând, și mult mai important, dinamica socială a majorității culturilor vestice s-a schimbat dramatic în ultimele decade. Anii 60 au creat rupturi semnificative în țesătura socială care unea generațiile și a dat mult mai multă autoritate tinerilor. Cultul tinereții și a sănătății care a caracterizat anii 80 și 90, în care au apărut transplantul de păr pentru eradicarea cheliilor, liposucțiile pentru eradicarea obezității, dar mai mult serviciile sociale care au luat din ce în ce mai mult povara îngrijirii bătrânilor din sarcina tinerei generații și chiar noile instrumente tehnologice care facilitează legăturile dintre oameni foarte similari au însemnat că se poate evita integrarea intergenerațională și generațiile pot să evite contactul între ele, un model foarte diferit față de modul în care ar trebui să funcționeze o biserică – un trup care să unească tot felul de oameni răscumpărați, de orice vârstă, neam, rasă care au un singur lucru în comun – pe Domnul Isus Cristos și Evanghelia.

În ce fel ar trebui să se poarte cele două părți ca să-l onoreze pe Cristos și să avanseze scopurile evangheliei?

Iată câteva idei:

1. Critica este bună și nu trebuie să ne facă să devenim defensivi– Acest lucru este necesar pe ambele părți ale conflictului generațional. Dacă cei mai în vârstă ne critică să încercăm să discernem dacă acea critică are o bază și să vedem ce putem învăța din ea. E posibil să pară că anumiți păstori mai în vârstă nu știu cum să comunice mai bine cu noua generație, sau că păstorii mai tineri bârfesc pe cei mai bătrâni. Să nu uităm că rănile provocate de un prieten sunt bune și utile și că un om înțelept ascultă critica ca să învețe ceva. Ce ar putea să facă lucrătorii mai în vârstă pentru a învăța să comunice mai bine cu noua generație? Ce ar putea pastorii mai tineri să facă pentru a fii mai temperați în critică și a nu încerca să-și creeze adepți datorită criticii pastorilor mai în vârstă? (vezi 1 Corinteni 2)
2. Să fim gata să punem întrebarea: Care dintre lucrurile pe care le facem în bisericile noastre nu au bază scripturală – adică ce facem din tradiție? Nu are rost să schimbăm o tradiție numai de dragul schimbării. Însă există două întrebări pe care trebuie să le avem în vedere:
3. 
   
   1. Tradiția respectivă are o bază biblică?
   2. Tradiția e utilă numai pentru tradiționaliști și împiedică dezvoltarea bisericii?

Răspunsurile la aceste întrebări nu sunt deloc simple sau clare. De exemplu răspunsurile pot avea de-a face cu ținuta în biserică, stilul de muzică folosit în închinare, liturghia bisericii, dacă să avem amvon sau nu. În fiecare caz atât Biblia cât și tradiția pot avea o influență în decizia respectivă.

3. Să ne concentrăm întotdeauna pe lucrurile cele mai importante – Ap. Pavel spunea la 1 Cor 15 3-4 că înainte de toate ne-a învățat ceea ce era cel mai important: faptul că Cristos a murit pentru păcatele noastre, că a fost îngropat și că a înviat a treia zi după Scripturi, adică Evanghelia cu toată bogăția ei, concentrându-ne pe Domnul Isus, pe moartea și învierea lui, pe împăcarea cu Dumnezeu pe care o oferă oamenilor și pe puterea sa de transformare.

Așa că dacă nu putem suporta, dacă ne enervează lucrarea unei alte persoane doar pentru că este dintr-o altă generație, trebuie să avem puterea să ne punem întrebarea: oare omul acela predică evanghelia? Dacă răspunsul este da, atunci trebuie să încercăm să cooperăm cu acea persoană și cu lucrarea lui. Să încercăm să comunicăm și să ne bucurăm de lucrarea aceasta.

La Filipeni 1 Ap. Pavel scrie:

15 Unii, este adevărat, propovăduiesc pe Hristos din pizmă şi din duh de ceartă, dar alţii din bunăvoinţă. 16 Aceştia din urmă lucrează din dragoste, ca unii care ştiu că eu sunt însărcinat cu apărarea Evangheliei; 17 cei dintâi, din duh de ceartă, vestesc pe Hristos nu cu gând curat, ci ca să mai adauge un necaz la lanţurile mele. 18 Ce ne pasă? Oricum: fie de ochii lumii, fie din toată inima, Hristos este propovăduit. Eu mă bucur de lucrul acesta şi mă voi bucura. 19 Căci ştiu că lucrul acesta se va întoarce spre mântuirea mea prin rugăciunile voastre şi prin ajutorul Duhului lui Isus Hristos.

Ceea ce spune ap. Pavel aici este că indiferent de neajunsurile sau de motivele unor predicatori, dacă aceștia îl predică pe Cristos, noi trebuie să nu-i împiedicăm, ci să-i încurajăm.

4. Să dezvoltăm și să menținem relații bune cu persoane din alte generații

Iată câteva idei:

• să ne întâlnim cu astfel de persoane, chiar dacă inițial nu ne place de ele.
• să ascultăm cu atenție și cu răbdare la ceea ce au de zis
• să le prezentăm cu blândețe un alt punct de vedere
• noua generație de păstori să mulțumească lui Dumnezeu public pentru păstorii mai în vârstă, rugându-se pentru aceștia cu respect și mulțumire
• vechea generație de pastori să se roage în public și să mulțumească lui Dumnezeu pentru păstorii mai tineri încercând să-i încurajeze
• în mod ideal, disputele să fie rezolvate la nivel personal, în privat, și nu pe bloguri care nu fac altceva decât să adâncească rupturile
• să luăm masa împreună adesea
• să ne rugăm împreună adesea
• să discutăm mai mult
• lucrătorii mai tineri să-i caute pe cei mai în vârstă pentru a le cere sfaturi și pentru a profita de înțelepciunea lor
• lucrătorii mai în vârstă să caute să afle care sunt lucrurile pe care cei mai tineri le fac bine și eficient și să încerce să înțeleagă cum văd aceștia lumea și cum înțeleg cultura din perspectiva Bibliei.
• lucrătorii mai tineri să asculte cu atenție ca să înțeleagă mai bine trecutul și cei mai în vârstă să asculte cu atenție ca să înțeleagă mai bine prezentul. Înseamnă smerenie intelectuală și afectivă și o pasiune pentru slava lui Dumnezeu și binele altora.

 https://valmonafu.wordpress.com/2019/05/02/conflictul-intre-generatiile-de-lucratori/?