19-05-2019 17:25:48
Dacă participi la o nuntă la musulmanii bengalezi, ospitalitatea poate deveni agresivă! Mi-aduc aminte o nuntă din sat la care am fost invitat şi unde mi-am umplut burta cu orez şi carne cu sos curry. Gazda a apărut din nou zâmbind şi cu şi mai multă mâncare, însă eu mi-am pus mâna deasupra farfuriei sugerându-i că dacă mai pune mâncare acolo aceasta ar putea ajunge la gunoi. Însă el a fost foarte rapid strecurându-şi mâna în care ţinea polonicul şi adăugând şi mai multă mâncare în farfurie înainte ca eu să-l pot opri.
N-am fost niciodată în casa unui bengalez fără să-mi fie oferit ceva de mâncare sau de băut, chiar şi în casele celor mai săraci, unde este evident că oamenii îşi câştigă cu greu existenţa. Ei consideră o mare onoare să poată să fie ospitalieri, iar să facă lucrul acesta cu destonicie este extrem de important.
Musulmanii bengalezi reprezintă majoritatea populaţiei din Bangladesh şi sunt cea mai mare minoritate în statele indiene Bengalul de Vest şi Assam. Cu o populaţie de 185 de milioane de oameni ei reprezintă al doilea mare grup etnic din lume (după cel al arabilor musulmani). Ei sunt mai puţin evanghelizaţi, însă în ultimii ani un număr ridicat din ei au început să accepte credinţa în Isus Hristos.
Motive de rugăciune:
Biblia a fost tradusă în limba Bengali de către William Carey în 1809.
Rugaţi-vă potrivit cu Evrei 4:12 încât Cuvântul lui Dumnezeu să-şi facă lucrarea.
Bengalii musulmani din India sunt în nesiguranţă datorită statutului de minoritate din statele unde trăiesc.
Rugaţi-vă ca această regiune să cunoască pacea între comunităţile religioase şi să aibă parte de o conducere înţeleaptă.
Rugaţi-vă pentru aceia dintre bengalii musulmani care se convertesc la credinţa în Isus să aibă acces la resurse de creştere spirituală şi să aibă parte de o părtăşie strânsă şi curaj în fața persecuţiei la care sunt supuși de comunitatea din care fac parte.
Vedeți întreaga colecție de articole din Ghidul 30 de zile de rugăciune pentru Lumea Musulmană, ediția 2019 AICI!
https://www.stiricrestine.ro/2019/05/19/ziua-a-14-a-musulmanii-bengalezi-pray30days/?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu