luni, 6 mai 2019

Sunt chemările la altar biblice?

oameni care au răspuns chemării la altar de la o biserică - imagine preluată de pe site-ul stevedennie.com


Cu mulți ani în urmă am fost ”luat peste picior” (varianta mai diplomatică) pentru faptul că foloseam chemarea la altar după ce predicam un mesaj într-o biserică - fie că eram acolo întâmplător, fie că eram programat să predic acolo, sau pur și simplu am fost pus să aduc un mesaj sau un salut, ori ceva devoțional. Unii dintre cei care au făcut acest ”gest” considerau că ”... este un americanism” (probabil că este cea mai plauzibilă replică pe care am primit-o de la un pastor, la biserica căruia nu se întorcea nimeni la Dumnezeu, chiar și predicile sale erau un fel de ”almanah de plictiseală morbidă”).

Zilele acestea am dat de un articol-dezbatere a unor pastori din America (dacă tot mi s-a bătut cu pumnul că gestul este adaptat de la americani - deși o să vă convingeți mai jos că nu este așa) care au încercat să definească ce este chemarea la altar (sau chemarea în fața amvonului de la o biserică, să clarificăm puțin termenii, să nu înțeleagă altcineva altceva prin acești termeni) și dacă ea este biblică. Acești pastori continuă să dezbată acest fenomen modern și consideră că ar trebui să fie încurajat (chestia asta cred că se va lovi ca nuca în perete pentru pastorul ”diplomat” pe care l-am citat eu mai sus, fără să-i dau numele).

Screenshot din cadrul emisiunii de dezbatere Real Truth Real Quick - foto preluată de pe site-ul christianpost.com
Todd Wagner, pastor senior al bisericii Watermark Community Church din Dallas Texas, consideră că aceste chemări la altar nu sunt ”nebiblice” și că nu sunt ”un act biblic neapărat”. Prin urmare, el nu prea oferă chemări la altar prea des în cadrul mega-bisericii din care face parte el.

O problemă majoră cu chemările la altar, pe care mulți pastori și teologi au identificat-o, este că ele au condus la convertiri false. Cei care au răspuns în mod spontan prin a ieși în față și spun/rostesc o rugăciune să-l primească pe Isus Hristos poate că au făcut aceasta ca răspuns la o emoție mai degrabă decât dintr-o convingere.

Nu vreau să spun că o dați în bară atunci când faceți o chemare în față”, a spus Wagner într-un video recent. ”Spun că s-ar putea să nu fi mântuit dacă tu ai răspuns la o chemare la altar și ești greșit dacă tu, în calitate de lider pastoral, spui că 'am avut convertiri' doar pentru că niște oameni, la un moment dat, au ieșit în față.

Jonathan Leeman - foto preluat din site-ul thegospelcoalition.org
Jonathan Leeman (foto alăturat), directorul editorial al 9Marksnu crede că chemările la altar sunt în mod necesar greșite, doar că el nu le susține deoarece ”au produs mai mult rău decât bine pentru bisericile creștine din vest”.

Chemarea la altar se bazează pe puterile emoției, a înduplecării retorice și presiunea socială de a-i induce pe oameni să facă o decizie prematură și în grabă. Și a produce mărturisiri de credință nu este același lucru cu a face ucenici”, a argumentat el într-un articol din 16 noiembrie 2011 (link la articol în limba engleză pe ”chemarea la altar” de la acest paragraf).

Alții, inclusiv Wagner, argumentează faptul că aceste chemări la altar își au originea în cadrul trezirilor de acum circa un secol în urmă.

Evangheliști faimoși care au utilizat chemările la altar includ pe Dwight Moody, Billy Sunday și Billy Graham. În general, ei invitau pe oameni să vină în față după o predică pentru a face o declarație publică a credinței.

Charles Grandison Finney - foto preluat de pe britannica.com
Predicatorul trezirilor, Charles Finney (foto alăturat), care a contribuit la Cea de-a Doua Mare Trezire, era binecunoscut pentru folosirea a ceea ce Wagner a etichetat drept tactici ”în mare parte manipulative” pentru a evoca un răspuns din partea celor care ascultau mesajele predicate.

El avea o banchetă în față a celor îngrijorați. Dacă simțeai că ceva te agita în interior, puteai veni în față pe acea banchetă și cineva... avea să se roage pentru persoanele cu pricina... până ce au trecut de acest sentiment și au făcut o decizie”, a explicat Wagner.

Nu sunt sigur că prin aceasta ai putea spune că e un mod măreț de a măsura succesul predicării tale. Calea prin care ar trebui să măsori succesul predicării tale nu este felul în care se oferă răspunsul emoțional imediat al oamenilor.

Argumentând contra răspunsurilor emoționale, pastorul din Dallas a susținut faptul că dacă el ar putea convinge pe cineva de ceva, atunci altcineva ar putea convinge aceiași persoană într-un mod diferit. ”Nu vreau să faceți ceva deoarece eu am fost convingător în cadrul vorbirii, spunea Pavel în 1 Corinteni 2, sau că cuvintele meu au fost impresionante într-un anumit fel”, a declarat Wagner.

Vreau să vi pentru că Duhul lui Dumnezeu ți-a străpuns inima și eu am fost credincios. Predicarea bună este credincioșie față de textul Bibliei și le spune oamenilor adevărul cu privire la ceea ce sunt ei și ceea ce este Isus și necesitatea de a răspunde față de El. Lucrul acesta i-ar putea duce la a veni la altar. Dar dacă spui că promit că pot manipula emoțional pe oameni ca să ia o decizie, de fapt ai dreptate, poate că tu ai să faci o decizie, dar s-ar putea ca aceasta să nu fie decizia lui Dumnezeu.

David Guzik, foto preluat de pe site-ul calvarychapel.com
Pentru David Guzik (foto alăturat), pastor învățător din cadrul bisericii Calvary Chapel din Santa Barbara, chemările la altar (”o invitație deliberată spre a mărturisi credința în Isus Hristos ca Domn și Mântuitor”) sunt biblice și importante și că ar trebui să fie făcute fără a folosi tactici de manipulare.

În centrul ei, întrebarea cu privire la chemarea la altar se rezumă la aceasta: Este oare adecvat pentru predicator să cheme pe ascultătorii săi să decidă ceva cu privire la Isus Hristos? Dintr-o perspectivă a Noului Testament, răspunsul este un copleșitor da - este ceva adecvat să chemi la o decizie”, a spus Guzik, în timp ce susținea ideea că o chemare la altar nu necesită (neapărat) a chema pe oameni să vină în față.

Privind la exemplul slujirii lui Isus, Wagner a notat că deși Isus i-a chemat pe ucenicii Săi să-L urmeze, cuvântul ucenic înseamnă ”elev” și nu ”convertit”. Momentul convertirii lui Petru, după cum cred mulți, a avut loc atunci când el a mărturisit că Isus era Hristosul (Matei 16) ca opus față de momentul când el a început să-l urmeze pe Isus.

Nu e slujba ta să faci convertirea; e treaba Duhului”, a menținut Wagner. ”Atunci când vine el, Duhul Sfânt, el va convinge lumea de păcat și neprihănire și judecată. Ceea ce ești tu chemat - în calitate de slujitor al lui Dumnezeu - este să faci ucenici care se identifică prin botez și apoi să-i înveți tot ceea ce a poruncit El”.

Todd Wagner - pastor senior al bisericii Watermark din Dallas, Texas - imagine preluată de pe watermark.org
Privind la felul cum a predicat Petru (vezi Faptele Apostolilor 2), Todd Wagner (foto alăturat) a notat faptul că Petru a expus simplu mesajul Evangheliei și a învățat adevărul. Atunci când oamenii au întrebat ce trebuie să facă ei ca să fie mântuiți, el le-a spus să mărturisească cu gurile lor că Isus este Domnul și să creadă în inimile lor că Dumnezeu L-a înviat dintre cei morți.

Noi nu suntem mântuiți pentru că venim în față la o chemare la altar. Noi suntem mântuiți datorită credinței profunde, din toată inima, în ceea ce este Isus și în ceea ce a făcut El pentru păcatul nostru”, a declarat Wagner.

Materialul de mai sus este o compilație dintr-un material scris de Sheryl Lynn pe 5 februarie 2019 în site-ul Christian Post (de unde au fost preluate o parte din fotografiile de mai sus). Dacă citați acest material în altă parte, vă rog să păstrați toate link-urile din el și această notă de la final și să oferiți sursa citării lui, adică acest blog. Mulțumesc.


https://crestinismtrait.blogspot.com/2019/03/sunt-chemarile-la-altar-biblice.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu