10-05-2019 17:33:23
Sabekunahar ne invită înăuntru. Ea ne întinde un covoraș viu colorat ca să ne așezăm. Salutul ei de bun venit e călduros, prietenos și sincer, chiar dacă i-am întrerupt rutina dimineții aglomerate cu treburile casei, gătit și îngrijirea copiilor. Toate acestea se fac vorbind într-o altă limbă decât cea maternă, pentru că ea trăiește în Malaezia ca refugiat. Atitudinea ei ospitalieră nu se schimbă, nici chiar atunci când sosesc oaspeți neașteptați.
Cultura Rohingya pune așa mare preț pe oameni și comunitate încât, în ciuda sărăciei, puținii bani atât de prețioși sunt cheltuiți pentru a-i onora pe oaspeți. În timp ce Sabekunahar se îndreaptă către bucătărie să ne pregătească ceva de mâncare, altcineva este trimis să cumpere băuturi răcoritoare pentru vizitatori.
Sabekunahar este o bucătăreasă minunată iar noi ne bucuram de un adevărat ospăț cu orez, curry și fructe proaspete. Farfuriile ne sunt umplute din nou în timp ce auzim „mâncați, mâncați”. Sabekunahar este încântată de faptul că ne place mâncarea pe care a gătit-o.
Acest decor fericit ascunde câteva adevăruri dureroase, pe care Sabekunahar le îndură în tăcere. Călătoria periculoasă pe care ea a făcut-o în Malaezia, trecând prin mâinile traficanților de carne vie, este rareori menționată. Sunt greu de descris rănile emoționale și cele fizice pe care a trebuit să le îndure de-a lungul călătoriilor. Ca să nu mai vorbim de izolare.
Părinții lui Sabekunahar, care trăiesc într-o tabără de refugiați din Bangladesh, își întâlnesc nepoții cu ajutorul telefoanelor mobile. Aceasta este singura modalitate prin care ea poate ține legătura cu părinții și rudele.
Se estimează că sunt peste 150.000 de Rohingya în Malaezia, unde ei nu primesc acel călduros “bun venit” pe care ei înșiși îl oferă atât de generos oaspeților. Ei nu au niciun drept și nu primesc niciun fel de asistență socială de la guvernul malaezian. Ei nu pot nici munci legal, și riscă să fie arestați de fiecare dată când își părăsesc domiciliul.
Motive de rugăciune
Rugați-vă cu cuvintele din Isaia 61:1-3 pentru mulți Rohingya ce se confruntă cu persecuția în timp ce trăiesc ca refugiați.
Rugați pe Domnul secerișului să trimită lucrători în mijlocul poporului Rohingya.
Rugați-vă ca suferința și nedreptatea pe care Rohingya o îndură să se transforme în bine, așa cum s-a întâmplat în Geneza 50:20.
https://www.stiricrestine.ro/2019/05/10/ziua-a-5-a-refugiatii-rohingya-din-malaezia-pray30days/?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu