sâmbătă, 8 iunie 2019

HRISTOS S-A ÎNĂLȚAT!













Înălțarea la cer a Domnului Isus face parte din evenimentele majore ale vieții Sale. Ea a marcat sfârșitul lucrării Sale pământești. Așa cum Hristos a venit și S-a născut în Betleem, tot așa S-a întors acum la Tatăl. Intrarea Sa în cer a fost un mare triumf, însemnând încheierea lucrării Sale de pe pământ și intrarea în noua Lui sferă de activitate la dreapta Tatălui.
Necesitatea înălțării la cer a Domnului nostru derivă din câteva motive:
Un asemenea sfârșit glorios era pe măsura lui Hristos, a Divinității Sale și a realizărilor Sale. Într-un fel unic a venit în lume, într-un mod unic pleacă din lume. Înălțat la cer într-un nor. După o viață trăită ca Dumnezeu pe pământ, un asemenea sfârșit nu era decât ceva absolut natural.
Prin Înălțare, Hristos a confirmat biruința Sa. Deși L-au omorât, nu au putut face să nu mai existe, ci El există de atunci prin moartea, învierea și glorificare Sa, chiar mult mai glorios. El și-a luat activitatea din cer de dinainte de întrupare prin care domnește pe tronul Universului alături de Tatăl.
Hristos Domnul a plecat la cer din nevoia de a trimite Duhul Sfânt pentru continuarea lucrării începute de El. El va desăvârși ce a început în Biserica Sa, dar și în lume. E stăpân pe soarta istoriei. Pleacă neforțat dintr-un loc al universului și sosește în alt loc necunoscut oamenilor de pe pământ. El nu pleacă asemenea unui expulzat, ci ca un cuceritor asupra morții, a oamenilor, a răului și a Diavolului.
Prin înălțare se dovedește că mai există o lume, mai frumoasă și mai bună decât lumea noastră: lumea lui Isus Hristos. El ne asigură nemurirea. Vom fi îmbrăcați cu un corp nemuritor peste acesta și ceea ce e muritor în noi va fi înghițit de viață.
Doar prin Înălțare, Domnul Isus se putea așeza la dreapta măririi lui Dumnezeu (Efes. 1:20, Col. 3:1). De la dreapta lui Dumnezeu ne asigură pe noi de accesul liber și încrederea că Dumnezeu ne primește în prezența Sa. Marele nostru Preot stă în fața Tronului cu cererile noastre și intervine pentru noi ca răspuns la rugăciunile și credința noastră.
Prin faptul că El este în cer, noi putem aștepta cu nădejde revenirea Sa glorioasă pentru a ne pune la dispoziție tot ce a pregătit pentru noi. În felul acesta suntem îndreptățiți să spunem: VINO, DOAMNE ISUSE!
Pastor Ioan Cocîrțeu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu