Ţara de departe

 Poteraș Ionuț  26-06-2019 07:26:33

Partea I

Îndrăznesc să spun că nu au fost  prea multe predici care să accentueze faptul că Fiul Risipitor și-a  irosit  averea pe sex (citiți întreaga poveste în Luca 15: 11-32). Acuzația fratelui că a folosit întreaga moștenire pentru a avea relații sexuale cu prostituatele nu a fost susținută însă de tatăl său. Lecția pentru noi nu este doar cea care derivă din faptele reprobabile de curvie ale tânărului, ci, mai degrabă, despre ceea ce l-a dus acolo.

Fiul cel tânăr fi putut să se apropie de tatăl său și să-i spună: „Tată, eu ard. Am nevoie de o soție. Pot să am moștenirea acum pentru a cumpăra o casă pentru că, aşa cum un om flămând nu se poate gândi decât la mâncare, şi eu mă gândesc doar la patul marital?” Tatăl său a fost de acord  să-i dea moștenirea și să-l lase să călătorească în lume, deci,  probabil,  ar fi fost mai mult decât doritor să-i dea moștenirea astfel încât el să poată asculta de porunca Creatorului Său să fie rodnic și să se înmulțească.

În schimb, fiul, care avea să devină risipitor, și-a luat banii și s-a dus într-o țară „îndepărtată”. Acest cuvânt „depărtată” este cheia pentru a debloca ceea ce se întâmplă în inima acestui tânăr, care a simțit disperat mâncărimea și a vrut să se scarpine. Într-o țară îndepărtată el va fi departe de tatăl său evlavios. Într-o țară îndepărtată, el putea să viziteze prostituate fără să se uite peste umăr și să fie descoperit ca trăind în păcat, de către el. Într-o țară îndepărtată, se putea răsfăța în tot ceea ce inima lui păcătoasă dorea, lucruri asupra cărora tatăl său credincios s-ar fi uitat, în mod evident,  cu dezaprobare.

Dumnezeu a făcut sexul. El a făcut bărbatul și femeia ca o piuliță și un șurub unul pentru altul, astfel încât să se poată uni fizic și cu mare plăcere să se reproducă după soiul lor.  Dar mai mult decât atât, El a făcut femeia dorită în ochii bărbatului. Privind doar la formele trupului ei îndreaptă mintea masculină spre plăcere. Ea poate să-i facă  inima să bată mai repede într-o clipă și poate să-i oprească respirația cu frumusețea ei. Ce minunat din partea lui Dumnezeu să conceapă aşa ceva.

Dumneze a făcut sexul  în același mod cum a făcut şi restul creației, cu anumite limite. Când El a creat gravitatea, El a pus în noi şi un sentiment de teamă care ne face să respectăm anumite reguli. Nu vă urcați pe o stâncă înaltă de 50 de metri și nu săriţi în gol, deoarece aceeași gravitate care vă susține viața, păstrându-vă cu picioarele pe terenul plat al unui pământ rotund, vă va ucide. Vă va izbi de pământ atât de puternic încât   se va sfărâma fiecare os din corpul vostru. Deci, gravitatea este bună doar dacă respectați regulile. Dumnezeu a făcut de asemenea oceanul albastru, plin cu o mulţime de pești viu coloraţi, cu ciclul său de evaporare și ploaie. Dar dacă intri  în adâncul său  și încerci să respiri,  atunci plămânii ți se vor umple cu apă şi te va ucide. Oceanul este bun, dacă se respectă  regulile.

Regula principală este: nu vă urcaţi pe înălţimi şi nu săriţi în gol și să nu respirați apa din ocean. Dar în fiecare zi, pe tot cuprinsul acestei lumi, numeroşi oameni cad în gol şi mor zdrobiți, iar alții se îneacă în oceane. Dacă ar fi respectat regulile, poate că ar fi în viață astăzi. Regulile au o logică: ele sunt pentru protecția noastră.

Dumnezeu are nişte parametri bine stabiliţi pentru plăcerile minunate ale sexului și regula Lui este ca sexul trebuie să se întâmple doar în interiorul  căsătoriei dintre un bărbat și o femeie. Ascultați de această regulă și răsfățați-vă cu ceea ce El a binecuvântat. Nu asculta și vei avea parte de dezaprobarea Lui  divină și consecințele care derivă din aceasta şi care, în mod sigur, te vor ajunge din urmă.

Sexualitate inspirată de ateism

Deci, ce poate face un păcătos care îşi iubeşte păcatul atunci când nu se poate gândi la nimic altceva decât la sex? Gândul de a avea o o relaţie ilicită îl umple de emoție și totuși Dumnezeu se încruntă la gândurile lui pline de poftă. Păcătosul știe că nu este fericit în această stare, pentru că are o conștiință dată de Dumnezeu. Aceasta îi spune intuitiv că fanteziile sale sexuale sunt greșite din punct de vedere moral. Deci gândurile inspirate de conştiinţă devin neplăcute, iar gândul la o ţară de departe devine atractiv.

Păcătosul vrea să scape de Dumnezeu și în mintea lui are două opțiuni. Una  este ateismul. Acesta poate ceva mult decât să-l ducă într-o țară îndepărtată. Îl îndepărtează pe Dumnezeu în întregime din ecuație și elimină ceea ce a rămas din frânele ce erau în calea pasiunii sexuale. Dacă nu există Dumnezeu, atunci conștiința nu a fost dată în mod divin și nu va exista nici Ziua Judecății și cu siguranță nici iadul, locul pedepsei veşnice. Înseamnă că nu există nici un fel de păcat, nu este nici o poftă, și nu există nici curvie. Cât de atrăgătoare sunt astfel de gânduri pentru fii pierduţi ai generaţiei noastre.

Cu toate acestea, cel care a fost supranumit „tatăl științei”, Sir Isaac Newton  a spus că ateismul este „lipsit de simţuri”. El și-a ales bine cuvintele. Pentru a fi ateu trebuie să să îndepărtezi simţurile vederii, al auzului, atingerea, gustul și mirosul.

Un ateu este cineva care crede în  imposibilitatea științifică că nimic a creat totul. Nu există altă alternativă. Tot ce există a fost făcut fie de ceva, fie a fost făcut de nimic. Dacă crezi că nimic a făcut soarele, luna, stelele, păsările, florile, copacii, anotimpurile, oceanele, peștele și un milion și alte lucruri uimitoare, ce a făcut atunci când nimic nu exista? Este lipsit de sens în adevăratul sens al cuvântului să negi Cauza inițială. Ceva, sau mai bine zis Cineva, trebuie să fi făcut totul și să negi această idee de bun simț este sinucidere intelectuală. Este echivalent cu a spune că o clădire nu are nevoie de un constructor, sau că un tablou nu are nevoie de un pictor. Cu toate acestea, fiecare clădire este o dovadă a unui constructor și fiecare tablou este o dovadă științifică și incontestabilă că a existat un pictor. De aceea, Biblia numește ateul ca fiind un „nebun” (vezi Psalmul 14: 1). Deci, ateismul nu este o opţiune serioasă pentru risipitorul care dorește să-şi păstreze bunul său simț. O alternativă mult mai atractivă este idolatria.

Ah, oaza idolatriei. Este apa promisă într-un deșert uscat. Este ușa spre o țară îndepărtată. Se ocupă odată pentru totdeauna cu Dumnezeul care se încruntă. Idolatria este credința într-un dumnezeu pe care ţi-l închipui în imaginaţia ta. Nu el te-a făcut pe tine, ci tu îl faci pe el. Poţi face acest lucru fie cu mâinile, fie cu mintea. Pentru a face un dumnezeu cu mâinile tale, ai nevoie fie de aur, de argint, de piatră sau de lemn, și-l poți face mic sau îl poți face mare. Cei mai mulți îl fac mic, uneori cu burta grasă, adesea urât și uneori cu brațe și picioare multiple.

Când domină idolatria, orice este permis. Totul depinde de imaginația ta, pentru că acolo este sursa lucrurilor care te motivează. Dar asta ne aduce înapoi la Dumnezeul care se încruntă, care şi-a început cele zece porunci ale Sale cu: „Să nu aveți alți dumnezei înaintea Mea. Să nu-ți faci chip cioplit.” Chiar dacă a face idoli din aur, lemn și piatră este un lucru la fel de lipsit de logică ca şi ateismul, idolatria este responsabilă de a atrage omenirea în țara îndepărtată.

Formăm un zeu care nu este aur, lemn sau piatră; unul care rămâne în imaginația umană. Acest dumnezeu este apoi idolatrizat . El este vorbit cu o afecțiune exagerată: „Dumnezeul meu este iubitor și bun. El nu merge ar condamna oamenii la detenția într-un loc teribil numit „Iad”; însă motivul inacțiunii sale este că el nu există. Este o simplă fantezie a imaginației. Acest dumnezeu nu vorbește niciodată împotriva avortului, a violului sau a crimei. Nici nu condamnă pofta, pornografia, curvia, adulterul sau homosexualitatea. De aceea este un idol fără viață, un dumnezeu fals.

Autor: Ray Comfort, Living Waters

https://www.stiricrestine.ro/2019/06/26/tara-de-departe/?