sâmbătă, 15 iunie 2019

Conferința ECPM: „Emigrația: Goana după un vis dar dacă e un coșmar?”, la Chișinău

Conferința ECPM: „Emigrația: Goana după un vis dar dacă e un coșmar?”, la Chișinău
Mișcarea Politică Creștine Europeană (ECPM) invită la Conferința cu genericul: „Emigrația: Goana după un vis dar dacă e un coșmar?”. Discutăm cel mai actual subiect pentru Moldova sâmbătă, 22 iunie, între orele 09:30-12:30, la Hotelul Jolly Alon, pe str. Maria Cebotari 37.
Privim la fenomenul în ansamblu și impactul lui asupra Europei, împreună cu speakerii Bert-Jan Ruissen din Olanda și Adrian Miroslav Merka, președintele Uniunii Democrate a Slovacilor și Cehilor din România.
„Anul acesta ne concentrăm pe tema emigrării prin care înțelegem că oamenii din țările Est Europene pleacă înspre Europa de Vest în căutarea unui trai mai bun. Scopul acestei conferințe este de a cerceta consecințele acestor decizii atât pentru cei care emigrează, cât și pentru familiile rămase în țară și nu în ultimul rând pentru societate. Printre consecințe amintim exodul de inteligență, familii dezbinate, copii abandonați, bătrâni neglijați, exploatarea muncii și traficul de persoane. Pe lângă discutarea efectelor plănuim să discutăm și politicile care pot contracara problema: politici pro-familie, subvenții de la stat pentru familiile cu venit scăzut, programe de pregătire profesională precum și programe de încurajare a celor plecați să se întoarcă, și de re-adaptare.
Pe de cealaltă parte vom discuta și despre Europa de Vest care beneficiază de munca ieftină, dar care trebuie să combată adesea cazuri de criminalitate ridicată și/sau suprapopulare. Organizând această conferință, ECPM dorește să propună soluții reale cu ajutorul vorbitorilor cu experiență în politică sau studii sociale din mai multe țări din EU (România, Slovacia, Polonia, Olanda) și Moldova”, motivează actualitatea și necesitatea acestei teme organizatorii.
Limba de lucru a conferinței este engleza, cu traducere simultană în română. Participarea este gratuită și prânzul asigurat, dar locurile sunt limitate și înregistrarea obligatorie în cel mai scurt timp. Pentru înregistrare, accesați AICI!
https://www.stiricrestine.ro/2019/06/14/conferinta-ecpm-emigratia-goana-dupa-un-vis-dar-daca-e-un-cosmar-la-chisinau/?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu