Sunt și penticostalii buni la ceva. Mai obsedați, cum îi știm, de problematica Duhului Sfânt, iată că i-au făcut fericiți pe locuitorii României. Dacă informația mea e corectă, se pare că ziua liberă de luni, a doua zi de Rusalii, se datorează inițiativei unui penticostal parlamentar. Așa că, stimați majoritari ortodocși, stimați baptiști superiori, dacă vă convine că stați mâine acasă, puteți mulțumi printre dinții strânși unui penticostal cu inițiativă.
Cred că, de fapt, acesta e singurul motiv pentru care această sărbătoare ne e, în sfârșit, plăcută. Altfel, treaba asta cu Duhul Sfânt nu ne-a picat niciodată prea bine.
Duhul Sfânt a făcut ce a făcut și ne-a lăsat moștenire o Biserică. Iar de aici… toate ponoasele, fiindcă Biserica asta s-a scindat și apoi s-a multiplicat ca o celulă ce se înmulțește prin diviziune. Iată ce de escrescențe are în prezent… unele nici nu știi dacă nu cumva sunt maligne.
Ortodocșii pot fi nemulțumiți că a fost denaturată dogma. Catolicii pot fi nemulțumiți că li s-a stricat frumusețe de organizare și disciplină de inspirație romană. Baptiștii, că penticostalii îi sâcâie cu vorbirea în limbi. Penticostalii, că charismatici au mai mare succes, că pun și-oleacă de prosperitate pe seama Duhului.
Cu Paștele e mai simplu. La fel și cu Crăciunul. Sărbători mai limpezi, mai lămurite. Știi exact ce sărbătorești. Dar Rusaliile ne încurcă. Bine, bine… sărbătorim noi Pogorârea Duhului Sfânt, dar… cu moderație. Între anumite limite.
Dacă e să fim necruțători, atunci de Rusalii musai să ne amintim de succesiune apostolică. Pe care, fiecare ne-o explicăm cum putem. Mai puțin ortodocșii și catolicii. La ei lucrurile sunt mai clare. Măcar pentru ei. La ceilalți, brambureala e mai mare.
De fapt, lucrurile stau cam așa. Fiecare celebrăm Cincizecimea, însă fiecare avem Duhul Sfânt pentru uzul propriu. Fiind o Persoană Divină mai discretă, ni-l putem reprezenta după dorința inimii noastre teologice. Baptiștii sunt mai ordonați, așa că Duhul Sfânt după baptiști e cuminte, ordonat, oleacă mai sărac decât în urmă cu 2.000 de ani. Face o seamă întreagă de lucruri, dar nu se dă în spectacol (sau în stambă, după părerea unora). Cel puțin așa susțin unii baptiști.
După penticostali sau carismatici, Duhul Sfânt e exuberant, locvace, dezinhibat… necontrolat chiar. Și se manifestă mai ales prin glosolalie și/sau alte semne spectaculoase. Libertatea duhului, frate…
Inevitabil însă, de Rusalii creștinătatea musai să-și amintească cât e de fărâmițată. Oarecum ironic, ziua de naștere a Bisericii e tocmai prilejul cu care miile de confesiuni își afirmă cel mai acerb specificitatea care le individualizează și le desparte de toate celelalte grupări creștine.
Deși ar fi posibil și ca, unele minți mai sucite, să se gândească în această zi la unitatea creștină. La ecumenism – pardon de blasfemie! Să le treacă prin cap că, dacă Cristos se ruga pentru unitatea ucenicilor și adepților Săi, Duhul Sfânt ar putea să prelungească această rugăciune și cu referire la prezent. Iar pe creștini să-i numere tot laolaltă, într-o singură biserică. Drept urmare, acestora le-ar putea veni ideea nedorită să colaboreze cu alte confesiuni și să le aprecieze moștenirea.
Nu m-a interesat multă vreme, iar când m-a interesat n-am înțeles de ce trece această sărbătoare cu atâta discreție. Chiar și în plan strict festivist. De Crăciun, se fac o grămadă de pregătiri. De la obiceiurile de sezon, la shopping-ul specific. Nici Paștele nu e mai prejos.
Însă de Rusalii cel mult se mai împodobesc niște porți cu crengi de tei. Nărav păgân, știm. Dar alte manifestări fastuoase nu se înregistrează.
O fi oare o jenă funciară subconștientă vizavi de lipsa de unitate a creștinătății. Mira-m-aș. Poate că e doar sărbătoarea discretă a unei Prezențe divine discrete, dar esențiale.
https://drezina.wordpress.com/2011/06/12/disconfortul-de-rusalii/?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu