Dictatura ideologiei de gen
Din discuție nu reiese modul în care studentul și-a argumentat afirmația.
Poate că studentul a fost arogant sau a folosit un ton sau anumite cuvinte ofensatoare, dar ceea ce reiese clar este aceea că după ce a făcut afirmația profesorul i-a spus să tacă. „Ai avut ocazia să taci”, îi spune profesorul în discuția filmată. Și pentru că nu a tăcut și a continuat să susțină un adevăr banal în care crede și care până nu demult era și este pentru orice om normal o axiomă, la fel cum este și aceea că pământul se învârte în jurul soarelui și cum în prezent se pare că a devenit o infracțiune în anumite state occidentale cum ar fi SUA, Canada sau Marea Britanie, studentul a fost dat afară de la curs. Motivul? Prin afirmația lui a încălcat Politica Autorității Școlare Naționale din Marea Britanie.
Aceasta este încă una din miile de dovezi care atestă instaurarea, prin legi votate și norme sau politici aprobate, a aberanței și în același timp extrem de nocivei dictaturi a ideologiei de gen, care a acaparat practic toate sferele sociale din statele menționate mai sus, considerate vectori ai democrației și libertății.
Pentru exemplificare în același material video este relatat cazul unui student din SUA care a avut îndrăzneala să deranjeze ora ținută de un profesor transsexual, fostul preot Paul Williams, devenit Paula Stone Williams. Profesorul, feminist(ă) convins(ă), le explica studenților teoriile sale feminste și transgenderiste, iar studentul în cauză a rostit același adevăr banal, „biologic nu există decât două genuri”. O „ofensă” pentru care a fost deferit comisiei de disciplină a universității care l-a sancționat cu interzicerea participării la cursul respectiv.
Deci, ideologia de gen funcționează pe principiul enunțat de Ioseb Bessarionidze Jugashvili, mai cunoscut în istorie ca tovarășul Stalin: „Cine nu e cu noi e împotriva noastră!”.
http://stiripentruviata.ro/dictatura-ideologiei-de-gen-studenti-dati-afara-de-la-cursuri-pentru-ca-au-afirmat-ca-nu-exista-decat-doua-genuri/?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu