duminică, 23 iunie 2019

ONU: Numărul persoanelor refugiate şi strămutate a atins un nou record



Teodora Marinescu 06.20.2019 |














Prima pagină  D:News

ONU: Numărul persoanelor refugiate şi strămutate a atins un nou record

Teodora Marinescu 06.20.2019 | ● Vizualizări: 154


Numărul global al persoanelor refugiate sau strămutate din cauza conflictelor din ţările în care se aflau a ajuns la 70,8 milioane, un nou record încă de la înfiinţarea Agenţiei ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) în 1950, relatează site-ul agenţiei Dpa.


Populaţia globală a celor strămutaţi şi refugiaţi a crescut cu 2,3 milioane de persoane de la sfârşitul anului 2017 până la sfârşitul lui 2018.
Cei mai mulţi din numărul crescut provin din Etiopia, unde există un conflict intern între etniile din sudul şi vestul ţării. Aproximativ 1,56 de milioane de etiopieni au fost strămutaţi anul trecut.
De asemenea, numărul refugiaţilor din Siria şi Nigeria a crescut în ultimul an. Alte state cu numere mari de refugiaţi sau strămutaţi sunt Venezuela, Sudan şi Congo.
Noi conflicte produc noi valuri de imigranţi, iar cele vechi nu au primit încă o soluţie, a semnalat comisarul.
Acesta a mai adăugat că soluţiile sunt greu de găsit din cauza faptului că opiniile membrilor Consiliului de Securitate ONU sunt divizate.
Venezuela şi Siria se află printre ţările unde eforturile de a găsi soluţii diplomatice şi umanitare au fost încetinite din cauza rivalităţii între membrii permanenţi ai Consiliului de Securitate, Rusia şi SUA.
Anul trecut, numărul persoanelor care s-au putut întoarce în ţările natale a scăzut de la 5 la 2,5 milioane.
Printre ţările care au găzduit cei mai mulţi imigranţi, anul trecut, se numără Turcia şi Pakistan, urmate de Uganda, Sudan şi Germania.
https://www.descopera.ro/dnews/18175446-onu-numarul-persoanelor-refugiate-si-stramutate-a-atins-un-nou-record?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu