Premiza articolului: Cina se ia cu pâine, nu cu azimi!
Călăuzit de Duhul Sfânt, apostolul Pavel a scris în anul 56, în Întâia epistolă către Corinteni că:
„…am primit de la Domnul ce v-am învăţat; şi anume că, Domnul Isus, în noaptea în care a fost vândut, a luat o pâine. Şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frînt-o şi a zis: „Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu, care se frânge pentru voi; să faceţi lucrulacesta spre pomenirea Mea.” Tot astfel, după cină, a luat paharul şi a zis: „Acest pahar este legământul cel nou în le Meu; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea, oridecâte ori veţi bea din el.” Pentrucă, ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi moartea Domnului, până va veni El. (1 Corinteni 11:23-26)
Întrebarea este, de ce NU A ALES apostolul Pavel să scrie că Domnul Isus, în noaptea în care a fost vândut, „a luat o azimă”? De ce NU A ALES apostolul Pavel cuvântul azimă din moment ce apostolul a folosit în aceiași epistolă, în capitolul 5:8, termenul la plural azimile, iar apostolul Pavel știa că la instituirea Cinei, Domnul Isus, a folosit azimă?
Ce l-a determinat pe apostolul Pavel să folosească cuvântul pâine („αρτος” în limba greacă), în loc de azimă (αζυμος în limba greacă)?
Realitatea este că apostolul Pavel, a primit învățătura de la Domnului Isus, ca atunci când va avea loc comemorarea morții Sale, Biserica lui Hristos să folosescă pâine cu aluat, și nu azimi, pentru că pâinea cu aluat simbolizeză în mod deplin imaginea Omului Isus, purtând asupra Sa, povara păcatelor întregii omeniri din toate timpurile, în trupul Său pe lemnul Crucii de pe Golgota, și privindu-L cu ochii credinței pe Omul Isus să înțelegem faptul că Dumnezeu „Pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.”
Interesant este că și ceilați scriitori ai evangheliilor, Matei, Marcu, Luca și Ioan, călăuziți și ei de Duhul Sfânt folosesc tot termenul pâine („αρτον”), în evangheliile lor.
Un lucru este clar. În momentul instaurării Cinei, când Domnul Isus a luat o pâine, „Şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frînt-o şi a zis: „Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu, care se frânge pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea”, Domnul Isus ținea în mâinile Sale O AZIMĂ, care simboliza cu adevărat lipsa păcatului din viața celui care urma, ca în ziua următoare, să-Și dea viața pe cruce, purtând „în trupul Său pe lemn” păcatele întregii omeniri, din toate timpurile.
Însă, în cartea Leviticul, în capitolul 7, unde este reglementată Legea jertfei de mulțumire, care urma să se aducă Domnului, este scris că: Pe lângă aceste turte, să aducă și pâine dospită [לחם חמץ în limba ebraică] pentru darul lui de mâncare, împreună cu jertfa lui de laudă și de mulțumire.
Această rânduială anticipează cu peste 1500 de ani î.d.H. folosirea pâinii dospite de către Biserică la Cina Domnului, când credincioșii care comemorează moartea Domnului Isus, văd cu ochii credinței, Trupul fără de păcat al Domnului, care s-a identificat în Jertfa și în Învierea Sa cu starea noastră spirituală, purtând păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în Hristos, după cum au scris apostolii Petru și Pavel.
De asemenea, profetul Isaia a proorocit despre această Jertfă, cu 700 de ani înainte ca Domnul Isus să fie răstignit, după cum este scris în capitolul 53:4-5 din cartea sa: Totuş, El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu, şi smerit. Dar, El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui Suntem tămăduiţi.
Cu privire la jertfa Domnului Isus apostolul Petru a scris în prima sa epistolă în capitolul 2:24
„El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui aţi fost vindecaţi.”
Iar, apostolul Pavel, după cum am citat mai-nainte, a scris în 2 Corinteni 5:21 „Pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat, El [adică Dumnezeu] L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.”
Concluzia este că atunci, când participăm la Cina Domnului și comemorăm moartea Domnului Isus, noi privim cu ochii credinței la Crucea de pe Golgota și vedem pe Cruce Trupul Său fără de păcat, dar încărcat cu păcatele fiecăruia dintre noi asupra Sa, cauzându-i suferința și în final moartea.
Dumnezeu a fost drept când a judecat păcatele noastre, pe care le-a purtat Domnul Isus, primind în locul nostru pedeapsa, pe care o meritam noi.
De aceea, apostolul Pavel călăuzit de Duhul Sfânt, a scris că la Cina Domnului trebuie să fie folosită pâine dospită, și nu azimă, pentru că pâinea dospită simbolizează cu adevărat prezența păcatelor nostre purtate de Domnul Isus în trupul Său, fără de păcat, pe lemnul Crucii.
Aluatul din pâine simbolizează, doar păcatele noastre, fiindcă Domnul Isus n-a făcut păcat, n-a făcut nici un pacat înainte de a fi răstignit și nici în timpul suferinței de pe cruce. Acest fapt este subliniat în 1 Petru 2:22-23 „El n-a făcut păcat, şi în gura Lui nu s-a găsit vicleşug. Când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri; şi, când era chinuit, nu ameninţa, ci Se supunea dreptului Judecător.” Domnul Isus a fost fără de păcat în gândire, în vorbire și în fapte.
Concluzia finală este că sărbătorirea Paștelui iudaic se face cu azimi (αζυμοις), iar comemorarea morții Domnului Isus la Cină se face cu pâine dospită (αρτος).
Autor: Victor Dobrescu de la Biserica Izbanda, Cultul Crestin dupa Evanghelie, Bucuresti
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu