Nu există persoană pe planetă care să nu poarte ceva îmbrăcăminte ori să aibă un obiect pe care să nu scrie „Made in China”. Dacă nu îmbrăcăminte, atunci încălțăminte, ochelari, ceas ori alte lucruri similare. Nu există casă ori familie niciunde pe planetă în care să nu existe un lucru, aparat, obiect care să nu fi fost „made in China”. După cum nu mai există nicio persoană ori casă de pe întreaga planetă care să nu fi auzit de ultimul produs „Made in China” care a apărut pe piața mondială și care s-a extins în toată lumea cu viteza sunetului: coronavirusul, COVID-19. Dar este un produs cu care China nu se poate mândri.
Covid-19, Made in China
Începem să ne obișnuim și să ne revenim încet, încet, din amețeala cauzată de rapiditatea cu care „the Chinese virus”, cum spunea dl Trump, continuă să se extindă în toată lumea. Și asta ne ajută să ne cristalizăm gândurile, să tragem câteva concluzii, la rece, privind acest gigant al istoriei contemporane, China comunistă și ultimul produs Made in China pe care l-a dat ea omenirii – cea mai mare panică globală cunoscută istoriei. Nu cea mai letală, în comparație cu epidemiile de acum sute ori mii de ani, dar cea mai bine cunoscută și extinsă în toată lumea și care a panicat întreaga omenire.
Am putea spune că noi, occidentalii și europenii, suntem în principal vinovați pentru turnura radicală înspre rău pe care China a luat-o în ultimii ani și care a culminat în exportul lui COVID-19? Tindem sa spunem ca da. Aceasta este perspectiva din care vom analiza azi pandemia coronavirusului.
E anul 2020. Acum 30 de ani, in jurul anului 1990, China comunistă a început să se deschidă către restul lumii, adoptând politica folosită de Lenin și sovietici în ani 20 ai secolului trecut, când rușii mureau de foame. Au adoptat the New Economic Policy / Noua Politică Economică, care a deschis Orientul Îndepărtat / Far East pentru investițiile corporațiilor americane și occidentale. Așa a apărut Occidental Petroleum, azi cunoscută ca Oxy Chemical. Au apărut și altele. Au fost corporații care au ținut în viață sistemul comunist sovietic, au prevenit colapsul lui, l-au finanțat, și au exportat propagandă sovietică în Occident. Rusia Sovietică, spuneau ele, este o țară pașnică și comunismul nu e chiar atât de rău. Din acest târg ori pact cu diavolul au câștigat sovieticii și corporațiile globale de atunci.
Pactul cu diavolul
Chinezii comuniști au făcut la fel. Lipsa de educație, foametea, subdezvoltarea, creșterea demografică i-au forțat pe comuniștii chinezi să-și deschidă porțile, la început timid, pentru corporațiile mondiale să dezvolte China. Pe la mijlocul anilor 80 în cursurile de comerț internațional era la moda să se învățe despre „how to do business in China / cum să faci afaceri în China”. China era ultima frontieră globală unde corporațiile puteau face profituri enorme. Au făcut și ele un pact cu diavolul, la fel cum au făcut cu sovieticii.
Din asta a câștigat toată planeta. Fiecare dintre noi. Fără excepție. Platforma industrială a planetei, cu toată mizeria ei, poluarea, condițiile insalubre, a fost transferată în China comunistă. Aerul nostru a devenit mai curat, iar al lor mai nesănătos. Produsele de consum au devenit mai ieftine. Noi, occidentalii, ne-am profilat pe servicii și financing, făcând profituri enorme din speculațiile financiare, din comerțul global, în timp ce produsele de consum și industriale erau făcute în China.
Anul acesta se împlinesc 30 de ani, ori poate chiar mai mult, de când dăinuie acest pact cu diavolul. În acești 30 de ani ne-am obișnuit să închidem ochii la toate agresiunile Chinei, abuzul drepturile omului, persecuția creștinilor, persecuția musulmanilor, a tibetanilor. În timp ce America și restul lumii erau îngrijorate de Coreea de Nord, China a devenit aliatul acestui stat paria, făcând practic imposibil să previi agresiunea comuniștilor nord-coreeni.
Ne-am deschis și universitățile pentru studenții chinezi, iar ei, când s-au întors acasă, au făcut ceea ce chinezii știu să facă cel mai bine: să imite ceea ce au văzut și învățat în Occident. Am acceptat și acest târg, pentru că studenții chinezi aduceau cu ei sute de milioane de dolari în universitățile americane anual. Așa au învățat cele mai delicate detalii ale biologiei moleculare și ale altor ramuri ale științei și cercetării, modificarea genomului uman, mutațiile virusurilor etc. La întoarcerea acasă s-au apucat de lucru. Tulpina COVID-19 e un rezultat al acestui furt intelectual care, din nefericire, a scăpat de sub control.
Am devenit (cu toții) prizonierii Chinei
Iar acum, am devenit cu totii prionierii Chinei. Peste noapte și subit. O ironie și o surpriză mai mare a istoriei decât aceasta nu putea fi anticipată. Anul acesta China se va îmbogăți masiv, iar Occidentul va sărăci. Se va produce cel mai mare transfer internațional de capital din ultimele decenii. Ironic, transferul va fi din Occidentul capitalist către China comunistă. Întreaga lume se uită spre China să producă materialele de care avem cu toții nevoie pentru a combate coronavirusul: măști, ventilatoare, medicamente, kituri de testare a celor cu simptome de COVID-19.
Știați că, de exemplu, 95% din piața americană de medicamente e dominată de China, medicamentele fiind produse în China de marile companii farmaceutice americane? Până recent nu se accentua acest lucru. Presa nu ne-a informat când trebuia să fim informați și să luăm măsuri.
În timp ce noi sărăcim, China se îmbogățește. Datele specifice încă nu au fost făcute public, dar vor fi. Ceva date preliminare însă există, date care confirmă că ne îndreptăm spre o situație de dependență și mai acută de China, nu doar economică, dar și politică. Locurile de muncă din Europa și America au fost exportate în China cu acordul guvernelor occidentale. Chinezii fac fabrici în Europa cu profitul făcut de pe urma comerțului cu Occidentul.
În martie, America a alocat 9% din PIB-ul ei, în jur de 2.2 trilioane de dolari, pentru a combate și supraviețui pandemiei chinezești. Acum trei saptamini a alocat încă jumătate de trilion de dolari pentru a preveni colapsul economiei, în special al firmelor mici. Germania a alocat o sumă aproape identică, de aproape 2 trilioane de euro. Iar acum citeva saptamini, Uniunea Europeana a alocat un trilion de euro pentru a preveni colapsul economic al Uniunii.
Declinul economiilor occidentale
Sumele acestea și altele similare din alte țări ale lumii deja ne-au băgat în datorii, vor continua să adâncească datoriile deja existente, vor stresa sistemul economic, bancar și financiar, dar vor deveni și o povara și o sursă de sărăcie pentru generația tânără. Economiștii nici măcar nu îndrăznesc să ne spună când ne vom reveni financiar din criza pandemiei chinezești.
FMI ne spune că ne confruntăm cu cea mai gravă criza economică de după 1929. Anul acesta economia globală se va reduce cu până la 9%. În Germania se anticipează că economia va scădea cu 6% în 2020. Un articol recent din Spiegel International afirmă că „Germany’s economy has written-off the first half of the year / Economia Germaniei a fost redusă pentru prima jumătate a anului”.
În SUA, toate locurile de muncă create în 11 ani au dispărut peste noapte, în doar ultimele două luni: aproximativ 26 de milioane de locuri de muncă. Economia Scandinaviei va descrește cu 6.3% până la 6.8% în acest an. Alte modele economice dau un pronostic și mai grav de 10% până la 12%. Iar acum o lună publicația financiara Bloomberg afirma că „the euro zone is sinking into the biggest economic crisis in its history / Zona euro se scufundă în cea mai mare criză economica a ei”.
Pentru asta nu suntem responsabili noi sau guvernele occidentale. În primul rând, responsabilă e China. Muncitorii chinezi muncesc, dar occidentalii sunt fără locuri de muncă. Tocmai când ne făceam impresia că ne-am revenit din criza financiară și economică din 2008, lucrurile se îndreaptă spre și mai rău.
Nu, China nu e inocentă în această portretizare sumbră a situației globale. Unii comentatori se întreabă dacă nu cumva COVID-19 a fost o criză intenționată a dictatorului Xi pentru a proiecta China ca putere globală în locul Statelor Unite. Nu se știe încă, dar vom afla. Cert e că muncitorii chinezi muncesc din răsputeri. Conturile băncilor din China se îngroașă cu dolari și euro, în timp ce ale noastre seacă. Cert e că am devenit, cu toții, cel puțin pentru moment, prizonierii Chinei.
ARTICOLUL 16 DIN DECLARATIA UNIVERSALA A DREPTURILOR OMULUI
Articolul 16 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului afirma: “Cu incepere de la implinirea virstei legale, barbatul si femeia, fara nici o restrictie in ce priveste rasa, nationalitatea sau religia, au dreptul de a se casatori si de a intemeia o familie. … Familia constituie elementul natural si fundamental al societatii si are dreptul la ocrotire din partea societatii si a statului“. Familia romana isi cere drepturile. Aceste drepturi le pledam, le-am pledat din 2006 incoace, si vom continua sa le pledam. Sunt cele mai pretioase dintre drepturi dar si cele mai abuzate azi. Pretuiti-le!
JOIN US ON FACEBOOK / URMARITI-NE SI PE FACEBOOK!
Publicam comentariile noastre de joi si pe Facebook. Va rugam sa ne urmariti si sa deveniti prietenii nostri pe Facebook: https://ro-ro.facebook.com/Alianta.Familiilor/
VRETI SA FITI INFORMATI?
Buletinul informativ AFR apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor. Cei care doriti sa primiti saptaminal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile, atit la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptaminal AFR. Cum? Inregistrindu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronic www.alianta-familiilor.ro.
FACETI-NE CUNOSCUTI!
Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor d-tra. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim.
ANUNTURI
Cei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la office@alianta-familiilor.ro.
Alianta Familiilor din Romania
RECENT POSTS
- laudă-L pe Domnul și când nu înțelegi!
- Hagia Sophia – Încă un atac psihologic împotriva creștinilor
- Pilula pentru suflet din 22 iulie 2020: Copiii lui Dumnezeu sunt conduși de Duhul Sfânt
- În casa în care nu este Hristos
- Ce fel de credință ai?
- Buletin informativ AFR din 21 iulie 2020
- Când Diavolul profită de “pandemie”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu