23-07-2020 19:53:57
Numim lucrul acesta nu progres, ci involuție. Investim timp, energie, resurse financiare enorme pentru a transforma societatea globală în una mai tolerantă, în care respectul pentru confesiuni, civilizații și culturi diferite devine mai pronunțat. Decretul semnat de Erdogan pe 10 iulie este o dovadă că nu facem progres în această direcție, ci pași decisivi înapoi. Dacă la acest gest atât de tragic adăugăm atacurile teroriste împotriva creștinilor (care mai în toată lumea sunt făcute de teroriști musulmani), concluzia e și mai tristă: suntem ținta unui genocid calculat, sistematic și bine programat. Un genocid lent, mai mult sau mai puțin tacit, mai mult sau mai puțin agresiv, mai mult sau mai puțin deschis.
În 2020, China persecută creștinii mai mult ca oricând din anii 1970 încoace, anarhiștii anului 2020 atacă mai mult ca oricând bisericile și simbolurile creștine amplasate în spațiul public în America, iar teroriștii Boko Haram și alții atacă și ucid mai mulți creștini în 2020 în Nigeria, Niger, Mali, Congo, Mozambique, Tanzania, Uganda etc. ca oricând. Să fie asta doar o coincidență?
Politica lui Erdogan
E posibil ca Erdogan să se fi folosit, ori, îndrăznesc să spun, inspirat în acțiunea lui, de evenimentele acestea atât de tragice pentru creștinism care s-au petrecut în doar ultimele 3 ori 4 luni? Occidentul tace, fiind paralizat de coronavirus, colapsul economic, anarhie, un simțământ al vinovăției în raport cu trecutul. Nu se aud voci care să condamne Turcia și pe Erdogan. Critică, da, dar cuvinte de dezaprobare categorică, nu. Casa Albă a ales tăcerea. Rusia a fost mai vocală. Presa europeană a fost critică, dar Uniunea Europeană a ales și ea tăcerea.
Urmărim zilnic declarațiile relevante care parvin din Parlamentul European, dar nu se spune nimic la adresa Hagiei Sophia. Subiectul favorit rămâne Polonia catolică și atacurile susținute împotriva polonezilor și a lui Duda. Parlamentul European e critic la adresa Turciei doar când critică politica lui Erdogan privind „minoritățile sexuale”.
Să nu ne înșelăm: acțiunea lui Erdogan este un act de agresiune psihologică la adresa tuturor creștinilor. A fost un act deloc necesar din partea lui având în vedere că în Istanbul există peste 3.000 de moschei, multe dintre ele foste biserici creștine. Erdogan și-a ales cu grijă ținta, ținând să ofenseze mai mult de o treime din populația planetei.
Gestul lui, însă, este și un atac frontal la adresa creștinilor ortodocși. Este și o crimă împotriva civilizației europene creștine. Timp de 900 de ani acest simbol al creștinismului a stat la încrucișarea drumurilor istoriei, a civilizațiilor, a diferitelor curente creștine. Este un simbol cu care s-au identificat miliarde de creștini de-a lungul celor 2000 de ani de creștinism. Anual, milioane de persoane, în marea lor majoritate creștini, vizitează Hagia Sohpia.
Există, însă, ceva și mai simbolic dincolo de acest act negândit a lui Erdogan de agresiune psihologică? Greu de spus, dar ne dă de gândit. Anul trecut, creștinismul a pierdut un alt simbol unic: Notre Dame. A fost un simbol universal pentru întreaga omenire, nu doar creștini. Iar anul acesta suntem confruntați cu o altă pierdere la fel de mare, dureroasa și tragica Hagia Sophia. Ne întrebăm, la ce ne-am putem aștepta anul viitor? La un alt act agresiv împotriva creștinismului cu o valoare simbolică la fel de semnificativă?
Hagia Sophia – extinderea genocidului creștinilor?
În 30 de ani, între 1894 și 1924, Turcia a exterminat aproape 2 milioane de creștini: creștinii pontici, creștinii din insulele ionice, creștinii asirieni și creștinii armeni, cazul celor din urmă fiind foarte bine cunoscut. Aceste date statistice, istoricul masacrului și motivațiile sultanilor sunt temele majore abordate în „Genocidul de 30 de ani: Distrugerea minorităților creștine din Turcia, 1894 – 1924 [Recenzie AICI]. Autorii cărții sunt Benny Morris și Dror Ze’evi și a fost publicată anul trecut.
În opinia autorilor, „Nu ar exista o națiune turcă fără distrugerea minorităților ei creștine”. În acele timpuri, creștinii erau priviți ca inamici interni, agenți ai marilor puteri (creștine) de atunci.
Să fie ultima manevră a lui Erdogan, în speță transformarea unui simbol sacru al creștinismului în moschee, parte a acestui plan? După 1924, creștinismul practic a dispărut din Turcia. Acum doi sau trei ani Turcia a aprobat construirea primei biserici (ortodoxe) în Turcia după 1924, adică în aproape un secol. Misionarii străini, în special americani, întâmpină dificultăți serioase încercând să ajungă în Turcia, să locuiască acolo ori să misioneze pentru creștinism. Aproape în permanență un pastor american e arestat și întemnițat în Turcia și mai în permanență se duc tratative diplomatice între Turcia și Statele Unite pentru eliberarea lor.
Recenta aparitie editorială
Din nefericire, intoleranța față de creștini și politica de exterminare continuă, în Iran, Irak, Siria, Egipt etc. Iar acum, se pare, și în Turcia, prin transformarea simbolurilor istorice creștine în moschei. Politica aceasta a început din porunca lui Mohammed cu sute de ani în urmă și continuă. Tocmai a fost publicată o carte, luna trecuta, care constituie o cronică a eliminării creștinilor din Orientul Mijlociu. Cronica începe odată cu războiul lui Bush în Irak, acum mai bine de 15 ani, fiind scrisă de un avocat creștin american care s-a mutat în Irak după izbucnirea războiului. Din Irak, politicile de exterminare a creștinilor s-a extins în tot Orientul Mijlociu, Yemen, iar acum și în Africa. [Recenzie AICI].
Înainte de 1453, creștinismul se extinsese într-o zonă vastă a Orientului Mijlociu și a Africii de Nord. Odată cu apariția pe scena istoriei a islamului, creștinismul a fost, încetul cu încetul, redus la un procent infim în Orientul Mijlociu. Istoria spune că, în 1453, când musulmanii au intrat în Hagia Sophia, au dat peste câteva sute de creștini înfricoșați închiși în biserică. După jumătate de mileniu, viitorul creștinismului în Turcia, cât și în Orientul Mijlociu în general, rămâne la fel de incert ca atunci.
Intuiția ne spune că Erdogan a dat tonul, iar ceea ce el a început e posibil să se extindă și în alte țări din Orientul Mijlociu unde încă există simboluri creștine de mare preț și însemnătate.
Există vreo șansă reala ca Occidentul să intervină să restaureze status quoul? Ne îndoim. Cunoaștem cu toții precedentul tragic, petrecut în inima Europei acum un sfert de secol, când Europa a forțat Serbia să-și abandoneze unele din cele mai prețioase simboluri creștine în favoarea musulmanilor din Kosovo.
Sursa: Alianța Familiilor din România
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu