Posted on 23 martie 2007 by DanutM
Danut
Manastireanu
Gazeta Evenimentul zilei publica in 20
februarie a.c. editorialul Ioanei Lupea intitulat „Biserica face democratia”
(postat la adresa http://www.expres.ro/articleprint.php?artid=292956).
Trebuie sa spunem dintru inceput ca avem de-a face cu un articol care
vadeste foarte multa agresivitate si intoleranta. Probabil ca cea mai
potrivita atitudine in fata unui text de o calitate atat de precara ar fi
ignorarea lui. Aceasta productie jurnalistica este insa simptomatica pentru
analfabetismul cronic al presei romanesti in materie religioasa si de aceea,
dupa o serie de ezitari, am decis sa incercam a ne apleca asupra lui, nu pentru
ca ar merita neaparat atentie, ci pentru ca ne ofera un pretext potrivit pentru
a aduce in discutie chestiuni mult mai importante decat cele care par sa
tulbure somnul doamnei Lupea.
Prin cele de mai sus nu dorim nicidecum sa afirmam ca articolul
analizat aici este totalmente lipsit de calitati. A spune asta ar fi cu totul
nedrept. Astfel, trebuie sa recunoastem ca autoarea articolului are dreptate
atunci cand acuza Parlamentul de obedienta electorala fata de (unele dintre)
institutiile religioase. intr-adevar, modul absolut neserios in care a trecut
prin Parlament Legea cultelor, fara dezbateri temeinice, asa cum s-ar fi
cuvenit unui text de o asemenea importanta, este indicativ pentru criza
profunda prin care trece in prezent clasa politica romaneasca.
Pana acum
cei mai multi dintre comentatorii acestei legi s-au limitat la chestiuni
relativ superficiale, de procedura, si s-au ferit sa abordeze filosofia
generala care a stat la baza legii. in acest sens, analizele facute de presa
straina ni s-au parut in general mult mai serioase si la obiect. in mod
surprinzator, nimeni nu pare sa fi sesizat faptul ca nici initiatorul legii,
Ministerul culturii si al cultelor, si nici semnatarul ei, Presedintele, n-au
fost capabili sa anticipeze in mod corect reactia prompta a lumii democratice
la acest text indoielnic si, ca urmare, chiar daca n-o vor recunoaste niciodata
in mod public, au fost luati prin surprindere si sunt profund jenati de
amplitudinea reactiilor negative ale lumii occidentale cu privire la acest
subiect.
Doamna Lupea
are de asemenea dreptate atunci cand afirma ca statul roman, spre deosebire de
cel francez sau de cel irlandez de exemplu, este prea putin interesat de
promovarea unor masuri pozitive de sustinere a familiei si de stimulare a
natalitatii, ca si de implicatiile catastrofale pe care cresterea negativa a
populatiei le va avea asupra viitorului natiei. Desigur, nu este deloc
surprinzator ca un guvern care pare preocupat mai degraba de cresterea
profiturilor propriei sale clientele politice are prea putin timp pentru
chestiuni atat de „neimportante” cum ar fi sprijinirea familiei si a natalitatii.
Din nefericire insa, aceasta abordare de genul „dupa noi potopul” se face pe
spatele si in detrimentul generatiilor viitoare. Dezamagitor este faptul ca,
din pacate, nici ziaristii, tagma doamnei Lupea, si nici teologii, intre care
se inscrie autorul acestor randuri, nu par a se apleca cu mai mare atentie
asupra acestor probleme, pe care doar le-am enuntat aici si asupra carora vom
reveni la vremea cuvenita.
Textul
articolului analizat aici pune in contrast dintru inceput atitudinea „pro-life”
(presupus retrograda) a americanilor si „laicitatea (presupus „luminata”) a
europenilor”. Autoarea nu face nici un secret din simpatia ei pentru laicitate.
Ne intrebam insa in ce masura intelege domnia sa conceptul in toata
complexitatea lui. Lasand deoparte lipsa de profesionalism jurnalistic a
abordarilor umorale care domina articolul cu pricina, este evident, chiar si
pentru un cititor neatent, ca doamna Lupea nu are nici un fel de apreciere
pentru cei care cred in sanctitatea vietii. Evident, este dreptul sau sa adopte
orice pozitie doreste in aceasta chestiune ca si in oricare alta. Speram totusi
ca pozitia sa nu este una „pro-death”, desi, dupa cele citite aici, nu ne-am
mira sa o vedem militand pentru o asemenea conceptie, daca i se va parea cumva
ca se potriveste cu ideea domniei sale despre laicitate.
Doamna Lupea
vorbeste cu nonsalanta despre un „consens neobisnuit si periculos” care s-ar fi
realizat in devalmasie intre extrema dreapta, ortodocsi, catolici si
neo-protestanti pentru a promova un referendum care urmareste introducerea in
Constitutia Romaniei a unei definitii a casatoriei bazata pe valorile crestine
(descrise de autoarea noastra ca fiind simple „interdictii absurde”). Daca este
gata sa incerce un exercitiu de obiectivitate, doamna yiarist va fi obligata sa
recunoasca faptul ca aceste valori stau inca la temelia consensului social
romanesc, chiar daca consistenta lui a fost subrezita in mod substantial de
barbaria comunista prin care am trecut timp de aproape o jumatate de veac.
Desigur, preferintele
sexuale ale doamnei ziarist nu ne privesc in niciun fel. Este dreptul ei sa
opteze pentru homosexualitate, daca asta isi doreste. O asiguram, in ceea ce ne
priveste, ca nu va avea parte niciodata din partea noastra de un tratament
homofobic. Cand insa o persoana cu o asemenea platforma publica isi permite sa
ia in batjocura un document semnat de un numar de persoane de aproape 3% din
populatia tarii, atunci avem cu adevarat o problema; una legata de intelegerea
democratiei.
De asemenea,
nu ne privesc opiniile doamnei Lupea referitoare la avort si la manipularea
genetica. Ne intrebam insa cit de extinse sunt lecturile sale in aceste
chestiuni atat de complexe sub raport stiintific si etic pentru a-si putea
permite, in mod legitim, sa transeze discutia in acest fel. Din modul absolut
superficial in care autoarea trateaza aceste probleme putem conchide ca nivelul
sau de competenta in acest domeniu este absolut minimal. Pe de alta parte insa,
date fiind obiceiurile curente ale presei romanesti de tranzitie, nu ne mai
miram sa observam ca, cu cit sunt mai reduse competentele ziaristilor, cu atat
mai ferme par sa fie convingerile lor si cu atat mai transante devin sentintele
rostite de ei (sau de ele) ex cathedra.
Acestea sunt
motivele care ne-au indemnat sa raspundem acestui text: o reactie poate
tardiva, dar in opinia noastra absolut necesara, data fiind cvasiabsenta
vreunei puneri la punct corespunzatoare a unui text cum este cel pe care il
discutam aici.
Ziarista de
la Evenimentul zilei comite
o eroare (probabil intentionata) identificand noua dreapta ca fiind
initiatoarea respectivei incercari de modificare a Constitutiei. Prin aceasta
dubioasa manevra retorica ea incearca discreditarea unui rar exemplu de
mobilizare civica in Romania postcomunista. Acest lucru insa conteaza prea
putin pentru convingerile „democratice” ale doamnei Lupea, atata vreme cat
opiniile celor care si-au depus semnaturile pe respectiva initiativa nu se
potrivesc cu ideile sale si, ca atare, sunt vrednice de dispret. O asemenea infierare
cu manie revolutionara a „dusmanului de clasa” ar fi facut-o geloasa pana si pe
vajnica noastra tagma gazetareasca din perioada nu demult apusa. in aceste
vremuri liberale insa ea suna mai degraba desuet, daca nu ar fi de-a dreptul
ingrijoratoare.
Ziarista
noastra cu pretentii europene pare a considera, de asemenea, ca
euroscepticismul este un pacat de moarte. Ne indoim ca doamna Lupea nu va fi
auzit despre respingerea Constitutiei europene de catre francezi si olandezi
sau de cresterea progresiva pe continent a scepticismului fata de modul in care
este condusa in prezent constructia europeana. Domnia sa insa pare mai degraba
gata sa ofere un credit nelimitat tuturor opiniilor formulate la Bruxelles. O
asemenea lipsa de discernamant ni se pare mult mai periculoasa pentru
securitatea si demnitatea nationala decat scepticismul calificat al majoritatii
europenilor si, de ce nu, al unora dintre noi, cetatenii, mai mult sau mai
putin democrati, ai Romaniei.
Ioana Lupea
nu face nici un fel de efort pentru a-si ascunde dispretul fata de „cultele
neoprotestante”, vinovate, in opinia sa, de toate relele Americii. Caci, este
evident, nu-i asa, tot raul de acolo vine; iar lumina continua sa vina de la
rasarit… mai nou via Bruxelles. Lipsa competentelor doamnei ziariste in materie
religioasa este vadita inca odata de afirmatia potrivit careia cultele
neoprotestante ar sustine ca „despartirea statului de biserica este
anacronica”. Daca si-ar fi facut cu mai multa aplicatie temele de istoria
bisericii, domnia sa ar fi aflat ca incepand cu secolul al saisprezecelea,
adeptii reformei radicale – anabaptistii, iar putin mai tarziu baptistii, ca si
ceilalti neoprotestanti dupa ei, au fost si continua sa fie printre cei mai
ferventi promotori ai separarii stricte intre biserica si stat, asumandu-si
adeseori riscuri apreciabile pentru afirmarea acestor convingeri.
Autoarea
articolului se face ca uita, daca nu cumva a lipsit de la acea ora de istorie,
ca evanghelicii au fost persecutati in cele mai felurite moduri in perioada in
care miscarea legionara a fost la putere in Romania, iar aceasta atitudine nu
s-a schimbat nicidecum in actuala perioada de resurgenta a extremismului
nationalist de sorginte religioasa. Asa fiind, chiar crede domnia sa ca
neoprotestantii sunt atat de naivi incat sa se dea pe mana celor care ar
prefera sa-i vada mai degraba morti sau ca neolegionarii ar fi gata sa „se faca
frate cu dracu’ ca sa treaca puntea”? Desigur, asa ceva n-ar fi absolut
imposibil, dar, trebuie sa recunoasteti, este cu totul improbabil. Acceptand
asemenea virtuale imposibilitati, doamna Lupea cedeaza facil ispitei
scenariilor oculte care domina spiritele minore ale vremurilor tulburi pe care
ne-a fost dat sa le traim.
In ce ne
priveste, credem cu fermitate ca libertatea presei este o premisa fundamentala
a libertatii in perioada de tranzitie prin care trecem in acest moment.
Libertatea presupune insa responsabilitate si competenta. Altfel, ea risca sa
se transforme intr-un exercitiu arbitrar, care va duce la restrangerea
libertatii si, in cele din urma, la o noua forma de dictatura. Deoarece istoria
ne-a dovedit in atatea randuri ca democratia nu este niciodata un proces
ireversibil, ne-am ingaduit sa tragem acest semnal de alarma. Va fi el oare
luat in seama, sau vom fi din nou un vox
clamantis in deserto
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu