Solomon – cel mai înțelept din istoria neînțelepților

Solomon – predicatorul

În original, cartea Eclesiastul s-a numit „Kohelet“. Acesta este un termen rar al limbii ebraice, folosit în Biblie numai în cartea Eclesiastul (1:1,2,12; 7:27; 12:8-10). Termenul este un derivat al lui „kahal“ – a convoca o adunare ca să-i spui ceva, a aduna o colecție. Sensul titlului este deci dublu: „cel ce se adresează unei adunări, cel ce are ceva de spus, predicatorul“, dar și „cel ce adună, colecţionarul, cercetătorul“.

Solomon putea să aleagă un alt termen, mai familiar sistemului religios evreiesc. Nu o face. El a intenţionat să-și grupeze materialul într-o lucrare al cărei titlu, parafrazând, ar putea fi „Gâlceava înţeleptului cu lumea“!

Traducerea greacă Septuaginta folosește titlul: Ecclesiaites, un derivat de la cuvântul folosit pentru „adunare“ și prin extensie, pentru „Biserică“. Numirea românească este de fapt o „transliterare“. Dacă s-ar fi preferat o traducere, ea ar fi trebuit să fie: „Cel ce vorbește adunării“.

Eu aș rămâne însă la cea de a doua nuanţă a traducerii și l-aș numi pe Solomon: „Cercetătorul, colecţionarul de experienţe personale pornit conștient să adune într-o carte toate răspunsurile posibile la întrebarea: «Ce este viaţa și pentru ce se merită să trăiești?»“ Ori de câte ori veţi întâlni în acest comentariu termenul „Kohelet“, vă rog să vă gândiţi la această semnificaţie.

„Eu, Eclesiastul (Kohelet),… mi-am pus inima să cercetez și să adâncesc cu înţelepciune tot ce se întâmplă sub ceruri … mi-am pus inima să cunosc înţelepciunea și să cunosc prostia și nebunia … apoi când m-am uitat cu băgare de seamă la toate lucrurile … m-am uitat apoi la toate … m-am apucat și am cercetat toate lucrurile … și am găsit … iată ce am găsit… Da, mi-am pus inima în căutarea tuturor acestor lucruri, am cercetat toate aceste lucruri și amvăzut…ammaivăzut.“(Eclesiastul1:12-13,17;7:25;9:1, 11, 13; 10:7)

Solomon – fiul lui David

Cel ce scrie cartea se prezintă ca: „Fiul lui David“, prin urmare, fiul unui tată de excepţie. David a fost, de departe, cel mai strălucit, în adevăratul sens al cuvântului, împărat al lui Israel. Înaintea lui, Saul n-a fost un împărat adevărat. Fără capitală, fără sfetnici, fără tron, fără nici o structură administrativă cât de cât funcţională, Saul a fost mai mult un comandant militar chemat să mobilizeze oamenii în timp de război. Când trecea războiul, Saul se întorcea la viaţa obișnuită.

David a fost geniul care a transformat Israelul dintr-o confederazie de triburi într-o naţiune adevărată. El și numai el a fost geniul administrativ care a alcătuit structuri statale, rânduieli financiare și unităţi militare temute de toate ţările din jur.

Solomon a preluat de la David toate aceste moșteniri și le-a propulsat la un și mai înalt nivel, făcând astfel din Israel obiectul invidiei generale din lumea de atunci. Acest “fiu special al lui David“ a fost preferat tuturor celorlalţi și închinat Domnului imediat după naștere.

“David a mângâiat pe nevastă-sa Bat-Şeba, și a intrat la ea și s-a culcat cu ea. Ea a născut un u, pe care l-a numit Solomon, și care a fost iubit de Domnul. El l-a încredinţat în mâinile proorocului Natan și Natan i-a pus numele Iedidia (iubitul Domnului), pentru Domnul“ (2 Samuel 12:24-25)

David știa că cei din familia mamei lui nu-l vor primi cu bunăvoinţă și că nu va fi acceptat acasă la el. În Solomon, rudele lui vedeau progenitura ucigașului care le îndoliase familia. Nu este de mirare că David “l-a încredinţat în mâinile proorocului Natan “. Pentru că-l știa neiubit de oameni, proorocul l-a alintat cu un nume care făcea compensaţie sentimentală: “Iedidia“, adică “iubitul Domnului“. Providenţial, și această situaţie l-a favorizat pe Solomon. Este una sa crești șn casa unui împărat, alta în casa unui preot și cu totul altceva să crești în casa unui profet! Un fel de vorbe asculţi în casa unui împărat, altfel de vorbe auzi în casa unui preot și cu totul altele în casa unui profet. Ca emisar al lui Dumnezeu pe pământ, Natan a fost, de la naștere și până la întronare, mereu legat de viaţa și activitatea acestui “Iedidia“.

Solomon este fiul căruia i s-a promis tronul lui David. Deși este cel de al zecelea în ordinea vârstei (1 Cronici 3:1-5), David este cel ales de Dumnezeu pentru domnie. Aceasta o aflăm direct din gura lui David:

“David a chemat pe ul său Solomon, și i-a poruncit să zidească o casă Domnului, Dumnezeul lui Israel.

David a zis lui Solomon: “Fiul meu, aveam de gând să zidesc o casă Numelui Domnului, Dumnezeului meu. Dar cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: “Tu ai vărsat mult sânge, și ai făcut mari războaie; de aceea nu vei zidi o casă Numelui Meu, căci ai vărsat înaintea Mea mult sânge pe pământ. Iată că ţi se va naște un u, care va un om al odihnei, și căruia îi voi da odihnă, izbăvindu-l din mâna tuturor vrăjmașilor lui de jur împrejur, căci numele lui va Solomon (Pace) și voi aduce peste Israel pacea. El va zidi o casă Numelui Meu. El Îmi va u, și Eu îi voi Tată; și voi întări pe vecie scaunul de domnie al împărăţiei lui în Israel.“ (1 Cronici 22:6-11).

În versetul 9, Dumnezeu folosește un joc de cuvinte ca să-i spună lui David care va fi numele fiului său: “va fi un om al odihnei, și căruia îi voi da odihnă, izbăvindu-l din mâna tuturor vrăjmașilor lui de jur împrejur, căci numele lui va fi Solomon (Pace)“.

În virtutea acestei predestinări, David îi promite Bat-Şebei că fiul ei va fi urmașul lui la tron. Era cât pe aici să nu fie așa, dacă Batșeba și providenţialul Natan nu ar fi intervenit la vremea potrivită (1 Regi 1:1-53).

Ea i-a răspuns: “Domnul meu, tu ai jurat roabei tale pe Domnul, Dumnezeul tău, zicând: “Solomon, ul tău va împărăţi după mine, și va ședea pe scaunul meu de domnie“ (1 Regi 1:17)

Şi împăratul a jurat, și a zis: “Viu este Domnul, care m-a izbăvit din toate necazurile, că, așa cum am jurat pe Domnul, Dumnezeul lui Israel, zicând: “Fiul tău Solomon va împărăţi după mine, și va ședea pe scaunul meu de domnie în locul meu“, așa voi face azi.“ (1 Regi 17:29-30)

Așa a ajuns Solomon pe tron. Însă dacă ne-am mulţumi să spunem doar că Solomon este… fiul lui David, n-am înţelege decât la suprafaţă cine a fost acest om deosebit. Pentru o înţelegere mai bună va trebui să mergem cu câteva generaţii înainte și să vedem că acest Solomon a fost strănepotul unuia dintre cele mai celebre și mai controversate personaje din istoria lui Israel: Ahitofel!

Solomon – strănepotul lui Ahitofel

Şi cine a fost Ahitofel?

Mi-aduc aminte că eram în Chișinău prin anul 1989 împreună cu Petrică Lascău. Ne trimisese Societatea Misionară Română să ţinem o serie de seminarii și cursuri pentru liderii lucrării de acolo. Faptul că eram tineri amândoi s-a suprapus peste neîncrederea pe care „moldovenii“ o aveau faţă de creștinii veniţi din … lumeasca Americă. După câteva zile, în cadrul serviciului de seară, i-am spus fratelui traducător că aș vrea să vorbesc despre Ahitofel. El a aruncat spre mine o privire „incoloră“ și m-a sfătuit prietenește: „Frate, cred ca ar fi mai bine să vorbim din Biblie.“ Mi-am dat seama că „moldovenii de peste Prut“ nu avuseseră Biblia la dispoziţie, așa cum o avuseserăm noi în România, și cunoștinţele lor, mai ales în Vechiul Testament, erau foarte … aproximative.

Nu numai moldovenii n-au idee despre Ahitofel. Sunt destui creștini și în America și România care nu i-au dat niciun fel de atenţie.

Dacă citiţi cartea a doua a lui Samuel, veţi afla din capitolele 11-23 că Ahitofel a fost unul dintre cei mai renumiţi sfetnici de la curtea împăratului David. Sfaturile lui erau de calibrul unui „proroc“ sau „văzător“ (1 Samuel 9:6-9):

Sfatul dat pe vremea aceea de Ahitofel avea tot atâta putere ca și când ar întrebat chiar pe Dumnezeu. Tot așa era cu toate sfaturile lui Ahitofel, e pentru David, e pentru Absalom. (2 Samuel 16:23)

În criza provocată de lovitura de stat pusă la cale de Absalom, unul dintre fiii lui David, acest Ahitofel a comis un act de înaltă trădare și l-a părăsit pe David:

Pe când aducea Absalom jertfele, a trimis în cetatea Ghilo după Ahitofel, ghilonitul, sfetnicul lui David. Uneltirea căpăta putere și poporul se îndrepta în număr tot mai mare de partea lui Absalom. (2 Samuel 15:12)

Asocierea lui Ahitofel cu Absalom a înclinat balanţa în favoarea tânărului complotist și a fost un semn determinant pentru tot Israelul. Chiar și David s-a îngrozit când a aflat că Ahitofel era acum sfetnicul fiului său:

Au venit și i-au spus lui David: „Ahitofel este împreună cu Absalom printre uneltitori.“ Şi David a zis: „Doamne, nimicește sfaturile lui Ahitofel!“ (2 Samuel 15:31)

David știa că Ahitofel nu greșește! Singura alternativă era ca Dumnezeu să intervină cumva în mod supranatural și să-l facă pe Absalom să nu-i asculte sfaturile. Ceea ce s-a și întâmplat. Hușai, un alt sfetnic al lui David trimis de acesta să-l spioneze pe Absalom și să-i dea de știre prin niște „curieri“, a reușit să răstoarne tactica propusă lui Absalom de către Ahitofel, acordându-i astfel împăratului răgazul necesar regrupării și formării unei armate din oamenii care-i rămăseseră loiali.

În faţa acestui eșec personal, Ahitofel are o reacţie pe care am putea-o socoti exagerată: s-a dus acasă și s-a sinucis:

Ahitofel, când a văzut că sfatul lui n-a fost urmat, a pus șaua pe măgar și a plecat acasă în cetatea lui. Şi-a pus casa în rânduială și s-a spânzurat. Când a murit, l-au îngropat în mormântul tatălui său. (2 Samuel 17:23)

Oricine a citit aceste întâmplări și-a pus cel puţin două întrebări foarte justificate. Cea dintâi, cum s-a putut ca acest om să-l trădeze pe David și să-l părăsească, ba mai mult, să-și depășească limitele de sfetnic și să se ofere să fie general în oastea pornită să-l ucidă pe împărat?

Ahitofel a zis lui Absalom: „Lasă-mă să aleg douăsprezece mii de oameni! Mă voi scula și voi urmări pe David chiar în noaptea aceasta. Îl voi lua pe neașteptate, când va obosit și va avea mâinile slăbite, îl voi înspăimânta și tot poporul care este cu el va fugi. Voi lovi numai pe împărat și voi aduce înapoi la tine pe tot poporul; moartea omului pe care-l urmărești va face ca toţi să se întoarcă și tot poporul va în pace.“ (2 Samuel 17:1-2)

Observaţi diplomaţia cu care sfetnicul Ahitofel evită să folosească înaintea lui Absalom cuvântul care i-ar fi putut înmuia inima: „tatăl tău“. Cu mare dibăcie, Ahitofel folosește expresie lipsită de orice încărcătură emoţională: „omul acela pe care-l urmărești“, de parcă s-ar teme ca nu cumva să trezească în inima lui Absalom sentimente filiale. Ahitofel vrea să profite de aprinderea ambiţioasă de care era stăpânit Absalom și să-l ucidă pe David înainte ca această aprindere să se potolească. Oare de ce? Cum de l-a urât acest om așa de mult pe David, pe care, aparent, l-a slujit până atunci cu credincioșie?

Cea de a doua întrebare este: De ce s-a dus Ahitofel să se spânzure de îndată ce i-a fost nesocotit sfatul? De ce n-a avut răbdare să aștepte să vadă mai întâi ce avea să se întâmple? Cunoscându-l pe David, de ce nu s-a încrezut că David s-ar putea să-l … ierte?

Răspunsul este ascuns în două versete care trebuiesc puse unul lângă altul, ca două jumătăţi de enigmă:

David a întrebat cine este femeia aceasta, și i-au spus: „Este Bat-Şeba, fata lui Eliam, nevasta lui Urie, Hetitul.“ (2 Samuel 11:3)

…Eliam, ul lui Ahitofel, din Ghilo. (2 Samuel 23:34)

Ahitofel a fost nimeni altul decât tatăl lui Eliam și bunicul Bat-Şebei… femeia sedusă și lăsată văduvă de pornirea păcătoasă a lui David! Se pare că Ahitofel nu l-a putut ierta niciodată pe David pentru că intrase ca ucigaș păcătos în familia nepoatei sale. Din umbră, el pândea doar o ocazie potrivă pentru ceasul răzbunării. Când a văzut că sfatul lui ireproșabil a fost nesocotit în favoarea amânării propuse de Hușai, eu cred că Ahitofel a înţeles că Dumnezeu era și de data aceasta de partea lui David. Numai așa se explică sinuciderea lui. Gestul lui, așezat în cuvinte ar suna cam așa: „Refuz să mai trăiesc într-o lume în care nu-mi faci dreptate, Dumnezeule! Nu sunt de acord cu ce faci și nu vreau să mai trăiesc să văd favoritismul pe care-l arăţi faţă de acest om care mi-a nenorocit nepoţii.“

De ce nu s-a încrezut într-o eventuală iertare din partea împăratului? Nu cred că aceasta a fost problema. Mai degrabă cred că mândria lui Ahitofel n-ar fi putut accepta o asemenea situaţie. Cum? Un om ca el să-și plece genunchii și să-și ceară iertare din partea celui care i-a adus nenorocirea în casă? Ahitofel a fost un om genial! Se pare că avea acces la revelaţia dumnezeiască și o împărtășise cu dărnicie celor din jurul lui. A fost un om căruia i-a prisosit înţelepciunea, dar geniul și înţelepciunea nu l-au putut salva. I-au venit de hac încăpăţânarea, ura și dorul de răzbunare.

De ce este important să știm că Solomon a fost strănepotul lui Ahitofel? Pentru că această relaţie explică fascinaţia tânărului Solomon pentru înţelepciune. Fără nicio îndoială, faima străbunicului său a lăsat o amprentă distinctă asupra acestui tânăr și probabil că i-a pus la dispoziţie și moștenirea unor… gene de geniu. De ce spun asta? Pentru că numai un înţelept știe să ceară înţelepciune!

Eram în anul doi la Seminar și fratele Taloș Vasile, profesorul nostru de Vechiul Testament, ne-a promis că va da nota zece celui care îi va spune unde scrie că Solomon a fost „înţelept“ și înainte de visul pe care l-a avut. Trebuie să vă spun că n-am luat niciunul nota promisă. Puţin supărat că n-am citit cu atenţie, fratele Taloș ne-a rugat să citim cu voce tare două versete din 1 Împăraţi:

Fă după înţelepciunea ta și să nu lași ca perii lui cei albi să se coboare în pace în locuinţa morţilor. (1 Împăraţi 2:6)

Acum, tu să nu-l lași nepedepsit, căci ești un om înţelept și știi cum trebuie să te porţi cu el. Să-i cobori perii albi însângeraţi în locuinţa morţilor. (1 Împăraţi 2:9)

David îl știa bine pe Solomon… iar calificativul pe care îl dă el este suficient pentru cine vrea să înţeleagă. La această înzestrare naturală, Solomon a primit darul unei capacităţi supranaturale care l-a făcut „cel mai înţelept“ dintre toţi pământenii care au trăit vreodată. Iată ce găsim scris despre el:

La Gabaon, Domnul S-a arătat în vis lui Solomon noaptea și Dumnezeu i-a zis: „Cere ce vrei să-ţi dau.“

Solomon a răspuns: „Tu ai arătat o mare bunăvoinţă faţă de robul Tău David, tatăl meu, pentru că umbla înaintea Ta în credincioșie, în dreptate și în curăţie de inimă faţă de Tine; i-ai păstrat această mare bunăvoinţă și i-ai dat un u, care șade pe scaunul lui de domnie, cum se vede astăzi. Acum, Doamne, Dumnezeul meu, Tu ai pus pe robul Tău să împărăţească în locul tatălui meu David, și eu nu sunt decât un tânăr, nu sunt încercat. Robul Tău este în mijlocul poporului pe care l-ai ales, popor foarte mare, care nu poate nici socotit, nici numărat, din pricina mulţimii lui. Dă dar robului Tău o inimă pricepută, ca să judece pe poporul Tău, să deosebească binele de rău! Căci cine ar putea să judece pe poporul Tău, pe poporul acesta așa de mare la număr!“

Cererea aceasta a lui Solomon I-a plăcut Domnului. Şi Dumnezeu a zis: „Fiindcă lucrul acesta îl ceri, indcă nu ceri pentru tine nici viaţă lungă, nici bogăţii, nici moartea vrăjmașilor tăi, ci ceri pricepere ca să faci dreptate, voi face după cuvântul tău. Îţi voi da o inimă înţeleaptă și pricepută, așa cum n-a fost nimeni înaintea ta și nu se va scula nimeni niciodată ca tine.“ (1 Împăraţi 3:5-12)

Solomon – fiul promisiunii

Strănepotul lui Ahitofel și fiul lui David a devenit astfel… fiul promisiunii:

„Când ţi se vor împlini zilele și vei culcat cu părinţii tăi, Eu îţi voi ridica un urmaș după tine, care va ieși din trupul tău și-i voi întări împărăţia. El va zidi Numelui Meu o casă și voi întări pe vecie scaunul de domnie al împărăţiei lui. Eu îi voi Tată și el Îmi va u. Dacă va face răul, îl voi pedepsi cu o nuia omenească și cu lovituri omenești; dar harul Meu nu se va depărta de la el, cum l-am depărtat de la Saul, pe care l-am îndepărtat dinaintea ta. Ci casa ta și împărăţia ta vor dăinui veșnic înaintea Mea și scaunul tău de domnie va întărit pe vecie.“ (2 Samuel 7:12-17)

Deși, ca vârstă, a fost cel de-al zecelea băiat al lui David, Solomon a fost ales să fie urmașul lui la domnie. Ca să fie clar că nu este vorba despre un favoritism care ar urmări să o răsplătească cumva pe Bat- Şeba pentru nenorocirea pe care i-o provocase împăratul, David explică alegerea divină cu ocazia procesului de întronare:

David a chemat la Ierusalim toate căpeteniile lui Israel, căpeteniile seminţiilor, căpeteniile cetelor din slujba împăratului, căpeteniile peste mii și căpeteniile peste sute, pe cei mai mari peste toate averile și turmele împăratului și ale ilor săi, pe dregători, pe viteji și pe toţi voinicii. Împăratul David s-a sculat în picioare și a zis: „Ascultaţi-mă, fraţilor și poporul meu! Aveam de gând să zidesc o casă de odihnă pentru chivotul legământului Domnului și pentru așternutul picioarelor Dumnezeului nostru, și mă pregăteam s-o zidesc. Dar Dumnezeu mi-a zis: «Să nu zidești o casă Numelui Meu, căci ești un om de război și ai vărsat sânge.» Domnul, Dumnezeul lui Israel, m‐a ales din toată casa tatălui meu, pentru ca să u împărat al lui Israel pe vecie, căci pe Iuda l-a ales căpetenie, casa tatălui meu a ales-o din casa lui Iuda, și dintre ii tatălui meu pe mine m-a pus să domnesc peste tot Israelul. Dintre toţi ii mei, căci Domnul mi-a dat mulţi i, a ales pe ul meu Solomon, ca să-l pună pe scaunul de domnie al împărăţiei Domnului, peste Israel. El mi-a zis: «Fiul tău Solomon Îmi va zidi casa și curţile, căci l-am ales ca u al Meu și-i voi Tată. Îi voi întări împărăţia pe vecie, dacă se va ţine, ca astăzi, de împlinirea poruncilor și rânduielilor Mele.»

Acum, înaintea întregului Israel, înaintea adunării Domnului și în faţa Dumnezeului nostru care vă aude, păziţi și puneţi-vă la inimă toate poruncile Domnului, Dumnezeului vostru, ca să stăpâniţi această bună ţară și s-o lăsaţi de moștenire ilor voștri după voi pe vecie. Şi tu, ule Solomoane, cunoaște-L pe Dumnezeul tatălui tău și slujește-I cu toată inima și cu un su et binevoitor; căci Domnul cercetează toate inimile și pătrunde toate închipuirile și toate gândurile. Dacă-L vei căuta, Se va lăsa găsit de tine; dar dacă-L vei părăsi, te va lepăda și El pe vecie. Vezi acum că Domnul te-a ales ca să zidești o Casă care să-I slujească de locaș sfânt. Întărește-te și lucrează.“ (1 Cronici 28:1-10)

Ca autor al cărţii Eclesiastul, aceste două informaţii pe care le avem despre înţelepciunea lui Solomon sunt foarte importante. El a fost înţelept ca strănepot al lui Ahitofel și cel mai înţelept din toată omenirea!

Ce știm despre această înţelepciune deosebită a lui? Aș vrea să vă atrag atenţia la două caracteristici. În primul rând, înţelepciunea lui n-a fost raţională, ca a noastră, a tuturor, ci revelaţională. Una este să ai o înţelepciune “dobândită“, și cu totul alta să ai una “dăruită“ de Dumnezeu. În al doilea rând, înţelepciunea lui a fost un caz unic în care un bărbat, limitat de obicei la domeniul gândirii deductive, a trecut graniţa spre cunoașterea intuitivă, specifică mai degrabă sexului… feminin.

Daţi-mi voie să mă explic.

Cunoașterea noastră este limitată în mod normal de cantitatea și calitatea „informaţiilor“ pe care ni le pun la dispoziţie simţurile noastre. Rațiunea umană nu poate „prelucra“ decât datele care i-au fost furnizate pe calea experienţei. Ca și cu un calculator, și cu noi este valabil postulatul „Garbage in, garbage out!“ („daca pui înăuntru gunoi, tot gunoi va ieși afară“).

De exemplu, dacă vă voi spune că am văzut un „crocodozaur“, această informaţie nu vă folosește la nimic. În „memoria dumneavoastră de date“, nu există nimic cu numele acesta.

Dacă voi adăuga: „Crocodozaurul este ca un elefant“, asemănarea aceasta vă va ajuta să mergeţi repede în „banca de date“, să scoateţi de acolo imaginea unui elefant și să o așezaţi pe ecranul imaginaţiei.

„Dar acest crocodozaur are și aripi.“ Veţi merge imediat în banca de date la categoria „aripi“ și veţi aștepta instrucţiuni.

Ce fel de aripi? „…aripi ca de vultur“. Imediat, din banca experienţei personale acumulate veţi scoate imaginea aripilor de vultur și le veţi atașa imaginii elefantului de pe ecranul imaginaţiei.

„Are și gheare.“ Mintea dumneavoastră va apela din nou la banca de date a memoriei furnizate de experienţele acumulate de-a lungul anilor …și așa mai departe.

Rațional, nu putem cunoaște decât bazaţi pe experienţa personală dobândită prin cele cinci simţuri pe care le are fiinţa noastră. Acesta este motivul pentru care și apostolul Pavel ne spune că ar putea să ne vorbească despre „lucrurile văzute“ de el în cel de-al treilea cer, dar … n-are cum. El este „intraductibil“ pentru limbajul raţiunii noastre:

Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit, așa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc. (1 Corinteni 2:9)

Se pare că Dumnezeu i-a dat lui Solomon acces la o cale de cunoaștere la care noi n-avem acces, la cunoașterea intuitivă, prin revelaţie. Fără să meargă la școală și fără să experimenteze în mod personal, Solomon a fost în stare să le vorbească celor din jur despre lucruri nemaiînţelese până la el și a adus Ierusalimul la un nivel de cultură și inovaţii nemaiauzite în celelalte împărăţii:

Solomon mai stăpânea și toate împărăţiile de la Râu până în ţara Filistenilor și până la hotarul Egiptului. Ei îi aduceau daruri și i-au fost supuși lui Solomon tot timpul vieţii lui. În ecare zi Solomon mânca: treizeci de cori de oare de făină și șaizeci de cori de altă făină; zece boi grași, douăzeci de boi de păscut și o sută de oi, afară de cerbi, căprioare, ciute și păsări îngrășate. Stăpânea peste toată ţara de dincoace de Râu, de la Tifsah până la Gaza, peste toţi împăraţii de dincoace de Râu. Şi avea pace pretutindeni de jur împrejur. Iuda și Israel, de la Dan până la Beer-Şeba, au locuit în liniște ecare sub via lui și sub smochinul lui, în tot timpul lui Solomon. Solomon avea patruzeci de mii de iesle pentru caii de la carele lui și douăsprezece mii de călăreţi. Îngrijitorii îngrijeau de hrana împăratului Solomon și a tuturor celor ce se apropiau de masa lui, ecare în luna lui; și nu lăsau să e vreo lipsă. Aduceau și orz și paie pentru armăsari și fugari, în locul unde se a a împăratul, ecare după poruncile pe care le primise.

Dumnezeu i-a dat lui Solomon înţelepciune, foarte mare pricepere și cunoștinţe multe ca nisipul de pe ţărmul mării. Înţelepciunea lui Solomon întrecea înţelepciunea tuturor ilor Răsăritului și toată înţelepciunea egiptenilor. El era mai înţelept decât orice om, mai mult decât Etan Ezrahitul, mai mult decât Heman, Calcol și Darda, ii lui Mahol; și faima lui se răspândise printre toate neamurile de primprejur. A rostit trei mii de pilde și a alcătuit o mie cinci cântări. A vorbit despre copaci, de la cedrul din Liban până la isopul care crește pe zid, a vorbit de asemenea despre dobitoace, despre păsări, despre târâtoare și despre pești. Veneau oameni din toate popoarele să asculte înţelepciunea lui Solomon, din partea tuturor împăraţilor pământului care auziseră vorbindu-se despre înţelepciunea lui. (1 Împăraţi 4:20-34)

Fără să poată explica de unde are cunoștințele, Solomon a putut vorbi cu elocvenţă „despre copaci, de la cedrul din Liban până la isopul care crește pe zid, a vorbit de asemenea despre dobitoace, despre păsări, despre târâtoare și despre pești“! Cei care-i puneau întrebări, primeau răspunsuri ca pe vremea când trăia Ahitofel, „ca și când L-ar fi întrebat chiar pe Dumnezeu“.

Aceasta este ceea ce ni se spune în rezumat la sfârșitul cărţii Eclesiastul:

Pe lângă că Eclesiastul a fost înţelept, el a mai învăţat și știinţa pe popor, a cercetat, a adâncit și a întocmit un mare număr de zicători. (Eclesiastul 12:9)

Înţelepciunea cuiva nu iese la iveală decât atunci când este pusă la încercare! Ceea ce este semnificativ în cazul lui Solomon este că cele două „încercări“ date ca exemple de manifestare ale unei înţelepciuni ieșite din comun sunt amândouă confruntări cu probleme ridicate de femei. Şi în cazul judecăţii între cele două femei curve (1 Împăraţi 3:16-28) și în cazul întâlnirii cu împărăteasa din Seba (1 Împăraţi 10:1-13), înţelepciunea lui Solomon este socotită „deosebită“ pentru că poate răspunde vicleniei și curiozităţii unor femei.

Împărăteasa din Seba a auzit de faima lui Solomon, în ce privește slava Domnului, și a venit să-l încerce prin întrebări grele. …Solomon i-a răspuns la toate întrebările și n-a fost nimic pe care împăratul să nu știut să i-l lămurească. Împărăteasa din Seba a văzut toată înţelepciunea lui Solomon și casa pe care o zidise și bucatele de la masa lui și locuinţa slujitorilor lui și slujbele și hainele celor ce-i slujeau și paharnicii lui și arderile-de- tot pe care le aducea în Casa Domnului. Uimită, i-a zis împăratului:

„Deci era adevărat ce am auzit în ţara mea despre faptele și înţelepciunea ta! Dar nu credeam, până n-am venit și n-am văzut cu ochii mei. Şi iată că nici pe jumătate nu mi s-a spus. Tu ai mai multă înţelepciune și propășire decât am auzit mergându-ţi faima. Ferice de oamenii tăi, ferice de slujitorii tăi, care sunt necurmat înaintea ta, care aud înţelepciunea ta! Binecuvântat să e Domnul, Dumnezeul tău, care a binevoit să te pună pe scaunul de domnie al lui Israel! Pentru că Domnul îl iubește pentru totdeauna pe Israel, de aceea te-a pus împărat, ca să judeci și să faci dreptate.“ (1 Împăraţi 10:1-9)

Faima înţelepciunii lui Solomon s-a răspândit în toate ţările dimprejur:

Hiram, împăratul Tirului, a răspuns astfel, printr-o scrisoare, pe care a trimis-o lui Solomon: „Pentru că Domnul iubește pe poporul Său, de aceea te-a pus împărat peste ei.“ Hiram a mai zis: „Binecuvântat să e Domnul, Dumnezeul lui Israel, care a făcut cerurile și pământul, că a dat împăratului David un u înţelept, priceput și cuminte, care va zidi o casă Domnului și o casă împărătească pentru el!“ (2 Cronici 2:11-12)

Împăratul Solomon a întrecut toţi împăraţii pământului prin bogăţiile și înţelepciunea lui. Toţi împăraţii pământului căutau să vadă pe Solomon, ca să audă înţelepciunea pe care o pusese Dumnezeu în inima lui. Şi ecare din ei își aducea darul lui, lucruri de argint și lucruri de aur, haine, arme, mirodenii, cai și catâri; așa era în ecare an. Solomon avea patru mii de iesle pentru caii de la carăle lui și douăsprezece mii de călăreţi pe care i-a așezat în cetăţile unde își ţinea carăle și la Ierusalim lângă împărat. El stăpânea peste toţi împăraţii de la Râu până la ţara Filistenilor și până la hotarul Egiptului. Împăratul a făcut argintul așa de obișnuit la Ierusalim ca pietrele și cedrii tot atât de mulţi ca smochinii sălbatici, care cresc pe câmpie. (2 Cronici 9:22-27)

„Regii“ lumii de acum ar face bine să urmeze pilda împăraţilor de atunci și să vină să asculte împreună cu noi înţelepciunea dăruită nouă de Dumnezeu prin cuvintele lui Solomon. Studiul cărţii Eclesiastul este o astfel de ocazie.

Adaug aici ce a scris despre Solomon, ilustrul istoric iezuit Paul Johnson în monumentala lui „O istorie a evreilor“ (A History of The Jews, 1987):

+++

Primii trei împăraţi ai lui Israel au fost foarte deosebiţi unul de celălalt, marcând trepte ascendente prin care influenţa evreilor s-a răspândit la popoarele din jur. Saul a fost mai mult un conducător militar ocazional decât un rege în adevăratul sens al cuvântului. Fără o capitală, fără armată stabilă și fără structuri statale necesare, domnia lui scurtă a fost dominată de neascultare faţă de Dumnezeu și caracterizată de accese maniacale pentru putere. Lipsit de echilibru interior, Saul și-a călcat propriile lui decizii bune și a murit pentru că Dumnezeu l-a lepădat și pentru că „a chemat morţii“, lucru pentru care-i pedepsise el însuși pe alţii cu moartea.

David „era pătimaș, aspru, încăpăţânat, păcătos, dar pocăit, conștient de păcat, în ultimă instanţă pur în sufletul său și foarte temător de Dumnezeu“. Geniul lui David a transformat evreii dintr-o confederaţie tribală într-o naţiune cu capitală, cu armată, cu rânduieli civile și cultice și cu un teritoriu extins prin cuceriri la limite nemaiatinse până atunci.

Solomon l-a depășit pe David în înţelepciune, dar nu și în spiritualitate. Psalmii din Biblie, care sunt atribuiţi lui David, sunt esenţial spirituali în ton și conţinut, apropiindu-se de miezul religiei lui Iehova. Cărţile care ne-au rămas de la Solomon, Proverbele, Eclesiastul și Cântarea Cântărilor „deși frumoase în genul lor, sunt mult mai aproape de celelalte scrieri ale epocii din Orientul Mijlociu“. Ele ne arată un Solomon cosmopolit, care pare lipsit de fiorul transcendental specific evreilor.

Croit de Dumnezeu ca un instrument potrivit pentru vremea lui, Solomon „a devenit un monarh de tip oriental, de o abilitate extraordinară. Când a devenit singurul cârmuitor al ţării Solomon a făcut o schimbare importantă în politica militară. Descriind revolta lui Absalom împotriva lui David, cartea a doua a lui Samuel face distincţie între vechile armate tribale sau «bărbaţii lui Israel», care l-au sprijinit pe Absalom și «slujitorii lui David», care, firesc, îl apărau pe rege. (2 Samuel 18:7). Exact acești «slujitori» au asigurat succesiunea singulară a lui Solomon și i-au îngăduit să-i înlăture pe opozanţi, chiar de la începutul domniei sale. David și-a format armata în jurul unui nucleu de «bărbaţi din Iuda», adică armata tribală din sud. Faţă de Solomon, «bărbaţii lui Israel» au păstrat o rezervă reţinută cu tendinţe de dușmănie. Neîncrezător în loialitatea lor faţă de casa lui David, Solomon s-a hotărât să-i desfiinţeze de tot.

În loc să facă asta însă, el a introdus «corve»-ul, corvoada, adică munca forţată pentru casa regală, claca aplicată în zonele canaanite și în partea de nord a regatului – Iuda fiind exceptată. Ca formă de serviciu militar naţional, claca era mai puţin onorabilă decât lupta și mult mai dură, prin urmare mai detestabilă. Solomon a folosit-o pe scară largă în programele sale de construcţie. Bazându-se pe documente oficiale, cartea întâi a regilor spune că la carieră munceau 80.000 de bărbaţi, conduși și supravegheaţi de 3.300 de ofiţeri; 70.000 de bărbaţi tăiau piatra și o aduceau în locul de depozitare, iar 30.000 de bărbaţi, trimiși prin rotaţie în echipe de 10.000 fiecare, se duceau în Liban să taie cherestea pentru mine (1 Împăraţi 5:13-16). Evreii fuseseră preveniţi de Dumnezeu despre această situaţie în Deuteronom 17:14-20. Munca de construcţie includea lărgirea Ierusalimului, după planul lui David pentru transformarea lui într-un centru naţional religios. Pe lângă aceasta, el a însemnat și construirea a trei cetăţi de tip «fortăreaţă» în trei părţi diferite ale ţării: «Iată cum stau lucrurile cu privire la oamenii de corvoadă pe care i-a luat împăratul Solomon pentru zidirea Casei Domnului și a casei sale Milo și a zidului Ierusalimului, Haţorului, Meghidoului și Ghezerului» (1 Împăraţi 9:15)

Aceste ultime trei orașe, așezate strategic, au fost practic reconstruite de Solomon din temelii, folosindu-i pe israeliţi pentru muncile grele, dar importând zidari pentru muncile calificate. Săpăturile arheologice demonstrează un nivel net superior de măiestrie faţă de tot ce făcuseră israeliţii până atunci; de asemenea, dezvăluie că scopul principal al orașelor era cel militar, acela de a oferi baze pentru noua armată de «care de război» a lui Solomon. David nu avusese niciodată o armată dotată cu care de război, semnul puterii supreme în acea vreme. Solomon a avut aproximativ 1.500 de care și 4.000 de cai în diferite grajduri. În Meghido, orașul cel mai important dintre toate din punct de vedere strategic și care domina ceea ce avea să fie numit mai târziu Câmpia Armaghedonului, Solomon a construit un cartier regal, înconjurat de un zid înalt de apărare, cu o poartă de acces imensă, puternică și clădiri care puteau adăposti 150 de care de război și 400 de cai. Haţor, un oraș pe atunci abandonat, a fost și el dotat ca o reședinţă regală, poartă de acces fortificată, ziduri și grajduri imense. Ghezerul, oraș primit ca zestre și care controla drumul spre Egipt, a fost transformat de Solomon într-o altă fortăreaţă regală pentru care de război. Solomon avea nevoie de forţele sale, formate din care de război și dispuse cu foarte multă strategie, pentru a-și apăra drumurile comerciale și regatul de atacurile dinafară, dar și de posibilele trădări dinăuntru, căci triburile nu aveau care de război.“

Solomon a fost un „împărat al păcii“, dar, în terminologia militară modernă, pacea lui s-a bazat pe putere (peace trough strenght). Nu „măreţia“ lui l-a apărat de atacuri, ci „militarismul“ resurselor lui ameninţătoare. Aceeași tactică a născut și doctrina președintelui american… care și-a formulat doctrina astfel: «Zâmbește și vorbește blând, dar ţine un ciomag la îndemână.»“

Pentru programele lui ambiţioase, Solomon avea nevoie nu numai de forţă, ci și de bani. El a pus impozite mari asupra poporului. Solomon a împărţit ţara în douăsprezece regiuni de impozitare, impunând o taxă suplimentară pentru a face rost de resursele necesare aparatului militar. Tot din raţiuni economice, Solomon a renunţat la Damascul pe care-l cucerise tatăl său David și l-a dăruit împreună cu alte teritorii din nord vest lui Hiram, regele Tirului, care a devenit aliatul lui de nădejde și de la care a primit în schimb meseriași pricepuţi și provizii. …A luat-o de soţie și pe fiica faraonului din Egipt, de la care a primit ca dar Ghezerul. A extins comerţul, căsătorindu-se fiicele tuturor regilor și prinţilor vecini, după deviza „masa urmează mireasa.“ (1 Împăraţi 11:1)

Iosif Flavius, marele istoric, ne spune că Solomon organiza concursuri cu ghicitori cu Hiram din Tir, aliatul său care era și el mare comerciant. În vremea aceea, astfel de jocuri sau pariuri erau la modă, iar sumele puse în joc erau uriașe, uneori chiar orașe întregi. Viaţa însăși este ca o ghicitoare uriașă care are ca miză locul în care ne vom petrece veșnicia. Cartea Eclesiastul este răspunsul cercetărilor lui Solomon asupra acestei probleme.

Solomon și Hiram stăpâneau în comun o flotă care naviga de la Eţion-Gheber până în Ofir, cum numeau ei Africa de răsărit. Cei doi regi făceau negoţ cu păsări și animale rare, lemn de santal și cu fildeș. În plus, Solomon făcea comerţ și cu arme. Cumpăra cai din Cilicia și îi vindea în Egipt, în schimbul carelor de război. Pe acestea le vindea apoi stăpânilor din regatele vecine din nord. Solomon a devenit astfel un mare furnizor de armament, cum l-am numi noi astăzi, pentru mai toate ţările din Orientul Mijlociu. Arheologul american Nelson Gluck a descoperit în apropierea portului de la Eţion-Gheber o turnătorie de cupru construită de Solomon pe insula Hirbet el-Kheleife, unde vânturile puternice alimentau cu aer coșurile de tiraj ale furnalelor primitive. Acolo se lucra nu numai cu cuprul, ci și cu fierul.

Cea mai mare parte din veniturile rezultate din comerţ și impozite era vărsată în cuferele personale ale lui Solomon. Dintr-un astfel de buget regal, Solomon și-a construit un palat regal somptuos, cu o sală impunătoare, al cărei acoperiș din lemn de cedru se sprijinea pe 48 de pilaștri enormi, după modelul palatelor faraonice din Memphis, Luxor și din alte părţi. Construcţia a durat nu mai puţin de 13 ani. Biblia numește această construcţie „casa din pădurea Libanului“ (1 Împăraţi 7:2). Un palat separat a fost construit pentru nevasta lui egipteană, soţia lui principală (1 Împăraţi 7:8).

Întregul complex de clădiri, cunoscut sub numele de „cetatea lui David“, împreună cu Templul au dus la extinderea Ierusalimului spre răsărit cu 250 de metri. În ziua de azi nu se mai poate vedea nimic din Ierusalimul lui Solomon, transformat de mult în ruine peste care Irod a rezidit și mărit clădirile Templului și pe care le-au jefuit mai târziu cotropitorii romani.

Cheltuielile enorme adunate din impozite foarte mari așezate pe grumazul celor din popor au făcut ca triburile nordice sa murmure nemulţumite. Evreii asociau munca forţată la care-i punea Solomon cu robia egipteană în care fuseseră strămoșii lor. De aici a rezultat faptul că atunci când a murit Solomon, în 926-925 î.d.Ch, triburile din nord i-au refuzat succesorului său la tron, Roboam, o încoronare unică la Ierusalim, insistând ca el să se ducă în nord, la Sihem, pentru a fi încoronat acolo ca rege al lor (1 Împăraţi 12:1). Sihemul, legat de numele lui Avraam, și Betelul, legat de numele lui Iacov, erau simbolul vremurilor în care triburile din nord avuseseră un cuvânt important de spus în conducerea naţiunii. Biblia ne spune că la Sihem a avut loc o mare adunare naţională la care a fost invitat și Ieroboam, un slujitor rebel al lui Solomon care fugise în exil. Reprezentanţii triburilor i-au cerut lui Roboam o conducere constituţională reglementată de Scripturile străvechi și abolirea „clăcii“ și a teribilelor impozite:

Atunci Ieroboam și toată adunarea lui Israel au venit la Roboam și i-au vorbit așa: „Tatăl tău ne-a îngreuiat jugul; acum tu ușurează această aspră robie și jugul greu pe care l-a pus peste noi tatăl tău. Şi îţi vom sluji. (1 Împăraţi 12:4)

Când Roboam a adoptat o linie dură și n-a vrut să ţină seama de cererile lor, moștenirea lăsată de Solomon s-a spulberat:

Când a văzut tot Israelul că împăratul nu-l asculta, poporul a răspuns împăratului: “Ce parte avem noi cu David? Noi n-avem moștenire cu ul lui Isai! La corturile tale, Israele! Acum vezi-ţi de casă, Davide!“ Şi Israel s-a dus în corturile lui. Copiii lui Israel care locuiau în cetăţile lui Iuda, au fost singurii peste care a domnit Roboam.“ (1 Împăraţi 12:16-17)

Lipsit de simţul realităţii, Roboam a mai încercat să adune impozite, mânia triburilor din nord s-a dezlănţuit:

Atunci împăratul Roboam a trimis la ei pe Adoram, care era mai mare peste biruri. Dar Adoram a fost ucis cu pietre de tot Israelul și a murit. Şi împăratul Roboam s-a grăbit să se suie într-un car, ca să fugă la Ierusalim. Astfel s-a dezlipit Israel de casa lui David… (1 Împăraţi 12:18-19)

+++

După aceste cuvinte ale lui Paul Johnson ne mai rămâne o întrebare: cum se poate explica eșecul lui Solomon pe termen lung și decadenţa lui socială și spirituală? Providenţial, cazul lui Solomon trebuie privit ca o demonstraţie a faptului că până și cel mai strălucit exemplar al rasei umane nu rezistă la tensiunile și tentaţiile pe care poziţia de suveran absolut le implică.

Singurul în stare să reziste la asemenea presiuni ale păcatului este un alt „Fiu al lui David“, ridicat de Dumnezeu la împlinirea vremii prin întruparea lui Isus Christos în istorie.

https://scripturile.wordpress.com/2016/03/17/solomon-cel-mai-intelept-neintelept-din-istorie/