Jocul de cuvinte din titlu ,,scoate“ în
evidență providența divină. Aruncat în apele Nilului, Moise a fost scos de fata
lui faraon și crescut la palat ca un fel de fiu adoptat. Prin aceasta însă,
Dumnezeu l-a salvat ca să ajungă cel ce-a scos poporul evreu din greaua robie
egipteană.
1. Moise este instrumentul lui
Dumnezeu pentru o vreme de criză.
Peste un milion de urmași ai lui Avraam, Isaac și Israel se aflau în condiții foarte grele în Egipt. Erau acolo de 430 de ani (Exodul 12:40). Prin comparație, evreii din Babilon au stat acolo numai 70 de ani. În această scurtă captivitate, ei s-au înstrăinat de viața de închinare către Iehova și au trebuit să fie reeducați prin cărturarul Ezra și reformați prin preoția lui Iosua și administrația lui Neemia. Vă dați seama ce s-a întâmplat cu urmașii celor 60 de suflete din familia lui Iacov care au stat în Egipt peste 400 de ani! Nu este de mirare că atunci când s-a prezentat că vine din partea lui Dumnezeu, israeliții l-au întrebat: ,,Cine este acest Dumnezeu? Care este Numele Lui?“
,,Moise a zis lui Dumnezeu: „Iată, când
mă voi duce la copiii lui Israel şi le voi spune: ,,Dumnezeul părinţilor voştri
m-a trimis la voi“ şi mă vor întreba: ,,Care este Numele Lui?“ Ce le voi
răspunde?”
Dumnezeu a
zis lui Moise: „Eu sunt Cel ce sunt.” Şi a adăugat: „Vei răspunde copiilor lui
Israel astfel: ,,Cel ce se numeşte Eu sunt m-a trimis la voi.”
Dumnezeu a mai zis lui Moise: „Aşa să vorbeşti copiilor lui
Israel: ,,Domnul, Dumnezeul părinţilor voştri, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul
lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov, m-a trimis la voi. Acesta este Numele Meu
pentru veşnicie, acesta este Numele Meu din neam în neam“ (Exodul 3:13-15).
Din episodul acesta s-a născut numele ,,Iehova“ (,,Eu sunt Cel ce sunt“)
prin care Elohim se identifică în relația Sa cu poporul Israel.
Părinții lui Moise și-au manifestat credința chiar și sub această vreme de
criză. Când egiptenii au dat poruncă pruncuciderii tuturor băieților născuți în
familiile israeliților, Amram și Iochebed, nu s-au supus. Ei și-au ascuns
pruncul trei luni (Fapte 7:20) și nu l-au predat egiptenilor. Când a
trebuit să se despartă de el, părinții au preferat să-l încredințeze lui
Dumnezeu, punându-l într-un sicriu (același cuvânt ca pentru chivot și arcă)
lăsat să plutească pe apele Nilului (Exod 2:1-3). Gestul lor exprima simbolic
repetarea experienței celor izbăviți de Dumnezeu din apele potopului prin arca
construită de Noe. Familia lui Noe se ruga și anticipa o minune. Acesta este
motivul pentru care sora mai mare a pruncului veghea să vadă ce avea să se
întâmple:
,,Sora copilului pândea la o depărtare
oarecare, ca să vadă ce are să i se întâmple.
Fata lui Faraon s-a pogorât la râu să se
scalde, şi fetele care o însoţeau se plimbau pe marginea râului. Ea a zărit
sicriaşul în mijlocul trestiilor şi a trimis pe roaba ei să-l ia. L-a deschis şi a văzut copilul: era un
băieţaş care plângea. I-a fost milă de el şi a zis: „Este un copil de al
evreilor!”
Atunci, sora copilului a zis fetei lui Faraon: „Să mă duc să-ţi
chem o doică dintre femeile evreilor ca să-ţi alăpteze copilul?”
„Du-te”, i-a răspuns
fata lui Faraon. Şi fata s-a dus şi a chemat pe mama copilului. Fata lui Faraon i-a zis:
„Ia copilul acesta, alăptează-mi-l şi îţi voi plăti.”
Femeia a luat copilul şi l-a alăptat. Copilul a crescut şi ea l-a adus
fetei lui Faraon, şi el i-a fost fiu. I-a pus numele
Moise (Scos), „căci”, a zis ea, „l-am scos din ape” (Exodul 2:4-10).
Vă imaginați ce mult i-a întărit în credință această izbăvire pe cei din
familia lui Moise. Iochebed a ajuns astfel să fie prima mamă plătită de alții
ca să-și crească propriul copil!
2. Moise – un impuls necontrolat
Nu este suficient să vrei bine, trebuie să și înfăptuiești bine, iar
aceasta este legat de timp, condiții și proceduri corecte. O decizie bună a lui
Moise era cât pe ce să-l coste viața.
Moise învățase despre Dumnezeul părinților lui de la mama lui care a ajuns
providențial să-l crească. Peste aceste cunoștințe despre Dumnezeu s-au adăugat
însă cunoștințele acumulate de Moise la curtea împărătească prin procesul de
educare al prinților egipteni. Putem spune pe drept cuvânt că Moise a fost pe
jumătate egiptean și pe jumătate israelit. Biblia ne spune că jumătatea israelită
a biruit atunci când situația i-a cerut lui Moise să aleagă. Momentul s-a ivit
atunci când un egiptean îl snopea în bătaie pe un israelit. În clipa aceea,
Moise a făcut o decizie personală care i-a determinat tot restul vieții.
,,În vremea aceea, Moise, crescând mare, a ieşit (din palatul regal – n.a.) pe la fraţii săi şi a fost martor la muncile lor
grele. A văzut pe un egiptean care bătea pe un evreu, unul dintre fraţii lui. S-a uitat în toate părţile şi, văzând
că nu este nimeni, a omorât pe egiptean şi l-a ascuns în nisip.
A ieşit şi în ziua următoare şi iată că
doi evrei se certau. A zis celui ce n-avea dreptate: „Pentru ce loveşti pe
semenul tău?” Şi omul acela a răspuns: „Cine te-a pus pe tine mai-mare şi
judecător peste noi? Nu cumva ai de gând să mă omori şi pe mine cum ai omorât
pe egipteanul acela?” Moise s-a temut şi a zis: „Nu mai încape îndoială că
faptul este cunoscut.” Faraon a aflat ce se petrecuse şi căuta să-l omoare pe Moise.
Dar Moise a fugit dinaintea lui Faraon şi a locuit în ţara Madian. A şezut
lângă o fântână“ (Exodul 2:11-15).
Ideea a fost bună, dar realizarea a fost
rea. Singurele fapte bune sunt acelea care
originează în inițiativele lui Dumnezeu, nu ale noastre. Totuși, decizia prin
care Moise a ales să se identifice cu poporul lui Dumnezeu este lăudabilă:
,,Prin credinţă, Moise, când s-a făcut
mare, n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon, ci a vrut mai bine să sufere
împreună cu poporul lui Dumnezeu decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale
păcatului. El
socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogăţie decât comorile Egiptului,
pentru că avea ochii pironiţi spre răsplătire“ (Evrei 11:24-26).
3. Moise – un lider pregătit la oi
La 40 de ani, după tentativa eșuată, Moise s-a separat de poporul lui
Dumnezeu, a fugit în Madian și a ajuns cioban la oi. A stat acolo timp de alți
40 de ani, în care a devenit ginerele preotului local și i-a îngrijit oile
(Exod 2:16-22). Moise a devenit astfel un ,,apatrid“, un om cu o identitate
străină de locul în care se afla. Sentimentul acesta lăuntric s-a văzut atunci
când, probabil spre nemulțumirea soției și socrului său, i-a dat primului său
născut numele ,,Gherșom“ (Sunt străin aici) ,,căci“, a zis el, ,,locuiesc ca
străin într-o țară străină“ (Exodul 2:22). Caractristica aceasta este
subliniată indirect în text, atunci când ni se spune că ,,Moise păștea turma
socrului său Ietro, preotul Madianului“ (Exodul 3:1). În doar 14 ani,
străbunicul său Iacov a reușit să-i fure majoritatea turmelor socrului său
Laban, dar Moise n-a avut turmele sale, ci le-a păscut pe cele care erau ale
altuia.
Moise a trebuit să-și dea doctoratul ,,de la coada oilor“, după ce absolvise
toate școlile înalte ale Egiptului. În singurătatea pustiului și sub bolta
înstelată, Moise a avut timp să se gândească îndelung și să mediteze la propria
lui valoare. A trăit cu oile, a mâncat cu oile, a dormit cu oile și a ajuns
să miroasă ca oile. Simbolismul este puternic, subliniind starea semerită. Peste ani, Dumnezeu avea să-i spună lui David: ,,Te-am luat de la oi,
dinapoia oilor …“ (2 Sam. 7:8; 1 Cronici 17:7).
4. Moise – un ales al harului
Când Dumnezeu i s-a arătat la tufișul aprins ca să-l trimită înaintea lui
Faraon și să-i scoată pe israeliți din Egipt, Moise a refuzat. Acel ,,trimite
pe cine vei vrea“ din finalul tărguirii lui cu Dumnezeu a fost echivalentul
unui refuz. În esență, Moise i-a spus lui Dumnezeu ,,Nu vreau! Caută pe altul!“
,,Moise a zis: „Ah,
Doamne, trimite pe cine vei vrea să trimiţi!” (Exodul 4:13).
De ce a insistat Dumnezeu? La urma urmei, avea o mulțime de alți israeliți
în Egipt, n-avea nevoie de unul din Madian! Printre ei se afla și acel Aaron,
fratele lui Moise, un om ,,cu vorbirea ușoară“ (un alt fel de aspune că
era un bun orator). Orice președite american este foarte atent pe cine alege
drept purtător de cuvânt. Este în joc imaginea lui. Orice împărat își alege cu
grujă purtătorul de cuvânt. Dumnezeul, împăratul cerurilor, l-a vrut neapărat
ca purtător de cuvânt pe … Moise.
,,Iată că te fac
Dumnezeu pentru faraon; iar fratele tău Aaron va fi proorocul tău. Tu vei spune
tot ce-ți voi porunci Eu, iar fratele tău Aaron va vorbi lui faraon“ (Exodul
7:1-2).
Ce paradox! De ce a avut Dumnezeu neapărată nevoie de un purtător de cuvânt
bâlbâit?
Nu există decât un singur răspuns posibil: Dumnezeu a ales să se
proslăvească pe Sine prin Moise. Creatorul este cu atât mai proslăvit cu cât
creatura prin care lucrează este mai smerită, mai neputincioasă. Principiul
acesta a fost și rămâne valabil:
,,Dar Dumnezeu a ales
lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu a
ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari“ (1 Corinteni
1:27).
Dumnezeu l-a ales pe bâlbâitul Moise, nu pe Aaron, fratele lui ,,care
vorbea ușor“ (Exodul 4:14). Dumnezeu are nevoie de un ,,handicap“ ca să-și
arate superioritatea. Prin Moise, criza israeliților din Egipt se va accentua
teribil. În loc să fie izbăvit, poporul lui Dumnezeu a ajuns să fie înrobit și
mai tare. Căpeteniile au ajuns să-l învinovățească pe Moise pentru că le-a
vândut iluzii. Moise însuși, împreună cu Aaron îl vor întreba pe Dumnezeu de ce
zăbovește să-și izbăvească poporul (Exodul 5:15-23).
Izbăvirea va veni în ceasul cel mai adânc al suferinței, pentru ca cei
izbăviți să nu uite să-i prețuiască valoarea. Exodul israeliților din Egipt nu
va da doar titlul uneia dintre cărțile Bibliei, ci a devenit geneza unui
calendar nou, un calendar al harului, care va urma un program al harului cu
acest popor ,,ales“:
„Luna aceasta va fi
pentru voi cea dintâi lună; ea va fi pentru voi cea dintâi lună a anului. …
Şi când te va întreba fiul tău într-o zi: ,,Ce înseamnă lucrul
acesta?“ să-i răspunzi: ,,Prin mâna Lui cea atotputernică, Domnul ne-a scos din
Egipt, din casa robiei; şi, fiindcă Faraon se încăpăţâna şi nu voia să ne lase să
plecăm, Domnul a omorât pe toţi întâii născuţi din ţara Egiptului, de la întâii
născuţi ai oamenilor până la întâii născuţi ai dobitoacelor. Iată de ce aduc
jertfă Domnului pe orice întâi născut de parte bărbătească, şi răscumpăr pe
orice întâi născut dintre fiii mei. Să-ţi fie ca un semn
pe mână şi ca un semn de aducere-aminte pe frunte, între ochi, căci prin mâna
Lui atotputernică ne-a scos Domnul din Egipt” (Exodul 12:1; 13:14-16).
Bâlbâitul Moise a fost binecuvântat atăta vreme cât a stat smerit la umbra
Celui Atotputernic. Până la 120 de ani, încă 40 de ani după scoaterea
israeliților din Egipt, Moise a condus poporul Domnului. La 120 de ani
,,vederea nu-i slăbise și puterea nu-i trecuse“ (Deuteronom 31:2: 34:7). Când
s-a semețit și a lovit stânca a doua oară ca să dea apă în pustie poporului,
Dumnezeu l-a pus sub blestem. Moise n-a intrat în țara făgăduinței din cauza
aceasta (Deuteronom 32:49-52).
A intrat însă, prin har, în ,,țara tuturor
făgăduințelor“ din cer. După ce l-a îngropat pe pământ, Dumnezeu l-a pus la
treabă și în cer. Moise a apărut pe ,,Muntele schimbării la față“ unde,
împreună cu Ilie a stat de vorbă cu Domnul Isus ,,despre sfârșitul (exodul) pe
care avea să-L aibe la Ierusalim“:
,,Pe când Se ruga, I s-a schimbat înfăţişarea feţei, şi
îmbrăcămintea I s-a făcut albă strălucitoare. Şi iată că stăteau de vorbă cu El
doi bărbaţi: erau Moise şi Ilie, care se arătaseră în
slavă, şi vorbeau despre sfârşitul Lui, pe care avea să-l aibă în Ierusalim“ (Luca
9:29-31).
+++
Cum să prinzi în câteva cuvinte statice viața unui om? Iată o încercare,
zic eu reușită, făcută de I.M. Haldeman, când a scris despre Moise:
„Viața lui Moise prezintă o serie de antiteze șocante: A fost copilul unei
sclave (dar) și fiul unei prințese. S-a născut într-o colibă (dar) și a atrăit
într-un palat. A moștenit sărăcie (dar) și a a avut la dispoziție bogății
nelimitate. A condus armate (dar) și a condus turme de oi. A fost războinic de
temut (dar) și cel mai blând om de pe fața pământului. A fost educat la curtea
împărătească și a trăit în pustie. A avut înțelepciunea Egiptului și credința
unui copil. A fost crescut pentru viața de la palat (dar) și a rătăcit ani de
zile prin deșert. A fost ispitit cu plăcerile de o clipă ale păcatului și a
răbdat înfrânările virtuții. A fost un om cu vorbirea greoaie (bâlbâit), și a
stat de vorbă cu Dumnezeu. N-a avut ca armă decât un toiag și a pus în mișcare
puterea Infinitului. A fost fugar de la faraon și ambasador al cerului. Prin el
ni s-a dat Legea și a prevestit venirea harului. A murit parcă pedepsit de
Dumnezeu pe muntele Nebo din Moab și a avut cinstea să apară împreună cu
Christos pe muntele Iudeii. Nimeni n-a fost la înmormântarea lui, deși Dumnezeu
însuși l-a îngropat. (citat în „Gleanings in Exodus, de A.W Pink, p.16).
Care vi se par mai surprinzătoare dintre aceste antiteze?
Pentru a fi studiată, viața lui Moise se poate împărți în câteva perioade
distincte.
Cronologic, unii au împărțit viața lui Moise în trei perioade de
autobiografie:
– primii 40 de ani,
când Moise s-a crezut ceva
– următorii 40 de ani, petrecuți la oile
din Madian, când Dumnezeu l-a convins că nu este nimic
– ultimii 40 de ani, când Dumnezeu i-a
arătat ce poate face El cu cineva care se crede nimic.
Tematic, viața lui Moise se poate studia după lucrările caracteristice pe
care le-a făcut Dumnezeu prin el:
–
Moise – copilul cu dublă cetățenie
– Moise – eliberatorul
– Moise –
legiuitorul
– Moise –
conducătorul
– Moise – profetul
https://scripturile.wordpress.com/2013/01/28/m
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu