Importanţa originii - Întregul tineret, începând de la elevii din clasele elementare şi terminând cu studenţii, are o fire curioasă. Este vital pentru ei să cunoască în toate domeniile originile lucrurilor. Studenţii care învaţă fizica sunt curioşi să afle originea universului, cum au apărut legile care-l guvernează şi cum au evoluat ele în timp. Studenţii chimişti sunt interesaţi în originea elementelor chimice şi a legilor care guvernează reacţiile chimice. Studenţii filologi sunt curioşi în aflarea originii limbilor. Toată lumea este în prezent curioasă să ştie cum a apărut omul: din maimuţă sau a fost creat de la început?
Putem afirma pe scurt care sunt motivaţiile pentru care studiul originilor este aşa de important:
a. Motivaţia ştiinţifică. Ştiinţa trebuie să răspundă la întrebările: „De ce?” şi „Şi din ce sursă iniţială”, pentru toate ştiinţele exacte;
b. Motivaţia sociologică. Se doreşte cunoaşterea originii raselor, culturilor, moralei, tradiţiilor pentru a putea explica atâtea situaţii neplăcute pentru omenire ca: destrămarea familiilor, crima, războaiele, etc;
c. Motivaţia personală. Fiecare om doreşte să cunoască originea sa şi motivaţiile pentru convieţuirea pe acest pământ. În această direcţie, mulţi tineri neavând explicaţia corectă ştiinţifică, sunt tentaţi pentru soluţii extrasociale şi imorale ca: folosirea drogurilor, convieţuirea fără căsătorie, frica de a avea o familie şi copii, astrologia, spiritismul, vrăjitoria, etc.
O minte sănătoasă cere o filozofie satisfăcătoare asupra vieţii şi în special în ceea ce priveşte apariţia vieţii şi respectiv viața în viitor, răspunsul la întrebarea: „Ce se întâmplă după moarte?”.Scopul cursului de Creaţionism ştiinţific este de a pregăti studenţii să analizeze diferitele aspecte ale originii, numai pe baze ştiinţifice, fără să se refere în mod special la Biblie sau la doctrinele religioase. Tratarea va fi tot timpul prin comparaţie cu modelul evoluţionist, model „ştiinţific” până de curând infailibil şi admis ca un „adevăr ştiinţific” în comparaţie cu „dogmele religioase”.
Pentru prima oară, modelul evoluţionist a început să fie analizat în profunzime şi critic după ce s-au trimis primii sateliţi pe lună, care au constatat că grosimea prafului lunar este de ordinul a 1-2 cm, în comparaţie cu cel calculat conform modelului evoluţionist, care aprecia grosimea lui de cca. 20-100m, ţinând cont de vârstele lunii şi a pământului, admise conform modelului, la cca. 1-6 miliarde ani. Dezastrul modelului evoluţionist total s-a produs de curând, când sistemele politic şi economic susţinute de evoluţionişti, adică socialismul ştiinţific şi respectiv forma sa evoluată de comunism ştiinţific (care au apărut pe o treaptă superioară de dezvoltare a omenirii prin selecţia naturală numită şi lupta de clasă) au dat faliment chiar în URSS, după 70 de ani de experimentări.
Comparaţia modelelor creaţionist și evoluţionist
Este imposibil să se demonstreze prin metode ştiinţifice care model este corect, aceasta din cauză că în esenţă metoda ştiinţifică de analiză se bazează pe observaţia experimentală şi deci pe repetabilitate. Rezultă clar că un investigator ştiinţific nu va putea niciodată să observe repetabilitatea originilor, indiferent în ce domeniu ar dori s-o determine. Cu toate că este important ca omenirea să posede o filozofie a originilor, aceasta poate fi dobândită individual doar prin credinţă, şi nu prin cunoaştere, acceptând unul sau altul din modele.
Dacă un pragmatic insistă că va crede doar în ce poate vedea, de fapt crede că pragmatismul este cea mai corectă filozofie, cu toate că în acest caz, el nu ar trebui să creadă în atomii invizibili sau alte abstracţii, cum ar fi viitorul. Ca o consecinţă a observaţiei, credinţa în ceva este necesară pentru o minte sănătoasă cu adevărat. Deci, o filozofie a vieţii e o filozofie, nu un experiment ştiinţific. Din acest punct de vedere, putem afirma:
Modelul creaţionist nu poate fi demonstrat, întrucât creaţia nu se mai produce în prezent ca să fie observabilă, ea s-a produs o dată, în trecut şi acest fenomen nu este accesibil metodei ştiinţifice de cercetare. Este imposibil în prezent să se imagineze un experiment ştiinţific care să descrie procesul creaţiei, nu numai pentru om, care ar fi cel mai complicat, dar nici pentru cele mai simple vieţuitoare;
Modelul evoluţionist nu poate fi demonstrat, întrucât dacă evoluţia se produce şi azi, ea operează prea încet ca să fie măsurabilă. Tranziţia unui tip de organism într-un organism superior, presupune milioane de ani şi nici o echipă de cercetători nu se poate încumeta să înceapă un astfel de experiment. Aici nu ne referim la micile modificări (care includ mutaţiile) care se produc în cadrul aceleaşi specii, (observabile mai uşor dacă sunt dirijate de om).
Câteva observaţii referitoare la modelul evoluţionist:
a. Evoluţia operează aşa de încet pentru observaţia ştiinţifică încât chiar unul din cei mai mari savanţi evoluţionişti, Theodosius Dobzhanski admite: „Aplicabilitatea metodei experimentale la studiul acestor procese istorice unice este restrânsă puternic înainte de orice altceva de către intervalul aşa de scurt al vieţii unui experimentator”. Deci se admite de către evoluţionişti că metoda experimentală este imposibil de aplicat în cazul evoluţiei.
b. Modelul evoluţionist este o dogmă incapabilă de a demonstra falsitatea sau eroarea, aşa cum pretinde metoda ştiinţifică de analiză. Paul Erlich, unul din biologii moderni, arată: „Teoria noastră, a evoluţionismului, a devenit una pentru care nu poate fi verificată eroarea ei (nu poate fi falsificabilă) prin observaţiile posibile... Ideile evoluţioniste au devenit o parte a dogmei evoluţioniste acceptată de cei mai mulţi dintre noi ca o parte a perfecţionării noastre.” Peter Medawar arată că nu există un test al evoluţionismului. „Sunt obiecţii, filozofică şi metodologică, la teoria evoluţionistă... Este atât de dificil să imaginezi ori să cercetezi un episod evoluţionist care să poată explica formularea neodarwinistă.” Cu alte cuvinte, ambele: gâtul lung al girafei, cât şi gâtul scurt al hipopotamului, pot fi admise ca explicabile prin selecţia naturală. Adică, o teorie care încorporează orice lucru real, explică nimic. Aceasta este o tautologie.
c. Evoluţionismul e un sistem care trebuie crezut. Profesorul evoluţionist englez H. Matthews recunoaşte în prefaţa cărţii sale: „Credinţa în evoluţie reprezintă o paralelă exactă cu credinţa în creaţia specială, ambele au concepte pentru care credincioşii ei cunosc că este adevărată, dar pe care până în prezent n-o pot demonstra.”
d. Motivul pentru care modelul evoluţionist e încă acceptat de o mare parte dintre savanţi, nu e justificat doar de dovezi ştiinţifice. Astfel D. M. Wattson, unul dintre cei mai mari atei şi evoluţionişti, remarca: „Dacă vom face o paralelă a teoriei evoluţiei cu ea însăşi, ea e o teorie universal acceptată nu din cauză că adevărul ei poate fi demonstrat logic şi coerent, ci din cauză că singura ei alternativă, creaţionismul, este clar incredibil. Cu alte cuvinte, dacă nu există Creator, atunci în mod special creaţia este incredibilă. În prezent putem spune că există o serie mare de savanţi, care găsesc că este mai uşor să crezi în divinitatea omnipotentului Creator decât în divinitatea profesorului Wattson.
Modelul creaționist: prezentare succintă
Modelul creaţionist postulează o perioadă specială de creaţie la început; inclusiv în această perioadă s-au stabilit toate legile de bază ale naturii şi toate categoriile naturii (incluzând speciile majore de plante şi animale). Omul a fost special creat într-un proces care a durat puţin. Odată ce creaţia s-a terminat, acest proces al creaţiei s-a conservat prin două legi energetice prin care Creatorul susţine şi menţine baza sistemului de El creat. Aceste două legi sunt: legea conservării energiei şi respectiv legea entropiei (ultima arată că energia folosibilă pentru lucrul mecanic este în continuă descreştere în Univers).
Pământul în timp a avut o serie de convulsii catastrofice, cea mai importantă în consecinţe fiind potopul.
Succint, se poate afirma că modelul creaţionist este caracterizat prin: supranatural, direcţionat din afară, cu scop clar al creaţiei, complet, aplicabil universal. Sistemul este direcţionat ireversibil, cu o degradare în timp a creaţiei, condusă de legea entropiei.
Modelul evoluţionist: prezentare succintă
CATEGORIA
|
MODELUL CREAŢIONIST
|
MODELUL EVOLUŢIONIST
|
Legile naturii
|
Invariabile
|
Schimbare continuă
|
Universul galactic
|
Galaxiile sunt constante (în mare)
|
Galaxiile se schimbă
|
Corpurile cereşti
|
În degradare
|
În construcţie
|
Formaţiunile de roci
|
Similare în toate erele
|
Diferite, în
diferite ere |
Apariţia vieţii
|
Viaţa numai
din viaţă |
Viaţa din
materia moartă |
Apariţia de noi forme de viaţă
|
Nu apar noi specii Modificări în cadrul speciei
|
Noi specii apar
|
Mutaţia organismelor
|
Degradantă
|
Benefică
|
Selecţia naturală
|
Proces conservativ
|
Proces creativ
|
Vârsta Pământului
|
Probabil tânără
|
Foarte bătrână
|
Colecţia de fosile
|
Hiaturi sistematice
|
Tranziţii inumerabile
|
Apariţia omului
|
Creat de la început
|
Din hominizi intermediari
|
Natura omului
|
Calitativ distinctă de animale
|
Cantitativ superioară animalelor
|
Originea civilizaţiilor
|
Au apărut odată cu omul
|
Au apărut încet
şi gradual |
Modelul evoluţionist încearcă să explice originea printr-o dezvoltare a tuturor lucrurilor în termenii legilor naturale şi a proceselor care operează astăzi la fel cum au operat în trecut.
Acest model nu permite existența sau influența unui agent extern sau a unui Creator. Universul în toate aspectele, evoluează el singur spre nivele mai ridicate ale ordinii. Conform acestui model, orice lucru din cosmos, de la corpurile cereşti până la existența umană, s-au dezvoltat şi continuă să se dezvolte prin procesele evoluţioniste.
„Evoluţia cuprinde toate stagiile de dezvoltare ale universului: cosmic, biologic, uman şi cultural... Viața este un produs al evoluţiei naturii anorganice şi omul un produs al evoluţiei vieţii”. Sau o altă definiţie: „Evoluţia în sens extins poate fi definită ca un proces ireversibil, esenţial şi direcţionat în timp, în care cursul lui duce la creşterea varietăţii şi la un nivel superior de organizare a produselor sale”.
Sumar se poate spune că: evoluţia este naturală, autoconţinută, fără un scop dinainte cunoscut, direcţională, universală şi continuă. Pământul, în timpul existenței sale, a fost dominat de uniformitarism.
Tabelul alaturat indică predicţiile pentru categoriile importante, date de cele două modele prezentate mai înainte.
IMPACTUL GÂNDIRII EVOLUȚIONISTE
Mulţi oameni de ştiinţă și profesori consideră creaţionismul drept o religie și evoluţionismul drept ştiinţă. Prezentarea corectă a punctelor de vedere creaţionist şi evoluţionist despre primele origini reprezintă o mare responsabilitate pentru educaţia tinerilor. De sute de ani, oamenii au fost învăţaţi că toate lucrurile au fost create de Dumnezeu.
Charles Darwin, fondatorul evoluţionismului clasic, a acceptat în tinereţe explicarea teistică a primelor origini. Tânărul Darwin se ruga lui Dumnezeu ca să-i dea suport de ghidare în munca sa de cercetare. El, în tinereţe, considera Biblia drept o autoritate necontestată.
Dar, la maturitate, s-a schimbat. El treptat a început să se îndoiască de posibilitatea creerii fiinţelor de către Dumnezeu, şi a început să admită că ceea ce a dus la existența florei şi faunei actuale de pe pământ s-ar datora legilor naturale de evoluţie. Prima lui schimbare în credinţa creaţiei a apărut în timpul călătoriei lui cu vasul H.M.S. Beagle, în jurul lumii. În această perioadă, el a studiat cu atenţie două volume: din lucrarea lui Charles Lyell despre schimbările geologice şi o carte a lui Thomas Malthus despre consumarea hranei de către diferite populaţii din lume şi a făcut observaţii privitoare la structurile geologice, a florei şi faunei din America de Sud şi din Insulele Galapagos din Pacific.
In final, el şi-a schimbat concepţia sa privitoare la creaţie, susţinând că interacţiunea diferitelor vieţuitoare în mediul natural a dus în timp la schimbarea organismelor lor, unele organe atrofiindu-se, pe când altele s-au dezvoltat, astfel că, a susţinut el, au apărut noi specii de plante şi animale. Acest proces imaginat de el, a fost denumit selecţia naturală.
În timp, contemporanii săi, aşa cum a notat filozoful Herbert Spencer, au adoptat supoziţia: „...în natură în lupta pentru existență, supravieţuiesc cei care se adaptează cel mai repede şi bine.” Această idee a lui Darwin, a fost repede acceptată de englezii victorieni, contemporani lui, care au cunoscut destul de multe lucruri despre războaie, dezastre naturale, condiţiile meteorologice, etc.
O altă cauză a acceptării uşoare a ideii lui Darwin, fără o analiză ştiinţifică profundă, a fost şi faptul că englezii au putut accepta uşor selecţia naturală a plantelor şi animalelor, făcând o analogie (bineînţeles, incorectă) între această selecţie naturală şi selecţia organismelor domestice dirijată de om, după criterii clare de selecţie.
Dar Darwin niciodată nu a stabilit ştiinţific că selecţia ar fi demonstrat o evoluţie a speciilor de plante şi animale. El doar a prezentat o serie de idei care să justifice credinţa sa de bază.
De fapt, până în prezent, nici un om de ştiinţă n-a fost capabil, prin studii, argumente şi observaţii ştiinţifice, să demonstreze apariţia de noi genuri de organisme vii (ci doar îmbunătăţiri în cadrul aceleaşi specii.
Cu toate acestea, nici un autor din secolul 19 nu a avut o influență mai mare asupra oamenilor de ştiinţă din aproape toate domeniile, ca cele două cărţi ale lui Darwin: „Originea speciilor” şi „Descendența omului”. Darwinismul a fost mai târziu adaptat de neodarwinişti ca să răspundă mai bine criticilor oamenilor de ştiinţă, iar această variantă modernă a primit titulatura: „Teoria sintetică modernă a evoluţiei”.
Punctul de vedere evoluţionist a fost extins la întregul domeniu al cunoaşterii, astfel că se vorbeşte de „evoluţionismul total”, care include evoluţia sistemului stelar, evoluţia moleculară, evoluţia organică, evoluţia culturală, economică, politică, etc. În prezent, neodarwiniştii au părăsit conceptul de evoluţie continuă în timp îndelungat, care să asigure evoluţia lumii organice de la atomi spre om. Ei acceptă în prezent situaţii supranaturale în anumite faze ale evoluţiei. Astfel s-au introdus concepte supranaturale printre care enumerăm: „Big-bang”-ul care ar explica apariţia universului printr-o explozie a unei particule foarte dense, şi care apoi s-a extins în spaţiu şi s-au creat sistemele solare cu sateliţii lor, salturi de la o specie la alta, etc.
Deci modelul evoluţionist modern nu doreşte să accepte fenomenul supranatural de creaţie iniţială, dar în schimb, acceptă pe parcursul evoluţiei anumite fenomene supranaturale care să asigure stabilitatea modelului la criticile ştiinţifice tot mai puternice ce i se aduc.
Continuatori ai lui Darwin au dezvoltat evoluţionismul de la el până în prezent în diverse domenii şi anume: economie şi ştiinţe sociale Marx, Keynes, White, Lenin; politică: Becker, Marx, Lenin; filozofie: Nietzsche, James şi pozitiviştii moderni; psihologie: Freud; educaţie modernă: Dewey; știinţe juridice: Pound, Holmes, Frankfurter; paleontologie şi genetică modernă: Simson, Dobzhanski, J. Huxley,
P. Teilhard de Chardin; literatură şi gândirea existenţială: Jack London, Shaw, Cámus, Sartre, Heidegger; analiza modernă a Bibliei: Fosdick.
Disputa creaţioniști-evoluţioniști s-a relansat în ultimele 3 decenii
După primele aselenizări în care s-au folosit staţii automate de recoltat roci, s-a produs un şoc şi o „trezire” a multor savanţi, care au început să aibă îndoieli privitoare la modelul evoluţionist acceptat în mod oficial în școală, universitate şi mediile academice în toate ţările lumii. Au apărut institute de cercetare în domeniul creaţionismului ştiinţific şi grupuri de cercetători în acest domeniu în diferite universităţi în lume. Port-stindardul cercetătorilor în domeniul creaţionismului ştiinţific este ICR - Institute for Creation Research, San Diego, California.
Acest capitol este extras din cartea Bazele creaționismului științific, scrisă de dr. ing. Ioan Străinescu, ©2002 Universitatea București. Citește mai departe: http://ebooks.unibuc.ro/istorie/ioanis/
https://alfaomega.tv/creationism/articole/6243-evolutie-sau-creationism-dr-ing-ioan-strainescu-profesor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu