12 SEPTEMBRIE 2020
(Volatility, Uncertainty, Complexity, Ambiguity)
Au interzis filmul „Pe aripile vântului”, așa că adio Scarlett O’Hara, care în Italia era cunoscută prin traducere cu numele de „Rosella”. Nici mănușile nu mai sunt obligatorii, dimpotrivă ești îndemnat să nu le porți. Așa că am ajuns în iunie fără Rosella și fără mănuși. Am citit demult cartea și cred că e mai bună ca filmul. Dar și cartea și filmul au fost premiate. Tipa* care a scris cartea, singura din viața ei, a făcut-o pentru că avea piciorul rupt și se plictisea. Deci Rosella este o frumoasă tante din Sud rămasă văduvă de un nene pe care nu l-a iubit niciodată. S-a căsătorit în grabă și de ciudă pentru că tipul pe care-l iubea era îndrăgostit de altcineva. Așadar în filmul ăsta fiecare iubește pe altcineva nu pe cine trebuie. Și tante din Sud privește în poza de pe afiș în ochii lui nenea cu mustață să vadă câți bani are. Și el are destui. Așa că vorba filmului: „Și mâine e o zi”, adică banca din ochii tipului e deschisă… Iar tipul** în film e clăpăug și are urechile lipite cu scotch. Nu sunt sigur, dar când am văzut „Pe aripile vântului” la cinema Victoria, pe clădire era o unică reclamă care zicea: „Citiți zilnic Scânteia” – un ziar de necitit, așa cum și filmul era prea lung, deci nu pentru toți. Filmul te ducea în America pentru câteva ore, iar Scânteia era bună la învelit salamul. Dar totuși când mâncai salam peste ultima plenară a partidului, te gândeai duios la Mammy. Adică negresa aia grasă care dădea semne că nu se simte așa rău în casa familiei O’Hara.
Așadar în filmul ăsta fiecare iubește pe altcineva nu pe cine trebuie. Și tante din Sud privește în poza de pe afiș în ochii lui nenea cu mustață să vadă câți bani are. Și el are destui.
În America de azi, au probleme cu statuia lui Cristofor Columb, o murdăresc sau o dărâmă. Adică trecutul a pus în prezent genunchiul pe gâtul unuia care avea o bancnotă falsă. Polițistul cu „genunchiul greu” a ieșit din pușcărie. A fost cineva care i-a plătit cauțiunea de 750 de mii de dolari. De fapt a fost o strângere de fonduri „anonimă”. Se vede că sunt multe inimi pioase și ceva genunchi „bătătoriți în rugăciune” printre donatori. Adică unora le e simpatică Mammy, dar altora le e mai simpatic Rhett Butler.
Sau avem de a face doar cu o stranie perspectivă asupra genunchiului. Zilele acestea m-am încâlcit pe Wikipedia și am dat peste Britney Spears. La început când încă mai avea în minte cântecele din biserica baptistă de unde venea, genunchiul îi era acoperit. Apoi l-a descoperit puțin și a fost doar un pas până la „Oops! I Did it Again”. Apoi nu au mai fost probleme…
Deci depinde ce școală duminicală sau de poliție ai făcut. Adică nu la toți le e dat să audă sub genunchi „I can’t breath!”.
Și uite așa, la 30 de ani de la mineriada noastră și America are mineriada ei. Și sunt unii care se simt Marian Munteanu și sunt alții care se simt Miron Cozma. Chiar și președintele pare a fi „potrivit”. Nu mi-e clar dacă a mulțumit încă „minerilor” pentru marea descoperire de la sediul PNȚ***. Lipsește de pe bulevardele americane un Cristian Pațurcă**** și un Valeriu Sterian cu al său: Doamne, vino, Doamne, să vezi ce-a mai rămas din oameni.
Și uite așa, la 30 de ani de la mineriada noastră și America are mineriada ei. Și sunt unii care se simt Marian Munteanu și sunt alții care se simt Miron Cozma.
Dar eu nu mă las, așa că mă încâlcesc des pe Wikipedia. De exemplu, am petrecut mult timp să aud vocea lui Traian Dorz povestind despre începuturile Oastei Domnului, dar am dat și peste Dick Rowe. Ei bine, acest nene, care lucra la casa de discuri Decca, a făcut multe la viața lui, dar proverbial a rămas faptul că la începutul anilor 1960 a refuzat să semneze un contract cu Beatles. Și așa necunoscuții Beatles s-au dus la Parlofhone și acolo au vândut atâtea discuri că nici în vise nu puteau visa. Deci simt că există în mine un Dick Rowe și exact când mă scol la cinci dimineața cu ăla mă cert. Asta, deși un amic îmi atrage atenția spre Stephen King care zice: „Trecutul nu vrea să fie schimbat”*****.
Nici statuia lui Lukașenko nu stă prea bine. Se pare că genunchiul său a devenit prea greu pentru grumazul celor din Belarus. Probleme de respirație pentru un popor despre care știu prea puține. Dar nici despre Emi Pian nu știam nimic. Și el avea o oarecare greutate chiar dacă se numea de fapt Mototolea. Nu a fost nevoie de multă navigare pe internet, google a fost inutil, aproape toate televiziunile au transmis funeraliile unui tip care juca barbut. Că la priveghiul lui Pian a cântat Salam l-a înfuriat pe ministru de interne și astfel am obținut promisiunea că va sta cu ochii pe noi. Într-o zi poate va avea și el o statuie.
(Photo by on )
* Margaret Mitchell
** Clark Gable
*** La sediul PNȚ minerii au spus că au descoperit o mașină de falsificat bani și o altă mașină… de scris.
**** Autorul imnului golanilor
***** Stephen King, romanul 11/22/63
https://convergente.ro/vuca/?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu