11-09-2020 17:19:04
Fotbalistul francez Olivier Giroud, cunoscut și pentru pasiunea sa față de credința în Isus, și-a publicat prima carte, „Always Believe”, la edițiile Plon din 10 septembrie.
În vârstă de 33 de ani, Olivier Giroud, atacantul clubului londonez Chelsea și jucător la echipa națională a Franței a vorbit în carte despre cât de importantă este credința în Isus pentru el.
Prin publicarea acestei cărți, Olivier Giroud dorește să aducă un mesaj de încurajare și speranță celor care se află în deznădejde, îndemnându-i să nu renunțe niciodată. „Am crescut înconjurat de adversități. Mi-am trăit viață dovedind că locul meu e acolo unde sunt, că sunt responsabil si cel mai potrivit să fiu în locul respectiv, în viața privată sau în echipă, vorbind despre carieră. Uneori am simțit că viața este nedreaptă, dar nu am renunțat niciodată.
Cartea îl poartă pe cititor în mai multe perioade din viața lui Giroud, din copilăria acestuia, în cariera sa și până la dragostea sa pentru Isus. Invitat la mai multe posturi de televiziune și radio, al treilea golgheter al echipei franceze nu ezită să vorbească despre credința sa: „Dumnezeu este întotdeauna cu mine și asta mă liniștește”, a declarat miercuri într-o emisiune la RTL. „Sunt un om foarte credincios.”
La finalul interviului, Olivier Giroud a reamintit acronimul Federației Franceze de Fotbal (FFF), încercând să îl actualizeze pentru a se potrivi cu ceea ce e important pentru el… „Family, Faith and Football (Familie, Credință și Fotbal)”, trei cuvinte care mă definesc cel mai bine.
Nu este prima dată când Giroud își împărtășește credința în mod public. Anul trecut, el, împreună cu mai mulți jucători creștini, printre care Lucas Moura, David Alcibiades și Paul-José M’Poku, au organizat un eveniment caritabil la Londra, pentru a strânge bani pentru creștinii persecutați.
„Este de neimaginat să vedem astăzi atât de mulți creștini persecutați în lume. Este uimitor să vezi astfel de cifre. Nu putem să tăcem. Trebuie că oamenii să afle ce se întâmplă în lume”, a declarat Giroud în timpul evenimentului.
„Sunt foarte recunoscător că am ocazia să-mi trăiesc visul. Pentu mine, a mă trezi în fiecare dimineață este o binecuvântare! De fiecare dată când citesc din Scriptură, mă simt recunoscător”, a spus el după ce a câștigat Cupa Mondială cu Franța în 2018.
SURSA | InfoChrétienne
https://www.stiricrestine.ro/2020/09/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu