Chemare la ascultare – 1. Samuel și Ana

BY BARZILAIENDAN on JULY 18, 2011 • ( 9 )

Crize, crize, crize, crize! Omul face, Dumnezeu desface.

Uneori instrumentul prin care lucrează se află chiar el într-o situație de foarte mare criză. Aceasta este situația cu Ana, personajul cu care ne întâlnim în debutul cărții întâi a lui Samuel.

Cel ce ne-a lăsat această cronică de istorie pedagogică își alege și sistematizează materialul după un plan care dovedește o profundă pătrundere în psihologia umană și o desavârșită abilitate de scriitor. Numele autorului este Samuel, iar personajul cu care a ales să-și deschidă cartea nu este altul decât …mămica lui.

Contextul istoric cu care ne întâlnim în aceste prime capitole ni-l prezintă pe Israel într-un impas existențial. Spirala descendentă care i-a caracterizat evoluția pe vremea Judecătorilor a marcat prăbușirea poporului lui Dumnezu la nivelul de păcătoșenie al popoarelor canaanite. Precum Sodoma și Gomora, decadența și depravarea coborâseră la nivelul practicilor homosexuale.

Păcatul atrage automat pedeapsa divină și una din cele douăsprezece seminții ale lui Israel fusese aproape obliterată. Cortina care s-a lăsat la sfârșitul cronicii Judecătorilor și-a lăsat cititorii cu un gust foarte amar în gura.

Îndepărterea de Dumnezeu făcuse loc apropierii de idolii demonizați, iar idolatria făcuse loc imoralității. Pentru încă o dată, Israelul se află sub pedeapsa iubitoare a Tatălui lor desăvârșit. Copiii lui Dumnezeu se aflau sub o întreită pedeapsă: sfârtecarea teritorială, fărădelegea socială și seceta spirituală.

Filistenii cuceriseră parte din țară, cei din popor se chinuiau unii pe alții, iar peste toate acestea, Glasul lui Dumnezeu nu se mai auzea în țară.

Cronica debutează cu o familie care ilustrează toată această tragedie. Familia lui Elcana este portretul unei generații, iar Ana este un personaj aflat el însuși într-o adâncă stare de criză.

„Era un om din Ramataim-Ţofim, din muntele lui Efraim, numit Elcana, fiul lui Ieroham, fiul lui Elihu, fiul lui Tohu, fiul lui Ţuf, Efratit. El avea două neveste; una se numea Ana, iar cealaltă Penina. Penina avea copii, dar Ana n-avea“ (1 Samuel 1:1).

Samuel este foarte grijuliu să ne arate că Ana era o femeie care nu-și merita soarta. Ea „nimerise” fără voia ei în această circumstanță nenorocită.

În primul rând, Ana trăia în poligamia soțului ei. Familia ei era un nefericit triunghi al iubirii, cu rivalități, invidii și răzbunări chinuitoare. Samuel nu ne spune cum ajunsese Ana să fie cea de a doua soție a lui Elcana.  El ne spune însă că cealaltă soție îi era o rivală dușmănoasă. Penina o înțepa înveninată ori de câte ori avea ocazia.

„Omul acesta se suia în fiecare an din cetatea sa la Silo, ca să se închine… înaintea Domnului oştirilor şi să-I aducă jertfe. Acolo se aflau cei doi fii ai lui Eli, Hofni şi Fineas, preoţi ai Domnului. În ziua când îşi aducea Elcana jertfa, dădea părţi nevestei sale Penina, tuturor fiilor, şi tuturor fiicelor pe cari le avea de la ea. Dar Anei îi dădea o parte îndoită; căci iubea pe Ana. Dar Domnul o făcuse stearpă“ (1 Samuel 1:3-5).

Au mai existat și alte astfel de triunghiuri nefaste și nefericite. Unul a fost acela al lui Avraam, Sara și Egipteanca Agar (Gen. 16:1-6). Altul a fost cel care l-a unit pe Iacov cu neiubita Lea și foarte îndrăgita Rahela (Gen. 29). Puzderia de copii care s-au născut din lupta acestor două surori pentru inima lui Iacov a dat naștere celor douăsprezece seminții (triburi) ale lui Israel.

Nu ni se spune cum a ajuns Ana în acest triunghi casnic. S-ar putea ca ea să fi fost prima soție a lui Elcana și văzând că nu poate avea copii de la ea, soțul ei o mai luase și pe Penina. Sau s-ar putea ca Penina să fi fost cea dintâi soție a lui Elcana, iar Ana să fie soția mai tânără, luată de Elcana după ce se săturase într-un fel de Penina. Nu știm precis. Ceea ce ni se spune însă foarte precis și clar este că între cele două soții ale lui Elcana exista o dușmănie deschisă și declarată.

„Protivnica ei o înţepa deseori, ca s-o facă să se mânie, pentru că Domnul o făcuse stearpă. Şi în toţi anii era aşa. Oridecâteori se suia Ana la casa Domnului, Penina o înţepa la fel“ (1 Samuel 1:6-7).

Al doilea necaz al lui Ana izvorâse din faptul că pântecele ei era închis și nu putea aduce pe lume copii. Lucrul acesta o punea într-o lumină foarte rea în societatea de atunci. Lipsa copiilor era privită ca o pedeapsă divină, în timp ce abundența lor era privită drept un favor primit de la Dumnezeu. Fiecare sărbătoare anuală cu pelerinaj îi aducea lui Ana încă un prilej de înjosire și insulte din partea rivalei Penina. Apropierea de Dumnezeu la locurile sfinte era o ocazie foarte prielnică pentru ca Penina să le amintească tuturor că Dumnezeu se pronunțase foarte puternic și public în favoarea ei.

În zadar căuta Elcana să compenseze aparenta lipsă de favor divin cu favorurile sale. Ana nu avea nevoie nici de mâncare mai multă și nici de dragoste mai multă. Ana avea nevoie de un copil. Aceasta era mare ei problemă.

A treia suferință a lui Ana era provocată chiar de … Elcana. Departe de a fi un om duhovnicesc, era un bărbat rudimentar și îngâmfat.

Avraam rămăsese stăruitor alături de Sara în rugăciunile și așteptarea lor pentru un copil. Mai târziu, în zorii Noului Testament, preotul Zaharia se va ruga și el stăruitor și răbdător pentru un copil alături de soția lui Elisabeta. Elcana nu era însă ca Avraam sau ca Zaharia. El abandonase rugăciunea (dacă se rugase vreodată împreună cu Ana pentru această problemă). Avea copii destui de la Penina. Cea de a doua soție era bună doar pentru plăcere și tovărășie. Cât de mult trebuie să o fi rănit pe Ana superficiala și îngâmfata lui “declarație” de dragoste:

„Atunci ea plângea şi nu mânca. Elcana, bărbatul ei, îi zicea: ,,Ano, pentruce plângi, şi nu mănânci? Pentruce ţi-este întristată inima? Oare nu preţuiesc eu pentru tine mai mult decât zece fii?“ (1 Samuel 1:7-8).

Neînțeleasă in durerea ei de Elcana și dispretuiță public de Penina, Ana a rămas singură în templul durerii ei în care s-a dus să stea înaintea lui Dumnezeu. Cât de mare trebuie să-i fi fost suferința care n-a găsit sprijin și înțelegere. Cât de tristă trebuie să fie singurătatea unei femei care nu se poate ruga împreună cu bărbatul ei, care se vede sabotată în cererile ei de partenerul de viață, care se vede furată de sprijinul atât de necesar în mijlocire pe lângă singurul care le putea rezolva problema! Ana merge însă la Domnul singură. Elcana rămâne să mănânce și să bea cu Penina și cu copiii lor. Ana pleacă însă iar să stea de vorbă cu Domnul.

„Ana s-a sculat, după ce au mâncat şi au băut ei la Silo. Preotul Eli şedea pe un scaun, lângă unul din uşiorii Templului Domnului. Şi Ana se ruga Domnului cu sufletul amărât şi plângea!“ (1 Samuel 1:9-10).

Crizele noastre sunt oportunități ascunse. Ana nu este doar o femeie aflată într-un mare necaz, ci și o femeie care știe să ceară. Redusă la esența ei, rugăciunea Anei ar suna cam așa:

„Doamne, nu vrei un băiat?”

Știu, cuvintele ei nu par de la început acestea, dar, privită în contextul apariției ei,  aceasta este, în esența ei, rugăciunea Anei.

„Ea a făcut o juruinţă, şi a zis: ,,Doamne, Dumnezeul oştirilor! Dacă vei binevoi să cauţi spre întristarea roabei Tale, dacă-Ţi vei aduce… aminte de mine şi nu vei uita pe roaba Ta, şi dacă vei da roabei Tale un copil de parte bărbătească, îl voi închina Domnului pentru toate zilele vieţii lui, şi brici nu va trece peste capul lui“ (1 Samuel 1:11).

Ana este chintesența ființei evreiești. Ea merge la Dumnzeu și-I propune un târg, o afacere.  Ea îi spune Domnului: „Doamne, noi amândoi avem o problemă. Tu ai nevoie în generația asta de un bărbat care să te slujească. Eu vreau să nasc … Iată „roaba Domnului“, gata să-ți fie la dispoziție”. „Doamne, nu vrei să faci un ghișeft?”

Nu toți oameni primesc răspuns la rugăciunile lor. În Noul Testament, Iacov ne explică de ce: majoritatea cer rău, cu gând să risipească în poftele firii lor pământești:

„De unde vin luptele şi certurile între voi? Nu vin oare din poftele voastre, cari se luptă în mădularele voastre? Voi poftiţi, şi nu aveţi; ucideţi, pizmuiţi, şi nu izbutiţi să căpătaţi; vă certaţi, şi vă luptaţi; şi nu aveţi, pentrucă nu cereţi. Sau cereţi şi nu căpătaţi, pentrucă cereţi rău, cu gând să risipiţi în plăcerile voastre“ (Iacov 4:1-3).

Ana cere și se oferă în același timp, ajungând astfel o culme spirituală recomandată în Noul Testament de Însuși Domnul Isus:

„Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui și toate acestea vi se vor da pe deasupra” (Matei 6:33).

“Doamne, nu vrei un băiat?”

Rugăciunea Anei, a cărei intensitate este neobișnuită până și pentru preotul Eli, obișnuit să vadă primprejur mai degrabă femei bete, decât femei de nivelul spiritual al lui Ana, este validată de preot și ascultată cu bucurie de Dumnezeu:

„Eli a luat din nou cuvântul, şi a zis: ,,Du-te în pace, şi Dumnezeul lui Israel să asculte rugăciunea pe care I-ai făcut-o!” (1 Samuel 1:17).

Astfel, Ana ajunge dintr-o femeie aflată în criză și una care cere, o femeie răsplătită de Dumnezeu. Mari și minunate sunt răsplătirile dumnezeiești pentru cei care știu să ceară duhovnicește și să aștepte în credință. Chiar și când întârzie să vină, aceste răsplătiri sunt pe măsura Dumnezeului de la care vin. Dumnezeu a închis temporar pântecele lui Ana pentru că avea un plan mai mare cu ea, decât planurile cu femeile din familiile obișnuite.

Putem extrage de aici un principiu universal valabil pentru toți copiii Domnului: Dumnezeu ne spune câteodată „Nu“ la cererile noastre, pentru că El are deja pregătit ceva mai bun, pe un plan superior.

Avraam a trebuit să aștepte, dar Dumnezeu i l-a dat în final pe Isaac, fiul promisiunii. Zaharia și Elisabeta au cerut și au fost refuzați până la bătrânețe, dar apoi Dumnezeu li l-a dăruit pe Ioan Botezatorul, cel mai mare om născut vreodată dintr-o femeie.

Ana s-a oferit de bună voie Domnului și a devenit astfel un instrument pentru împlinirea planurilor lui Dumnezeu.

„Când i s-au împlinit zilele, Ana a rămas însărcinată, şi a născut un fiu, căruia i-a pus numele Samuel (Dumnezeu a ascultat), ,,căci“ a zis ea, ,,dela Domnul l-am cerut“ (1 Samuel 1:20).

Numele „Samuel“ mai poate însemna și „numele lui Dumnezeu“ sau „numele lui este El“. Ana și-a pecetluit astfel băiatul ca purtător de cuvânt al adevăratului Dumnezeu, instrumentul prin care Dumnezeu Își va face cunoscut Numele în Israel.

Momentul când ea aduce copilul la preotul Eli devine astfel un moment de identificare profetică cu alte ființe care s-au pus la dispoziția lui Dumnezeu. Cântarea Anei din 1 Samuel 2:1-10 ne este lăsată în Biblie nu numai pentru frumusețea ei, ci și pentru că ea își găsește ecou peste veacuri în cântarea Mariei, mama Fiului lui Dumnezeu. Printr-o simetrie providențială, Ana s-a suprapus peste „roaba Domnului“ din Nazaret (Luca 1:35-38). Cele două tinere femei s-au adăpat din același torent duhovnicesc de inspirație, iar cântările lor repetă cuvintele care le-au însoțit experiențele similare

„Ana s-a rugat, şi a zis:

,,Mi se bucură inima în Domnul,

Puterea mea a fost înălţată de Domnul;

Mi s-a deschis larg gura împotriva vrăjmaşilor mei,

Căci mă bucur de ajutorul Tău.

Domnul omoară şi învie,

El pogoară în locuinţa morţilor şi El scoate de acolo.

Domnul sărăceşte şi El îmbogăţeşte,

El smereşte şi El înalţă.

El ridică din pulbere pe cel sărac,

Ridică din gunoi pe cel lipsit.

Ca să-i pună să şadă alături cu cei mari.

Şi le dă de moştenire un scaun de domnie îmbrăcat cu slavă;

Căci ai Domnului sunt stâlpii pământului,

Şi pe ei a aşezat El lumea.

El va păzi paşii prea iubiţilor Lui,

Dar cei răi vor fi nimiciţi în întunerec;

Căci omul nu va birui prin putere.

Vrăjmaşii Domnului vor tremura,

Din înălţimea cerului El Îşi va arunca tunetul asupra lor;

Domnul va judeca marginile pământului.

El va da Împăratului Său putere,

Şi El va înălţa tăria Unsului Lui““ (1 Sam. 2:1, 6-10).

„Şi Maria a zis:

,,Sufletul meu măreşte pe Domnul,

şi mi se bucură duhul în Dumnezeu,

Mântuitorul meu, pentrucă a privit spre starea smerită a roabei Sale. …

„A răsturnat pe cei puternici de pe scaunele lor de domnie,

şi a înălţat pe cei smeriţi.

Pe cei flămânzi i-a săturat de bunătăţi,

şi pe cei bogaţi i-a scos afară cu mâinile goale.

A venit în ajutorul robului său Israel,

căci Şi-a adus aminte de îndurarea Sa,

cum făgăduise părinţilor noştri,

faţă de Avraam şi sămânţa lui în veac“ (Luca 1:46-47, 52-55).

Dumnezeu a răsplătit-o pe Ana și în planul maternității:

„Samuel făcea slujba înaintea Domnului; şi copilul acesta era îmbrăcat cu un efod de in. Mamă-sa îi făcea pe fiecare an o mantie mică, şi i -o aducea cînd se suia cu bărbatul ei ca să aducă jertfa din fiecare an. Eli a binecuvîntat pe Elcana şi pe nevastă-sa, şi a a zis: ,,Să dea Domnul să ai copii din femeia aceasta, cari să înlocuiască pe acela pe care l -a împrumutat ea Domnului!“ Şi s-au întors acasă.  Cînd a cercetat Domnul pe Ana, ea a rămas însărcinată, şi a născut trei fii şi două fiice. Şi tînărul Samuel creştea înaintea Domnului (1 Sam. 2:18-21)

Maria a acceptat să fie mama Fiului lui Dumnezeu. Ana i-a născut lui Dumnezeu un băiat, care a fost apoi instrumentul prin care Dumnezeu a rezolvat cele trei probleme-criză în care se afla Israel.

În primul rând, Samuel a readus în Israel glasul lui Dumnezeu. Aceasta s-a întâmplat într-o noapte când copilandrul a crezut că este chemat de preotul Eli și s-a grăbit să se ducă înaintea lui:

„Tânărul Samuel slujea Domnului înaintea lui Eli. Cuvântul Domnului era rar în vremea aceea, şi vedeniile nu erau dese. Tot pe vremea aceea, Eli începea să aibă ochii tulburi, şi nu mai putea să vadă. El stătea culcat la locul lui, iar candela lui Dumnezeu nu se stinsese încă; şi Samuel era culcat în Templul Domnului, unde era chivotul lui Dumnezeu. Atunci Domnul a chemat pe Samuel. El a răspuns: ,,Iată-mă!“ Şi a alergat la Eli, şi a zis: ,,Iată-mă, căci m-ai chemat”. Eli a răspuns. ,,Nu te-am chemat; întoarce-te şi te culcă”. Şi s-a dus şi s-a culcat. Domnul a chemat din nou pe Samuel. Şi Samuel s-a sculat, s-a dus la Eli, şi a zis: ,,Iată-mă, căci m-ai chemat.” Eli a răspuns: ,,Nu te-am chemat, fiule, întoarce-te şi te culcă”. Samuel nu cunoştea încă pe Domnul, şi Cuvântul Domnului nu-i fusese încă descoperit. Domnul a chemat din nou pe Samuel, pentru a treia oară. Şi Samuel s-a sculat, s-a dus la Eli, şi a zis: ,,Iată-mă, căci m-ai chemat”. Eli a înţeles că Domnul cheamă pe copil, şi a zis lui Samuel: ,,Du-te, de te culcă; şi dacă vei mai fi chemat, să spui: ,Vorbeşte, Doamne, căci robul Tău ascultă.” Şi Samuel s-a dus să se culce la locul lui. Domnul a venit, S-a înfăţişat şi l-a chemat ca şi în celelalte dăţi: ,,Samuele, Samuele!” Şi Samuel a răspuns: ,,Vorbeşte, căci robul Tău ascultă”. Atunci Domnul a zis lui Samuel: …“ (1 Samuel 3:1-11).

Cât de teribilă trebuie să fi fost situația aceasta pentru Eli! Bătrânul știa, bătrânul cunoștea cum se stă de vorbă cu Dumnezeu, dar Domnul nu-I mai vorbise de foarte multă vreme … Preotul Eli a cunoscut că Dumnezeu îl alesese pe Samuel ca purtător de cuvânt în țară.

„Şi Eli a zis: ,,Care este cuvântul pe care ţi l-a vorbit Domnul? Nu-mi ascunde nimic. Dumnezeu să Se poarte cu tine cu toată asprimea, dacă-mi ascunzi ceva din tot ce ţi-a spus!“ (1 Samuel 3:17).

Foarte curând, întreg Israelul a aflat lucrul acesta:

„Samuel creştea, Domnul era cu el, şi n-a lăsat să cadă la pământ niciunul din cuvintele sale. Tot Israelul, dela Dan până la Beer-Şeba, a cunoscut că Domnul pusese pe Samuel prooroc al Domnului. Domnul nu înceta să Se arate în Silo; căci Domnul Se descoperea lui Samuel, în Silo, prin cuvântul Domnului“ (1 Samuel 3:19-21).

În al doilea rând,  Samuel recucerește cetățile pe care le luaseră filistenii de la Israel.

„Filistenii au aflat că fiii lui Israel se adunaseră la Miţpa, şi domnitorii Filistenilor

s-au suit împotriva lui Israel. La vestea aceasta copiii lui Israel s-au temut de Filisteni, şi au zis lui Samuel: ,,Nu înceta să strigi pentru noi către Domnul, Dumnezeul nostru, ca să ne scape din mâna Filistenilor.“ Samuel a luat un miel sugar, şi l-a adus întreg ca ardere de tot Domnului. A strigat către Domnul pentru Israel, şi Domnul l-a ascultat. Pe când aducea Samuel arderea de tot, Filistenii s-au apropiat ca să bată pe Israel. Domnul a tunat în ziua aceea cu mare vuiet împotriva Filistenilor, şi i-a pus pe fugă. Au fost bătuţi dinaintea lui Israel.  Bărbaţii lui Israel au ieşit din Miţpa, au urmărit pe Filisteni, şi i-au bătut până supt Bet-car. Samuel a luat o piatră pe care a pus-o între Miţpa şi Şen, şi i-a pus numele Eben-Ezer (Piatră de ajutor), zicând: ,,Până aici Domnul ne-a ajutat.“ Astfel au fost smeriţi Filistenii, şi nu au mai venit pe ţinutul lui Israel. Mâna Domnului a fost împotriva Filistenilor în tot timpul vieţii lui Samuel. Cetăţile pe cari le luaseră Filistenii dela Israel, s-au întors la Israel, dela Ecron până la Gat, cu ţinutul lor; Israel le-a smuls din mâna Filistenilor. Şi a fost pace între Israel şi Amoriţi“ (1 Samuel 7:7-14).

În al treilea rând, Samuel a devint Judecător în Israel și a întors poporul la ascultarea de Legea divină:

„Samuel a fost judecător în Israel în tot timpul vieţii lui. El se ducea în fiecare an de făcea înconjurul Betelului, Ghilgalului şi Miţpei, şi judeca pe Israel în toate locurile acestea. Apoi se întorcea la Rama, unde era casa lui; şi acolo judeca pe Israel. Şi a zidit acolo un altar Domnului“ (1 Samuel 7:15-17).

El locuia la Rama, unde a construit un altar (1 Sam. 7:17) și străbătea Israelul oprindu-se la trei locuri unde stabilise tribunale regionale: Betel,Gilgal și Mițpa  (1 Sam. 7:15, 16).

Cel născut în criza lui Ana a fost cu adevărat un băiat al lui Dumnezeu și a rezolvat cele trei mari crize în care se afla Israelul.

Samuel a fost însă nu numai băiatul lui Dumnezeu, ci și copilul lui Ana. Ceva din caracterul acestei femei s-a scurs în el odată cu laptele pe care i l-a dat să sugă.

Ana a fost o femeie a rugăciunii. Fiul ei, Samuel, a fost tot un om al rugăciunii. Copilul a învățat de la mama lui că numai așa se pot rezolva problemele vieții. Este suficient să vă dau aici numai două exemple:

După ce este lepădat de popor și după ce îl unge pe Saul drept împărat peste ei, Samuel rostește câteva cuvinte care-i dau pe față părerea lui despre rugăciune:

„Departe iarăş de mine să păcătuiesc împotriva Domnului, încetând să mă rog pentru voi! Vă voi învăţa calea cea bună şi cea dreaptă“ (1 Samuel 12:23).

Chiar dacă poporul l-a lepădat, Samuel știe că Dumnezeu îl va socoti responsabil de datoria de a se ruga pentru cei greșiți. El nu va înceta niciodată să se roage pentru ei, știind ce mult depinde de viața lui de rugăciune!

După ce Dumnezeu îl leapădă pe Saul și împăratul ajunge stăpânit și chinuit de un duh rău, Samuel nu încetează să se roage pentru Saul. Textul ni-L prezintă chiar pe Dumnezeu ca fiind cumva exasperat și parcă nemulțumit de rugăciunile lui Samuel:

„Domnul a zis lui Samuel: ,,Când vei înceta să plângi pe Saul, pentru că l-am lepădat, ca să nu mai domnească peste Israel? Umple-ţi… cornul cu untdelemn, şi du-te; te voi trimite la Isai, Betleemitul, căci pe unul din fii lui Mi l-am ales ca împărat“ (1 Samuel 16:1).

Atitudinea lui Samuel este cu atât mai șocantă cu cât el știa că Saul n-ar fi ezitat să-l omoare într-o clipă:

„Samuel a zis: ,,Cum să mă duc? Saul are să afle şi mă va ucide“ (1 Samuel 16:2).

Stați puțin și gândiți-vă. Noi uităm să ne rugăm pentru cei care ne sunt rude și prieteni. Samuel nu pregeta să se roage pentru un om dispus oricând să-l omoare. Noi uităm să ne rugăm pentru slujitorii lui Dumnezeu. Samuel continua să mijlocească pentru unul care fusese lepădat de Dumnezeu. Cât de mare trebuie să fi fost credința lui în puterea rugăciunii?

https://barzilaiendan.com/2011/07/18/chemare-la-ascultare-1-samuel-si-ana/