Saul – beția puterii

.

„Dacă vrei să afli caracterului cuiva, cere-i părerea despre un altul.“

Întâlnirea cu Saul nu s-a produs într-una din cele mei fericite zile din viața lui Samuel. Asta nu l-a împiedicat însă pe Samuel să noteze cu obiectivitate marile calități pe care le-a avut acest tânăr.

Saul a avut nevoie de un „văzător“, dar nu și-a închipuit că Samuel va vedea așa de adânc în inima lui și va fi în stare să dea pe față atâtea lucruri ascunse.

Ceea ce scrie Samuel despre Saul poate fi considerat un studiu psihologic, o analiză de personalitate, un portret personal pedagogic, ale cărui lumini și umbre ne sugerează mesaje cu o foarte înaltă valoare spirituală.

Primul mesaj de felul acesta este că până și cele mai reușite exemplare umane sunt insuficiente în ochii lui Dumnezeu. Ca să poată face lucrarea lui Dumnezeu, chiar și celui mai strălucit dintre noi îi trebuie … schimbată inima.

Sigur, Saul nu poate fi un exemplu care să ilustreze nașterea din nou. Orice lucrare a Duhului din Vechiul Testament pălește în comparație cu ceea ce a făcut Dumnezeu pentru noi la Rusalii. Totuși, ceea ce a făcut Dumnezeu cu Saul este o ilustrație despre importanța lucrării Duhului lui Dumnezeu în viețile noastre.

Saul înainte de Samuel

Samuel începe prin a ne spune că Saul a fost, în statură și caracter, unul din cei mai dotați oameni din Israel.

Saul a fost frumos la înfățișare: „Era un om din Beniamin, numit Chis, fiul lui Abiel, fiul lui Ţeror, fiul lui Becorat, fiul lui Afiah, fiul unui Beniamit, un om tare şi voinic. El avea un fiu cu numele Saul, tânăr şi frumos, mai frumos decât oricare din copiii lui Israel. Şi-i întrecea pe toţi în înălţime dela umăr în sus“ (1 Samuel 9:1-2).

Saul a fost însă frumos și în caracter. Era un băiat ascultător de tatăl său: „Măgăriţele lui Chis, tatăl lui Saul, s-au rătăcit; şi Chis a zis fiului său Saul: ,,Ia cu tine o slugă, scoală-te şi du-te de caută măgăriţele“ (1 Samuel 9:3).

Tatăl său n-a trebuit să-l roage de două ori, iar Saul n-a ezitat, nu s-a plâns, nu i-a sugerat tatălui său să trimită două slugi (că doar de-aia avem sluji, nu!) după măgărițe, că el este ditamai fiu în casa lor! O frază scurtă a fost de ajuns. Ascultarea imediată a lui Saul este o pildă pentru toți copiii din toate timpurile.

Saul era însă nu numai ascultător, ci și iubitor. El se identifică nu numai cu dorințele tatălui său, ci și cu sentimentele din inima lui, urmărind să nu-l supere cu nimic: „Saul a trecut prin muntele lui Efraim, şi a străbătut ţara Şalişa, fără să le găsească; au trecut prin ţara Şaalim, şi nu erau acolo; au străbătut ţara lui Beniamin, şi nu le-au găsit. Ajunseseră în ţara Ţuf, când Saul a zis slugii care îl însoţea: ,,Haide să ne întoarcem, ca nu cumva tatăl meu, lăsând măgăriţele, să fie îngrijorat de noi“ (1 Samuel 9:4-5).

Saul este destul de smerit ca să asculte de părerea unei slugi, dar și suficient de evlavios ca să știe că nu se poate apropia oricum de un om al lui Dumnezeu: „Sluga i-a zis: ,,Iată că în cetatea aceasta este un om al lui Dumnezeu, un om cu vază; tot ce spune el, nu se poate să nu se întâmple. Haidem la el dar; poate că ne va arăta drumul pe care trebuie să apucăm.“ Saul a zis slugii sale: ,,Dar dacă mergem acolo, ce să aducem omului lui Dumnezeu? Căci nu mai avem merinde în saci şi n-avem niciun dar de adus omului lui Dumnezeu. Ce avem?“ Sluga a luat din nou cuvântul, şi a zis lui Saul: ,,Uite eu am la mine un sfert de siclu de argint; îl voi da omului lui Dumnezeu, şi ne va arăta drumul.“- Odinioară în Israel, când se ducea cineva să întrebe pe Dumnezeu, zicea: ,,Haidem, să mergem la văzător!“ Căci acela care se numeşte azi prooroc, se numea odinioară văzător.-  Saul a zis slugii: ,,Ai dreptate; haidem să mergem!“ Şi s-au dus în cetatea unde era omul lui Dumnezeu (1 Samuel 9:6-10).

Samuel introduce aici un mic eveniment ca să arate că, deși era frumos și ar fi putut să fie atras în relațiile cu fetele, care erau probabil moarte după el, Saul a fost un tip serios: „Pe când se suiau ei spre cetate, au întâlnit nişte fete cari ieşiseră să scoată apă; şi le-au zis: ,,Aici este văzătorul?“  Ele le-au răspuns: ,,Da, iacă-l înaintea ta; dar du-te repede, astăzi a venit în cetate, pentrucă poporul aduce jertfă pe înălţime. Când veţi intra în cetate, îl veţi găsi înainte ca să se suie la locul înalt să mănânce; căci poporul nu mănâncă până nu vine el, fiindcă el trebuie să binecuvinteze jertfa; după aceea, mănâncă şi cei poftiţi. Suiţi-vă dar, căci acum îl veţi găsi.“  Şi s-au suit în cetate“ (1 Samuel 9:11-14a).

Alți băieți ar fi uitat de văzător când ar fi văzut fetele și nu s-ar mai fi preocupat de măgărițe. Nu însă Saul! Deși putea trece ușor peste amănuntul acesta, Samuel ține neapărat să-l noteze. Este o „tușă“ importantă în portretul pe care îl pictează.

Ultima trăsătură de caracter pe care ține să o sublinieze Samuel la Saul, ca o pregătire a contrastului despre care va vorbi mai târziu, este modestia. Iată cum a reacționat el la aflarea veștii comunicate de Dumnezeu prin Samuel: „Saul a răspuns: ,,Oare nu sunt eu Beniamit, din una din cele mai mici seminţii ale lui Israel? Şi familia mea nu este cea mai mică dintre toate familiile din seminţia lui Beniamin? Pentru ce dar îmi vorbeşti astfel?“ (1 Samuel 9:21).

Un tânăr frumos la chip, ascultător, iubitor de părinți, smerit, evlavios și modest! Care tată nu și-ar fi dorit un astfel de fiu în Israel? Care fată nu și-ar fi dorit un astfel de soț? Cu toate acestea, Samuel ne spune că Dumnezeu a privit spre Saul ca spre ceva ce trebuia schimbat în bine. Dumnezeu nu se uită ca oamenii la înfățișare și la lucrurile care izbesc privirea, ci se uită la inimă. Ca să intre în slujba Domnului, Saul avea nevoie de o inimă „nouă“, pe care numai Dumnezeu i-o putea da: „Duhul Domnului va veni peste tine, vei prooroci cu ei, şi vei fi prefăcut într-alt om. …  De îndată ce Saul a întors spatele ca să se despartă de Samuel, Dumnezeu i-a dat o altă inimă, … “ (1 Samuel 10:5-6; 9-12).

Oare ce vrea să ne spună „pedagogul“ Samuel prin aceasta? Succesiunea de evenimente din viața lui Saul ne arată că omul are în firea pământească și lucruri frumoase. Suntem făcuți după „chipul și asemănarea lui Dumnezeu“ și păstrăm încă lucruri frumoase în caracterul nostru, puse acolo de Dumnezeu. Chiar și oamenii fără Dumnezeu pot fi oameni „de caracter“. N-ați auzit spunându-se despre cineva că: „Este mai bun ca zece pocăiți“ ?  Multe fete naive și mulți părinți ușuratici s-au luat după această frumusețe de suprafață și au plătit amarnic mai târziu.

Dumnezeu nu se încrede în frumusețea naturală. Firea pământească nu poate fi îmbunătățită, ci doar răstignită. Când a înflorit în toată urâciunea ei în Saul, firea pământească l-a desfigurat complet, făcându-l un om mândru, un om obraznic, un om nerespectuos față de Dumnezeu, neascultător față de voia Domnului, un om ucigaș, un om idolatru chinuit de un duh rău și, în final, l-a făcut să se sinucidă.

Concluzia sugerată de Samuel este că Dumnezeu vrea să ne dăruiască o natură dumnezeiască prin lucrarea Duhului Sfânt: „Vei fi prefăcut într-un alt om“ (10:6); „Dumnezeu i-a dat o altă inimă“ (10:9). Carnea și sângele nu pot moșteni Împărăția lui Dumnezeu și nu pot face nimic pentru ea.

++++

Saul la Samuel

Este surprinzător că Saul nu-l cunoștea deja pe Samuel, având în vedere faima și activitatea acestuia. Samuel îl cunoștea însă foarte bine pe Saul. Dumnezeu avusese grijă de lucrul acesta: „Tocmai când intrau pe poarta cetăţii, au fost întâlniţi de Samuel, care ieşea să se suie pe înălţime. Dar, cu ozi mai înainte de venirea lui Saul, Domnul înştiinţase pe Samuel, şi-i zisese: ,,Mâine, la ceasul acesta, îţi voi trimete un om din ţara lui Beniamin, şi să-l ungi drept căpetenie a poporului Meu Israel. El va scăpa poporul Meu din mâna Filistenilor; căci am căutat cu îndurare spre poporul Meu, pentrucă strigătul lui a ajuns până la Mine.“

Când a zărit Samuel pe Saul, Domnul i-a zis: ,,Iată omul, despre care ţi-am vorbit; el va domni peste poporul Meu.“  Saul s-a apropiat de Samuel la mijlocul porţii, şi a zis: ,,Arată-mi, te rog, unde este casa văzătorului.“

Samuel a răspuns lui Saul: ,,Eu sunt văzătorul. Suie-te înaintea mea pe înălţime, şi veţi mânca astăzi cu mine. Mâine te voi lăsa să pleci, şi-ţi voi spune tot ce se petrece în inima ta. Nu te nelinişti de măgăriţele pe cari le-ai pierdut acum trei zile, căci s-au găsit. Şi pentru cine este păstrat tot ce este mai de preţ în Israel? Oare nu pentru tine şi pentru toată casa tatălui tău?”

Saul a răspuns: ,,Oare nu sunt eu Beniamit, din una din cele mai mici seminţii ale lui Israel? Şi familia mea nu este cea mai mică dintre toate familiile din seminţia lui Beniamin? Pentru ce dar îmi vorbeşti astfel?“

Samuel a luat pe Saul şi pe sluga lui, i-a vârât în odaia de mâncare, le-a dat locul cel dintâi între cei poftiţi, cari erau aproape treizeci de inşi. Samuel a zis bucătarului: ,,Adu porţia pe care ţi-am dat-o, când ţi-am zis: „Pune-o deoparte.“ Bucătarul a dat spata şi ce era pe ea, şi a pus-o înaintea lui Saul. Şi Samuel a zis: ,,Iată ce a fost păstrat, pune-o înainte, şi mănâncă, fiindcă pentru tine s-a păstrat când am poftit poporul.“

Astfel Saul a mâncat cu Samuel în ziua aceea. S-au pogorât apoi de pe înălţime în cetate, şi Samuel a stat de vorbă cu Saul pe acoperişul casei. Apoi s-au sculat disdedimineaţă; şi în revărsatul zorilor, Samuel a chemat pe Saul de pe acoperiş, şi a zis: ,,Scoală-te, şi te voi însoţi“. Saul s-a sculat, şi au ieşit amândoi, el şi Samuel. Când s-au pogorât la marginea cetăţii, Samuel a zis lui Saul: ,,Spune slugii tale să treacă înaintea noastră“. Şi sluga a trecut înainte. ,,Opreşte-te acum“, a zis iarăş Samuel, ,,şi-ţi voi face cunoscut cuvântul lui Dumnezeu“ (1 Sam. 9:14-27).

Oare despre ce a stat de vorbă în noaptea aceea Samuel cu Saul? Câteva din micile amănunte, descifrate corect, ne pot da câteva indicii.

În primul rând, Samuel l-a anunțat pe Saul că-l așteaptă o viață de cinste și privilegii: „Şi pentru cine este păstrat tot ce este mai de preţ în Israel? Oare nu pentru tine şi pentru toată casa tatălui tău?“

„Samuel a luat pe Saul şi pe sluga lui, …, le-a dat locul cel dintâi între cei poftiţi, cari erau aproape treizeci de inşi.  Samuel a zis bucătarului: ,,Adu porţia pe care ţi-am dat-o, când ţi-am zis: „Pune-o deoparte.“ Bucătarul a dat spata şi ce era pe ea, şi a pus-o înaintea lui Saul. Şi Samuel a zis: ,,Iată ce a fost păstrat, pune-o înainte, şi mănâncă, fiindcă pentru tine s-a păstrat când am poftit poporul.“

„ … Samuel a chemat pe Saul de pe acoperiş …“ În noaptea aceea, Samuel a luat patul de jos, dându-i lui Saul cinstea de a dormi pe acoperiș, la răcoare.

În al doilea rând, Samuel l-a asigurat pe Saul că este cu ochii pe el, că îl cunoaște pe dinăuntru și pe dinafară: „Mâine te voi lăsa să pleci, şi-ţi voi spun tot ce se petrece în inima ta.“

În al treilea rând, Samuel i-a atras atenția lui Saul că Dumnezeu îi poate rezolva problemele („măgărițele au fost găsite“), dar că trebuie să rămână într-o viață de ascultare sub autoritatea divină („mâine te voi lăsa să pleci“).

Samuel – trei semne și un test pentru Saul

Promisiunile lui Dumnezeu sunt mari, dar multe din binecuvântările Lui sunt condiționale. Ele nu ne sunt date decât în urma unei ascultări depline!

Puterea corupe, iar puterea absolută poate corupe în chip absolut! Samuel l-a anunțat pe Saul că va fi „căpetenie a poporului“ (1 Samuel 9:16) și „căpetenia moștenirii Lui“ (1 Samuel 10:1).

Ca împărat, Saul prezenta un mare pericol pentru Dumnezeu și pentru popor. Pentru Dumnezeu, pentru că un „reprezentant vizibil“ al teocrației putea prăbuși oricând națiunea într-o monarhie obișnuită, cu factorul uman uzurpând autoritatea și cinstea lui Dumnezeu. Pentru popor, pentru că Israelul nu fusese destinat să fie „asemenea tuturor celorlalte Neamuri“ de sub soare. Israelul trebuia să trăiască la intersecția dintre văzut și nevăzut, divin și uman totodată. Lor le fuseseră încredințate nu numai „oracolele lui Dumnezeu“, ci și cinstea de fi instrumentul prin care Dumnezeu să se facă vizibil și cunoscut celorlalte Neamuri.

Samuel îi face cunoscut lui Saul că-l așteaptă trei semne și un examen. Dacă va trece prin ele biruitor, Dumnezeu îi va dărui pe veci împărăția. Dacă nu le va trece cu bine, împărăția va fi dată altuia. Posibilitatea aceasta, împreună cu modestia lui despre care am vorbit, este motivul pentru care el nu s-a grăbit să vorbească familiei lui despre perspectiva domniei peste Israel: „Unchiul lui Saul a zis lui Saul şi slugii lui: ,,Unde v-aţi dus?“ Saul a răspuns: ,,Să căutăm măgăriţele; dar când am văzut că nu le găsim, ne-am dus la Samuel.“ Unchiul lui Saul a zis din nou: ,,Istoriseşte-mi dar ce v-a spus Samuel.“ Şi Saul a răspuns unchiului său: ,,Ne-a spus că măgăriţele s-au găsit.“ Şi nu i-a spus nimic despre împărăţia despre care vorbise Samuel.“ (1 Samuel 10:16).

Trei semne și un test. Trei semne și un teribil examen. Cine are ochi să vadă aceasta va desluși taine adânci și porți ferecate cu multe lacăte!

Care au fost cele trei semne și care a fost scopul lor?

Cele trei semne au fost:

(1) Întâlnirea cu doi oameni la mormântul Rahelei, în hotarul lui Beniamin, care îi vor spune că măgărițele tatălui său au fost găsite și tatăl lui este îngrijorat acum de el (1 Sam. 10:2).

(2) Întâlnirea cu trei oameni la stejarul din Tabor, unul cu trei iezi, altul cu trei turte iar altul cu un burduf de vin. Oamenii vor fi binevoitori și-i vor da două pâini.

(3) Întâlnirea cu proorocii Domnului la Ghibea Elohim, care se pogorau de pe înălțimea pentru jertfe cu lăute, timpane, fluiere și cobze și proorocind. Cu ocazia aceea, Duhul Domnului va veni peste el și Saul va fi prefăcut într-alt om, și va prooroci alături de ei (1 Sam. 10:5-7).

Care a fost testul la care avea să fie supus?

Saul trebuia să se pogoare înaintea lui Samuel la Ghilgal și trebuia să-l aștepte acolo timp de exact șapte zile ca să aducă împreună arderi de tot și jertfe de mulțumire (1 Samuel 10:8). Ghilgalul a fost primul loc în care și-au așezat tabăra evreii după ce au trecut Iordanul sub conducerea lui Iosua și a rămas un punct de referință pentru identitatea lui Israel: „Poporul a ieşit din Iordan în ziua a zecea a lunii întâi, şi a tăbărât la Ghilgal, la marginea de răsărit a Ierihonului. Iosua a ridicat la Ghilgal cele douăsprezece pietre pe cari le luaseră din Iordan. El a zis copiilor lui Israel: ,,Când vor întreba copiii voştri într’o zi pe părinţii lor: „Ce însemnează pietrele acestea?“ să învăţaţi pe copiii voştri, şi să le spuneţi: „Israel a trecut Iordanul acesta pe uscat. Căci Domnul, Dumnezeul vostru, a secat înaintea voastră apele Iordanului până ce aţi trecut, după cum făcuse Domnul, Dumnezeul vostru, la Marea Roşie, pe care a secat -o înaintea noastră până am trecut, pentru ca toate popoarele pământului să ştie că mâna Domnului este puternică, şi să vă temeţi totdeauna de Domnul, Dumnezeul vostru“ (Iosua 4:19-24).

Localitatea nu exista înainte, ci și-a primit numele din cauza evenimentelor epocale pe care le-a trăit Israelul aici, tăierea împrejur, ridicarea ocării Egiptului, primele roade și încetarea manei: „În vremea aceea, Domnul a zis lui Iosua: ,,Fă-ţi nişte cuţite de piatră, şi taie împrejur pe copiii lui Israel, a doua oară.“ Iosua şi-a făcut nişte cuţite de piatră şi a tăiat împrejur pe copiii lui Israel pe dealul Aralot.

Iată pricina pentru care i-a tăiat Iosua împrejur. Tot poporul ieşit din Egipt, bărbaţii, toţi oamenii de luptă muriseră în pustie, pe drum, după ieşirea lor din Egipt. Tot poporul acela ieşit din Egipt era tăiat împrejur; dar tot poporul născut în pustie, pe drum, după ieşirea din Egipt, nu fusese tăiat împrejur. Căci copiii lui Israel umblaseră patruzeci de ani prin pustie până la nimicirea întregului neam de oameni de război cari ieşiseră din Egipt şi cari nu ascultaseră de glasul Domnului. Domnul le-a jurat că nu-i va lăsa să vadă ţara pe care jurase părinţilor lor că ne-o va da, ţară în care curge lapte şi miere. În locul lor a ridicat pe copiii lor; şi Iosua i-a tăiat împrejur, căci erau netăiaţi împrejur, pentrucă nu-i tăiaseră împrejur pe drum.

După ce a isprăvit de tăiat împrejur pe tot poporul, au rămas pe loc în tabără până la vindecare. Domnul a zis lui Iosua: ,,Astăzi, am ridicat ocara Egiptului de deasupra voastră.“ Şi locului aceluia i-au pus numele Ghilgal (Prăvălire) până în ziua de azi. Copiii lui Israel au tăbărât la Ghilgal; şi au prăznuit Paştele în a patrusprezecea zi a lunii, spre seară, în câmpia Ierihonului. A doua zi de Paşte au mâncat din grâul ţării, azimi şi boabe prăjite; chiar în ziua aceea au mâncat. Mana a încetat a doua zi de Paşte, când au mâncat din grâul ţării. Copiii lui Israel n’au mai avut mană, ci au mâncat din roadele ţării Canaanului în anul acela. Pe când Iosua era lângă Ierihon, a ridicat ochii, şi s’a uitat. Şi iată un om stătea în picioare înaintea lui, cu sabia scoasă din teacă în mână. Iosua s’a dus spre el, şi i-a zis: ,,Eşti dintre ai noştri sau dintre vrăjmaşii noştri?“ El a răspuns: ,,Nu, ci Eu sunt Căpetenia oştirii Domnului, şi acum am venit.“ Iosua s’a aruncat cu faţa la pământ, s’a închinat, şi I-a zis: ,,Ce spune Domnul meu robului Său?“ Şi Căpetenia oştirii Domnului a zis lui Iosua: ,,Scoate-ţi încălţămintele din picioare, căci locul pe care stai este sfânt.“ Şi Iosua a făcut aşa“ (Iosua 5:2-15).

Mesajul transmis de Samuel lui Saul din partea lui Dumnezeu a fost simplu și clar: pentru promovarea și păstrarea în demnitatea de împărat al poporului ales, Saul va primi trei semne și un test. Iar locul acestui test va fi Ghilgal, baza de referințe națională, locul în care Dumnezeu a dat poporului Său, demnitate, identitate și legalitate în Canaan.

Primele două semne trebuiau să-l convingă pe Saul că Dumnezeu este în control absolut, îți poate rezolva problemele și a pregătit și resursele care-i vor fi necesare pentru slujire.

Cel de al treilea semn, cel în care Saul a intrat temporar în lumea proorocilor, anunța că Dumnezeu are păstrate pentru Saul lucrări profetice, iluminări și descoperiri speciale, care-l vor pune alături de mari lideri spirituali ai poporului. (Neîmplinită în viața lui Saul, această promisiune avea să se materializeze deplin în psalmii profetici ai celui de al doilea împărat din Israel, David.)

Samuel se grăbește apoi să menționeze că semnele s-au împlinit imediat și întocmai: „De îndată ce Saul a întors spatele ca să se despartă de Samuel, Dumnezeu i-a dat o altă inimă, şi toate semnele acestea s-au împlinit în aceeaş zi“ (1 Samuel 10:9).

Cu testul însă a fost o cu totul altfel de problemă …

Pentru a vedea ce a fost cu el, trebuie să sărim la capitolul 13 al cronicii. Ni se spune că Saul și-a pus pe picioare o mică armată, iar pe ceilalți oameni din popor i-a trimis acasă (1 Sam. 13:2). Liniștea n-a durat însă mult, pentru că Ionatan a bătut tabăra locală a filistenilor care erau la Gheba și atunci toți filistenii au pornit cu război împotriva evreilor. Saul a decretat mobilizarea generală și „poporul s-a adunat la Ghilgal“ (1 Sam. 13:4).

Iată circumstanțele testului vestit de Samuel: „Filistenii s-au strâns să lupte cu Israel. Aveau o mie de cară şi şase mii de călăreţi; şi poporul acesta era fără număr: ca nisipul depe ţărmul mării. Au venit şi au tăbărât la Micmaş, la răsărit de Bet-Aven. Bărbaţii lui Israel s-au văzut la strâmtoare, căci erau strânşi de aproape şi s-au ascuns în peşteri, în stufişuri, în stânci, în turnuri şi în gropile pentru apă. Unii Evrei au trecut Iordanul, ca să se ducă în ţara lui Gad şi Galaad. Saul era tot la Ghilgal, şi tot poporul de lângă el tremura. A aşteptat șapte zile, după timpul hotărât de Samuel. Dar Samuel nu venea la Ghilgal, şi poporul se împrăştia de lângă Saul“ (1 Samuel 13:5-8).

Aici este testul! Cât va asculta Saul de porunca Domnului? Se va lăsa el mânat de popor și va ceda sub presiunea evenimentelor sau va ști, așa cum l-au învățat cele trei semne că Dumnezeu este într-un control absolut asupra oricărei situații și că totul se va desfășura conform planurilor Sale?

Observați cum crește tensiunea în jurul lui Saul: din ce în ce mai mulți oameni pleacă de lângă el. A trecut o zi, au trecut două, au trecut trei zile, au trecut patru, apoi cinci, șase, tensiunea era din ce în ce mai mare. Poporul tremura și toate privirile erau ațintite asupra lui. Ce va face? A venit și ziua a șaptea … și Samuel tot nu se arăta … „poporul se împrăștia de lângă Saul“. Și Saul n-a mai așteptat. „Atunci Saul a zis: ,,Aduceţi-mi arderea de tot şi jertfele de mulţămire.” Şi a jertfit arderea de tot. Pe când sfârşea de adus arderea de tot, a venit Samuel,  … “ (1 Sam. 13:9-10).

Dacă ar mai fi așteptat, dacă ar mai fi putut aștepta doar câteva ore! Dar Saul n-a mai așteptat, s-a prăbușit sub presiunea momentului și a  … căzut la test! „ … a venit Samuel, şi Saul i-a ieşit înainte să-i ureze de bine. Samuel a zis: ,,Ce-ai făcut?“ Saul a răspuns: ,,Când am văzut că poporul se împrăştie de lângă mine, că nu vii la timpul hotărât, şi că Filistenii sunt strânşi la Micmaş, mi-am zis: Filistenii se vor pogorî împotriva mea la Ghilgal, şi eu nu m-am rugat Domnului! Atunci am îndrăznit şi am adus arderea de tot.” Samuel a zis lui Saul: ,,Ai lucrat ca un nebun şi n-ai păzit porunca pe care ţi-o dăduse Domnul, Dumnezeul tău. Domnul ar fi întărit pe vecie domnia ta peste Israel;  dar acum, domnia ta nu va dăinui. Domnul Şi-a ales un om după inima Lui, şi Domnul l-a rânduit să fie căpetenia poporului Său, pentrucă n-ai păzit ce-ţi poruncise Domnul“ (1 Sam. 13:10-14).

A căzut la test doar pentru … câteva ore! A putut aștepta șase zile, dar n-a mai putut aștepta câteva ore.

Există în text un amănunt simbolic pe care nu mulți îl văd. Mie mi l-a arătat Lawrence O. Richards, în cartea sa „The Bible Reader’s Companion“: „Apoi Samuel s-a sculat, şi s-a suit din Ghilgal la Ghibea lui Beniamin. Saul a făcut numărătoarea poporului care se afla cu el: erau aproape şase sute de oameni“ (1 Sam. 13:5).

De ce ține Samuel neapărat să ne spună că alături de Saul se aflau șase sute de oameni? Pentru că erau exact de două ori mai mult decât oamenii cu care Ghedeon a obținut extraordinara sa biruință! Care a fost diferența? Ghedeon a avut credință, fragilă cum a fost ea, dar întărită de o foarte bună … ascultare!

Din păcate, Saul „a avut rău de înălțime“ și n-a rămas smerit în poziția în care l-a promovat Dumnezeu. Pentru a ne arăta acest lucru, Samuel relatează pe larg în capitolul 14 un episod în care Saul este depășit nu numai de împrejurări, ci și de fiul său, Ionatan. Curajul și credința lui Ionatan este pusă în contrast cu neliniștea panicată a tatălui său.

Mai întâi, Samuel relatează vitejia sfântă a lui Ionatan: „Vino, şi să pătrundem până la straja acestor netăiaţi împrejur. Poate că Domnul va lucra pentru noi, căci nimic nu împiedecă pe Domnul să dea izbăvire printr-un mic număr ca şi printr-un mare număr“ (1 Sam. 14:6).

„Şi Ionatan s-a suit ajutându-se cu mâinile şi picioarele, şi cel ce-i ducea armele a mers după el. Filistenii au căzut înaintea lui Ionatan, şi cel ce-i ducea armele arunca moartea în urma lui. În această întâie înfrângere, Ionatan şi cel ce-i ducea armele au ucis douăzeci de oameni, pe întindere de aproape o jumătate de pogon de pământ. A intrat groaza în tabără, în ţară şi în tot poporul; straja şi chiar şi prădătorii s-au spăimântat; ţara s-a îngrozit. Era groaza… lui Dumnezeu“ (1 Sam. 14:6,13-15).

Speriat de relatarea celor care-i văzuseră fugind pe filistenii, Saul vrea, așa cum se cuvine, să stea de vorbă cu Dumnezeu: „Şi Saul a zis lui Ahia: ,,Adu încoace chivotul lui Dumnezeu!“ – Căci pe vremea aceea chivotul lui Dumnezeu era cu copiii lui Israel. – Pe când vorbea Saul cu preotul zarva în tabăra Filistenilor se făcea tot mai mare; şi Saul a zis preotului: ,,Trage-ţi mâna!“ (1 Sam. 14:18-19).

Acest „Trage-ți mâna!“ a fost echivalentul unui: „Destul! N-avem acum timp pentru asta! Mergem să vedem cu ochii noștri“. Incidentul este o altă dovadă că Saul devenise arogant în relația cu Dumnezeu..

„Apoi Saul şi tot poporul care era cu el s-au strâns, şi au înaintat până la locul luptei; şi Filistenii au întors sabia, unii împotriva altora, şi învălmăşala era nespus de mare. Evreii cari erau mai dinainte la Filisteni, şi cari se suiseră cu ei în tabără de pe unde erau împrăştiaţi, s-au unit cu Israeliţii cari erau cu Saul şi Ionatan. Toţi bărbaţii lui Israel cari se ascunseseră în muntele lui Efraim, aflând că Filistenii fugeau, au început să-i urmărească şi ei în bătaie. Domnul a izbăvit pe Israel în ziua aceea, şi lupta s-a întins până dincolo de Bet-Aven“ (1 Sam. 14:20-23).

Mai târziu, când Saul vrea iar să stea de vorbă cu Dumnezeu, rezultatul este clar, Dumnezeu era supărat: „Şi Saul a întrebat pe Dumnezeu: ,,Să mă pogor după Filisteni? Îi vei da în mâinile lui Israel?“ Dar în clipa aceea nu i-a dat nici un răspuns“ (1 Sam. 14:37).

Îngâmfarea, pripeala și spiritul de independență vinovată ale lui Saul față de Dumnezeu era cât pe ce să-l coste pe Ionatan viața! Dacă nu era poporul, Saul ar fi fost în stare și de așa ceva: „Saul a zis lui Ionatan: ,,Spune-mi ce-ai făcut?“ Ionatan i-a spus şi a zis: ,,Am gustat puţină miere, cu vârful toiagului pe care-l aveam în mână: iată-mă, voi muri.“ Şi Saul a zis: ,,Dumnezeu să Se poarte cu toată asprimea faţă de mine, dacă nu vei muri, Ionatane!“ Poporul a zis lui Saul: ,,Ce! Să moară Ionatan, el, care a făcut această mare izbăvire în Israel? Niciodată! Viu este Domnul, că un păr din capul lui nu va cădea la pământ, căci cu Dumnezeu a lucrat el în ziua aceasta.“ Astfel poporul a scăpat pe Ionatan de la moarte“ (1 Sam. 14:43-45).

Repetarea testului

Limitele ascultării lui Saul au mai fost testate încă odată de Dumnezeu. A fost un fel de corijență cu reexaminare în sesiunea de toamnă. Samuel a fost trimis de Dumnezeu cu încă un mesaj: „Samuel a zis lui Saul: ,,Pe mine m-a trimes Domnul să te ung împărat peste poporul Lui, peste Israel: Ascultă dar ce zice Domnul. Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Mi-aduc aminte de ceeace a făcut Amalec lui Israel, când i-a astupat drumul la ieşirea lui din Egipt. Du-te acum, bate pe Amalec, şi nimiceşte cu desăvârşire tot ce-i al lui; să nu-i cruţi, şi să omori bărbaţii şi femeile, copiii şi pruncii, cămilele şi măgarii, boii şi oile“ (1 Sam. 15:1-3).

Va asculta Saul de data aceasta? Vai, nu! „Domnul a vorbit lui Samuel, şi i-a zis: ,,Îmi pare rău că am pus pe Saul împărat, căci se abate dela Mine şi nu păzeşte cuvintele Mele“. Samuel s-a mâhnit, şi toată noaptea a strigat către Domnul. S-a sculat dis de dimineaţă, ca să se ducă înaintea lui Saul.

Saul părăsise cultul lui Iehova și era îmbătat de cultul propriei personalități. Așa cum am mai spus, puterea corupe și Saul era deja foarte corupt: „Şi au venit şi i-au spus: ,,Saul s-a dus la Carmel, şi iată că şi-a înălţat un semn de biruinţă, apoi s-a întors, şi, trecând mai departe, s-a pogorât la Ghilgal”.

În loc să ridice un altar Domnului, Saul, asemenea orgolioșilor din toate timpurile, a vrut să intre în istorie și și-a ridicat un monument pentru el însuși. De acum înainte, Saul va fi beat de putere, căutând mereu să arate impunător celor din jur. Biblia subliniază lucrul acesta printr-un amănunt mic, dar plin de simbolisme:

Lepădat de Domnul de la domnie pentru neascultare, Saul nu s-a mai putut sprijini pe Dumnezeu, dar a ales să se sprijine pe o … suliță.

Pretutindeni pe unde mergea și întotdeauna, fie că era relaxat la umbra unui copac din curte, fie că era așezat la masa de seară, Saul purta mereu cu el nelipsita lui ,,suliță“  (1 Sam. 18:10-11; 19:9-10; 20:33; 22:6; 26:7-12). Într-o vreme în care în tot Israelul nu existau decât două săbii de fier, a lui Saul și a lui Ionatan, obsesia purtării unei sulițe ni-l arată pe Saul în toată caraghioșenia lui de impostor. Știindu-se  vinovat înaintea lui Dumnezeu, Saul a vrut să salveze aparențele, agățându-se de sulița lui ca de un simbol al autorității depline.  Până și ultima scenă dinaintea morții lui l-a găsit pe Saul tot împreună cu celebra lui suliță: ,,Şi tânărul care-i aducea aceste veşti a răspuns: „Am venit din întâmplare pe muntele Ghilboa şi Saul stătea rezemat în suliţa lui, şi carele şi călăreţii erau aproape să-l ajungă“ (2 Sam. 1:6).

Spre deosebire de Saul, când vorbește despre David, textul ni-l descrie sau cu o praștie în mână sau cu un toiag sau cu o … harfă.

Îmbătat de victoria asupra amaleciților, dar vinovat de neascultarea deplină de porunca lui Dumnezeu, Saul a dat ochii cu Samuel, ultimul om pe care ar fi dorit atunci să-l întâlnească. În zadar a căutat el să mintă ca să salveze aparențele: „Samuel s-a dus la Saul, şi Saul i-a zis: ,,Fii binecuvântat de Domnul! Am păzit cuvântul Domnului” (1 Sam. 15:13).

Orbul Saul! Uitase că stă de vorbă cu „văzătorul“ care știa totul. Urechile lui Samuel erau la datorie și auziseră behăitul oilor. Glasul lui sună limpede și clar. Mâinile lui sunt gata să împlinească porunca divină.

Samuel a zis: ,,Ce înseamnă behăitul acesta de oi care ajunge la urechile mele, şi mugetul acesta de boi pe care-l aud?”

Saul a răspuns: ,,Le-au adus dela Amaleciţi, pentrucă poporul a cruţat oile cele mai bune şi boii cei mai buni, ca să-i jertfească Domnului, Dumnezeului tău; iar pe celelate, le-am nimicit cu desăvârşire”.

Samuel a zis lui Saul: ,,Stai, şi-ţi voi spune ce mi-a zis Domnul astănoapte”. Şi Saul i-a zis: ,,Vorbeşte”.  Samuel a zis: ,,Când erai mic în ochii tăi, n-ai ajuns tu căpetenia seminţiilor lui Israel, şi nu te-a uns Domnul ca să fii împărat peste Israel? Domnul te trimisese, zicând: „Du-te, şi nimiceşte cu desăvârşire pe păcătoşii aceia, pe Amaleciţi; războieşte-te cu ei până îi vei nimici.“ Pentruce n-ai ascultat glasul Domnului? Pentruce te-ai aruncat asupra prăzii, şi ai făcut ce este rău înaintea Domnului?”

Saul a răspuns lui Samuel: ,,Am ascultat glasul Domnului, şi m-am dus în calea pe care mă trimetea Domnul. Am adus pe Agag, împăratul lui Amalec, şi am nimicit cu desăvârşire pe Amaleciţi; dar poporul a luat din pradă oi şi boi, ca pârgă din ceeace trebuia nimicit cu desăvârşire, ca să le jertfească Domnului, Dumnezeului tău, la Ghilgal”.  Samuel a zis: ,,Îi plac Domnului mai mult arderile de tot şi jertfele decât ascultarea de glasul Domnului? Ascultarea face mai mult decât jertfele, şi păzirea cuvântului Său face mai mult decât grăsimea berbecilor. Căci neascultarea este tot atât de vinovată ca ghicirea, şi împotrivirea nu este mai puţin vinovată decât închinarea la idoli şi terafimii. Fiindcă ai lepădat cuvântul Domnului, te leapădă şi El ca împărat“ (1 Sam. 15:10-23).

Saul s-a descalificat ca reprezentat al lui Dumnezeu printre evrei. Pripeala lui și spiritul independent l-au făcut să se creadă deasupra poruncilor divine. Un astfel de om trebuia lepădat pentru că el era un pericol pentru împărăție și împărăția era un pericol prea mare pentru el. Puterea corupe și Saul fusese deja corupt până la măduvă.

O ascultare parțială este tot o neascultare. Mintea lui Saul era însă deja pervetită, sensibilitatea lui spirituală era tocită. Nu-i mai rămăsese decât o mască mincinoasă de ,,om aflat în slujba lui Dumnezeu“. Nici o înșelare nu este mai tragică decât înșelarea de sine. Încercând să-l mintă pe Samuel, Saul nu reușea decât să se mintă pe sine. Prins asupra faptului, Saul a încearcat mai întâi o pocăință de formă care să salveze aparențele. Era clar că el nu se mai raporta corect nici la popor și nici la Dumnezeu. Asemenea prefăcuților dintotdeauna care nu vor să se pocăiască, Saul s-a grăbit să dea vina pe alții, pe „popor“:

„Atunci Saul a zis lui Samuel: ,,Am păcătuit, căci am călcat porunca Domnului, şi n-am ascultat cuvintele tale; mă temeam de popor, şi i-am ascultat glasul. Acum, te rog, iartă-mi păcatul, întoarce-te cu mine, ca să mă închin până la pământ înaintea Domnului.”

Samuel a zis lui Saul: ,,Nu mă voi întoarce cu tine: fiindcă ai lepădat cuvântul Domnului, şi Domnul te leapădă, ca să nu mai fii împărat peste Israel”. Şi pe când se întorcea Samuel să plece, Saul l-a apucat de pulpana hainei, şi s-a rupt.

Samuel i-a zis: ,,Domnul rupe astăzi domnia lui Israel deasupra ta, şi o dă altuia mai bun decât tine. Cel ce este tăria lui Israel nu minte şi nu Se căieşte, căci nu este un om ca să-I pară rău“ (1 Sam. 15:24-29).

Nici măcar această explicație clară și răspicată nu-l mai atinge pe Saul la inimă. Se împietrise față de Dumnezeu; se înstrăinase. Observați-l cum vorbește de „Dumnezeul lui Samuel“:

„Saul a zis iarăş: ,,Am păcătuit! Acum, te rog, cinsteşte-mă în faţa bătrânilor poporului meu, şi în faţa lui Israel; întoarce-te cu mine, ca să mă închin înaintea Domnului, Dumnezeului tău“ (1 Sam. 15:30).

Iarași și iarăși, Saul se înstrăinează de Domnul, preferând să-L numească: „Dumnezeul tău“. Samuel l-a ascultat, nu însă fără să-i arate unde nu-și dusese până la capăt ascultarea:

„Samuel s-a întors şi a mers după Saul, şi Saul s-a închinat înaintea Domnului.  Apoi Samuel a zis: ,,Adu-mi pe Agag, împăratul lui Amalec.“ Şi Agag a înaintat vesel spre el, căci zicea: ,,Negreşit, a trecut amărăciunea morţii!“ Samuel a zis: ,,După cum sabia ta a lăsat femei fără copii, tot aşa şi mama ta va fi lăsată fără copii între femei.“ Şi Samuel a tăiat pe Agag în bucăţi înaintea Domnului, la Ghilgal. Samuel a plecat la Rama, şi Saul s-a suit acasă la Ghibea lui Saul“ (1 Sam. 15:31-34).

Soarta lui Saul, primul împărat al Israelului fusese pecetluită. Dumnezeu îi dăduse trei semne și un test, repetat apoi cu porunca de a-i nimici pe amaleciți, ca să fie o dovadă pentru toți. Saul a căzut la examen. Un împărat care nu ascultă este un blestem pentru un popor înclinat și așa spre neascultare. Aici s-au încheiat întâlnirile dintre Samuel și Saul:

„Samuel nu s-a mai dus să vadă pe Saul până în ziua morţii sale. Dar Samuel plângea pe Saul, pentrucă Domnul Se căise că pusese pe Saul împărat peste Israel“ (1 Sam. 15:35).

Saul – un ,,ales divin“ cu acces interzis la Samuel

Biblia ne spune că a mai existat o încercare de întâlnire între Saul și Samuel. Ea s-a petrecut pe vremea celor zece ani în care Saul, lepădat de Dumnezeu, l-a urmărit pe David ca să îl omoare.

Sătul să tot fugă, David s-a refugiat la Rama, ca să-i povestească lui Samuel ce i se întâmplă și să primească o explicație din partea Domnului. ,,Aşa a fugit şi a scăpat David. El s-a dus la Samuel, la Rama, şi i-a istorisit tot ce-i făcuse Saul. Apoi s-a dus cu Samuel şi a locuit în Naiot“ (1 Sam. 19:18).

Naiot era un loc de lângă Rama, unde funcționa un fel de ,,școală a profeților“, cum avea să fie și pe vremea lui Ilie și Elisei. Acești oameni dedicați lui Dumnezeu locuiau separat de ceilalți și se ocupau cu rugăciunea, studiul și lăudarea lui Dumnezeu.

Saul a aflat că David s-a dus la Samuel și a trimis succesiv trei cete de ostași ca să-l prindă și să-l aducă înaintea lui. De fiecare dată însă, cetele trimise s-au lovit de un zid nevăzut de apărare supranaturală și fiecare dintre ei a căzut sub influența Duhului lui Dumnezeu care era cu cei din școala profeților: ,,Au spus lucrul acesta lui Saul şi au zis: „Iată că David este în Naiot, lângă Rama.” Saul a trimis nişte oameni să ia pe David. Ei au văzut o adunare de proroci, care proroceau cu Samuel în frunte. Duhul lui Dumnezeu a venit peste trimişii lui Saul şi au început şi ei să prorocească. Au spus lui Saul lucrul acesta; el a trimis alţi oameni şi au prorocit şi ei. A mai trimis alţii a treia oară şi au prorocit şi ei“ (1 Sam. 19:19-21).

Întâmplarea ciudată ar fi trebuit să-i amintească lui Saul de experiența pe care el însuși a avut-o imediat după ce s-a despărțit prima oară de Samuel, la debutul carierei lui de ,,ales al Domnului“: ,,De îndată ce Saul a întors spatele ca să se despartă de Samuel, Dumnezeu i-a dat o altă inimă, şi toate semnele acestea s-au împlinit în aceeaşi zi. Când au ajuns la Ghibea, iată că i-a ieşit înainte o ceată de proroci. Duhul lui Dumnezeu a venit peste el şi el a prorocit în mijlocul lor. Toţi cei ce-l cunoscuseră mai înainte au văzut că prorocea împreună cu prorocii şi îşi ziceau unul altuia în popor: „Ce s-a întâmplat cu fiul lui Chis? Oare şi Saul este între proroci?” (1 Sam. 10:9-11)

Saul era însă acum prea împietrit ca să mai fie sensibil la astfel de ,,subtilități“, așa că s-a aruncat el însuși în urmărirea lui David, plecând furios spre Rama. A fost un gest nebunesc, dar nebunia se furișase de mult în mintea lui Saul. A recunoscut-o el singur într-una din rarele clipe de luciditate: ,,Saul a zis: „Am păcătuit; întoarce-te, fiul meu David, căci nu-ţi voi mai face rău, fiindcă în ziua aceasta viaţa mea a fost scumpă înaintea ta. Am lucrat ca un nebun şi am făcut o mare greşeală.” (1 Sam. 26:21).

Saul s-a purtat ca un nebun cu Samuel, ca un nebun cu David, ca un nebun cu Ionatan, ca un nebun cu preoții Domnului, ca un nebun cu poporul lui Dumnezeu și, mai ales, ca un nebun cu Dumnezeu. ,,Atunci, Saul s-a dus el însuşi la Rama. Ajungând la fântâna cea mare fără apă, care este la Secu, a întrebat: „Unde sunt Samuel şi David?” I s-a răspuns: „Sunt în Naiot, lângă Rama.”Şi s-a îndreptat spre Naiot, lângă Rama“ (1 Sam. 19:21-22).

Fără nici o îndoială, în nebunia lui, Saul ar fi fost în stare să-l omoare pe Samuel pentru că l-a găzduit pe David, așa cum o făcuse cu cei 85 de preoți ai Domnului din Nob (1 Sam. 21:1 – 22:23; 16:2). Dumnezeu așezase însă peste Naiot, ca un clopot, un câmp de energie protectivă supranaturală căruia nu i se putea împotrivi nimeni. Cine se apropia de el cădea imediat într-un fel de transă profetică. Era dovada prezenței lui Dumnezeu și a puterii Lui copleșitoare: ,,Duhul lui Dumnezeu a venit şi peste el şi Saul şi-a văzut de drum, prorocind până la sosirea lui în Naiot, lângă Rama. S-a dezbrăcat de haine şi a prorocit şi el înaintea lui Samuel şi s-a aruncat dezbrăcat la pământ toată ziua aceea şi toată noaptea. De aceea se zice: „Oare şi Saul este între proroci?” (1 Sam. 19:22-24)

Simetria dintre acest eveniment și cel întâmplat cu Saul în zorii chemării lui este sugestivă. Este ultima dată când ni se spune că Duhul Domnului a mai venit asupra lui Saul, de data aceasta nu ca să-l întărească pentru slujire, ci ca să-l smerească și să-l facă de râs. În ochii lui Dumnezeu, Saul, ca biserica Laodicenilor din Apocalipsa (Apoc. 3:17), era de mult gol. Hainele împărătești pe care le purta nu-i puteau ascunde goliciunea sufletească. Acum, nevrednicia l-a făcut să fie dezbrăcat de ele și să stea în pielea goală culcat la pământ ,,toată ziua aceea și toată noaptea“. Pățania aceasta l-a făcut să intre în ,,folclorul“ poporului lui Dumnezeu sub forma acestei întrebări retorice: ,,Oare și Saul este printre proroci?“ Răspunsul intrinsec era trist și umilitor pentru Saul, omul ocaziilor ratate.

A fost ultima dată când Saul a mai încercat să se apropie de Samuel. Dumnezeu nu i-a îngăduit însă să stea de vorbă cu el. Saul ieșise de mult din voia lui Dumnezeu. Samuel era în perimetrul voiei divine. Între cei doi, Dumnezeu interzisese orice legătură și orice comunicare.

++++

Saul cu Samuel – din umbră și de dincolo de mormânt

Cartea lui Samuel ne mai vorbește de încă două întâlniri dintre Samuel și Saul, una din umbră și alta de dincolo de mormânt.

Cea din umbră s-a petrecut când David fugea de Saul și s-a refugiat la Samuel la Rama. Saul n-a îndrăznit să meargă el la Samuel ca să-l prindă pe David. Îi era probabil greu să dea ochii cu cel care-i făcuse cunoscut voia Domnului. El a trimis mai întâi niște oameni ca să-l prindă: „Aşa a fugit şi a scăpat David. El s-a dus la Samuel la Rama, şi i-a istorisit tot ce-i făcuse Saul. Apoi s-a dus cu Samuel şi a locuit în Naiot. Au spus lucrul acesta lui Saul şi au zis: ,,Iată că David este în Naiot, lângă Rama.“ Saul a trimes nişte oameni să ia pe David. Ei au văzut o adunare de prooroci cari prooroceau, cu Samuel în frunte. Duhul lui Dumnezeu a venit peste trimeşii lui Saul, şi au început şi ei să proorocească. Au spus lui Saul lucrul acesta; el a trimes alţi oameni, şi au proorocit şi ei. A mai trimes alţii a treia oară, şi au proorocit şi ei“ (1 Sam. 19:18-21).

Nu se poate să nu vedeți ironia situației. Dumnezeu îl trecea pe Saul prin cartea aducerilor aminte. Așa ceva i se întâmplase și lui la început … Nebun să fii și tot ai fi văzut și priceput mesajul! Și Saul s-a dus atunci el însuși:

„ Atunci Saul s-a dus el însuşi la Rama. Ajungând la fântâna cea mare fără apă, care este la Secu, a întrebat: ,,Unde este Samuel şi David?“ I s-a răspuns: ,,Sunt în Naiot, lângă Rama.“ Şi s-a îndreptat spre Naiot, lângă Rama. Duhul lui Dumnezeu a venit şi peste el; şi Saul şi-a văzut de drum proorocind până la sosirea lui în Naiot, lângă Rama. S-a desbrăcat de haine şi a proorocit şi el înaintea lui Samuel; şi s-a aruncat dezbrăcat la pământ toată ziua aceea şi toată noaptea. De aceea se zice: ,,Oare şi Saul este între prooroci?“ (1 Sam. 19:22-24).

Ca și în cazul preotului Eli, Samuel a avut misiunea să-i arate și lui Saul ceea ce ar fi … putut să fie, dar n-a fost. A fost ultima dată când Saul a proorocit și a simțit puterea Duhului lui Dumnezeu venind peste el.

Întâlnirea de dincolo de mormânt s-a petrecut cu doar o zi înainte de moartea lui Saul. Vremurile erau grele și Dumnezeu, care-l lepădase, refuza să mai stea de vorbă cu el:

„Samuel murise. Tot Israelul îl plânsese, şi-l îngropaseră la Rama în cetatea lui. Saul îndepărtase din ţară pe cei ce chemau morţii şi pe cei ce ghiceau.

Filistenii s-au strâns, şi au venit de au tăbărât la Sunem: Saul a strâns pe tot Israelul şi au tăbărât la Ghilboa. La vederea taberii Filistenilor, Saul a fost cuprins de frică, şi un tremur puternic i-a apucat inima.

Saul a întrebat pe Domnul şi Domnul nu i-a răspuns nici prin vise, nici prin Urim, nici prin prooroci. Atunci Saul a zis slujitorilor lui: ,,Căutaţi-mi o femeie care să cheme morţii, ca să mă duc s-o întreb.“ Slujitorii lui i-au zis: ,,Iată că în En-Dor este o femeie care cheamă morţii.“ Atunci Saul s-a schimbat, a luat alte haine, şi a plecat cu doi oameni. Au ajuns la femeia aceea noaptea. Saul i-a zis: ,,Spune-mi viitorul chemând un mort, şi scoală-mi pe cine-ţi voi spune. “Femeia i-a răspuns: ,,Ştii ce a făcut Saul, cum a nimicit din ţară pe ceice cheamă morţii şi pe ceice ghicesc viitorul: pentruce dar întinzi o cursă vieţii mele, ca să mă omori?“ Saul i-a jurat pe Domnul, şi a zis: ,,Viu este Domnul, că nu ţi se va întâmpla niciun rău pentru aceasta.“ Femeia a zis: ,,Pe cine vrei să-ţi scol?“ Şi el a răspuns: ,,Scoală-mi pe Samuel“ (1 Sam. 28:3-11).

Este clar că Saul vrea să forțeze mâna lui Dumnezeu. Nebunia lui l-a adus în situația de a călca poruncile bune pe care el însuși le dăduse.

Interesant este că, deși porunca uciderii ghicitorilor și vrăjitorilor fusese dată și executată judicios, cei din anturajul lui Saul n-au nici o problemă să-i găsească o astfel de persoană. Niciodată poruncile nu sunt aplicate de toți, iar între cei care nu țin seama de ele sunt adesea oamenii cei mai apropiați de cel care le-a emis!

Saul avea neapărată nevoie de un om prin care să ajungă la Dumnezeu. Ca de obicei, acest om era pentru Saul … Samuel.  Și Saul vrea să stea de vorbă neapărat cu el.

Știu că aici părerile sunt împărțite, deși n-ar trebui să fie așa. Unii spun că vrăjitoarea i-a sculat înainte un duh mincinos, alții spun că textul trebuie luat așa cum scrie, duhul celui mort era Samuel însuși. Cei dintâi spun că Dumnezeu nu îngăduie nimănui să aibă autoritate asupra celor ce se odihnesc la El după moarte. Ceilalți spun că Dumnezeu a făcut o excepție cu femeia care chema morții, de unde și sperietura ei în fața a ceva neobișnuit, ieșit din rutina ei. Unii spun că deoarece Saul era un păcătos muncit de un duh rău nu putea merge alături de Samuel dincolo de moarte. Ceilalți spun că Ionatan este și el pomenit printre cei ce vor fi a doua zi împreună Saul alături de duhul celui chemat din morți, iar neprihănitul Ionatan nu putea merge împreună cu … duhurile rele.

Eu zic că aici este vorba de locuința morților și e mai bine să lăsăm destinația finală a fiecăruia în seama lui Dumnezeu. „Când a văzut femeia pe Samuel, a scos un ţipăt mare, şi a zis lui Saul: ,,Pentruce m-ai înşelat? Tu eşti Saul!“

Împăratul i-a zis: ,,Nu te teme de nimic; dar ce vezi?” Femeia a zis lui Saul: ,,Văd o fiinţă dumnezeiască sculându-se din pământ.“

El i-a zis: ,,Cum e la chip?“ Şi ea a răspuns: ,,Este un bătrân care se scoală, şi este învelit cu o mantie.” Saul a înţeles că era Samuel, şi s-a plecat cu faţa la pământ, şi s-a închinat.

Samuel a zis lui Saul: ,,Pentruce m-ai turburat, chemându-mă?“

Saul a răspuns: ,,Sunt într-o mare strâmtoare: Filistenii îmi fac război, şi Dumnezeu S-a depărtat dela mine; nu mi–a răspuns nici prin prooroci, nici prin vise. Şi te-am chemat să-mi arăţi ce să fac.“

Samuel a zis: ,,Pentruce mă întrebi pe mine când Domnul S-a depărtat de tine şi S-a făcut vrăjmaşul tău?

Domnul îţi face aşa cum îţi vestisem din partea Lui; Domnul a rupt împărăţia din mâinile tale, şi a dat-o altuia, lui David. N-ai ascultat de glasul Domnului, şi n-ai făcut pe Amalec să simtă aprinderea mâniei Lui: de aceea îţi face Domnul aşa astăzi. Şi chiar Domnul va da pe Israel împreună cu tine în mâinile Filistenilor. Mâine, tu şi fiii tăi, veţi fi împreună cu mine şi Domnul va da tabăra lui Israel în mâinile Filistenilor.“ Îndată Saul a căzut la pământ cât era de lung, şi cuvintele lui Samuel l-au umplut de groază; nu mai avea nici o putere, căci nu mâncase toată ziua şi toată noaptea“ (1 Sam. 28:12-20).

Sper că sesizați marea ironie. Venise vremea când Saul, în sfârșit, dorea neapărat să afle ce-i spune Domnul să facă. În sfârșit, Saul era dispus să asculte. Mesajul lui Samuel a fost însă răspicat și necruțător: Era târziu, era mult prea târziu. .. Dumnezeu alesese deja pe un altul. „Îndată Saul a căzut la pământ cât era de lung“ (1 Sam. 28:20).

Ce imagine! L-au ales pentru că era „înalt“, mai înalt ca toți de la umăr în sus (1 Sam. 9:2). Acum, înălțimea lui a ajuns … lungime căzută la pământ. Numai stamina spirituală înrădăcinată în credință și roditoare în ascultare deplină ne poate da puterea să „stăm în picioare“.

„Femeia a venit la Saul, şi, văzându-l foarte înspăimântat, i-a zis: ,,Iată că roaba ta ţi-a ascultat glasul; mi-am pus viaţa în primejdie, ascultând de cuvintele pe care mi le-ai spus. Ascultă acum, şi tu, glasul roabei tale, şi lăsă-mă să-ţi dau o bucată de pâine, ca să mănânci şi să prinzi putere ca să porneşti la drum.“ Dar el n-a vrut, şi a zis: ,,Nu mănânc nimic!“ Slujitorii lui şi femeia au stăruit de el până i-a ascultat. S-a sculat dela pământ, şi a şezut pe pat. Femeia avea la ea un viţel gras, pe care l-a tăiat în grabă; a luat făină, a frământat-o, şi a copt azimi. Le-a pus înaintea lui Saul şi înaintea slujitorilor lui, şi au mâncat. Apoi s-au sculat şi au plecat chiar în noaptea aceea“ (1 Sam. 28:21-25).

A fost ultima cină a condamnatului la moarte.

Care a fost însă soarta eternă a lui Saul?

Unde a ajuns Saul după această teribilă beție a puterii? Părerile teologilor sunt împărțite și este bine să nu fim categorici în ce privește mântuirea altuia. Credința și mântuirea sunt probleme care se rezolvă direct între Dumnezeu și fiecare persoană în parte. Nici eu și nici tu n-avem dreptul să ne băgăm acolo. Aduceți-vă aminte că Dumnezeu ,,privește la inimă“ și numai El are ultimul cuvânt în aceste privințe.

Este Saul un apostat pierdut veșnic sau un copil al lui Dumnezeu ales temporar pentru o slujbă și lepădat din ea atunci când s-a descalificat? Va ajunge Saul în iad sau a fost ,,lepădat“ doar în sensul ,,descalificării de la răsplată“ de care se temea până și apostolul Pavel?

,,Ci mă port aspru cu trupul meu şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat“ (1 Corinteni 9:27).

Să mai citim o dată ultimele cuvinte pe care i le-a spus Samuel, venit de dincolo de moarte, împăratului Saul: ,,Samuel a zis: „Pentru ce mă întrebi pe mine, când Domnul S-a depărtat de tine şi S-a făcut vrăjmaşul tău? Domnul îţi face aşa cum îţi vestisem din partea Lui; Domnul a rupt împărăţia din mâinile tale şi a dat-o altuia, lui David. N-ai ascultat de glasul Domnului şi n-ai făcut pe Amalec să simtă aprinderea mâniei Lui, de aceea îţi face Domnul aşa astăzi. Şi chiar Domnul va da pe Israel împreună cu tine în mâinile filistenilor. Mâine, tu şi fiii tăi veţi fi împreună cu mine şi Domnul va da tabăra lui Israel în mâinile filistenilor” (1 Sam. 28:16-19).

Sigur, la prima vedere, Saul n-avea nici un drept să ajungă alături de un sfânt ca Samuel sau neprihănit ca … Ionatan, căci și Ionatana fost printre ,,fii lui Saul“ care au murit pe câmpul de luptă. Dacă Saul a ajuns după moarte acolo unde era Samuel și unde a ajuns și neprihănitul Ionatan …

Pentru cei ce aveți respect față de David și credeți în inspirația pe care i-a dat-o Duhul lui Dumnezeu, vă sfătuiesc să recitiți cântarea de jale făcută de el pentru Saul și Ionatan (2 Sam. 1:17-27). Este limpede ca lumina zilei că Saul a rămas pentru David până la capăt ,,unsul Domnului“, un om de valoare care merită onorat și dincolo de moarte. Și este la fel de limpede că David a crezut în soarta comună a lui Saul și Ionatan: ,,Saul şi Ionatan, care s-au plăcut şi s-au iubit în timpul vieţii lor, n-au fost despărţiţi nici la moarte“ (2 Sam. 1:23).

Dincolo de această perdea nu putem deocamdată trece. Într-o bună zi vom ajunge și noi acolo și ne vom convinge singuri.

https://scripturile.wordpress.com/2016/03/18/saul-betia-puterii/