În Belgia, un grup de 70 de medici i-au cerut ministrului flamand al Educației, Ben Weyts, să desființeze obligativitatea purtării măștilor în școli de către profesori și elevi. Semnatarii recomandă să fie protejate doar grupurile de risc, în loc să fie obligați toți participanții la actul educațional să poarte măști. Dintre elevi, doar cei în vârstă de peste 12 ani sunt obligați în prezent să poarte măști la școală, informează Smart Radio.

„În ultimele luni, bunăstarea generală a copiilor și tinerilor a fost supusă unei mari presiuni. În cabinetele noastre, vedem un număr tot mai mare de copii și tineri care se plâng de regulile care le-au fost impuse. Diagnosticăm anxietate și probleme de somn, probleme de comportament și frică de contaminare. Vedem, de asemenea, o creștere a violenței domestice, izolare și lipsuri. Mulți tineri nu au contact fizic și emoțional”, afirmă medicii în scrisoarea deschisă pe care i-au adresat-o ministrului Educației.

„Obligația de a purta o mască în școli este o amenințare serioasă pentru dezvoltarea lor. Ignoră nevoile esențiale ale unui copil în creștere. (…) Obligația de a purta o mască face din școală un mediu amenințător și periculos, unde conexiunea emoțională devine dificilă”, consideră semnatarii memoriului.

Medicii belgieni atrag atenția că nu există „dovezi concrete care să arate că purtarea măștii împiedică răspândirea virusului. Nu există un temei legal pentru executarea acestei obligații”.

Copiii infectați cu SARS-Cov-2 se recuperează fără complicații și ulterior contribuie la protejarea colegilor prin creșterea imunității de grup, susțin medicii, desființând mitul răspândit de presă conform căruia și copiii ar reprezenta o grupă de risc.

Această scrisoare deschisă își propune, potrivit semnatarilor, să lanseze o dezbatere deschisă și obligatorie în Belgia.

La rândul său, Ministrul Educației din Belgia susține că măsurile criticate de autorii memoriului au fost asumate de Guvern la recomandarea „specialiștilor”. Astfel, ministerul va implementa în continuare acordul care a fost încheiat înainte de vacanță cu virusologii și oficialii din Educație pentru a reporni școlile, cu impunerea anumitor măsuri „de protecție”. 

„De îndată ce se va poate face în siguranță, voi fi primul care va desființa purtarea măștilor”, a spus oficialul. Ministerul Educației „a făcut parte din acord și nu a fost o decizie ușoară. Dacă scoți ceva din acord după o săptămână, atunci trebuie să începi din nou întreaga dezbatere”, se teme ministrul belgian.

https://www.activenews.ro/stiri/Un-grup-de-70-de-medici-belgieni-ii-cer-ministrului-flamand-al-Educatiei-intr-o-