05-09-2020 08:48:26
Adesea am auzit predicatori, eu însumi fiind unul dintre ei, criticând-o aspru pe soția lui Iov, deși ea nu era prezentă să se apere. Nu pot să nu-mi amintesc cu câtă sete îl citau pe Iov unii misogini pur sânge: „Vorbești ca o femeie nebună!”
Când oamenii sunt răvășiți de lupta cu durerea pot rosti cuvinte care să ne năucească, dar să ne păzim de a critica pe cineva care se află în groapa durerii. De ce ar trebui să fim mai îngăduitori cu doamna Iov și ce ar trebui să ne amintim înainte de a o judeca?
1. Ar trebui să ne amintim că și ea a pierdut zece copii.
2. Ar trebui să ne amintim că și ea a pierdut averea și posesiunile.
3. Ar trebui să ne amintim că ani de zile s-a bucurat de privilegiul de a fi soția celui mai renumit om din Răsărit.
4. Ar trebui să ne amintim că într-un anume fel ea și-a pierdut partenerul de viață.
Așa că data viitoare când vei spune: „Vorbești ca o femeie nebună”, fii mai îngăduitor cu soția năpăstuită a unui om falimentar, a cărui lume s-a prăbușit, care stă acum singur, într-o sărăcie lucie, acopeit cu bube. Femeia aceasta nu are nici un motiv să spere că toate acestea se vor schimba vreodată.
Nu vă grăbiți să mă judecați, nu vreau să justific modul de gândire al doamnei Iov, încerc doar să-l înțeleg. Pe de altă parte, analizând rostirea doamnei Iov, sunt două lucruri practice la care ar trebui să ia aminte fiecare soție creștină.
1. E bine să ai întotdeauna grijă la cuvinte, atunci când soțul tău trece prin momente extrem de dificile.
2. E bine ca niciodată să nu sugerezi soțului tău să-și compromită integritatea, chiar dacă aceasta ar aduce o alinare de moment.
Acestea fiind spuse, să ne ajute Dumnezeu să fim mai îngăduitori cu oamenii ajunși la limită. Mâine ar putea ajunge alții, poate chiar noi…
Samy Tuțac
Pastorul Bisericii „Providența” Timișoara
https://www.stiricrestine.ro/2020/09/05/criticile-aspre-la-adresa-sotiei-lui-iov/?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu